3,265 matches
-
rolul pe care acesta îl joacă în psihoterapie. Grotjahn (1949) a fost probabil primul psihanalist care a considerat umorul un instrument terapeutic. Deși rolul său nu este unanim recunoscut, o lucrare cum este cea a lui Kuhlman intitulată Umor și psihoterapie (1984) a stimulat totuși reflecția și cercetarea asupra acestei chestiuni. Interesul pentru studierea apărărilor în relație cu psihoterapia a generat mai multe evoluții metodologice importante. Astfel, Piper et al. (1985) au examinat valoarea pe care Chestionarul stilului defensiv (Bond et
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
umorul un instrument terapeutic. Deși rolul său nu este unanim recunoscut, o lucrare cum este cea a lui Kuhlman intitulată Umor și psihoterapie (1984) a stimulat totuși reflecția și cercetarea asupra acestei chestiuni. Interesul pentru studierea apărărilor în relație cu psihoterapia a generat mai multe evoluții metodologice importante. Astfel, Piper et al. (1985) au examinat valoarea pe care Chestionarul stilului defensiv (Bond et al., 1983) o are în pronosticarea rezultatelor unei psihoterapii. Bazat pe modelul cu opt apărări elaborat de Plutchik
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
acestei chestiuni. Interesul pentru studierea apărărilor în relație cu psihoterapia a generat mai multe evoluții metodologice importante. Astfel, Piper et al. (1985) au examinat valoarea pe care Chestionarul stilului defensiv (Bond et al., 1983) o are în pronosticarea rezultatelor unei psihoterapii. Bazat pe modelul cu opt apărări elaborat de Plutchik (vezi Plutchik, 1995), care permite întocmirea unui profil individual, Indexul stilului de viață (Plutchik et al., 1979) ar putea fi utilizat și el în urmărirea pacienților pe parcursul unei psihoterapii. Mai recent
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
rezultatelor unei psihoterapii. Bazat pe modelul cu opt apărări elaborat de Plutchik (vezi Plutchik, 1995), care permite întocmirea unui profil individual, Indexul stilului de viață (Plutchik et al., 1979) ar putea fi utilizat și el în urmărirea pacienților pe parcursul unei psihoterapii. Mai recent, Bauer și Rockland (1995) propun un Inventar al comportamentelor legate de apărări, destinat măsurării evoluției înregistrate de mecanismele de apărare în cursul unei psihoterapii. Acest inventar consemnează 60 de comportamente asociate unui număr de 20 de apărări. Rezultatele
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
et al., 1979) ar putea fi utilizat și el în urmărirea pacienților pe parcursul unei psihoterapii. Mai recent, Bauer și Rockland (1995) propun un Inventar al comportamentelor legate de apărări, destinat măsurării evoluției înregistrate de mecanismele de apărare în cursul unei psihoterapii. Acest inventar consemnează 60 de comportamente asociate unui număr de 20 de apărări. Rezultatele obținute până acum de cercetările în domeniu sunt încurajatoare. Astfel, Piper et al. (1985), care au urmărit 21 de pacienți externi supuși unei scurte terapii individuale
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Totuși, această direcție de studiu lasă să se întrevadă unele progrese majore în înțelegerea procesului psihoterapeutic grație studierii mecanismelor de apărare. Un ultim aspect pe care-l vom aborda în această secțiune a capitolului ține de gestionarea apărărilor în cursul psihoterapiilor, subiect pentru abordarea căruia Vaillant (1993) propune o serie de direcții interesante. Cum trebuie procedat în cazul unei persoane care utilizează mecanisme de apărare neadaptate? În fața acestei probleme, Vaillant începe prin a evoca parabola cu vântul, soarele și pardesiul. Se
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
intimitatea persoanei. Vaillant îi sfătuiește apoi pe terapeuți să nu încerce o „confruntare” cu o apărare dacă nu dispun de răbdarea și timpul necesare pentru tratarea consecințelor unui asemenea act. În astfel de cazuri, sprijinul social și mai cu seamă psihoterapia joacă un rol major. Terapeutul trebuie să fie conștient de faptul că, atunci când încearcă să înlăture o apărare, este necesar să ofere un substitut - de pildă, o altă apărare sau o strategie de coping. În încheiere, Vaillant amintește că eul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
adolescenții ai căror părinți au murit de sida. Să amintim, în cele din urmă, studiul întreprins de Presberg și Kibel (1994), care propun o terapie de grup pentru pacienții bolnavi de sida aflați în faza ultimă a bolii. Ședințele de psihoterapie le-au permis acestor pacienți să combată forma inadaptată de refuz și să favorizeze un refuz adaptat. Alte aplicații ale mecanismelor de apărare se referă, de pildă, la selecția profesională a candidaților pentru cariera militară. Testul Mecanismelor de Apărare (TMA
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de acting out specifică psihanalizei, precum și de conceptul traducere în act, utilizat în psihiatrie. Într-adevăr, acting out (agieren, Freud, 1940/1967) sau traducerea în act, ca act impulsiv, este o încălcare a interdicției de a acționa în cadrul curei clasice, psihoterapia individuală sau instituțională, adică în orice abordare terapeutică ce se sprijină pe relația transferențială vehiculată prin vorbire. În acest caz este vorba de o „împlinire a dorinței”, care ia forma unor acțiuni directe ale pulsiunii libidinale sau agresive în domeniul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
anumite circumstanțe, ceea ce o face să se piardă cu totul. În urmă cu 15 ani, în prezența unui invitat seducător, tatăl său a tachinat-o în legătură cu acneea sa și mania de a se privi în oglindă. De atunci, în ciuda unei psihoterapii întinse pe durata a mai mulți ani, ea nu reușește să scape de acest handicap. Deși elimină anxietatea, terapia cognitivo-comportamentală nu conduce la dispariția înroșirii intempestive. Printr-un antrenament progresiv, atunci când roșește la un compliment, Patricia îndrăznește să spună: „Ceea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
acestuia, permite eului său să-și cunoască mai bine inconștientul.” În cazul nevrozelor traumatice s-a utilizat o altă tehnică, destinată să producă abreacția (rememorarea eficientă a unui eveniment traumatizant refulat): narco-analiza pe bază de amfetamine, însoțită de obicei de psihoterapie (Crocq et al., 1983). Janet a manifestat un interes deosebit pentru această posibilitate, asistând cu asiduitate, la vârsta de 83 de ani, la cursurile de psihiatrie predate de fostul său student, Delay (Ellenberger, 1970/1974). El semnalase, de altfel, încă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
atunci când este utilizat ca echivalent al unei rezistențe) i-a determinat pe Szafran și Nysenholc (1994) să se întrebe dacă n-ar trebui cumva să-l includem în practica psihoterapică. Fără a merge până într-acolo încât să preconizeze o „psihoterapie umoristică”, ei presupun că un pacient care, cu ajutorul terapeutului său, ar putea să-și relativizeze prin umor propriile dificultăți (și „să înceteze de a mai percepe lumea exterioară ca fiind atât de periculoasă”) ar avea numai de câștigat. De altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
atât conceptul de fără fond, cât și cel de poveste a vieții au devenit din ce în ce mai proeminente în câmpul științelor sociale. Treptat, ele și-au câștigat un loc privilegiat în teoria, cercetarea și aplicarea diverselor discipline, dintre care am aminti psihologia, psihoterapia, științele educației, sociologia și istoria. Preluând terminologia kuhniană, unii au botezat această evoluție istorică „revoluția narativă”, în vreme ce alții au văzut în ea abandonarea paradigmei pozitiviste în științele sociale (Bruner, 1990; Sarbin, 1986). Utilizarea potențialului narativ al materialelor supuse cercetării poate
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
În științele cognitive, metoda narativă este utilizată în studiul memoriei, al dezvoltării limbajului și al procesării informațiilor (Hartley și Jensen, 1991; Neisser și Fivush, 1994). În aplicații, folosește cercetarea clinică narativă în contexte terapeutice. Restaurarea sau dezvoltarea poveștii vieții prin psihoterapie este considerată a fi nucleul procesului de vindecare (Epston, White și Murray, 1992; Omer și Alon, 1997; Rotenberg, 1987; Schafer, 1983; Spence, 1986, și alții). Studiile menționate mai sus demonstrează faptul că ancheta narativă poate fi folosită atât în cercetarea
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
de acces la identiatea și personalitatea oamenilor. Exact în maniera în care mulți teoreticieni, mai cu seamă Freud, și-au format perspectivele asupra vieții mentale, a personalității și a dezvoltării acesteia - pornind de la „studiile de caz” ale pacienților aflați în psihoterapie -, cercetătorii interesați de formarea identității pot, la rândul lor, s-o reconstruiască pornind de la povești culese prin interviuri (McAdams, 1990). Aflați în linia întâi a psihologiei și sociologiei de azi, Bruner (1991, 1996), Fisher-Rosenthal (1995), Gergen (1994b; Gergen și Gergen
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
ale cercetării narative nu favorizează deloc economia de timp. Cum poate învăța cineva să facă studii narative? În orice proces de învățare, este necesar echilibrul dintre studiile academice, teoretice și experiența directă. Părerea noastră este că studiul narativ, ca și psihoterapia, se învață cel mai bine prin practică supervizată. Frecventarea unui grup de cercetare care se ocupă de studiile narative sau participarea la seminarii ce au drept subiect folosirea narațiunii îi oferă ocazia de a câștiga experiență, de a interacționa, de
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
Pe de altă parte, poveștile vieții grupului de tineri aveau, din punct de vedere grafic, forma unei „povești romanțate”, mai precis, a literei „U”. Perspectiva lecturii holiste a formei mai poate fi demonstrată apelând la exemple din studii care abordau psihoterapia din punct de vedere narativ. White și Epston (1990) au elaborat o metodă terapeutică prin intermediul căreia poveștii vieții i se conferă rolul de instrument în schimbarea realității psihologice a pacientului. În cartea lor Narrative Means to Therapeutic Ends, autorii și-
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
o metodă terapeutică prin intermediul căreia poveștii vieții i se conferă rolul de instrument în schimbarea realității psihologice a pacientului. În cartea lor Narrative Means to Therapeutic Ends, autorii și-au descris perspectiva teoretică privind maniera de utilizare a narațiunilor în psihoterapie. Metodele sugerate de ei pentru schimbarea poveștii vieții (prezentată, inițial) se referă în principal la forma poveștii și mai puțin la conținutul ei - de exemplu, transformând naratorul din victimă a circumstanțelor în eroul sau conducându-l spre externalizarea problemei, care
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
în principal la forma poveștii și mai puțin la conținutul ei - de exemplu, transformând naratorul din victimă a circumstanțelor în eroul sau conducându-l spre externalizarea problemei, care va fi apoi privită ca „inamic” al pacientului. Omer (1994) crede că psihoterapia nu este altceva decât confecționarea unor povestiri adecvate ale vieții, realizate de pacient în colaborare cu terapeutul său. El a propus și alte criterii structurale prin care să se poată distinge mai bine între povestiri „bune” și cele „rele”, referindu
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
dintre ele: dacă am face-o, ce anume am învăța din aceste contradicții? Convingerea noastră este că poveștile vieții și lecturile lor sunt tot atât de variate și de complexe ca și identitatea umană, astfel că, - exact așa cum se întâmplă și în psihoterapie - conflictele și contradicțiile sunt parte integrantă a analizelelor narative. Sperăm să fi demonstrat până acum cât de bogat și de plin de surprize se dovedește a fi acest evantai de lecturi în momentul în care se urmărește înțelegerea unei persoane
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
prezent, predă la Universitatea din Ierusalim cursuri despre poveștile vieții și narațiuni ca metodă de cercetare psihologică. Rivka Tuval-Mashiach este psiholog clinic la Spitalul Hadassa din Ierusalim și doctorand la Universitatea din Ierusalim, unde supervizează studenții în cadrul practicii din domeniul psihoterapie, și predă un curs de dezvoltare a adulților. Teza sa de doctorat explorează poveștile vieții femeilor și bărbaților. Tamar Zilber este specializată în psihologia organizațională. A obținut de curând titlul de doctor la Universitatea din Ierusalim, cu o teză asupra
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
de identificare și soluții. Marile simboluri universale trimit întotdeauna la istorii individuale. Cu toții suntem, într-un moment din viața noastră, Oedip, Scufița Roșie sau Tantal. Experiențele lor și încercările prin care trec sunt și ale noastre. Cheie de boltă a psihoterapiei, de inspirație psihanalitică sau nu, libera asociere se bazează pe afirmarea unor înlănțuiri de reprezentări simbolice, care explică faptul că o idee este legată real sau psihic de o a doua idee, la rândul ei legată de o a treia
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
corporală În toată nuditatea ei. În acest caz, prin examinarea corpului bolnavului, medicul are rolul de a lua conștiință cu suferința sau boala pacientului său, având ca scop instituirea tratamentului care va restabili ordinea biologică sau echilibrul fiziologic pierdut. că Psihoterapia este actul de intimitate sufletească În cursul căruia pacientul cu probleme psihice se deschide psihoterapeutului prin intermediul cuvântului. Este tot o formă de confesiune, dar sufletească, nu morală, ca În cazul spovedaniei. În această situație, rolul psihoterapeutului este ca, pătrunzând În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
bolii, a vinovăției etc. Orice suferință fiind resimțită În planul interior al sufletului, actul terapeutic va trebui să acționeze ca o pătrundere interioară În persoana bolnavului, având ca scop restaurarea acestuia. Pătrunderea În intimitatea unei persoane se face, În cazul psihoterapiei, prin cuvânt, dar și prin sentimentele afișate de terapeut față de subiectul său. Cuvântul Își depășește, ca semnificație, rolul pe care-l are de obicei În comunicarea interpersonală. Cuvântul, În actul reparator terapeutic, este consolare, reparație, suport moral, Încurajare, având ca
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
poate răni (insultaă sau poate vindeca (consolaă. El are, În cazul actului terapeutic, un anumit conținut emoțional-afectiv de susținere morală și sufletească a persoanei aflate În suferință. El reprezintă prezența terapeutului, simbolizând relația de „a-fi-Împreună” dintre bolnav și terapeut. În psihoterapie, cuvântul este consolator și reparator, prin aportul unor deschideri către sentimentele morale de care bolnavul are absolută nevoie. Prin cuvânt, persoana aflată În suferință Încetează de a mai fi, sau de a se simți singură. Cineva Îi oferă ceva de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]