2,974 matches
-
rând - în ajutorul împăratului creștin. în realitate, situația dădea puține motive de speranță. întreaga regiune cuprinsă între marele cot a Rinului și Alpi era ca sub apăsarea unui veșmânt greu de spaimă și toți locuitorii ei, de la cel mai încercat războinic până la servitorul cel mai mărunt de la grajduri, de la proprietarul unei mari villa până la ultimul dintre țăranii săi, trăiau cu perspectiva a ceva îngrozitor. Veștile funeste curgeau amenințătoare și, de fiecare dată când trimitea un curier la Mediolanum, punctul central de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
putea să nu se gândească la Frediana, ceea ce i se întâmpla mereu în ultimele săptămâni: îi promisese că se va întoarce în douăzeci de zile, dar pe vechiul drum roman nu fusese văzută nici ea și nici cei „trei sute de războinici“ de care îi vorbise. Lăudăroșenie și amenințare ale unei tinere femei de rang, îndurerate și dornice de răzbunare? Poate doar în parte; în zilele acelea îi descususe discret atât pe Chilperic, cât și pe Alpinianus, încercând să lămurească lucrurile în privința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
față de acel popor să crească, întrecând orice măsură, iar Alpinianus îi spusese că nu s-ar mira deloc dacă ar vedea-o într-adevăr, în câteva săptămâni, sosind pe cal, cu părul lung în vânt, în fruntea unui mănunchi de războinici. Deodată, pe drumurile cetății răsună, ca un ecou, galopul mai multor cai, iar cele două santinele se aplecară peste creneluri și prinseră să discute cu însuflețire. Una arăta cu degetul înspre Poarta de Răsărit. Privind într-acolo, Sebastianus distinse, între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
meu s-a luptat acolo, dar a fost înfrânt și se retrage spre Aventicum. Sapaudia e invadată. Pentru o clipă, Sebastianus se simți ca paralizat: din câteva cuvinte, Chilperic schițase cadrul unui dezastru. — Dar... Spuneai că Reinwalt e un mare războinic și că își dovedise din plin fidelitatea! Chilperic, descumpănit, desfăcu brațele și ridică din umeri: — Ce vrei să-ți spun? Dacă nu teama, atunci aurul lui Atila l-a convins, chiar dacă lucrul ăsta mi se pare ciudat, fiindcă Reinwalt nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
învecinate, ducând cu ei doar o mână de lucruri, iar acum, deși sfârșiți de mersul îndelungat, se căzneau să înainteze cât mai iute și fără oprire, temându-se de sosirea, dintr-o clipă în alta, a hoardelor hune. Nici măcar vederea războinicilor lui Chilperic nu avu darul să-i mângâie. îi priveau pe burgunzi fără să se arate mai ușurați, continuând să meargă înainte cu capul în jos, de parcă le-ar fi fost frică să nu pățească, din partea acelor războinici îmbrăcați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nici măcar vederea războinicilor lui Chilperic nu avu darul să-i mângâie. îi priveau pe burgunzi fără să se arate mai ușurați, continuând să meargă înainte cu capul în jos, de parcă le-ar fi fost frică să nu pățească, din partea acelor războinici îmbrăcați în armuri și cu înfățișare sinistră, necazurile de care scăpaseră până atunci. Mai mult chiar, ori de câte ori îi întâlneau, mamele își strângeau copiii lângă ele, păstorul alerga să aducă înapoi la turmă oaia care se îndepărtase, în vreme ce matroana se acoperea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl întreba pe Mataurus: — începe. Spune oamenilor să se pregătească: pornim la luptă. — Unde ne așezăm? — îți spun imediat, îi răspunse Sebastianus, după care, dând pinteni calului, se întoarse la Chilperic. — Ai doar patru sute de soldați și nu toți sunt războinici pricepuți. Ce ai de gând să faci? Burgundul, înainte de a-i răspunde, aruncă o privire îngrijorată mulțimii care, printre strigăte, alerga spre ei disperată. — Singurul lucru pe care îl putem face, spuse în sfârșit. Aici valea se îngustează puțin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a armatelor lui Atila, formată dintr-o mie de oameni; mai puteau fi, însă, și alte detașamente, pe care nu le vedea din locul în care se găsea, dincolo de cotul râului. în ciuda distanței, putea intui în mulțimea aceea pestriță de războinici cât de eterogene erau armamentul și echipamentul hunilor - lucru, de altfel, specific lor. Sub stindarde mari de culoare verde, semn distinctiv al clanului căruia îi era afiliat detașamentul, se adunaseră războinici aproape goi ori îmbrăcați doar în piei de berbec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în ciuda distanței, putea intui în mulțimea aceea pestriță de războinici cât de eterogene erau armamentul și echipamentul hunilor - lucru, de altfel, specific lor. Sub stindarde mari de culoare verde, semn distinctiv al clanului căruia îi era afiliat detașamentul, se adunaseră războinici aproape goi ori îmbrăcați doar în piei de berbec, în general călărind cai mongoli, mici, dar robuști; alții, în schimb, defilau în armuri sclipitoare și veșminte de un rafinament aproape oriental, călărind cai de rasă, pe care puseseră mâna în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alții, în schimb, defilau în armuri sclipitoare și veșminte de un rafinament aproape oriental, călărind cai de rasă, pe care puseseră mâna în Europa. în fața acestei desfășurări, pe un murg spaniol nervos cu coamă lungă, mergea în pas săltat un războinic îmbrăcat cu o splendidă platoșă, toată din solzi de fier, iar pe cap având un coif ascuțit, dotat cu obrăzare mari; mijlocul îi era încins cu o panglică lungă, sau mai degrabă un brâu, de un verde strălucitor. Bărbatul, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cap având un coif ascuțit, dotat cu obrăzare mari; mijlocul îi era încins cu o panglică lungă, sau mai degrabă un brâu, de un verde strălucitor. Bărbatul, care, se vedea limpede, era comandantul armatei dușmane, trecea fără grabă printre rândurile războinicilor săi, dar își îndrepta adesea privirea către cele ale burgunzilor. Pentru moment, lui Sebastianus îi trecu prin minte că putea fi însuși Atila. „Ba nu! Ar fi într-adevăr o onoare prea mare pentru noi!“ își spuse cu amărăciune, aruncând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
printre infanteriști, dintre care mulți stăteau cu picioarele în apă, arcașii săi își încercară încă o dată și încă o dată coarda arcului. între timp, hunii își ocupau pozițiile, într-o formație nu foarte diferită de aceea pe care o adoptase Chilperic. Războinicul cu brâu verde părea acum să se sfătuiască fără nici o grijă cu ceilalți huni de rang, care își întorceau mereu privirile să cântărească forțele ce le aveau înainte. O fantă de lumină se deschisese în pătura de nori care, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acum nemișcat, pe jumătate în apă; încetase și plânsul copilului ce se auzise cu puțin timp înainte; poate că asta însemna - speră Sebastianus - că-l găsise cineva și că acum avea grijă de el. între timp, în centrul formației hunilor, războinicii descălecaseră și se adunau într-o masă compactă și țepoasă de sulițe; era limpede că se pregăteau să înfrunte infanteria burgundă aflată în abia râului. Conducătorul lor le strigă câteva cuvinte de îndemn, apoi, după ce se sfătui scurt cu alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
descălecaseră și se adunau într-o masă compactă și țepoasă de sulițe; era limpede că se pregăteau să înfrunte infanteria burgundă aflată în abia râului. Conducătorul lor le strigă câteva cuvinte de îndemn, apoi, după ce se sfătui scurt cu alți războinici de rang, le lăsă lor comanda acestui sector și se îndreptă către partea dreaptă a aliniamentului, pe fâșia de iarbă ce despărțea râul de pâlcul de copaci. Acolo, Sebastianus, care se postase între arbori, îl pierdu din ochi. Reuși totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe fâșia de iarbă ce despărțea râul de pâlcul de copaci. Acolo, Sebastianus, care se postase între arbori, îl pierdu din ochi. Reuși totuși să deslușească, deformate din cauza distanței, strigătele prin care, cu accente dure și poruncitoare, acesta își mobiliza războinicii. — începe, îi spuse Mataurus, care, la adăpostul unui pin gros și strâmb, nu pierdea dușmanul din ochi. întinse apoi mâna și se întoarse către soldați, care deja își potriviseră săgețile în arc, iar acum, îngenuncheați între ferigi, ascunși printre copacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cerul, din ambele laturi; se încrucișară, apoi căzură cu un ropot ca de grindină, decimând rândurile dușmane. Imediat după aceea, cu strigăte sălbatice, cele două cavalerii se năpustiră una împotriva celeilalte în galop și, aproape imediat, se aruncară înainte și războinicii pedeștri ai celor două armate, stropind totul împrejur în timp ce alergau prin apa râului. într-un huruit ca de tunet, cele două armate porniseră de acum la luptă. Sebastianus îl văzu pe războinicul cu brâu trecând iute de-a lungul albiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
galop și, aproape imediat, se aruncară înainte și războinicii pedeștri ai celor două armate, stropind totul împrejur în timp ce alergau prin apa râului. într-un huruit ca de tunet, cele două armate porniseră de acum la luptă. Sebastianus îl văzu pe războinicul cu brâu trecând iute de-a lungul albiei râului și conducând atacul. „Acum!“ îi strigă lui Mataurus, care imediat lăsă brațul în jos. La gestul acela, arcașii se ridicară în picioare și, fără să țintească, trimiseră o rafală de săgeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rafală de săgeți înspre masa compactă a hunilor ce urlau și treceau pe dinaintea lor în galop întins, ca să-i întâlnească pe burgunzii ce le veneau împotrivă. întrucât în situația aceea foarte puțini dintre cai erau cât de cât apărați, iar războinicii aproape toți țineau scutul în mâna stângă, efectul acelui atac asupra flancului lor drept fu devastator. Cel puțin cincisprezece cai și călăreți se răsturnară pe iarbă, împiedicându-i pe cei ce veneau din urmă, iar rezultatul fu un haos general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apăruseră dintre copaci câțiva huni, încercând să-i atace pe arcași. însă ilirii săriră de îndată asupra lor, îi răsturnară din șa și îi masacrară cu lovituri. Sebastianus însuși îl izbi, cu o lovitură violentă de aplicată de sus, un războinic care, scăpat de soldații lui, schimbase direcția și își îmboldea calul, căutând să se întoarcă între ai săi. Dintr-odată, îl văzu din nou, pe malul ierbos, pe războinicul cu brâu verde, care se dovedea un luptător de temut: în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl izbi, cu o lovitură violentă de aplicată de sus, un războinic care, scăpat de soldații lui, schimbase direcția și își îmboldea calul, căutând să se întoarcă între ai săi. Dintr-odată, îl văzu din nou, pe malul ierbos, pe războinicul cu brâu verde, care se dovedea un luptător de temut: în tovărășia magnificului său cal, se mișca necontenit, ferindu-se de sulițele ce se întindeau în zadar să-l atingă, se apăra cu un scut rotund și mânuia cu vitejie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
platoșă și cu un fizic impunător, zdrobea cai, scuturi și armuri cu un buzdugan bătut cu cuie, celălalt părea chiar că râde cu neobrăzare, ca într-un soi de delir, însă manevra sabia cu o abilitate ucigătoare. Datorită celor trei războinici atât de valoroși, hunii își reveneau din năuceala produsă de intervenția arcașilor lui Sebastianus, iar burgunzii păreau a fi, în punctul acela, în mare dificultate - și pentru că acum arcașii nu mai reușeau să distingă țintele și trăgeau aproape la întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
peste grupul de combatanți în mijlocul căruia se lupta comandantul dușman. Câțiva cai se răsturnară, câțiva cavaleri dispărură, scufundându-se în acel vălmășag, însă Sebastianus constată că ținta cea mai importantă nu fusese doborâtă; dimpotrivă, găsind drum deschis printre cavalerii burgunzi, războinicul cu eșarfă se îndrepta acum hotărât în direcția sa, împreună cu tovarășul lui ce mânuia buzduganul. Prefectul strigă ilirilor săi să se adune în jurul arcașilor, ca să-i apere, dar ei nu avură timp să o facă. Fulgerător, cei doi sparseră bariera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de el, dar își opri aproape imediat calul și îl făcu să se întoarcă, plecând la un nou atac. Sebastianus înțelese că nu avea scăpare: fără o suliță nu ar fi putut să se opună atacului la care pornise magnificul războinic, iar dacă i-ar fi întors spatele, căutând să scape iarăși printre copaci, celălalt ar fi venit repede asupra lui. Hotărât de acum să moară într-un mod onorabil, își înfipse bine picioarele în pământ și-și strânse sabia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu hotărâre prin gloată; urmați de călugări și de un șir de oameni, se porniră către intrarea în curte și ajunseră acolo pe când câțiva bărbați robuști închideau porțile. Ambianus întinde brațul ca să-i oprească. — Așteptați! porunci. Nu sunt hunii! Câțiva războinici burgunzi apăruseră, pe jos, în fața sihăstriei. în urma lor, urcând pe drum, veneau alții, dintre care unii pe cai. Erau murdari și sfârșiți, cu hainele sfâșiate, cu armurile zdrențuite și îmbibate de praf și sânge; câțiva erau răniți și se târau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cai. Erau murdari și sfârșiți, cu hainele sfâșiate, cu armurile zdrențuite și îmbibate de praf și sânge; câțiva erau răniți și se târau, agățându-se de tovarășii lor. Cu solicitudine, Ambianus deschise din nou porțile și, puțin după aceea, primii războinici intrară în curte, făcându-și loc prin mulțimea fugarilor, aruncând priviri piezișe, într-o tăcere sumbră. Patru dintre ei duceau un rănit, un tânăr ce arăta cam de douăzeci și cinci de ani, pe o targă rudimentară, improvizată sumar din două sulițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]