1,102 matches
-
moral] se poate sprijini numai pe un imperativ pe care ni-l impunem noi înșine. Atunci când știm c], din punct de vedere moral, este necesar s] facem un lucru, știm c] putem face acel lucru; iar aceast] relație este adev]rât] doar dac] suntem liberi. Libertatea în acțiune exclude obligația impus] din exterior f]r] a fi ins] un comportament întâmpl]tor. Kant a sustinut c] singura modalitate de a fi liberi este de a determina propriile acțiuni. Urm]rirea binelui
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Teoriile dreptului natural se disting prin ipoteza potrivit c]reia c] valorile umane, indiferent de diversitatea lor aparent], prezint] asem]n]ri care susțin ideea unor bunuri umane naturale. Aceasta este o afirmație pe care utilitarismul nu o respinge neap]rât. De fapt, orice form] de utilitarism care a încercat s] identifice o ordine rațional] în preferințele umane, măi degrab] decât s] accepte pur și simplu diversitatea acestora, propune o viziune pe care nici o teorie a dreptului natural nu o respinge
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
puțin] amabilitate unei vulpi care evadeaz] - și se furișeaz] dup] aceea înapoi în cușcă teismului. În scrierile sale de mai tarziu, Kant a renunțat atât la ideea coordon]rii garantate dintre virtute și fericirea-recompens] (a crezut c], astfel, virtutea adev]rât] va fi subminat]), cât și la cerință de a postula imortalitatea, înțeleas] că viat] veșnic] (vezi lucrarea Sfârșitul tuturor lucrurilor). El ofer] o varietate de versiuni istorice ale ideii c] putem accepta statutul ființelor umane ca parte a naturii numai
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
o component] a binelui propriu (real sau posibil)! Rawls încearc] s] minimalizeze gradul în care indivizii din poziția inițial] consider] diferitele tipuri de vieti posibile ca rezultat al unei alegeri egoiste; contractul social încurajeaz] ins] aceast] viziune și umbrește adev]râtul înțeles al tratamentului imparțial. Instrumentul contractual pare deci s] nu ajute prea mult în exprimarea ideii de egalitate moral]. El r]mane ins] un mod de exprimare a angajamentelor morale care o preced]. Poate fi, de asemenea, dup] cum spune
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
susțin c] singură motivație valabil] pentru a o acțiune este satisfacerea unei dorințe proprii. Dac] acțiunile morale nu îndeplinesc acest criteriu, atunci nu am nici un motiv s] întreprind astfel de acțiuni. Aceast] teorie a raționalit]ții se poate dovedi adev]rât] chiar dac] exist] norme morale obiective. Contractualismul kantian poate oferi o teorie adev]rât] a moralei, fiind în același timp singură perspectiv] intelectual] care nu are nici un efect motivațional. Din contr], teoriile de inspirație hobbesian] ofer] agentului un motiv suficient
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Dac] acțiunile morale nu îndeplinesc acest criteriu, atunci nu am nici un motiv s] întreprind astfel de acțiuni. Aceast] teorie a raționalit]ții se poate dovedi adev]rât] chiar dac] exist] norme morale obiective. Contractualismul kantian poate oferi o teorie adev]rât] a moralei, fiind în același timp singură perspectiv] intelectual] care nu are nici un efect motivațional. Din contr], teoriile de inspirație hobbesian] ofer] agentului un motiv suficient de puternic pentru a-i p]să de obligațiile „morale” - și anume, ele îi
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
obligațiilor morale. Susținând c] apelurile la normele etice sunt „artificiale”, Buchanan sugereaz] c] teoreticienii kantieni au eșuat în a g]și o motivație „real]” pentru acțiunea moral]. Dar de ce ar trebui ca motivația pentru a acționa moral s] fie neap]rât una moral]? Pentru Kant și adepții s]i contemporani, c]utarea unei motivații ne-morale pentru acțiunea moral] nu este necesar] - oamenii pot fi motivați s] acționeze moral doar prin înțelegerea motivelor morale de a face astfel. Acest proces poate
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
p]rea „artificial” pentru cei care adopt] o viziune hobbesian] a raționalit]ții, dar problema este tocmai raportarea la aceast] viziune. La fel cum obiectivitatea moralei nu trebuie s] respecte standardele empirice ale obiectivit]ții, nici raționalitatea nu trebuie neap]rât s] corespund] definiției clasice bazat] pe dorința individual]. iii. Concluzie Care este liantul tradiției contractualiste? Se spune adesea c] toate teoriile contractualiste fundamenteaz] morală prin intermediul unui acord. Acest lucru se întâmpl] de fapt numai în teoria clasic]. Pentru teoreticienii moderni
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
indiferent de r]ul pe care il provoac] altora și, dac] se gândesc cumva la ceilalți, o fac numai pentru a-i folosi ca instrumente ale scopurilor personale. E posibil ca aceast] caracterizare s] se potriveasc] numai egoiștilor cu adev]rât nemiloși, dar indiferent de grad, egosimul înseamn] a pune propriul bine sau interes înaintea a orice altceva. Bineînțeles, egoismul implic] mai mult decât atât: nu sunt egoist doar pentru c] îmi pas] mai mult de s]n]tatea mea decât
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
infirme pan] și acest egoism psihologic ce însoțește un comportament motivat. Mulți oameni de rând par preocupați în mod frecvent de obținerea unor lucruri despre care știu sau cred c] nu le sunt benefice, ignorându-le pe cele cu adev]rât valoroase. S] lu]m ca exemplu un individ care face curte soției șefului s]u, deși este conștient și are motive întemeiate s] cread] c] atingerea acestui scop poate avea consecințe nefaste atât pentru el însuși (uciderea să, ruinarea existenței
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
egoist. E posibil ca un egoist de acest gen s] inventeze adesea o explicație egoist] plauzibil] pentru comportamentul altruist, la fel cum e posibil ca un egoist ipocrit s] aduc] un fals și aparent nobil pretext unui comportament cu adev]rât egoist. Ins] a c]uta cu tot dinadinsul un motiv egoist în orice (și chiar a inventa unul, dac] e imposibil) este o soluție inacceptabil]. Unii oameni g]sesc justific]rile egoiste mai credibile decât cele lipsite de egoism, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cele lipsite de egoism - așadar a considera c] explicațiile egoiste sunt mai plauzibile - ar însemna practic a accepta că adev]r gratuit ceva ce trebuie demonstrat. Dac] egoismul psihologic pornește de la aceast] ipotez], rezult] c] el nu este cu adev]rât ceea ce pretinde c] este - o „descoperire” surprinz]toare și deziluzionant] cu privire la natură uman] -, ci, în cel mai fericit caz, o teorie nefondat], atașat] ideii potrivit c]reia motivul real al comportamentului uman nu poate fi aflat pan] ce nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
aceste nemulțumiri au servit drept fundament pentru dovedirea inconsistentei structurale și conceptuale a teoriei. Orice teorie care permite abordarea ființei umane într-o manier] asem]n]toare celei consecințialiste este, în opinia deontologic], o teorie care nu cunoaște cu adev]rât ceea ce reprezint] individul sau ceea ce înseamn] o acțiune greșit]. Întrucât caracterizarea perspectivelor deontologice este adesea una contrastiv], e mai ușor s] le înțelegi prin prezentarea unor deosebiri esențiale fâț] de teoriile consecințialiste. i. Teoria teleologic] vs teoria deontologic] Numeroși filosofi
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Numeroși filosofi se declar] sceptici cu privire la posibilitatea de stabilire a unui criteriu clar, justificat și indubitabil de diferențiere a prejudiciului grav de cel superficial. Raționamentele lor fiind mult prea complexe, ne vom limită la precizarea rezultatului acestui demers. Este adev]rât c] perspectivele noastre asupra acțiunilor corecte sau greșite și asupra factorilor care limiteaz] responsabilitatea individual] în raport cu acțiunile realizate determin] modul de abordare a consecințelor negative ale unei acțiuni ca reprezentând prejudicii grave sau superficiale (acceptabile). Convingerile în acest sens difer
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cu subminarea structurii teoriilor deontologice. Dac] normele deontologice nu au o influent] absolut] sau categoric], atunci care este influență pe care o au ele și cum poate individul s] determine în ce situație un fapt este sau nu cu adev]rât interzis? Dac] normele deontologice nu posed] aceast] capacitate, teoriile deontologice sunt în pericol s] se destrame luând forma unui pluralism etic cu accent profund intuiționist. Se afirm] c] numeroase lucruri sunt greșite, dar r]mane la latitudinea fiec]ruia s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
facie, Ross arăt] ce principii se adapteaz] diferitelor situații. Cele dou] principii ale teoriei noastre spun c] avem o datorie prima facie de a spune adev]rul și alta de a-i ajuta pe cei aflați în necaz. Este adev]rât c] în acest caz trebuie s] aleg între a spune adev]rul și a-i oferi ajutor sclavului. Dar prin această nu se sugereaz] c] unul dintre principii trebuie abandonat. De fapt se arăt] c] ar trebui s] le reținem
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
o conține. Ross ar putea fi mai flexibil fâț] de acest fapt. De exemplu, ar putea spune c], desi aceast] tr]s]tur] este mai mult pro decât contra, gradul avantajelor poate fi afectat de tot ceea ce mai este adev]rât în acest caz. Prin urmare, aceeași tr]s]tur] nu trebuie privit] că înclinând balanța, dar odat] ce a adus un avantaj, acest lucru nu se va mai schimba niciodat]. Acest din urm] punct este îndeajuns de provocator. Mai întâi
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
iar aceasta, trebuie ad]ugat, reprezint] moartea moralei.” Dar dac] acest tip de acuz] a fost adus în ultimul secol, el a fost și refuzat, în special de c]tre scriitori că John Austin și Henry Sidgwick. Ei au ap]rât utilitarismul clasic, teoria moral] a consecințelor potrivit c]reia singură valoare este cea a fericirii umane sau, cel putin, a ființelor sensibile. Austin a oferit un exemplu în The Province of jurisprudence [Sfera jurisprudenței] (p. 108), în care susține c
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ca Henry Sidgwick, autor al lucr]rii Metodele eticii [Methods of Ethics], s] fi exagerat atunci când a întrebat retoric dac] o acțiune lipsit] de efecte asupra conștiinței umane - efecte directe sau indirecte, reale sau probabile - poate fi considerat] cu adev]rât ca fiind o acțiune pozitiv]. Am putea n]scoci exemple distorsionate pentru a dovedi c] astfel de acțiuni pot fi pozitive, chiar dac] sensul lor devine mai abstract, ins] obligația noastr] de a promova binele ar fi astfel mult diminuat
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
alt] teorie convergent], aceea a hedonismului psihologic. Utilitarismul propus de Bentham poate fi definit că exercițiu de deducere a unor concluzii etice posibile (și prin urmare contestabile) pornind de la premise psihologice potențiale. Eroarea este cea care se preteaz] cu adev]rât parodierii, fiind legat] nu atât de structură propriu-zis] a teoriei lui Bentham, cât mai degrab] de aspectele ei psihologice. În principiu, orice alt] viziune mai credibil] asupra surselor satisfacției personale sau asupra binelui pe care il urm]resc oamenii, poate
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
sens, binele, la nivelul fiec]rui individ, înseamn] satisfacerea preferințelor personale, indiferent care ar fi ele. Cei cu pretenții intelectuale rafinate ar putea spune c] este vorba aici despre o teorie relativ modest] a binelui, iar acest lucru este adev]rât în multe privințe. Un aspect ar fi acela c] teoria plaseaz] pe aceeași poziție binele și dorința, reducând totul la o simpl] nevoie de consum. Însuși John Stuart Mill și-a manifestat nemulțumirea în leg]tur] cu aceast] concluzie în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
să, reprezint] înainte de toate un criteriu de analiz] a activit]ții publice, activitate care afecteaz] și alți indivizi în afar] de propria persoan], indiferent dac] este realizat] de c]tre oameni obișnuiți sau de c]tre oficialit]ți. Este adev]rât faptul c] utilitarismul poate avea și implicații pur personale, în sensul c] poate genera o obligație fâț] de noi înșine în scopul maximiz]rii beneficiului personal, chiar dac] acest lucru nu afecteaz] și beneficiul altor indivizi. În cazul utilitarismului care
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în mod greșit curajul unui comportament stereotipic (de exemplu, a salva niște copii dintr-o cas] incendiat]) și pentru c] nu f]ceau distincția între capacitatea de a învinge orice team] și capacitatea de a înfrunta lucruri demne cu adev]rât de team]. În opinia lui Socrate, curajul se îmbin] cu înțelepciunea, motiv pentru care nu poate servi unor scopuri malefice. Socrate susține, de asemenea, ideea controversat] potrivit c]reia curajul servește și intereselor personale ale individului. Dup] cum afirm] John
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
un ofițer al Confederației americane ar fi putut fi curajos în timpul R]zboiului Civil. La o analiz] a curajului din perspectiv] idealist-neutr], acest lucru este posibil. Astfel, curajul înseamn] înfruntarea anumitor riscuri în scopul realiz]rii unui ideal, nu neap]rât cel corect. Mulți ar fi de p]rere c] ofițerul lupta pentru un ideal greșit deoarece în statele confederative continuă s] se mențin] sclavia. R]spunsul lui Socrate, ipotetic vorbind, ar fi fost acela c] ofițerul nu era curajos în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
corect. Mulți ar fi de p]rere c] ofițerul lupta pentru un ideal greșit deoarece în statele confederative continuă s] se mențin] sclavia. R]spunsul lui Socrate, ipotetic vorbind, ar fi fost acela c] ofițerul nu era curajos în adev]râtul sens al cuvântului. Dar, din nefericire, Socrate nu ar fi putut afirmă în realitate așa ceva, tocmai pentru c] toți mării filosofi ai Antichit]ții erau de p]rere c] sclavia era un fapt firesc și corect. Virtuțile aristocratice din acele
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]