1,192 matches
-
forțele sociale care o susțin, acordând o importanță aparte manifestărilor tradiționale, colective în dauna formelor de expresie individuală și preferând mesajul latent în defavoarea celui formulat, științele sociale ar conduce la negarea existenței unei ierarhii, la nivelul valorilor intelectuale, în schimbul unui relativism cultural în care toate formele de expresie și toate perioadele contează. Încercăm în această lucrare să urmărim raporturile intrinseci dintre autoritatea religioasă și cea laică, prin prisma practicilor culturale, a reprezentărilor specifice generației criterioniste care a marcat, peremptoriu, profilul spațiului
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
din proiectul de Tratat de instituire a unei Constituții pentru Europa în legătură cu latura teologică a conținutului politic, precum și controversa privind includerea unei referințe la fundamentarea creștină a Europei. Textul lui Radu Preda "Amnezia unui continent. Raportul Biserică-Stat între laicism și relativism" readuce în actualitate un "subiect medieval", referitor la raportul dintre Biserică și Stat autorul fiind un specialist recunoscut în această problematică, autor deja al unei cărți în materie "Biserica în Stat. O invitație la dezbatere (Editura Scripta, 1999) punând accentul
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
ei privind grupurile familiale și relațiile de rudenie. Constatarea unei foarte mari diversități de tipuri de familie (monogamă, poligamă, matrilocală, patrilocală, neolocală etc.), a modurilor diferite de descendență, creștere a copiilor a contribuit într-o măsură considerabilă la consolidarea concepției relativismului cultural, la depășirea sau, oricum, micșorarea aroganței europo(americo)centrismului. Aceste efecte de descentrare culturală și etnică, de o serioasă revizuire a tezei superiorității unei culturi sau alteia, înseamnă pași hotărâți în realizarea umanismului teoretic și practic. Pe plan epistemic
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
un fenomen real, dovedit și statistic. Astfel încât, pe ansamblul populațional, el constituie un temei pentru tabuul incestului. b) Indivizii societății contemporane sunt conștienți de eventualul pericol al căsătoriilor între rude foarte apropiate. Populațiile „primitive” - antropologii culturali ne spun că, în numele relativismului cultural și al depășirii orgoliului nostru de superioritate, e bine să folosim termenul primitiv între ghilimele - trebuiau să fie conștiente de efectele incestului sexual și marital pentru a prohibiza incestul din motive de degradare biologică. A desprinde ca factor determinant
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
sociologii și antropologii. Aceștia din urmă au un rol important în înțelegerea și negocierea dintre cutume etnice și legislația țărilor gazdă. Dar nu este în joc o simplă adaptare la un sistem, ci chestiunea mai generală de a împăca cerințele relativismului cultural (multiculturalismul) cu drepturile omului sau cu ceea ce R. Boudon numește „ireversibilitate axiologică” (vezi, pe larg, Iluț, 2004). În contextul domestic, nu numai femeile sunt agresate. De fapt, luate împreună, în cazul actelor de violență normală și al celor grav
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
culturală a subliniat încă de la începutul constituirii disciplinei (începutul secolului XX) cât de diversă este organizarea socială pe planeta noastră, inclusiv cea domestică. Iar în deceniile cinci și șase ale secolului abia sfârșit, în acest spirit s-a lansat curentul „relativismului cultural”, având ca țintă nu doar sublinierea respectivei diversități, dar și că problema „societăți primitive”-„societăți dezvoltate” n-ar trebui pusă în termeni de inferioritate și superioritate. Din relativismul cultural s-a născut, cu ample conotații politice, multiculturalismul. Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
ale secolului abia sfârșit, în acest spirit s-a lansat curentul „relativismului cultural”, având ca țintă nu doar sublinierea respectivei diversități, dar și că problema „societăți primitive”-„societăți dezvoltate” n-ar trebui pusă în termeni de inferioritate și superioritate. Din relativismul cultural s-a născut, cu ample conotații politice, multiculturalismul. Într-o recentă lucrare (2004), preluând conceptul lui R. Boudon de „ireversibilitate axiologică”, am argumentat, raliindu-mă unor puncte de vedere similare ale altor analiști și interpreți ai vieții sociale dincontemporaneitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
născut, cu ample conotații politice, multiculturalismul. Într-o recentă lucrare (2004), preluând conceptul lui R. Boudon de „ireversibilitate axiologică”, am argumentat, raliindu-mă unor puncte de vedere similare ale altor analiști și interpreți ai vieții sociale dincontemporaneitatea noastră, că multiculturalismul (relativismul cultural) naiv și înțeles mecanic are serioase limite teoretice și practice pe mai multe planuri ale socialului, incluzându-l pe cel al relațiilor de zi cu zi dintre oamenii obișnuiți. Anticipez că, de altfel, și în materie de varietate a
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
la fel de bune. Într-o culegere de studii care se ocupă expres de problema diversității familei, Handbook of Family Diversity (2000), editată de D. Demo, K. Allen și M. Fine, se afirmă că cel mai rațional este ca în loc de a aplica relativismul (toate genurile de familie sunt egal de „bune”) sau absolutismul (există clar o singură formulă de conviețuire familială potrivită pentru umanitate), să admitem că sunt preferabile multe tipuri, dar nu toate. Autorii recunosc că prin „bun” și „rău” încălcăm principiul
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
asimilării realului s-au produs lent, în timp. De la Arcașii orbi (1978) și Crângul hipnotic (1979), care marchează eliberarea de monotonia calofil-contemplativă, și până la Vânzătorul de indulgențe (1981), cel mai reprezentativ volum al poetei, dezabuzarea, retorica detașării și autopersiflării amare, relativismul, adică resorturile „distanțării ironice” postmoderne, definesc o experiență lirică rotundă: „Ninge frumos, ninge corect, după program/ ninge după toate canoanele artei./ Nu mă mai gândesc la dumneata, la tine, deloc.// La douășpe ziua mă simt cel mai bine./ Creierul meu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286479_a_287808]
-
și practică focalizate) la o paradigmă pur pedagogică, • asupra stabilității și extinderii explicațiilor sau interpretărilor datorită dinamicii fenomenelor, • asupra posibilității limitării la reflecții (ca etapă pregătitoare a cercetării propriu-zise) privind fenomenele studiate iar nu formularea de concluzii certe (ceea ce denotă relativism), • asupra trecerii de la subiectiv la obiectiv, de la idiografic (particular, fapt, caz, situație) la nomotetic (general, normativ). Constatăm că abordările în favoarea cercetării de tip pozitivist încă cedează cu dificultate în fața necesității de a găsi specificul științific al cercetării pedagogice, ca fiind
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
rațională, plăcerea afectului de moment; când realizăm un compromis Între realitate și ficțiune, Între pragmatism și idealism; când ne putem privi existența ca pe un joc Între Întâmplarea norocoasă și proiectul calculat și Îndrăzneț (respectiv o existență care pendulează Între relativism și determinism riguros); când reușim să realizăm un echilibru Între rațiune și sensibilitate, Între o atitudine de dăruire omenească și una de conservare a intereselor personale etc. Μ O carte este mare prin conținutul ei atunci când are șansa să Întâlnească
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
paradigma modernă se îndepărtează: "În ultimii aproximativ o sută cincizeci de ani, termeni precum modern, modernitate și, mai recent, modernism, ca și o seamă de noțiuni înrudite, folosite în contexte artistice sau literare, au fost pătrunși din ce în ce mai mult de sensul relativismului istoric. Acest relativism este, în sine, o formă indirectă de critică a tradiției. Din perspectiva modernității, artistul este cu sau fără voia sa rupt de trecutul normativ cu criteriile lui imuabile, iar tradiția nu mai are autoritatea de a-i
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
îndepărtează: "În ultimii aproximativ o sută cincizeci de ani, termeni precum modern, modernitate și, mai recent, modernism, ca și o seamă de noțiuni înrudite, folosite în contexte artistice sau literare, au fost pătrunși din ce în ce mai mult de sensul relativismului istoric. Acest relativism este, în sine, o formă indirectă de critică a tradiției. Din perspectiva modernității, artistul este cu sau fără voia sa rupt de trecutul normativ cu criteriile lui imuabile, iar tradiția nu mai are autoritatea de a-i oferi modele de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un act politic care trebuia făcut o dată și o dată. Ecumenismul criticului francez trebuie salutat, iar dialogul, de-acum consacrat, trebuie continuat. Una dintre frustrările cititorului de literatură franceză este lipsa aplicațiilor pe text sau a formulării vreunei corespondențe Între profesarea “relativismului temperat” teoretic și identificarea lui În textele literaturii franceze actuale sau În percepția instituței literare franceze de azi. Dacă se poate trece cu vederea inexistența propunerilor de Înlocuire a teoriei discreditate cu o alta (constitutiv sau funcțional), este regratată lipsa
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Le-am Întîlnit și la Amélie Nothomb, la Echenoz În mod special, și le vom regăsi la alți prozatori. Putem vorbi pe de o parte de moștenirea Noului Roman antirealist, anistoric, dar și de criza contemporană a Adevărului, de revirimentul relativismului. Ce alt adevăr, afară de acela subiectiv, autoreferențial, mai Îndrăznește să-și asume literatura? - este o Întrebare retorică pentru o bună parte a prozei franceze contemporane, destabilizată, În căutare de sine, ipohondră. Sau, pentru a scrie cuvîntul lui Volodine, exilată. Criza
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
capătă conturul și în funcție de un chimism interior, ce dă naștere diverșilor demoni care ne mână într-o direcție sau alta. * Pentru a-mi motiva greșelile aș fi vrut să am scuza geniului. Din păcate, nu-mi rămâne decât să invoc relativismul judecăților. * Orice titlu nobiliar sau profesional încearcă să suplinească lipsa renumelui la care aspiră deținătorul acestuia. Apariția bioeticii dă seama de disoluția sistemelor etice care ar fi putut securiza un loc al omului, ca valoare esențială, într-un ansamblu de
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
sociale. Dată fiind menirea sa, un filosof va fi critic chiar și în Rai. Semn că multe din problemele pe care le dezbate cu sârg sunt născute din felul său de-a vedea, devenit mod de-a fi. * Ambivalența implică relativismul. Însă relativismul nu presupune ambivalența, ci indiferența. Căsnicia implică și posibilitatea de a trăi alături de celălalt, adică indiferent față de el. * Natalitatea e în continuă scădere datorită faptului că nu mai avem unde să ne trimitem copii de acasă; televizorul îi
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
fiind menirea sa, un filosof va fi critic chiar și în Rai. Semn că multe din problemele pe care le dezbate cu sârg sunt născute din felul său de-a vedea, devenit mod de-a fi. * Ambivalența implică relativismul. Însă relativismul nu presupune ambivalența, ci indiferența. Căsnicia implică și posibilitatea de a trăi alături de celălalt, adică indiferent față de el. * Natalitatea e în continuă scădere datorită faptului că nu mai avem unde să ne trimitem copii de acasă; televizorul îi ține captivi
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
le descifreze modul de-a fi. Puținătatea ideilor naște fundamentalisme; fundamentalistul este robul primei și singurei idei mari de care s-a apropiat. Fundamentalismul este credință și dorință de a crede (generatoare de identitate) în același timp. Opusul său este relativismul, adică un fundamentalism al neîncrederii. * Închiderea în propria-i lumea este una din caracteristicile omului contemporan. * Criticând forma de existență ce caracterizează societatea contemporană îmi dau seama că și orientarea către transcendență, marea lipsă a acestei societăți, își are pericolele
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
îndeplini sarcina pentru care a fost emisă. Eficiența este proba, este măsura sau criteriul adevărului. H. Bergson a reușit să surprindă sintetic și pregnant viciul fundamental al teoriei pragmatice cu privire la adevăr: pragmatismul nu descoperă, ci inventează adevărul. De aici și relativismul concepției pragmatice în domeniul teoriei cunoașterii. Pentru omul de știință, ca și pentru cele mai multe din orientările filosofice relevante, o idee este adevărată nu pentru că este utilă, ci este utilă întrucît este adevărată. Conceptul de experiență, după cum vom vedea, va sta
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Paris, Seuil, 1977, pp. 64, 66, 99. • Francis Ponge, Comment une figue de paroles et pourquoi, Paris, Flammarion, 1977, p. 18. • Marc Beigbeder, Portrait de dieu, Paris, Robert Morel, 1978, pp. 46, 66, 261, 263, 285. • Vasile Tonoiu, Dialectică și Relativism. Ideea de referențial, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1978. • Eugène Ionesco, Un homme en question, Paris, Gallimard, 1979, p. 102. • Boris Vian, Traité du civisme, Paris, Christian Bourgois, 1979 și Paris, LGF, "Livre de Poche", 1996, p. 100. • Yves Barel
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
și de către Om. Înseamnă dizolvarea oricărei substanțe, straniu confirmată in extremis de descoperirea microfizică ce arată că în interiorul tuturor lucrurilor nu se mai găsește substanță. Nu înseamnă dizolvarea oricărei conștiințe ci, dimpotrivă, instaurarea unei noi conștiințe în care scepticismul și relativismul își vor fi încheiat deja opera distrugătoare și care se știe condamnată pentru totdeauna la incertitudine și angoasă. Există o virtute sublimă în descoperirea Zădărniciei, a Neantului, a Vidului, practic în momentul dezlănțuirii demențiale a puterii de dominare, de distrugere
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
sociologie a cunoașterii sau Ernst Troeltsch (1865-1923), care retraduce această diviziune între idealism și materialism în a sa sociologie a religiei. Heteronomia relativă În afara acestor determinisme, numeroși autori au încercat să elaboreze o cale de mijloc, calificată de unii drept "relativism cultural". Ea privilegiază punctul de vedere simbolic, care posedă o mare fecunditate euristică, dar nu afirmă niciodată că acesta ar fi predominant. Școala istorică germană a ilustrat pe deplin această cale. Fie că e vorba de Ranke (1795-1886), cel mai
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
specificitatea și explică de ce sunt depuse atâtea eforturi pentru a le orienta în prealabil spre această "natură". În această optică, orice bun este potențial cultural, cu condiția să poată mobiliza colective preocupate de calificarea lui și să producă efectele așteptate. Relativismul nu este demonstrat, ci semnalat, în măsura în care se insistă pe necesitățile procedurale, care nu au nimic de-a face cu "arbitrarul". Capitolul 3 Efectele sociale ale "culturalului" Capitolul de față îl completează pe precedentul: calificarea bunurilor (dar și a oamenilor și
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]