1,126 matches
-
liderilor (fie personaje istorice reinterpretate, fie liderii comuniști) într-un stil care a fost judecat de umorul popular drept „d-ob-i-to-c” (acronimul lozincii "Datoria obștească intelectuală, tovarăși : cultura !"). Istoria literaturii române a înregistrat o epocă literară a proletcultismului, sau epoca „decăderii regalității” și a „terorii republicane proletcultiste” din România „lagărului socialist”: 1945 - 1958 / 1960. Între adepții proletcultismului în România au fost Alexandru Jar și Anatol Baconsky. Trece-o noapte și mai trece-o zi,<br>Se ascute lupta între clase,<br>Iar
Proletcult () [Corola-website/Science/308657_a_309986]
-
luni al curții engleze în Spania, dar tratativele au eșuat datorită opoziției papei Urban al VIII-lea și datorită refuzului lui Carol de a se converti la catolicism. După încoronare Carol, care a fost adeptul puterii divine și absolute a regalității, s-a aflat într-o permanentă luptă cu parlamentul care încerca să-i reducă prerogativele de conducător absolut. În prima fază a domniei sale, a dus o dispută dură pentru putere împotriva Parlamentului, pe care de altfel l-a și dizolvat
Carol I al Angliei () [Corola-website/Science/306452_a_307781]
-
la colțuri. În mijlocul drapelului se afla stema cea mică a țării, sub care era plasată crucea ordinului „Mihai Viteazul”. După venirea sa la putere, regele Carol al II-lea a plasat crucea pe toată suprafața pavilionului, „ca un simbol al regalității eroice”, peste ea aplicând stema cea mică a României. La venirea rămășițelor sale pământești în țară, Carol al II-lea a avut sicriul acoperit cu acest pavilion. Pavilionul reginei era asemănător cu cel al regelui, acestuia lipsindu-i însă crucea
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
domnii români erau formate din inițialele numelor acestora. Semnele erau imprimate pe sigilii mici, dar și pe alte obiecte. După anul 1834, cifrele apar îndeosebi pe drapele fiind formate din inițiala numelui. Coroana regală este cel mai important simbol al regalității române, din acest motiv realizării sale i s-a acordat o atenție specială. Coroana primului rege al României, Carol I fost făurită din oțelul unui tun turcesc, luat pradă de război de ostașii români în timpul luptelor din Războiului pentru Independență
Însemnele regalității române () [Corola-website/Science/306723_a_308052]
-
11 km în timpul alocat. Caracteristicile unice ale proiectelor lui Santos-Dumont l-au făcut celebru atât în Europa cât și în lumea întreaga. Câștigând diverse competiții, el a devenit milionar în acest mod intrând în contact cu diverse clase sociale precum regalitatea. În 1904, Dumont a fost invitat la Casa Albă pentru a se întâlni cu președintele Statelor Unite ale Americii, Theodore Roosevelt. Deși Santos-Dumont a continuat studiul dirijabilelor, principalul său interes a devenit studiul aeronavelor „mai grele decât aerul”. Până în 1905 el a terminat
Alberto Santos-Dumont () [Corola-website/Science/308308_a_309637]
-
Națională ca reprezentant al districtului Pas-de-Calais. A votat pentru revoluția franceză, dar nu a fost de acord cu execuția lui Ludovic al XVI-lea, afirmând că ar trebui să fie exilat în Statele Unite: în primul rând, datorită ajutorului dat de regalitatea franceză revoluției americane, iar în al doilea rând deoarece acesta era împotriva pedepsei capitale în general. A participat în Comitetul constituției care a pregătit actul constituțional girondin. Fiind un aliat al girondinilor, Pâine nu era de acord cu politica iacobinilor
Thomas Paine () [Corola-website/Science/308310_a_309639]
-
picturilor. Ansamblul mural, databil din secolul al XV-lea, pare a fi o donație a cnezilor din familia Mănjina, deseori pomeniți în documentele vremii, atât în legătură cu convocarea unor scaune de judecată, cât și în contextul nesfârșitelor campanii antiotomane întreprinse de regalitatea maghiară. În favoarea acestei ipoteze vin trei însemnări slavone de pe stâlpii centrali ai navei. Una datează din anul 1566, atestând moartea jupânului Andriaș Mănjina: „În anul 7074 [1566 n.n.] a răposat jupân Mănjina Andriaș, luna februarie 10”; celelalte două sunt nedatate
Biserica Sfântul Nicolae din Densuș () [Corola-website/Science/307376_a_308705]
-
Egiptul de Jos. Procesul de unificare a durat multe secole. Unificarea politică s-a desfășurat treptat, probabil, pe o perioadă de un secol, astfel încât districtele locale au stabilit rețele de comercializare pentru a organiza agricultura pe o scară mai largă , regalitatea divină a luat amploare spirituală, iar cultul zeilor ca Horus, Set și Neith a luat naștere. În această perioadă, sistemul de scriere egiptean era dezvoltat în continuare. Scrisul inițial egiptean a fost compus în principal din câteva simboluri ce denotă
Istoria Egiptului Antic () [Corola-website/Science/302979_a_304308]
-
o ceremonie religioasă dintr-un district al orașului Buto din nord-vestul Deltei cu ocazia unificării țării. În mitologie, unificarea Egiptului este descrisă că zeul-șoim, Horus, ca rege al Egiptului de Jos, a supus Egiptul de Sus, proclamându-se regele suprem. Regalitatea divină, care va persista în Egipt, pentru următoarele trei milenii, a fost ferm stabilită ca bază a administrației Egiptului. Tradiția expusă de Manethon și de Herodot afirmă că regele Menes care este acum identificat cu Narmer, a unificat țara și
Istoria Egiptului Antic () [Corola-website/Science/302979_a_304308]
-
și de schimb economic tributar. Regele, numit mwami a condus o aristocrație princiară, (ganwa), care deținea cea mai mare parte a pământului și percepea taxe și tributuri de la fermierii locali și de la crescătorii de vite. La mijlocul secolului al XVIII-lea regalitatea tutsi și-a consolidat autoritatea asupra pământului, producției și a distribuției cu dezvoltarea ubugabire - o relație patron-client în care populația primea protecția regelui în schimbul tributului și a permanenței pe acele pământuri. Deși exploratorii europeni și misionarii au făcut vizite scurte
Istoria Burundiului () [Corola-website/Science/303115_a_304444]
-
Egiptul de Jos. Procesul de unificare a durat multe secole. Unificarea politică s-a desfășurat treptat, probabil, pe o perioadă de un secol, astfel încât districtele locale au stabilit rețele de comercializare pentru a organiza agricultura pe o scară mai largă, regalitatea divină a luat amploare spirituală, iar cultul zeilor ca Horus, Set și Neith a luat naștere. În această perioadă, sistemul de scriere egiptean a fost dezvoltat în continuare. Scrisul inițial egiptean a fost compus în principal din câteva simboluri ce
Egiptul Antic () [Corola-website/Science/302264_a_303593]
-
Regatul de Mijloc au restaurat prosperitatea și stabilitatea țării, stimulând astfel o renaștere a artei, literaturii și proiectelor de construcții monumentale. Mentuhotep al II-lea și succesorii dinastiei a Xl-lea au condus din Teba, dar vizirul Amenemhat I, la asumarea regalității la începutul dinastiei a XII-a în 1985 î.en., a mutat capitala țării în orașul Itjtawy situat în Faiyum. Faraonii dinastiei a XII-a s-au implicat într-o serie de îmbunătățiri funciare și construirea unui sistem de irigații
Egiptul Antic () [Corola-website/Science/302264_a_303593]
-
bizantine și islamice în Egipt, dar numai în 1822, după descoperirea Pietrei de la Rosetta și ani de cercetare făcute de Thomas Young și Jean-François Champollion, hieroglifele au fost aproape complet descifrate. Scrierea a apărut pentru prima dată în asociere cu regalitatea. Aceasta a fost în primul rând o ocupație a scribilor, care au lucrat în afara instituției Per Ankh sau Casa vieții. Acestea din urmă (numită Casa Cartii) cuprinse birouri, biblioteci, laboratoare si observatoare. Unele dintre cele mai cunoscute piese ale literaturii
Egiptul Antic () [Corola-website/Science/302264_a_303593]
-
purpurii cu ajutorul scoicilor. Arhiepiscopul Isidor din Sevilla (sec.6-7) consideră ca și etimologie târzie a păsării Phoenix însăși culoarea purpurie. Deoarece vopseaua purpurie și deosebit de scumpă din Fenicia era asociată cu nivelul de trai înalt al Antichității și, ulterior, cu regalitatea, perioada medievală a stabilit phoenixul ca fiind "pasăre regală". În ciuda acestor etimologii populare, s-a decis faptul că termenul original φοῖνιξ derivă din greaca miceneană, "po-ni-ke", fiind un termen predispus la o varietate de interpretări. este ilustrată uneori în literatura
Pasărea Phoenix () [Corola-website/Science/302402_a_303731]
-
rămâne sub autoritatea Țării Românești până în 1419. În anul 1427, castelul Bran a trecut din proprietatea scaunului Brașovului în cea a Coroanei Ungariei, care a finanțat lucrările de fortificare și de extindere. În 1498, cetatea Branului a fost închiriată de regalitatea maghiară către Scaunul Brașovului. În 1920, Consiliul Orășenesc Brașov a donat castelul Reginei Maria a României, în semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri. La moartea Reginei, în 1938, castelul a fost moștenit de către fiica sa preferată
Castelul Bran () [Corola-website/Science/302060_a_303389]
-
termen reflectă situația de independență, chiar dacă de multe ori era doar o aspirație din cauza presiunilor externe. Domnul era echivalentul unui monarh absolut sau al unui rege din evul mediu. Avea comanda armatei, bătea monede, semna tratate și folosea însemne de regalitate: coroană, sceptru, tron iar adresarea se făcea cu termenii „Măria Ta”. Mănăstirile din Moldova și Țara Româneasca au pictați domnii acestor țări purtând coroană regală. Un alt titlu purtat de domnii Țărilor Române a fost cel de "mare voievod", adică
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
demonstrează menționarea în 1176 a lui „Leustachius Voyevoda", voievodul Transilvaniei, vasal al regelui Ungariei. Voievodul, ajutat de vicevoievod, avea largi privilegii și o mare autonomie față de Coroana maghiară. Cu scopul de a apăra granițele și de a stimula dezvoltarea economică, regalitatea maghiară i-a colonizat în secolele XII-XIII, pe secui și pe sași în regiunile de graniță ale Transilvaniei. Aceștia se bucură de multiple drepturi și avantaje, și sunt organizați în scaune. În secolul al XIII-lea, voievozii Transilvaniei profită de
Cucerirea Transilvaniei de către maghiari () [Corola-website/Science/302174_a_303503]
-
existând o pantă naturală abruptă. Tradiția medievală, consemnată în anul 1341, datează fondarea mănăstirii în a doua jumătate a secolului al XI-lea, în timpul domniei regelui Ladislau I al Ungariei. Cert este că în anul 1202, după abandonarea fortificației de către regalitate, mănăstirea a devenit exemptă, adică scoasă de sub jurisdicția Episcopiei Transilvaniei. Exempțiunea dădea dreptul abatelui de a strânge dijmele pentru sine, de a numi preoții de pe domeniile mănăstirii și de a purta însemne episcopale. Între satele cele mai însemnate ale mănăstirii
Biserica Calvaria de la Cluj-Mănăștur () [Corola-website/Science/302612_a_303941]
-
ai pământului. "" (Thomas Lever) Secularizarea unor întinse proprietăți ecleziastice în timpul reformei engleze și mai ales marele jaf al bunurilor mănăstirești din anii 1536-1539 au fus la un imens transfer de pământuri din stăpânirea bisericii sub stăpânirea laică, îndeosebi a Coroanei. Regalitatea, în necontenită lipsa de bani, le-a vândut însă treptat. Ele au intrat prin vânzare directă sau prin vânzări succesive, îndeosebi în stăpânirea celor care dispuneau de bani. Transferurile atestau că proprietățile funciare își schimbau frecvent proprietății, ele având loc
Economie și societate medievală () [Corola-website/Science/302703_a_304032]
-
funcții în stat sau în alte activități în slujba statului.În sec. XVI-XVII, lărgirea necontenită a aparatului birocratic al statului absolutist și creșterea nevoii de bani a monarhiei au constituit pentru orășenimea bogată și burghezie bazele unei ample colaborări cu regalitatea, manifestată prin cumpărarea de funcții și acordarea de împrumuturi. Ruinarea nobilimii și sărăcirea țărănimii au dat posibilitatea orășenimii bogate și burgheziei să cumpere domenii nobiliare și pământuri țărănești. Cumpărarea de funcții și de proprietăți funciare rurale constituia pentru orășenimea bogată
Economie și societate medievală () [Corola-website/Science/302703_a_304032]
-
de pictorul Costin Petrescu, cel care a conceput și mantiile purtate de familia regală la ceremonia de încoronare. Coroana a fost realizată în stil Art Nouveau, din aur transilvănean, având ca model coroana doamnei Despina-Milița, soția lui Neagoe Basarab. Simbolurile regalității apar pe cele două pandantive laterale, de inspirație bizantină: pe unul este gravată în aur stema mică României, iar pe celălalt stema Casei de Edinburgh, din care provenea regina Maria. Coroana a costat circa 65 000 de franci, asigurați de la
Regina Maria a României () [Corola-website/Science/302772_a_304101]
-
cavalerii germani au dorit un regat creștin cu sediul în Europa Centrală. El a fost cavaleria grea maghiară, ca un exemplu pentru puterile din Europa de Vest. După moartea sa, a urmat o perioadă de revolte și conflicte interne pentru supremație între regalitate și nobili. În 1051 armatele Sfântului Imperiu Roman au încercat să cucerească Ungaria, dar au fost învinse la Vertes. Armatele Imperiului romano-german au continuat să sufere înfrângeri, a doua cea mai mare bătălie a fost în orașul numit acum Bratislava
Regatul Ungariei () [Corola-website/Science/303245_a_304574]
-
complex, de contribuția regilor și comunităților, susținând superioritatea acestora față de greci, având descendența divină direct din zei. Administrativ, există un sfat "senatus" și o adunare a poporului-comitia curiată, ce avea atribuții religioase, fiind alcătuită cenzitar pe criterii fiscale și militare. Regalitatea era veche, adăugându-se rolul carismatic al suveranului, având că principiu asocierea prin căsătorie cu o fiica și electivitatea, cu intervenția interregnum-ului, asigurat de un interrex dintre senatori pentru perioadele dintre doi regi. Perioada regală a constat printr-un amplu
Regatul Roman () [Corola-website/Science/299419_a_300748]
-
vieții. Dar ereditatea nu putea fi acceptată din cauza tradiției, ce privilegia sistemul electiv, iar Papa Inocențiu al III-lea însuși sprijinit de principi germani. Demnitatea regală nu o implică pe cea imperială. Era adăugată și tradiția raporturilor dintre principi și regalitate în teritoriile de la est de Rin, caracterizată printr-un exercițiu riguros al puterii și prin cooperare. Spre deosebire de Franța și Anglia, monarhii germani doar conduceau, nu guvernau. Disensiunile din Germania nu erau numai din rațiuni de ordin personal și conjuctural, ci
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
centripet, capabil să genereze organe centralizatoare de guvernare ca în Franța sau Anglia. Datorită diversității și individualității pronunțate a structurilor teritoriale, apariția unui nucleu era imposibilă sau procesul de materializare necesită mult timp în condiții favorabile. Precaritatea bazei materiale a regalității germane constituia un obstacol în calea tentativelor acesteia de a-și face respectate interesele. Inițial, aceste eforturi au fost depuse asupra spațiului nordic de Alpi în timpul lui Frederic I ce încerca să disocieze demnitatea imperială de sancțiunea pontificală, legând-o
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]