1,050 matches
-
Oricum, înaintarea era anevoioasă. Abia dacă aduna doi-trei pași avans, cînd furtuna uscată îl trîntea la pămînt cu o forță căreia nimic nu i se putea opune. Țărînă ridicată în văzduh îi intra în ochi și în gură, iar părul răvășit era îmbîcsit de scaieți. Numai ploaia, binecuvîntata ploaie, întîrzia să apară. Și, dintr-o dată, blestemul s-a prăvălit ca o avalanșă peste lume. Limbi de foc căzură pe pămînt. La o aruncătură de băț de tînărul lup, limbi de foc
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
lor, În penumbra abia Îmblânzită de lucirea lămpilor cu ulei care ardeau În partea dinspre Ponte Vecchio, din teren se Înălța contrafortul lateral al turnului lui Farinata, șeful casei. Ruinele răsăreau din pământ ca niște uriași dinți sfărâmați. Acea esplanadă răvășită urma să devină adevăratul centru al orașului, În proiectele administratorului drumurilor. Mai Încolo, se zărea masa Întunecată a noului Palat al priorilor, de acum aproape finisat, cu turnul său nemăsurat. Un uriaș adormit, asemenea unui titan fulgerat de Jupiter, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de teamă În expresia lui fugară. — E o prăvălie de spițer, pe aici, prin preajmă. Unde e ? exclamă poetul retezându-i calea și ațintindu-și asupra lui ochii injectați de sânge. Clericul păli. Îi fixă perplex veșmintele, iar apoi chipul răvășit. Dante Își potrivi bereta pe cap și cutele hainei, Înainte de a-și repeta Întrebarea, aproape strigând. — Acolo... pe stânga. Taman În spate la Fontana della Morte... bâigui omul, indicând direcția cu o mână tremurătoare. Dante se Îndreptă Într-acolo, satisfăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
iunie, pe la ceasul al nouălea Dante se deșteptă tresărind, acoperit de o sudoare Înghețată. Ecoul strigătului răsuna Încă Între zidurile camerei. Lumina orbitoare din vis lăsase locul strălucirii soarelui, acum sus pe cer. Se ridică Împleticindu-se, cu mintea Încă răvășită. Apoi Își luă capul În mâini, Încercând să se clatine. I se păru că abia revenise la suprafața unei mări populate cu monștri. Dar flacăra din tâmple dispăruse. Un extraordinar sentiment de bunăstare Îi răzbătea prin toate fibrele și orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ascunzându-și mâna. Nu vreau să răspunzi sub jurământul Artei, ci dinaintea autorității Florenței. — Nu știu, ți-o jur! Ambrogio mi l-a dat, cu puțin Înainte să fie asasinat. Dar nu mi-a spus nimic despre originea lui. Părea răvășit, ca și când numele mortului i-ar fi invocat și spectrul. — Acest secret nu Îmi aparține. Eu Însumi sunt În căutarea lui, adăugă el mai apoi, parcă vorbind cu sine. Dante reflectă asupra ultimelor cuvinte. Cu siguranță, medicamentul era extraordinar. Dar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sticlă care au fost recunoscute ca provenind din prăvălia meșterului Teofilo. Acum e la Stinche, la tortură. Se declară nevinovat, dar nu va dura prea mult. Cum vezi, greșești când Îi bănuiești pe cei din Como. Dante Își imagină fața răvășită a lui Giannetto, În mâinile soldaților. Milogul acela nu avea nimic de a face cu crima. Cel mult, putea să fi prădat prăvălia profitând de moartea spițerului. Se pregătea să Îi ordone lui Bargello să Îl elibereze pe nenorocit când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
privea încă, plin de recunoștință, când se prăbuși fără zgomot. - Nimic grav, spunea, puțin mai târziu, doctorul pe care-l chemaseră. Muncește prea mult. Într-o săptămână e pe picioare. - Se va vindeca, sunteți sigur? îl întrebă Louise, cu chipul răvășit. - Se va vindeca. În cealaltă cameră, Rateau privea pânza, în întregime albă, în mijlocul căreia Jonas scrisese, cu litere foarte mici, doar un singur cuvânt, ce putea fi descifrat, dar care nu știai dacă trebuie citit solitar sau solidar. PIATRA CARE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-se la bolovan cu o privire moartă și dând din cap în semn de împotrivire. Apoi lăsă să-i cadă brațele de-a lungul trupului și se întoarse către d'Arrast. Lacrimi mari i se prelingeau, în tăcere, pe chipul răvășit. Voia să vorbească, vorbea, dar gura lui abia de putea alcătui silabele. "Am făgăduit", spunea el. Și apoi, cu vocea înecată în lacrimi: "Ah! căpitane. Ah! căpitane." Chiar atunci fratele lui se ivi din spate, îl strânse în brațe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de-un alb intens. Din când în când, amesteci vise, Cu-același alb, imaculat. Iubiri și doruri interzise, Așterni plângând pe albul blat. Pe frunte se preling suvițe, Vopsite de curând, cernit, Dar rădăcinile sunt albe, Precum ți-e chipul răvășit. Pe piept ți-e pielea arămie, Dar sub cămașă, alb, de lapte. Fiori te trec. Ce ironie, Cine te va iubi la noapte? Cobori eșarfa peste pânză, Privind tabloul terminat. Semnezi în colț, tot mai confuză, Cu-același alb imaculat
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Mă doare și acum neîmplinirea Iar trupul meu nu are nici o vină, Atârna în idei dezamăgirea Cu lipsa mea acută de morfină. Mi-s brațele de vreme obosite Și nu mai pot să mai parez atacul, Iar zilele sunt frunze răvășite Și visele-s de sânge ca și macul. Iubirea mi-e corabie uitată Pe mările cu vânturi liniștite, într-unul din fiorduri ancorată La țărmul împlinirilor menite. Mă doare timpul și mă dor și vise E vremea să îmi fac
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ți-ai bușit fluierul piciorului o dată, să ți-l mai lovești din nou, în exact același loc, de toate obiectele dure și ascuțite care se găsesc pe o rază de zece metri de jur împrejur? M-am aruncat pe patul răvășit, ca să scotocesc prin așternut, în căutarea... și iată-l! — Alo? am gâfâit. — Claire. Vivian. Ce-ai pregătit pentru cartea lui DulceDelicios? Vivian. Pulsul nu mi s-a domolit. De unde dracu’ făcuse rost de numărul meu de-acasă? Nu era trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
aranjase opt întâlniri, dar, de fiecare dată, în ultima secundă, noi ne alesesem cu întâlnirile contramandate - și cu niște scuze ridicole. Când Rice a reușit, în sfârșit, să ajungă la întâlnire, ne-a șocat cu aspectul ei: avea un păr răvășit, decolorat și înțepenit cu fixativ, un ruj roșu aprins, mânjit pe întreaga zonă a gurii, niște dinți și niște unghii galbene, niște ochi injectați și nefocalizați și, desigur, urmele de înțepături de ac de seringă pe brațe, care deveniseră un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
eliberă primul, o mângâie pe Madeleine, apoi își frecă pleoapele și-și miji privirea. I-am înfipt țeava pistolului în ceafă. — Tu, Georgie, Betty. Convinge-mă sau îți fac praf toată nenorocita asta de casă! Emmett tuși și mângâie șuvițele răvășite ale lui Madeleine. — Tu și propria ta fiică... am zis eu. Fosta mea gagică de bani gata ridică privirea. Fața îi era un dezastru: lacrimi uscate, praf, ruj. — Tati nu-i tatăl meu adevărat și n-am făcut-o niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
secunde zgomotul scos de o ușă care se deschidea se auzi până în capătul aleii. Am dat colțul casei, hotărât s-o înfrunt pe femeie. Ramona stătea în pragul ușii, părând o fantomă în halatul ei inform din mătase. Avea părul răvășit, iar fața îi era buhăită și plină de pete roșii - probabil de la plâns și nesomn. Ochii ei căprui închis - aceeași culoare ca ai mei - erau neliniștiți. Scoase dintre faldurile halatului un pistol de damă și îl îndreptă spre mine. — I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
i se umbla prin lucruri în absența lui. Se aflase probabil că ținea un jurnal pe care nu-l predase la arhivă. Cei care-l căutau, negăsindu-l, fiindcă jurnalul se afla acum la mine, se enervaseră și lăsaseră cărțile răvășite, aruncate pe jos. Într-o după-amiază a venit la mine extrem de tulburat. — M-a chemat Moașa. Era acolo și Arhivarul care nota tot. — Și? — M-au întrebat dacă știam... Dacă știai ce? m-am enervat, căci mă călca pe nervi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bătea acum din față. Păsări grase țipând ascuțit se încrucișau acum în zboruri sălbatice peste fața mării. - Cred că vine furtună... Auta murmură, fără să-și ia fața de la vânt. Dar ajutorul de sutaș nu-i răspunse. Avea mintea prea răvășită ca să-l mai fi putut auzi. Nu trecu însă mult și simți că nu mai poate trage aer pe nări. Deschise gura larg, însă nici gura nu mai putu prinde văzduhul. Se uită la ceilalți. Auta stătea nemișcat. Câțiva dintre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stins precum floacele unui câine, înnodate strâns cu mânecile fără manșete, și astupîndu-și-le cu mișcările ritmate ale unui parașutist ce-și îngroapă parașuta și stația de emisie-recepție, imediat ce-a fost desantat în teritoriul dușman. Bătători cu talpa bulgării pământului răvășit și scuipă peste ei. Dintr-un buzunăraș cu clapetă, decupat de-a dreptul în pielea-i rozalie de sub coaste, trase afară un ciob de oglindă și, cu gesturi îndemînatece și lingușite, se ferchezui îndelung într-însul, țuguindu-și buzele ori
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Troțki!... Bravul comandant care, fără să facă o singură zi de instrucție militară, a turtit, ca pe o sferă de vată de zahăr, trupele intervenționiste și alb gardiste rusești. Un cineva!... Și cine, dacă nu Robin, în 1921, la Paris, răvășit, a sosit dimineața, a pus mâna dreaptă, zvâcnind, pe mâna mea și mi-a spus: "Cocondy, se întîmplă un lucru teribil! Au tras, din nou, ca-n 1918, asupra lui Volodea (așa obișnuia el să-l alinte pe Vladimir Lenin
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lunii aprilie. Într-o joi, 21 aprilie, întorcîndu-se ață de la liceu, sărind și peste vermut, parcurse în goană Stoian Militaru, să mănânce, să facă un duș, să se apuce mai iute de temele acelea ciudate, de poezie. În hol, Nicoloaica, răvășită și târnosită prin plâns, îi aținu calea. Și, aruncîndu-i-se-n brațe, într-o clipă, îi și înmuie, de lacrimi, hanoracul. - Sinistrate! În seara asta trebuie să fim mai uniți ca oricând, Sinistrate. Și să ne ținem de mînă! - Bine. Să fim
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Apoi s-a îndreptat în direcția respectivă, ca să dea un aer de autenticitate pretextului. Ajunsă la ușă, a dat nas în nas cu o femeie zâmbitoare, al cărui păr șaten și buclat îi cădea în ochi. Tipa avea un aspect răvășit, dar sexy, și nu șleampăt. —Bună, Alison, a zâmbit ea larg. Alison a schițat la rândul ei un zâmbet, cu toate că nu avea nici cea mai vagă idee cine era persoana din fața ei. —Eu sunt Fiona. Femeia a întins mâna, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
cealaltă, la fel ca al femeilor din reclamele cu „Pentru că meritați“. În urma ei venea Susan, care era îmbrăcată cu un tricou pe care era scris „Dați-mi ciocolată și nimeni n-o să pățească nimic“. Femeia arăta la fel de dezorganizată și de răvășită ca întotdeauna. Părul roșu-morcoveață îi stătea ciufulit în toate părțile. —Bună, fetelor, a susurat Julia, așezându-se pe scaunul de lângă Fiona. Scuze că am întârziat puțin. Ghici cine a încurcat orele? a zis ea dându-și ochii peste cap și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
a râs ea. Deci, trei s-au dus, a mai rămas una. Tu ce-ai mai făcut cu spinul tău din coastă? Alison a oftat jucându-se cu părul. Coafura ei de obicei impecabilă arăta, în clipa aia, puțin cam răvășită. Nu s-a schimbat nimic. Ne cere și mai mulți bani, iar Luca zice c-o să i-i dea ca să nu-i interzică să-i vadă pe băieți... iar eu am mai mers la o petrecere neînsoțită, fiindcă Sofia s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
de trandafir de pe piept, pe care apoi a aruncat-o pe podea. Scopul nostru este să vă facem plăcere. Julia, complet dezbrăcată, cu excepția ciorapilor și a pantofilor cu toc, stătea călare pe el. Părul îi cădea pe umeri în valuri răvășite, dar teribil de sexy. —N-am mai văzut de mult costumul de servitoare franțuzoaică. Uitasem ce tare mă excită, a rânjit James jucându-se leneș cu unul dintre sfârcurile femeii. — Avem de ales între ăsta și costumul de asistentă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pe poteca de pe faleză până la micuța colibă. Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu Virgil Jones, se gândi el în sinea lui. Mai târziu, în aceeași zi. Dolores O’Toole tocmai fierbea niște ceai de rădăcini când Deggle intră, răvășit și chiar mai întunecat decât atunci când sosise. — Pe unde-ai umblat, iubire? îl întrebă ea. Bea niște ceai de rădăcini. Urcase puțin pe munte. Atunci îl auzise: vuietul ucigător. La început îl ignorase. Apoi vuietul devenise din ce în ce mai pătrunzător și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
atât de diferit. Eram Învăluit de sunete plăcute, ca și cum te-ai fi pierdut Într-o unduire tainică de ape, Într-un foșnet dulce și repetat, de păduri tainice, fulgerat de doruri neștiute și de amintiri demult uitate. Mă simțeam nesigur, răvășit și greu mi-am putut aduna gândurile răzlețite pretutindeni. Da, e un cuvânt frumos, i-am răspuns sec, abia reușind să leg vorbele (mi-era și ciudă, acum, că nu găsisem un alt termen mai potrivit În a-l califica
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]