1,689 matches
-
lapte... Sunt nemuritori... Dar ei? De ce se temeau? Că altminteri s-ar fi întâlnit și ei pe unde se întâlnesc oamenii: în piețe, în vagoane, într-o cetate seculară... Au ales peronul acesta șters și răvășit de milioane de pași repezi... prea tocit de alergare... Aici totul aleargă... totul se risipește. Loc anost în care visele mor. Fiecare se temea să nu rămână singur, sec, insignifiant, pentru că prezența celuilalt părea să aducă fiecăruia, în gând, vorbe pline de nuanțe, pline de
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
adânc, mai adânc, cu ambele mâini, mai adânc, încă și încă, hohotind, desfigurată. Îi acoperise ochii cu mâinile, să n-o vadă, să n-o vadă. „Nu te uita, nu mă privi.“ Dar o văzu și continuă să privească lacrimile repezi, inundându-i obrazul mic și palid. Peste ea și în ea, înlănțuit și frenetic, urmărea lacrimile lunecând, șir, spre buzele arse. Murmura, în neștire: „Nu, nu te uita, te rog, nu mă privi“, înlănțuită, cotropită de bucurie și spaimă. Goi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu un mileniu. Nu se poate dezmetici din accidentul cu bicicleta și din accidentul dispariției filozofului vânzător de vinuri Marcu Vancea și din procesul cu bătrâna lovita de bicileta și din excluderea din învățământ care, când cum de ce, vârstele prea repezi amestecă, instantaneu, procesele, pedepsele, plictiselile. Iată-i pe toți: figurația pestriță a marii farse. Bărbați, femei, copii, soldați, preoți, vagabonzi, țărani, prostituate, miniștri, ciocli, ingineri, poeți, măști și înlocuitori, marea armată mută a învinșilor, relicvele ultime ale normalității, sub trăsnetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
într-o spumă de sânge... Lama înroșită, umedă, caldă, iar și iar ridicată... Din nou amenințătoare... Pândind chiar deasupra capului său... Viziunea fu atât de reală, încât îi veni să țipe. Simți mirosul sângelui proaspăt care se scurgea în picături repezi pe tăișul iataganului. Auzi până și evantaiul sunetelor care însoți impactul stropilor cu zăpada. O viziune la fel de reală mai avusese și pe vremea când mai era încă haznadarul averii lui Mustafa Bairaktar. Cu ajutorul acestuia și împreună cu „Prietenii de la Rusciuk”, încercase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și privi, fără să se miște de pe scaunul lui, cum targuí-ul își punea în spate ranițele, ploștile, gerba și armele. Nu păru să simtă greutatea și, când se îndepărtă, o făcu fără să-i pese de căldură, cu pași siguri, repezi și hotărâți. Era deja la peste o sută de metri când Razman claxonă îndelung, obligându-l să se întoarcă: — Noroc! îi strigă. Celălalt făcu un gest cu mâna, se întoarse și își văzu de drum. „Palmierilor le place să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de tăcere. Băiatul înclină ușor capul, părând că-i mulțumește pentru respectul arătat, și se ridică în picioare. — O să-ți aleg cele mai bune cămile și tot ce-ți mai trebuie. Și o să umplu și gerbele. Se îndepărtă cu pași repezi, urmărit de privirile celorlalți; fără îndoială, șeful era mândru de el. — E curajos și inimos și te admiră pentru faptele tale, spuse. Ești pe cale să ajungi bărbatul cel mai vestit din deșert. — Nu asta caut, răspunse cu convingere. Nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-mă că știu ce fac. Își Îndreptă apoi privirea spre mine. Ochii ni s-au Întâlnit și rămăserăm așa un moment. În căutătura lui era o undă de provocare, plus Încă ceva, foarte familiar. Apoi, se Îndepărtă, mergând cu pași repezi. Am observat că nu se ducea către sală. — La dracu’! exclamă Lou cu atâta forță, că mi-am Îndreptat brusc ochii spre ea. Pe față i se citea furia. Se răsuci, chinuindu-se să se ridice de pe bancă și țâșni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
mea, iar brațul i-ar fi ținut o armă. Cu iuțeala fulgerului, Îmi trecu prin minte ideea că acum probabil calcula cât timp voi rămâne Întoarsă, ridicând gantera pe care o avea În mână și venind spre mine cu pași repezi și silențioși. Fața Îi era contorsionată Într-o grimasă oribilă, oglindind efortul și intenția de a-mi zdrobi capul... M-am rotit pe loc, ferindu-mă de lovitură pe jumătate. Răsuflarea mi se oprise În gât și mai că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
boi, de elefanți, de cămile Îngenuncheate, de pantere care se Înfruntă și par gata să sară. În realitate, chiar În interiorul incintei, Începând de la Poarta Mănăstirii, la Apus, și până la Poarta Chinei, Omar n-a văzut decât livezi dese și pâraie repezi. Apoi, ici și colo, avântarea unui minaret de cărămidă, o cupolă cizelată de umbră, albeața unui zid de foișor. Și, pe malul unei bălți dezmierdate de sălcii plângătoare, o femeie goală care se scălda, cu părul În bătaia părul vântului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
spate în pat, coridorul era nesfârșit, iar sus pe tavan, la mijloc, strălucea un șir de lumini: un bec, două becuri, trei becuri. Noi am cotit la stânga, la dreapta și iarăși la stânga, apoi cineva a tușit, apropiindu-se cu pași repezi și acela era tatăl meu. Nu uitase de mine. A treia minune. În mijloc se deschise o ușă, iar patul alunecă, pătrunzând într-o încăpere cu multă lumină. Până la sfârșit, eu am ținut strâns mâna tatei. Despre sala de operație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
a trupul ei i se dăruiește, o trage ca și când ea ar fi vrut să fugă undeva, sărmanul său ajutor nu face decât să îmi amplifice și mai mult durerea care se cuibărise înăuntrul meu, apuc brațele ei, urmăresc pașii lui repezi, pentru a nu distruge compatibilitatea necesară a pașilor noștri. Când ajungem la mașină, sunt complet epuizată din pricina efortului, face loc, cu îndemânare, pe bancheta din spate, o așază, iar spre surprinderea mea, rămâne acolo, picioarele ei sunt întinse peste genunchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ai mâncat și ți-e foame. Da, aveți dreptate. Mi-e foarte foame. Hai să stăm de vorbă în timp ce mâncăm. Programul s-a terminat, dar ne dau ei ceva dacă îi rugăm. A luat-o înainte pe coridor, cu pași repezi și a coborât la cantina de la parter. Era o încăpere mare ce ar fi putut cuprinde două sute de locuri, dar numai jumătate din ea era folosită, cealaltă parte fiind izolată prin paravane, ca la hotelurile din stațiuni în extrasezon. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
strigoi deasupra unui crater năpădit de ierburi și căpițe de fân. În zare se vedeau munții transparenți suiți unul peste altul, să ne privească. Bruneta doarmea. Am deschis Metafizica sexului, de Julius Evola. Și așa, când ne certam, Sabina mă repedea: hai, scoate cartea și citește, că tu mereu ai o carte la tine. Nu e adevărat, uneori am doar reviste. Bene. Rămăsesem la 347. Dezlipesc semnul de carte și citesc: „prin figura țapului revine hircus sacer, animalul simbolic sacru identificat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
câmpul care desparte stația lui 102 de liceu. Ochii îmi sunt ațintiți asupra ferestrei de la biroul directoarei. Dacă mi se pare că văd un chip acolo, mă arunc la pământ, înaintez târâș pe coate și genunchi, apoi fac salturi scurte, repezi. Uneori îmi pun o fustă și o perucă neagră, creață, ca să pot traversa în liniște porțiunea asta minată. Intru în clasă și generația de mâine cade pe spate de râs. Nu mă prind - or fi drogați, imbecilii! Gogoașă se milostivește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
așa se va întîmpla din ziua când, abia intrat în odaie, izbucnise: Lucrurile sunt mult mai grave decât ne așteptam!"... Îl văzuse atunci cum își apasă mâna pe inimă și se prăbușește, gemând, apoi auzi un țipăt, uși trimite, pași repezi depărtîndu-se pe scară. De-abia când se apropie de el și-l întrebă: "Nu te simți bine? Ai avut cumva o noapte proastă?" își reveni. Dar de atunci viziunea îl urmărea necontenit. Când doctorul Bernard îi spuse: "Am să-ți
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
n-a împlinit încă două zeci și șase de ani. Efectul injecțiilor se lăsa așteptat. În fiecare zi se simțea tot mai obosită; adesea, după ce se privise în oglindă, o surprindea plângând. O dată, în timp ce se îndrepta spre parc, auzi pași repezi în urma lui și întoarse capul. - Professore, îi șopti speriată bucătăreasa la Signora ha il malocchio! "Trebuia să fi înțeles asta de la început, își spuse. Ne-am făcut amândoi datoria, și acum trebuie să ne despărțim. Și cum nu se putea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nevoie a avea găteli noi tot timpul, dar este nevoie de o eleganță înnăscută pentru a nu-l compromite pe cel ce apare alături de asemenea rude... Alergi acum pe strada pavată cu bolovani, ca gonit de Erinii. Pași mari și repezi, gesturile bruște care mimează energia, suferința sufletului tău, delicat și milos : pentru că ceea ce i-ai strigat Leliei a fost chiar adevărul. Pentru că, într-adevăr, de când te știi, te-au umilit gătelile lor sărace, chicotelile strecurate în conversație, degetele prea scurte
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sigur că ceea ce auzi este răspunsul ei încăpățânat : — Nu ne putem întoarce înainte ca să-ți spun... Să-ți spună ce ? Ce angajamente vrea să îți smulgă după câteva rendez-vous-uri ? Ai și trecut dincolo de jumătatea aleii și, cu pași mari și repezi, nemaipăsându-ți că îți stropești pantalonul -, cu gesturile bruște, care atât de bine mimează energia, te îndrepți spre ușa de la intrare. Peronul, acum. Cele trei trepte. Soneria. Cu coada ochiului numai, fără să fie nevoie să întorci capul înspre ea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Un ceas cu cadran de email albastru, înconjurat de o dantelărie aurie. Aurii sunt și limbile, și cifrele romane care indică ora. — Două ! — Două ? Imposibil ! Imposibil să fie numai două ! N-ai numărat bine... Ivona iese, i se aud pașii repezi pe scară. Pune pe bufet un deșteptător rusesc, al cărui ticăit alarmat umple deodată camera. — Ăsta da ceas ! Unu d-ăsta am și io acasă. Ăsta când sună, te scoală și din morți. Alălantu e bun numa așa, de frumusețe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
când ea îți vine automat în minte ? Dar este o comparație numai și numai în favoarea fiului tău, așa că nu văd ce ar putea să te deranjeze... — Ei, asta-i acum ! De ce, Ivona, de ce ? Adevărul... Ortansa Cristide își pune cu gesturi repezi fardurile în portfard, își aranjează geanta pe umăr, își trage mănușile, își potrivește borul pălăriei cu mâna înmănușată - mai jos, mai sus. — însă n-avea grijă că natura, obiectivă și ea, compensează : pe una pocită o face în schimb inteligentă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
picioarele. De vină sînt pantofii de piele, fără talpă, galbeni, cred că se cheamă balerini, pe care În nici un caz nu i-a cumpărat de pe această planetă, care produc un efect de plutire, pășind În ei cu pași mici și repezi. Poartă un balonzaid crem, peste o rochie verde pastel, o eșarfă simplă mov. Și cam aici se termină cu recuzita, cu lucrurile care ar putea fi supuse imperfecțiunii. Altfel, cei un metru și aproape optzeci de centimetri pe care se
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
o proastă. — Nu cred că mie o să-mi placă vreodată un bărbat, spuse Hattie începând să-și despletească părul cu gesturi leneșe. Pearl se ridică s-o ajute. — Pearl, dragă... — Da? — În legătură cu bunicul meu. — Da. — Îți place? — Da, desigur. Degetele repezi ale lui Pearl desfăcură frânghia de păr groasă, rece, de pe ceafa caldă. — Crezi că se gândește mult la noi? — Nu mult. Dar destul. — Pearl, oh cum mi-aș fi dorit... n-are importanță... mă gândeam la tatăl meu. — Da. — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
niciodată până atunci lui Rozanov, dar nici măcar nu se aflase în apropierea lui și nu avusese vreo ocazie să-i studieze fața. Până și acum îi venea greu să-i deslușească trăsăturile, pentru că era așezat în contra luminii orbitoare, iar mișcarea repede a norilor îi dădea senzația că încăperea se leagănă, ca un vapor acostat la țărm. — Domnule McCaffrey, începu filozoful, sper că îmi vei scuza libertatea pe care mi-am luat-o - dacă e o libertate - de a te chema să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu dungulițe bleumarin, care-i rămăsese încă descheiată și nevârâtă în pantaloni, se plimba prin cameră, croindu-și drum printre obiecte și izbind cu piciorul în tot ce i se nimerea în cale. Se învârtea în spațiul strâmt cu pași repezi, ca un om care ar străbate o zonă vastă sau ca un animal sălbatic închis într-o cușcă neîncăpătoare, înaintând cu o energie inutilă, răsucindu-se abrupt, spasmodic, la capătul celor câțiva metri. Diane îl urmărea cu îngrijorare; bucuria ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Când se iviră gardienii în halate albe care se repeziră în camera lui John Robert, părintele se năpusti pe ușa rulantă. Alerga, gâfâind și scâncind, în direcția apartamentului Dianei, în Westwold. George ieși din institut și o porni cu pași repezi spre Strada Mare, dar curând se întoarse în Grădina Botanică. Se opri ca să se uite la un copac, un salcâm, pe care-l „adoptase“ de mult, pentru că îl asocia cu copilăria lui petrecută la Belmont. Traversă grădina, ocolind muzeul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]