988 matches
-
tu, Ionele, încearcă Cristi să se apere, băgându-l în discuție și pe Fernic. — Sună așa, puțin exotic, trebuie să recunoști, prietene, râde el. — Dar e numele unui bou... — Nu, nu, nu e chiar numele boului, e un alint ! se răstește Pribeagu. — Alint, nealint, așa îl strigă pe bou. Or, noi facem cântecul ăsta despre o femeie fatală, nu despre o bovină, fraților ! — Nu-mi pasă, sincer, cum îi spuneți ! Că păstrați sau nu titlul original, schimbați ce vreți, piesa lui
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
își pune mâinile la ochi. Iar Cristi trage repede cearșaful pe el și începe să râdă cu poftă. — Mii de scuze, Cristian, se aude vocea doamnei Apostolescu, care venise și ea îndată. Îmi spui și mie cine e doamna ? se răstește tipa goală, de sub cearșaf. Dar Cristi râdea tot mai tare : — Nu tu, mamă, m-ai învățat să bat la ușă, să nu deran- jez ? Acum uite în ce situație te găsești. Tânăra admiratoare a fost condusă de doamna Apostolescu afară
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
de rău nici măcar în glumă, știi bine că pentru noi oamenii sunt oameni, și nu jidani sau țigani sau naiba să-i ia ce mai sunt, ci oameni. — Măi Ionele, tu nu înțelegi că nu despre voi e vorba ? ! se răstește Pribeagu. Ci doar despre domnișorul Cristian și atât ! Nici despre mine, nici despre tine ! Ci doar despre el. El este capul afișelor ! El este zmeul zmeilor ! Cel mai iubit și mai ascultat, el ! Și da, tocmai acum, când e abia
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
legănându-se în fotoliul de lângă patul bolnavului, care nu îl băga în seamă. Când se simțea în puteri le zâmbea. Se ridica din pat și o lua din nou prin pădure pentru a cânta. — O, nu și tu prietene ! se răstea la Fernic. Timpul meu încă n-a apus, vei vedea. Câtă vreme inima mea va bate și glasul meu va avea și cea mai mică putere, nu voi termina. Nu voi ceda. — Ce mai e de demonstrat, Cristi ? Ce mai
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
încăperea întunecată în timp ce un bărbat costumat ca Anna Nicole Smith trecu pe lângă noi ca să intre în baie. - Nu există un loc mai intim? - Vino cu mine, am zis, dar când am văzut că a mai luat un nacho, m-am răstit la el: - Și nu mai flirta cu angajatele. Însă eram blocați. Jay și cu mine ne găseam la periferia petrecerii și încercam să compun o strategie prin care să ajungem în biroul meu fără ca Jayne să ne vadă; revenise înăuntru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-se. - Păi dacă l-ai lovit cu piciorul noaptea trecută... - Hei, a vrut să mănânce un calup de unt am exclamat, ridicându-mă în picioare. Apoi a încercat să fure pâinea aia de pe poliță. - De ce oare vorbim despre câine? se răsti ea, întorcându-se în sfârșit spre mine. După o clipă de tăcere echilibrată am sorbit din nou din suc și mi-am dres glasul. - Deci ți-ar plăcea să mă tratezi ca la poliție? am oftat eu. - Ce rost ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
urechi. - Ce este? întreb eu plictisit. - Ăăă, Patrick? începe ea. - Da-aa, Jean? întreb condescendent, despicând cele două cuvinte. - Patrick, e aici un anume domn Donald Kimball care vrea să stea de vorbă cu tine, zice ea iritată. - Cine? mă răstesc, distrat. Ea scoate atunci un oftat scurt și speriat și ca și cum ar întreba își coboară vocea: - Detectivul Donald Kimball...?! Da, camera s-a răsturnat brusc în momentul acela, și da, ideea mea despre lume s-a schimbat când numele Donald
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
borcane de sticlă așezate acolo de camarazii lor, pe locul unde o rachetă Hezbollah a secerat o patrulă. De-a lungul zonei neutre, drapelele se înfruntă față în față pe câmpuri și pe acoperișuri ("E interzis să faceți fotografii, se răstește la mine amenințător un soldățoi spaniol din FINUL care se crede pe moșia lui, măcar că felul lui de a se lua în serios îi face pe cei doi militari libanezi din fața lui să izbucnească în râs). Steaguri galbene în Libanul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
după ce-i fusese adresată o întrebare de bun simț. Întrebat despre absența lui Nicolas Vajou din lotul deplasat la Buzău, Gheorghe Poenaru a devenit iritat și a dat un răspuns cel puțin nepoliticos: În continuare, antrenorul FCM-ului s-a răstit la cel care îi adresase întrebarea: . Se pare că tehnicianul băcăuan a fost scos din sărite de sintagma “jucător de bază”, folosită de autorul întrebării, dar acesta avea acoperire: în precedentul joc oficial, francezul fusese titular, ba mai și înscrisese
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
capacitatea sa de a inova, de a inventa e destul de redusă. Țin minte că s-a ridicat odată, la o oră, o tipă care stătea exact în fața lui Mirel. „Tovarășa, elevul Purcaru Emil a zis «pula»“ „Da, Mirel, s-a răstit profa, ce e aia «pula»? Poate ne explici și nouă. Că noi nu știm.“ Mă rog, tovarășa avea vreo doi copii, deci erau mici posibilitățile de a nu ști ce denumește cuvântul pe care îl pronunța cu atâta determinare. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
organizat. Să facă gargară în fața altora ca ei. Cu cât mai violentă e prelegerea, cu atât mai pașnici vor fi în relațiile cu semenii. E o probă. Încercați, de câte ori un funcționar vă ia cu sictir, să-l tratați rațional. Se răstește la dumneavoastră. Și să-l luați moromețian, aha-ha, deci matale vrei să spui că... Și încercați să duceți rudimentul lui de argumentație până în pânzele albe. Va rezulta o absurditate care îl va convinge și pe el cât e de redus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
momente nu au nimic odios. Îți asumi un risc atunci când scrii, altfel cazi în lichelism. A doua zi i-am făcut din nou o vizită Farmacistului. Nu voiam decât să stau de vorbă cu el. A început iarăși să se răstească, bă, ne-ai nenorocit! Mi-e și rușine să ies din casă. N-am văzut niciodată un om mai aprins, mai pătimaș. Am început să plâng ca prostul, de ciudă că nu-s ascultat. E groaznic să vezi că, atunci când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
zi, la oral, totul a mers șnur și nu ne-au putut prinde cu nimic. Profesorul Hâncu a încercat să mai intervină cu câte ceva pentru a ne pune bețe în roate, la oral, dar profesorul Galan s-a cam uitat răstit la el ca să ne lase în pace, căci noi mergem la facultăți la care nu se cere matematica. - Ce vrei să faci cu ei ? Vrei să-i lași acum repetenți sau să-i lași săși vadă de drumul lor în
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
l-a enervat și mai tare pe Fanache, care s-a răzbunat stupid: i-a smuls tatei ochelarii de pe nas și i-a azvârlit cu furie, apoi i-a călcat în picioare. -Te îmbraci și mergi cu noi! s-a răstit el și a plecat, lăsându-l pe tata pe seama gealaților. Aceștia au fost mai omenoși. Tata s-a supus, s-a îmbrăcat cu mișcări calme. -Să-mi iau lucruri? a întrebat el bănuind ce-l așteaptă. -Nu, c-o să vă întoarceți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și astfel Gabi Papadopol s-a trezit în fața lui Fanache și a lui Gârmoci. Și ei, ca și el, erau cu fețele trase, cu ochii cârpiți după o nenorocită noapte albă. -Ia zi, mă, ce-ai de zis?! s-a răstit la el Fanache, nevenindu-i să creadă ce noroc dăduse peste ei: dacă e adevărat ce l-a informat ăla de la miliție, atunci chiar că rezolvă cazu cum le-a cerut tov Cameniță și ies iar basma curată, futu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
C., capitala regiunii cu același nume, a hotărât soarta lui Tomiță: -Bă, voi nu vedeți, bă, că s-a scrântit? Luați-l, bă, și băgați-l la balamuc, dacă vreți să n-ajungeți voi acolo, bulău vă mănâncă! s-a răstit el către Gârmoci și Fanache, care ședeau în poziție de drepți, mai mult morți decât vii, gândindu-se că nenorocitul de cizmar le aruncase în aer tot eșafodajul cu migală ridicat de ei. Astfel a fost internat domnul Tomiță la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în universul sigur al tovarășului Cameniță, l-a „defectat“ pe acesta. Primul-secretar începea să-și piardă gustul pentru activitățile care altădată îl umpleau de satisfacție, îi dădeau un sens. Ancheta, bătea și acum, dar fără plăcerea formidabilă de odinioară: se răstea la cei anchetați ori îi lovea, dar totul se desfășura cumva mecanic, ca o simulare, era ca un bolnav care înghite forțat mâncarea din spital, căci el nu simte nici foame, nici gust, nici poftă. Nu s-ar fi închipuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o mamă de bătaie, apoi le dăduseră drumul, cu înjurăturile de rigoare: Bă, fir-ați ai dracu de vagabonzi, marș de-aici, caracudelor, dacă vă mai prind vreodată că nu vă cumpărați bilet ați încurcat-o, pușcăria vă mănâncă!, se răstise la ei un polițai burtos și roșu la față. Da, șefu, să trăiți, răspunseseră ei de formă și de cum se văzuseră în libertate se și apucaseră de mici furtișaguri, ca să-și astâmpere foamea și setea. Celor trei inși fără căpătâi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
întrebat uneori dacă a meritat, însă una e să-ți pui întrebări răvășitoare muncind și alta e să-ți pui aceleași întrebări tânjind, abandonând, amânând și neducând nimic până la capăt. Țicneli de pensionar „Bre, nea Spiridoane - l-a întrebat cam răstit inginerul Vrabie pe administratorul blocului - din ce bani îl plătești, bre, pe nea Popa s-adune gunoaiele?“ Administratorul a ridicat din umeri: „O face de capul lui. A zis că înnebunește, dacă mai stă degeaba“. De două luni, profesorul pensionar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să se depărteze de tramvai. Dacă domnul Aron ar fi întors capul, s-ar fi repezit toți spre vagon. O mână de necăjiți, buimăciți de sumele pe care le auzeau, și un negustor de vapoare excentric, ce se îndrepta vorbind răstit cu un funcționar de-al său spre una dintre căsuțele acoperite cu carton asfaltat de la marginea cartierului. Un dialog de afaceri cu atât mai interesant, cu cât era purtat de un nabab, care nu avea și nici nu spera să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de serviciu cam bețive, la președinte. „Oameni suntem - spune Vasile B. -, i s-o fi făcut și lui de palincă.“ Pe la trei, centralista e apelată de Putin. „Dă-mi-l pe Vasile B. - comandă rusul într-un soi de moldovenească răstită de KGB -, că am o treabă cu omul vostru.“ Logic, adjunctul SRI-ului nici nu mai trebuie anunțat. Se înființează în cinci minute, dar Vasile B. e la bufet. „S-aștepte - zice el - ori să mă sune acasă.“ Funcționarii fierb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
civil, pe care nu-l cunoaște nimeni, dar căruia adjunctul cel mare îi spune mereu: «Să trăiești!» - grăbește-te, Vasile. Vrei să ne nenorocești?“ Vasile B. duce receptorul la ureche, face de câteva ori „Mda, nu, mda, nu“, apoi se răstește la rus: „Mă, ești turc?! Am zis mâine, mâine să fie. Sună-mă și tu acasă, nu mai deranja oamenii la serviciu“. Lucrurile se explică. Cel puțin așa zice Vasile B., care l-a cunoscut pe Putin în timpul unei excursii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
neaș teptate și intră Oprescu, actualul șef al lui Mihai, foarte enervat de faptul că fiind chemat și el acolo la oră fixă fusese lăsat să aștepte mult prea mult. — Eu sunt academicianul George Oprescu! — Ieși afară, curvă bătrână! se răsti la el anchetatorul. și să intri numai atunci când te oi chema eu! Alb ca varul, Oprescu ieși de-a ndărătelea... Cine știe pentru ce fusese chemat? Pe mine însă lucrul nu mă mira, căci îl văzusem pe venerabilul septuagenar la
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de ea, cel prins de clanța ușii. A trebuit să-i repet totul de mai multe ori, în timp ce ea mă totîntrerupea, zicând: „Ești absolut sigură?“. și: „Zău că ești nebună“. și: „Da’ ia gândește-te un pic“. Până ce m-am răstit la ea, după care amândouă am tăcut îndelung, mestecând cu lingurița în ceștile de cafea. Aburul cafelei i se-nfășura în jurul mâinii, iar ea mi-a zis: „Ia te uită ce umbre- vezi, sunt și în cafeaua mea“. Lumea se
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
deschis larg spre tindă, pe când securiștii scoteau rapid pistoalele din buzunarele scurtelor. În timp ce ei au deschis ușa, tata s-a ridicat și acum era în picioare lângă intrare. În numele legii ești arestat! N-are rost să te opui s-a răstit un securist și a îndreptat ostentativ pistolul spre pieptul lui. Somația a fost făcută cu voce tare, sonor, fără menajamente, așa că ne-am trezit cu toții, și mama și noi, copiii. Nici un pic de bun-simț, gingășie ori delicatețe din partea acestor intruși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]