2,499 matches
-
terminaseră de țesălat caii. Între ei era și Ioniță, un băietan enervant, care obișnuia să-l strige de departe, ori de câte ori îl vedea, Pampule-boule, ce mai faci, neneacule? Pe Pampu îl indispunea la culme interpelarea asta, de fapt, îi era antipatic puștiul bubos și cu gura mare și de fiecare dată când îl vedea îi venea să-l strângă de gât, ca să-l împiedice să vorbească. Totuși, nu-și pusese niciodată mintea cu el. Zâmbea, dădea din cap dezaprobator și mergea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ceea ce se întâmplă după ce iese din sângele vizitat. Cum stătuse cam mult în spital, a luat-o din loc, împreună cu Gigi, un bărbat mâhnit, care își lăsase fiica la spital pentru operație de ulcer. Din el a sărit într-un puști care chiulise de la școală, apoi a intrat într-o femeie atât de enervată, încât avea senzația că e pus la fiert. Femeia aceasta mergea alături de un bărbat care-i spusese hai să mergem și noi în weekendul ăsta la Pitești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
decât la întâlnirea cu Andrei Ionescu, se gândea la un film pe care i-ar fi plăcut să-l facă. Aparatul arăta un panou înconjurat de plăci transparente, prin care se vedeau cerul și câmpurile verzi. Eroul era acum un puști blond, ca un șoarece beat, care se lovea de zidul nevăzut, luându-l la rând, metru cu metru, convins că trebuie să fie o breșă. Imaginea se repetă, personajul este izbit, o dată și încă o dată, apoi din ce în ce mai repede, derulată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ca să o numim așa. Muncea cu multă atenție și aplicație, iar mintea lui, astfel eliberată, hălăduia pe cine știe ce coclauri. În drum spre biserică, chiar pe lângă hotelul Intercontinental, mersese un scurt răstimp alături de o mamă ce își ducea copilul la grădiniță. Puștiul fredona la nesfârșit un cântecel din care nu izbutise să rețină decât refrenul, nu tocmai educativ, dar care îi plăcuse micuțului în mod deosebit: "Bebel cel porcoșel, s-a cam căcat pe el". Cât a stat pe lângă cei doi, băiețelul
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
care descopereau În aceste divertismente o trăsătură comună Între cluburile de fani din copilăria lor și Țara Făgăduinței Intelectului către care Îi călăuzea Ravelstein, acest Moise și Socrate al lor. Michael Jordan devenise acum În America o figură de cult - puștii adunau cotoarele de măr pe care le arunca el și le păstrau ca pe niște moaște. O cruciadă a copiilor ar putea fi posibilă chiar și În secolul nostru. Ziarele scriau despre Jordan că ar avea puteri „bionice”. Putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Ravelstein. Desigur, bătrânul Gorman e prea rigid pentru a se simți recunoscător că fiul lui n‑a intrat În afaceri, a apreciat În continuare Abe. Mă rog, Philip e acum unul din consilierii cei mai apropiați ai secretarului de stat. Puștiul ăsta are o minte ageră și fler pentru Marea Politică, În timp ce statisticienii sunt plați ca niște plătici. Tânărul Philip era unul dintre băieții educați de Ravelstein pe parcursul unei cariere de treizeci de ani. Studenții lui deveniseră istorici, profesori, ziariști, experți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
În legătură cu transplantul În sine. M‑a informat că În toate statele noastre, când ți se elibera permisul de conducere ți se cerea să completezi un formular prin care acceptai sau refuzai să fii donator de organe În caz de accident. - Puștiul acela, fără să stea pe gânduri, a făcut un X În dreptul acceptării - la dracu'! De ce nu? Așa Încât inima i‑a fost expediată În estul țării și operația a fost executată la spitalul Mass General. - Și nu cunoști nimic altceva despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
acela, fără să stea pe gânduri, a făcut un X În dreptul acceptării - la dracu'! De ce nu? Așa Încât inima i‑a fost expediată În estul țării și operația a fost executată la spitalul Mass General. - Și nu cunoști nimic altceva despre puști? - Foarte puțin. Le‑am scris o scrisoare de mulțumire părinților lui. - Și ce le‑ai spus, dacă nu sunt indiscret? - Le‑am declarat, cu sinceritate, cât le eram de recunoscător, și m‑am Înfățișat ca un vajnic american, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ce vreți să spuneți. Am fost convins după aceea că așa și era. Nikki, moștenitorul lui Ravelstein și principalul Îndoliat - existau numeroși rivali - locuia În apartamentul apropiat de al nostru. Între cele două apartamente exista un spațiu verde În care puștii se zbenguiau și Învățau să arunce și să prindă. De la fereastra dormitorului meu vedeam ceea ce fusese cândva locuința lui Ravelstein. Se distingeau luminile. Petrecerile Încetaseră. Mai rău, Rosamund spunea pe bună dreptate: - Întreaga vecinătate a devenit un cimitir. Comunitatea morților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mai tînără decît el, fie că era vorba de prefect sau de judecătorii de instrucție, de arestații preventiv pe care Îi interoga sau, acum, de acest doctor Rian, blond și afabil, care nu Împlinise patruzeci de ani. În fond, un puști, cel mult un tînăr, totuși grav și sigur pe el, care avea mai mult sau mai puțin să-i hotărască soarta. GÎndul ăsta Îl enerva și totodată Îl neliniștea, pentru că nu se simțea un om În vîrstă, nici măcar ca unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
acum groaza pe care o încercase la vederea copilului. Cum se pregătea pentru momentul când avea să fie forțată să-l pună pe bietul om în fața alegerii între a-i închide gura plodului sau a părăsi compartimentul. Dar până la urmă puștiul se comportase impecabil și ea uitase de prezența lui. Copilul nostru va trebui să aibă, desigur, maniere la fel de ireproșabile, se gândi ea, întrebându-se dacă era într-adevăr genul de om care să aibă vreun pic de răbdare cu copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
nou. Oricum, o să fie bine. Întotdeauna a fost o tipă cu capul pe umeri și ne-am maturizat cu toții de atunci. Aidan dădu din cap, dar tot era stingherit. Cu toată vorbăria asta despre maturitate, el încă se simțea un puști de șaptesprezece ani într-o lume a adulților. Și pur și simplu nu-și putea închipui cum avea să fie să se afle din nou față în față cu Darcey. Capitolul 20tc " Capitolul 20" P rimul impuls al lui Darcey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
căsătorească până atunci. Cumva, acest aspect o jignea și o rănea și mai mult. Gândindu-se la ei în ultimii zece ani, și-i imaginase soț și soție. Se întrebase chiar dacă aveau copii. Aidan își dorise mult copii; îi plăceau puștii, deși când vorbise Darcey cu el despre asta, planurile păreau să se refere la un viitor îndepărtat. Desigur, era posibil să aibă deja copii. Poate că aveau să fie acolo în ziua nunții, miniaturi fie ale lui Nieve, fie ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
stupidă! —Mai mult decât pe Darcey? repetă ea. Nu am iubit-o niciodată pe Darcey, zise Aidan. Am... ținut la ea. Am fost interesat de ea. Dar n-am iubit-o niciodată. — Cum poți să spui asta? Eram doar un puști pe vremea aia. Habar n-aveam ce-i aia dragoste. —Ești pregătit să te însori cu mine? întrebă Nieve. —Sunt pregătit de ani de zile. De ce nu ne-am căsătorit mai înainte? —N-ai vrut tu. — Ești sigur că eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
bărbat întins, gol, acoperit neglijent, fuma, ne privim scurt, el amuzat, în spatele meu se deschide ușa de la baie, Aida în halatul ei de mătase cu ape, îmi pune mâna pe umăr, Și-mi vine atunci să plâng dar, Cine-i puștiul?! vocea de dincolo ironică a bărbatului învăluit în fumul de țigară și deasupra lui pe fereastră soarele asfințind, Aida mă trage după ea în bucătărie, mi-a mângâiat părul ca unui copil îmbufnat ce și-a surprins mama cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
că ceea ce m-a durut mai mult n-a fost atât situația în sine, cât, eh! orgoliul vârstei! acum pot să recunosc, m-au jignit foarte tare cuvintele acelui bărbat gol din patul femeii cu care eu însumi, Cine-i puștiul? a întrebat el, Cine-i puștiul? repetă cu glas scăzut Theo și-n colțul gurii îi înflorește tainic un zâmbet scurt, dimineața m-a ajuns în sala de așteptare a gării, mă trezise femeia de servici, voia să spele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mult n-a fost atât situația în sine, cât, eh! orgoliul vârstei! acum pot să recunosc, m-au jignit foarte tare cuvintele acelui bărbat gol din patul femeii cu care eu însumi, Cine-i puștiul? a întrebat el, Cine-i puștiul? repetă cu glas scăzut Theo și-n colțul gurii îi înflorește tainic un zâmbet scurt, dimineața m-a ajuns în sala de așteptare a gării, mă trezise femeia de servici, voia să spele pe jos, și schimbându-și glasul, Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mai am un altul în camera mea, o Natură moartă, primit de mine și eu mi-amintesc din caietul lui, o cutie cu medicamente, o pereche de chei, două pahare pline inegal cu lichid roșu, răsfrânte în sticlă, cine-i puștiul? și el amorțit de frig în gară după acest cine-i puștiul, Mă iertați o clipă, trebuie să-i caut tatălui meu ceva de lucru, și Aida scotocește grăbită câteva din sertarele bibliotecii masive de lemn, scoate în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mine și eu mi-amintesc din caietul lui, o cutie cu medicamente, o pereche de chei, două pahare pline inegal cu lichid roșu, răsfrânte în sticlă, cine-i puștiul? și el amorțit de frig în gară după acest cine-i puștiul, Mă iertați o clipă, trebuie să-i caut tatălui meu ceva de lucru, și Aida scotocește grăbită câteva din sertarele bibliotecii masive de lemn, scoate în cele din urmă două gheme mari de ață gălbuie, Tata croșetează, ne explică ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
firesc, totul e firesc, numai zăpada asta căzută din cer pare ireală, pe scara semiluminată a blocului urcăm până la etajul trei, e atât de obosită încât preiau eu inițiativa deschiderii ușii de la apartament, n-am mai fost aici, cine e puștiul? eu eram puștiul îndrăgostit, aceeași atmosferă, dragă mie, altădată, plutește peste tot, dezordinea ei feminină, partituri muzicale, cești de cafea, cărți scoase din bibliotecă și nemaipuse la loc, bluze pe fotolii, N-am mai avut timp să fac ordine, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
firesc, numai zăpada asta căzută din cer pare ireală, pe scara semiluminată a blocului urcăm până la etajul trei, e atât de obosită încât preiau eu inițiativa deschiderii ușii de la apartament, n-am mai fost aici, cine e puștiul? eu eram puștiul îndrăgostit, aceeași atmosferă, dragă mie, altădată, plutește peste tot, dezordinea ei feminină, partituri muzicale, cești de cafea, cărți scoase din bibliotecă și nemaipuse la loc, bluze pe fotolii, N-am mai avut timp să fac ordine, se scuză ea, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mine. Și totuși, ce naiba te-a apucat ? — Nimic special. A Început să-mi fie lehamite de scris. Într-un fel, e ca și cum ai râgâi. Aici, În București, toată lumea se exprimă. Uită-te la oameni când mergi pe stradă : oricine, de la puștiul de paișpe ani până la femeile cu fițe Îți aruncă mesajul lor, ca pe o vomă, În față : sunt dur, sunt sexi, am bani și așa mai departe. Tricouri, mașini, expresii faciale, totul face parte din Stilul Personal. oamenii Își creează
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
privesc mereu Înapoi, nu i-am acordat nici o atenție cerșetorului care stătea pe marginea trotuarului cu privirea rătĂcită. Când am trecut de el am simțit o lovitură În spate. „Tâmpitul“, am exclamat eu În gând, crezând că mă șicana precum puștii cretini care te pișcă de fund și fug râzând. mă Înșelam Însă. Am pus mâna la spate să văd dacă se umflase locul loviturii și abia când am adus-o În față am realizat că mă lovise cu un cuțit
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Înhăitat cu ceilalți și-ai spus vorbe rele despre mine, Îi reproșă el. Când te sâcâie pe tine, Întotdeauna Îți zic În toate felurile, cum ar fi, „puștiu’ chinez“. Da’ am râs eu vreodată de tine? — Nu. — Chiar și un puști chinez, când devine membru al găștii, e de-al nostru. Nu asta am spus mereu? — Mda, se șterse Ofuku la ochi. Lacrimile Îi ștergeau noroiul de pe față, lăsându-i pete mici În jurul ochilor. — Pămpălăule! Ți se spune „puștiu’ chinez“ fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ora obișnuită, dintr-o dată, se auzi clopotul uriaș din turn. Oamenii de la poalele colinei, surprinși, se Întrebară ce se Întâmplă. De pe culme, văzu o piatră, apoi o țiglă, care răni o fată care lucra Într-o grădină de zarzavaturi. E puștiul ăla de la templu. A adunat băieții din sat și se joacă iarăși de-a războiul. Trei-patru oameni urcară dealul și se opriră În fața sălii principale a templului. Ușile stăteau larg deschise, iar Înăuntru era așternută cenușă. Transeptul și sanctuarul erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]