1,138 matches
-
poziției lui Malenkov la Moscova), Imre Nagy a fost demis și exclus din Conducerea Executivă, apoi și din partid. În vara anului 1956 s-a reactivat în plan politic, fiind una din personalitățile de frunte ale noului grup cu concepții reformiste. În acest timp locuința lui s-a transformat într-un salon politic. La 13 octombrie 1956 a fost reacceptat în partid. La 23 octombrie studenții demonstranți cer reintrarea lui în guvern. În seara respectivă a ținut un discurs memorabil în fața
Imre Nagy () [Corola-website/Science/301060_a_302389]
-
la radio, anunțând a doua intrare a trupelor sovietice, mai târziu cerând azil la ambasada Iugoslaviei. Pe 21 este răpit în drum spre casa lui - nefiind respectată înțelegerea cu iugoslavii - și este deportat în România, la Snagov, împreună cu mai mulți reformiști. Nu a fost dispus să demisioneze și nici să recunoască guvernul lui János Kádár, în ciuda presiunilor politice puternice și a somațiilor repetate. A fost dus acasă în aprilie 1957. Între 9 iunie și 15 iunie 1958 a fost judecat într-
Imre Nagy () [Corola-website/Science/301060_a_302389]
-
a primelor patru, iar partidele comuniste staliniste și maoiste recunosc valabilitatea tuturor celor șapte congrese. Originile Cominternului pot fi găsite în sciziunile din mișcarea muncitorească, care au devenit evidente în 1914, la începutul Primului Război Mondial, deși prăpastia între aripile "revoluționară" și "reformistă" exista și se dezvolta de mai multă vreme. Încă din 1899, reformiștii, sau așa numitele elemente de dreapta, au sprijinit intrarea socialistului Millerand în guvernul francez al acelor timpuri. Pe de altă parte, revoluționarii, sau elementele de stânga, se opuneau
Comintern () [Corola-website/Science/298582_a_299911]
-
celor șapte congrese. Originile Cominternului pot fi găsite în sciziunile din mișcarea muncitorească, care au devenit evidente în 1914, la începutul Primului Război Mondial, deși prăpastia între aripile "revoluționară" și "reformistă" exista și se dezvolta de mai multă vreme. Încă din 1899, reformiștii, sau așa numitele elemente de dreapta, au sprijinit intrarea socialistului Millerand în guvernul francez al acelor timpuri. Pe de altă parte, revoluționarii, sau elementele de stânga, se opuneau cu îndârjire oricărei colaborări cu guvernele burgheze. O importanța mare a avut
Comintern () [Corola-website/Science/298582_a_299911]
-
guvernul francez al acelor timpuri. Pe de altă parte, revoluționarii, sau elementele de stânga, se opuneau cu îndârjire oricărei colaborări cu guvernele burgheze. O importanța mare a avut-o și lucrarea Socialismul Evolutiv a lui Eduard Bernstein, care teoretiza calea reformistă către socialism și care a fost criticată violent, printre alții, de Karl Kautsky și de tânăra Rosa Luxemburg. Revoluția rusă din 1905 a avut ca efect radicalizarea multor partide socialiste, același efect avându-l în Europa Occidentală și seriile de
Comintern () [Corola-website/Science/298582_a_299911]
-
cum se autodefineau marxiștii care dominau Internaționala), iar gânditori de stânga, precum Rosa Luxemburg și olandezul Anton Pannekoek, au devenit chiar mai critici decât Kautsky. Începând din acest moment, se poate vorbi în "Internaționala Socialistă" despre o aripă de dreapta (reformistă), un centru și o aripă de stânga (revoluționară). Este interesant de observat că atât bolșevicii, cât și menșevicii, (facțiuni ale Partidului Social Democratic din Rusia), erau considerați ca fiind în tabăra revoluționarilor (aripa de stânga). Certurile dintre diferitele grupuri nu
Comintern () [Corola-website/Science/298582_a_299911]
-
ca fiind în tabăra revoluționarilor (aripa de stânga). Certurile dintre diferitele grupuri nu au ajuns însă niciodată la urechile marelui public. Primul Război Mondial avea să se dovedească a fi evenimentul care a separat definitiv și irevocabil aripile "revoluționară" și "reformistă" ale mișcării muncitorești. În ciuda hotărârilor marii majorități a rezoluțiilor prin care "Internaționala Socialistă" chema proletariatul internațional la rezistență împotriva războiului, cele mai multe partide socialiste ale statelor implicate în conflict și-au manifestat sprijinul pentru politica propriilor țări, excepțiile fiind partidele din
Comintern () [Corola-website/Science/298582_a_299911]
-
fiind partidele din Balcani, din Rusia și câteva grupuri minoritare din celelalte țări. Partidele socialiste din țările neutre au militat continuu pentru neutralitate și împotriva opoziției totale la război. Ca și înainte de război, în timpul conflagrației, facțiunile mișcării socialiste erau dreapta reformistă, stânga revoluționară și centrul, care oscila între cei doi poli. Printre cei mai zgomotoși oponenți ai războiului a fost Lenin, liderul facțiunii bolșevice al socialiștilor ruși care, văzând colapsul Internaționalei Socialiste, a declarat că o nouă Internațională - a treia - trebuia
Comintern () [Corola-website/Science/298582_a_299911]
-
facțiunii bolșevice al socialiștilor ruși care, văzând colapsul Internaționalei Socialiste, a declarat că o nouă Internațională - a treia - trebuia inițiată și trebuia să-i ia locul celei de-a a doua. Lenin era acum cel îi care condamna pe socialiștii reformiști, pe social-șovini, (socialiști în vorbe, dar șovini în fapte), și pe socialiștii de centru care, ca "social-pacifiști", se opuneau războiului, dar votau pentru creditele de război. Acest ultim caz poate fi ilustrat de politica "Partidului Independennt al Muncii" din Marea Britanie
Comintern () [Corola-website/Science/298582_a_299911]
-
o hotărâre. Următoarele partide și mișcări au fost invitate la primul congres al Internaționalei Comuniste: Pentru ca un partid să poată intra în Comintern, trebuia să accepte cele Douăzecișiuna de Condiții, care erau concepute pentru a delimita comuniștii revoluționari de forțele reformiste și centriste care urmăreau să acceadă în Comintern după succesul revoluției bolșevice. Primul președinte al Comitetului Executiv al Cominternului a fost Grigori Evseievici Zinoviev, din 1919 până în 1926, (când a fost destituit după ce a ieșit din cercul favoriților lui Stalin
Comintern () [Corola-website/Science/298582_a_299911]
-
murit în 1965 în circumstanțe cel puțin neclare. După o scurtă luptă pentru putere, în fruntea partidului a venit Nicolae Ceaușescu. Dacă politica lui Gheorghiu-Dej era considerată conservator-stalinistă prin comparație cu noua linie politică hrușciovistă, Ceaușescu a părut inițial un reformist prin comparație cu neostalinismul lui Leonid Brejnev. În 1965, numele țării a fost schimbat în , iar cel al partidului în Partidul Comunist Român. În primii săi ani petrecuți în fruntea partidului, Ceaușescu era popular atât în țară cât și în
Republica Socialistă România () [Corola-website/Science/298591_a_299920]
-
restrâns al familiei Ceaușescu, oficialii guvernamentali erau deseori rotiți de la un post la altul și dintr-un județ în altul, pentru a reduce șansele ca aceștia să-și dezvolte propriile baze de susținători. Această politică a împiedicat apariția unor comuniști reformiști, așa cum au fost aceia ai epocii gorbacioviste în URSS sau în Ungaria. Spre deosebire de situația din Polonia, Ceaușescu a luptat împotriva oricărei tentative de grevă prin cele mai violente mijloace de represiune. România a avut ultimul regim comunist care s-a
Republica Socialistă România () [Corola-website/Science/298591_a_299920]
-
a provocat începerea demonstrațiilor de masă, care, în 20 noiembrie, numărau 500 000 demonstranți. A fost creat Forul Civic, condus de dramaturgul Václav Havel, iar în interiorul Partidului Comunist Cehoslovac se dădeau lupte pentru putere între conservatorii lui Gustáv Husák și reformiștii lui Ladislav Adamec. După greva generală din 27 noiembrie 1989 și în lipsa sprijinului aliatului sovietic, Partidul Comunist Cehoslovac a fost silit să abandoneze puterea. Astfel, la 24 noiembrie 1989, întregul Prezidiu al Partidului Comunist, inclusiv Gustáv Husák - până atunci un
Războiul Rece () [Corola-website/Science/299017_a_300346]
-
împartă puterea. Prin manipularea dreptului electoral, guvernul a obținut o Dumă mai conservatoare, dar mult mai puțin reprezentativă. Mai mult chiar, guvernul ocolea deseori hotărârile Dumei conservatoare și guverna prin decrete. În această perioadă, politicile guvernamentale au fost diferite, de la reformiste la represive. Istoricii au speculat pe tema posibilității ca reformele îndrăznețe ale lui Witte și Stolîpin să fi putut "salva" Imperiul Rus. Dar politica dictată de apropiații curții, combinată cu nesfârșita izolare a țarului și birocrația din restul societății au
Istoria Rusiei, 1892-1917 () [Corola-website/Science/299170_a_300499]
-
calomnie și condamnat la închisoare, dar a reușit să evite pedeapsa exilându-se în Anglia. Datorită scriitorului, Afacerea Dreyfus a căpătat în scurt timp o dimensiune națională, împărțind societatea între susținătorii armatei reacționare sau ai bisericii și "dreyfusarzii" liberali și reformiști. Pentru cei din urmă, Zola a devenit un far călăuzitor și un simbol al dreptății. Cuvintele sale, "„Adevărul este în marș și nimic nu-l va opri”", au rămas emblematice. Zola a murit la Paris pe 29 septembrie 1902 din cauza
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
Suprem al RSS Moldovenească au avut loc pe 25 februarie 1990. Frontul Popular a câștigat majoritatea voturilor. După alegeri, Mircea Snegur, un fost comunist, a fost ales președinte al Sovietului Suprem; în Septembrie el a devenit președinte al republicii. Guvernul reformist care a preluat puterea în mai 1990 a făcut multe schimbări care nu au fost pe placul minorităților, incluzând și schimbarea numelui republicii în iunie, din "Republica Sovietică Socialistă Moldovenească" în "Republica Sovietică Socialistă Moldova" și declararea suveranității în aceiași
Istoria Republicii Moldova () [Corola-website/Science/299309_a_300638]
-
Apoi, începând cu ianuarie 1861, Mihail și Feodor Dostoievski încep să editeze propriul ziar, "Vremea" ("Время"), la care contribuie și Apollon Grigoriev sau Nikolai Strahov. Publicarea "Amintirilor" continuă aici în anii 1861 și 1862. Cartea este o revelație pentru societatea reformistă, dornică de a condamna nedreptățile regimului lui Nicolae I. Roman inițiator pentru literatura rusă a detenției, "Amintiri din casa morților" prezintă ororile închisorilor din Siberia, cruzimea paznicilor și bestialitatea unor prizonieri în stare de cele mai groaznice crime. În acest
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
nesadisfăcută de nivelul de consum. Aceeași situație era întâlnită la multe alte produse alimentare sau nealimentare. Apelurile făcute pentru o mai mare libertate de decizie a directorilor în problemele de aprovizionare, marketing și desfacere câștgau atenția tot mai multor comuniști reformiști. De la dizolvarea Uniunii Sovietice, aproape toate republicile fost-unionale au renunțat la sistemul de planificare centralizată din epoca socialistă și la proprietatea de stat. Rezultatele nu au fost cele așteptate în unele cazuri. ("Vezi și" Istoria Rusiei post-sovietice). Agricultura a fost
Economia Uniunii Sovietice () [Corola-website/Science/299432_a_300761]
-
Populara expresie lui Keynes „Pe termen foarte lung suntem toți morți” este încă citată. a fost fiul lui John Neville Keynes, un lector de economie de la Universitatea din Cambridge și al Adei Florence Brown, o autoare de succes și o reformistă în domeniul social. Fratele său mai tânăr, Geoffrey Keynes (1887-1982) a fost chirurg și bibliofil, iar sora sa mai tânără, Margaret (1890-1974), a fost căsătorită cu fiziologul Archibald Hill, câștigător al Premiului Nobel. Keynes a fost foarte înalt, atingând înălțimea
John Maynard Keynes () [Corola-website/Science/298778_a_300107]
-
În 1872 este adoptată o lege prin vot secret care prevedea interzicerea represaliilor împotriva muncitorilor care nu votau în favoarea intereselor patronilor. În 1874, după ce conservatorii au preluat controlul asupra Parlamentului, premierul Disraeli și partidul sau au continuat să promoveze curentul reformist în avantajul maselor. În 1875 au fost promulgate două legi ce instituiau programe de ameliorare a igienei publice și de construirea locuințelor pentru săraci. La 1 mai 1876 regina Victoria a fost declarată împărăteasa Indiei. În 1878, străzile Londrei sunt
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298888_a_300217]
-
un acord secret electoral cu Partidul Laburist pentru a câștiga alegerile și a forma guvernul. Pe baza acordului, în 1906, alegerile au fost câștigate de laburiști și liberali. Partidul Laburist avea influențe ideologice (în mică parte, marxiste), era un partid reformist, dar nu ataca bazele societății și economia capitalistă. Nu era un partid revoluționar care se baza pe lupta de clasă, dar era membru al Internaționalei a II-a. Avea să înlocuiască Partidul Liberal în cadrul sistemului bipartizan. La începutul secolului XX
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298888_a_300217]
-
în plină criză economică, având personalități ca Bonar Law, Stanley Baldwin, Austin Chamberlain, Samuel Hoare și fostul liberal Winston Churchill. Principiile partidului erau axate pe apărarea tradiției, liberă întreprindere, rigoarea financiară și pe ordinea socială. Partidul se dorea a fi reformist și era susținut electoral de înalta aristocrație și burghezie, precum și de clasa mijlocie cu nivel înalt de educație și de puțini muncitori, bucurându-se și de sprijinul prestigios al publicațiilor Times, Daily Express, Daily Telegraph și Daily Mail. Partidul Laburist
Istoria Regatului Unit () [Corola-website/Science/298888_a_300217]
-
se referă la punctele de vedere ale lui Marx însuși, ceea ce ar fi crezut și afirmat el însuși, fără distorsionarea produsă de către interpretarea leninistă. O anecdotă în această privință: după ce partidul francez al muncitorilor s-a scindat într-un partid reformist și unul revoluționar, unii l-au acuzat pe Jules Guesde (liderul celui din urmă) că ia ordine de la Marx; Marx i-a zis ginerelui său Paul Lafargue: „dacă ăsta e marxism, atunci eu nu sunt marxist” (într-o scrisoare către
Karl Marx () [Corola-website/Science/297774_a_299103]
-
o perspectivă ce servește burgheziei. Nu s-au pus în practică modele noi de producție, distribuție, care să fie diferite de cinematograful nord-american, pentru că încă nu apăruse, în sfera cinemaului, o desprindere consistentă de ideologia și politica burgheze. O politică reformistă, manifestată prin dialog cu adversarul, prin coexistență, prin subsumarea contradicțiilor naționale conflictelor între cele două blocuri presupus unitare: U.R.S.S. și Statele Unite, o astfel de politică nu poate încuraja altceva decât un cinema menit să se integreze în sistem, cel
Spre un al Treilea Cinema (Spre un cinema al periferiei). Partea I () [Corola-website/Science/296169_a_297498]
-
implicată într-un război care a costa viețile a aproximativ 15.000 de soldați sovietici și distrus numeroase vehicule blindate, avioane și alte materiale militare. Uniunea Sovietică avea să se retragă de-abia în 1989 din Afganistan. În 1980, mișcarea reformistă Solidaritatea din Polonia a fost inăbușită de conducătorul guvernului comunist, Wojciech Jaruzelski, prin proclamarea legii marțiale. Comuniștii polonezi s-au temut că, în cazul continuării protestelor Solidarității, sovieticii ar fi putut declana o intervenție similară cu cea din 1968 din
Istoria Uniunii Sovietice (1953-1985) () [Corola-website/Science/298433_a_299762]