7,490 matches
-
mult să mediteze, să-și pună rotițele în funcțiune, descoperea atunci lucruri deosebit de importante pe care poate nu le-ar fi putut trage din străfundurile creierului niciodată dacă nu ar fi stârnit de profesor să gândească. Câte creiere nu-și risipesc potențialul din lipsa unui imbold extern sau intern? Câte idei rămân nenăscute din pricina comodității, a indiferenței? Marcu avea nevoie de prezența profesorului, acesta fiind un catalizator misterios care-i angrena mecanismele înțepenite ale celulei nervoase. Din când în când simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îl încerca un sentiment de neputință. Și-o imagină pe Nina, înconjurată de comisia de medici, împărțind complimente în dreapta și-n stânga, cu viteză, ca o mitralieră, cu privirea înecată de admirație, roșie în obraz de emoție, cu ochii jucăuși, risipind fraze măgulitoare, inspirate, adevărate performanțe diplomatice, așa, fără nici o dificultate, ca și cum ai spune bună ziua sau ce mai faci? Acei oameni în halate albe, deveniți foarte atenți la pacientă, întrecându-se unul pe altul în a-i oferi sfaturile lor competente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ea are atâta bun simț ca să nu pretindă că-i cultă! Pufni în râs scuturându-și umerii, un râs mut care se potoli de la sine, ca la comandă. Nu e suficient să citești, mă, și sutele de pagini să se risipească în vânt de îndată ce-ai închis coperta, trebuie să încerci să întrevezi esența, să corelezi, să sistematizezi și toate astea nu-s la îndemâna oricui. Apropo, mai zise, ce-ai făcut cu examenul de admitere? Într-un timp te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-și singură, pentru ea o aureolă anume, neperturbată de apropierea cuiva. Dar stările ei de singurătate impusă, nu durau prea mult. Era de ajuns să vrea ea, să întindă un deget și starea conflictuală dintre ea și restul lumii se risipea ca prin farmec era atât de pricepută să facă și să desfacă, să genereze tensiune și apoi să producă destindere. Numai așa, credea ea poți merge înainte, doar prin contrast poți să sesizezi realitatea. După propriile ei mărturisiri avusese o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
scuturate de praf și catalogate după importanța lor. Avea un spirit de observație ascuțit, păcat că și-l irosea doar în vorbe, îl cheltuia fără nici un folos, nu era conștientă de marea calitate cu care era înzestrat creierul său, se risipea în acest gen de conversație superfluă. Își dădu seama că o asculta din nou cu interes, îi dispăruse iritarea, gândul sâcâitor că-și pierde lângă ea timpul, un timp care trece o singură dată și ar putea fi umplut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Figurile lor aproape identice nu se încadrau prea ușor în tipologiile existente. Ei sunt copiii mei, spuse învinsă Sidonia, înțelegând că, speranța ei abia pâlpâind s-a transformat în scrum, mai trebuia doar o boare de vânt ca s-o risipească de parcă nici n-ar fi fost... Faceți cunoștință. Ovidiu întinse foarte corect mâna, avea un zâmbet în colțul gurii, de presupus că era ironic, își aplecă și fruntea, puțin, milimetric. Avea o eleganță în el băiatul acesta ceva de speriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
brodat pe umărul stâng. Când am coborât scările arătam ca o flacără. Mă simțeam ușoară, vie, puțin emoționată. Parcă porneam către o lume necunoscută. El mă aștepta rezemat de chioșcul de ziare. A rămas puțin șocat văzându-mă. Ca să-i risipesc stinghereala l-am apucat de braț. O clipă mi s-a părut caraghios gestul meu. Pe urmă am dat totul uitării. A doua zi s-a lăsat acostată pe plajă. Aproape că-și pierduse echilibrul dat de conveniențe, într-atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aer cu mijlocul îndoit, cu mâinile puse pe șolduri și cu privirea înainte, gâfâind în strâmbătură, o gură de aer strâmbă să trag, cât să mă ajungă din urmă corpurile pierdute, să mă am, să-mi revin ca să mă pot risipi iar pe drumul dintre ochii mei și o pereche de ochelari, ochii mei și negrul care se face verde cât tot hotelul, ochii mei și negrul ochilor... ai mei în capul altcuiva, pe care-l simt ca și cum aș exista în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
soare Este încă întuneric. La răsărit, se ivește lucirea de vis a lunii. Natura este adormită. Tăcere ca-n mormânt. Nu se poate desluși nimic. Vântul nu s-a trezit încă și soarele nu se răsfață pe oglinda apei lor, risipind sclipiri de aur și argint. Deodată, o linie subțire de sânge se arată la răsărit. Prin ogoare, prin văi și prin dumbrăvi, trece vântișorul lin dinaintea zorilor. Pe ape se deslușesc aburi șerpuiți. Potire plutitoare înfrumusețează peisajul sălbatic. Lucrurile au
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Deodată, o linie subțire de sânge se arată la răsărit. Prin ogoare, prin văi și prin dumbrăvi, trece vântișorul lin dinaintea zorilor. Pe ape se deslușesc aburi șerpuiți. Potire plutitoare înfrumusețează peisajul sălbatic. Lucrurile au contururi nelămurite. Deodată umbrele se risipesc. Obiectele din jur încep să capete forme precise. Geana de lumină crește. Tăcere deplină. Cerul are culoarea unui toporaș fumuriu. Un arc sângeros de lumină crește la răsărit. Mingea portocalie își face apariția puțin câte puțin. O limbă enormă de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
părea schimbat. Verdele proaspăt al ierbii, care dădea atâta viață și culoare firii, acum s-a preschimbat într-un galben pal, contrastând cu soarele palid ce abia se mai zărea pe cerul mohorât. Toamna adusese cu ea vântul care a risipit frunză cu frunză podoaba argintie a copacilor, lăsându-i goi; cu fiecare frunză și-a întregit covorul multicolor care acoperea pământul. Ultima frunză a unui frăgar s-a desprins ușor, coborând agale, tremurătoare. Crengile goale ale copacilor au început să
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
toate frunzele au devenit artificiale și au căzut de pe copaci, te miri: cum de mai pot florile de toamnă să se țină într-un picior, drepte și orgolioase, în mijlocul acestui prăpăd? Dalii înalte, ochiul-boului și crizanteme cu cârlionți în ochi, risipite prin toate grădinițele asistă nepăsătoare la dezastrul universal din jurul lor, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Splendoarea lor târzie, în lumina sonoră a celor din urmă zile cu soare, nu pălește de spaimă la apropierea nopților friguroase. Și-n
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
a răsărit pe acest pământ, ținuturi îndepărtate ale neamurilor sale îi erau cu totul și cu totul străine, astfel că, de-a lungul timpului el și-a clădit o casă o dată cu înmugurirea primei sale frunze și momentul în care a risipit cele dintâi semințe ale sale. Acum, acea unică frunză, doar o frunză din măreața sa armură rămâne încă verde si-i înalță în cer și în istorie semeția și statornicia sa de-a lungul veacurilor. Rareori vântul putea mișca crengile
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
toate acestea tabloul pare măreț, fantastic. Pătrund în acest templu cu adânc respect și pioșenie în fața naturii care își are în fiecare anotimp farmecele ei. Monica Popa, clasa a V-a C 2. COMPOZIȚII DESCRIPTIVE În munții Buzăului ,,Ceața se risipește, pale fumuri plutesc pe crestele codrilor, încep apele să se lămurească pe spintecătura văilor. De-aici pornesc și se desfac în zare spinările rășchirate ale munților, ca printre degetele unui uriaș țâșnesc din toate părțile, râuri furioase ce trag în
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
case deci. În sectorul său, strada Alverna e, cum se zice, cap de linie. Aici locuiesc mai ales oameni bătrâni și singuri, fără copii sau cu copii plecați aiurea, pensionari. Curățenia din curți, florile din fața casei și piticii din gips risipiți prin grădini, toate la un loc, se străduiau din răsputeri să ascundă tristețea și spaima de moarte din ochii blajini ai proprietarilor. Cine trece zilnic pe aici, Îmbătrânește mai repede. Ar trebui să ceară un spor de toxicitate ca muncitorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Sau nimic. Un nimic care, din când În când, visează că e viu, are trup și e muritor. Un Dumnezeu pe dos, cum ar zice Grațian. Fluturele părăsi obrazul femeii și se așeză pe geam. Gheața subțire Începu să se risipească cu repeziciune. Dârele de apă se uscau pe măsură ce se nășteau, lăsând sticla așa cum fusese la Începutul iernii: prăfuită, murdară. Deodată, compartimentul fu inundat de un spot de lumină cu miros de rășină. La câțiva pași de calea ferată, ardea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
da mai multă bătaie de cap. Aveți prestanța necesară marilor ascensiuni... Sper că și tenacitatea. Șeful se clătina. Vehemența, argumentele, spiritul justițiar Îl părăseau pe rând, se duceau aiurea precum apele unui baraj fisurat. Făcea eforturi eroice să nu se risipească și el odată cu energia de care se simțea deposedat. I se părea că intrase În pământ până la brâu și că doar o minune l-ar mai salva. Îl apăsa ceva pe creștet. O bucată de plumb. De unde plumb? Nici măcar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În fața ei stătea un domn Înalt și uscat, Îmbrăcat Într-un trenci nisipiu, Încheiat până sub bărbie. Palăria maro și ochelarii rotunzi Îi Întăreau nota de distincție și susțineau convingător ipoteza Înrudirii cu doamna Koblicska. Ea Însăși se grăbea să risipească eventualele Îndoieli În privința domnului În cauză, prezentându-l ori de câte ori era cazul: fratele meu, Andrei Morar, merceolog. După studii doar, completa el zâmbind, pentru că, după ocupație, sunt un mic angrosist și un mare comis-voiajor. Coriolan avea să audă aceste cuvinte chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
trecători de care se izbea pe străzile Întunecoase și Întortocheate ale „Bosniei”. Să mă fi Îmbătat cu adevărat? se Întreba el privind pentru a treia oară În acea zi vila doamnei Ster. Bucuria care Îi Încălzise sufletul toată după-amiaza se risipise odată cu achitarea notei de plată. A plătit fără să clipească și a lăsat și un bacșiș cum doar clienții cu dare de mână Își permit. Avusese un motiv anume de fericire, dar care? Nu trăsese Încă lozul cel mare. Juca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
termine cât mai repede și să nu mai vadă urmele profanării. Când ultima cărămidă a fost aruncată Într-o Tatra de 20 de tone, În urale și aplauze, și când norul de praf ce camuflase până atunci șantierul s-a risipit odată cu ultimile acorduri ale unui frumos cântec revoluționar, muncitorii răsturnați În iarbă sub tufele de liliac Înflorit cu câte o bere În mână au putut vedea, cu destulă mirare și spaimă, conturul incandescent și intact al clădirii pe care tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
microfon de către președintele cenaclului, iar el, cu capul plecat pe umărul stâng, se va apropia umil de locul ce Îi era destinat și va anunța sec: Scurt poem epic dintr-un roman poetic. Va aștepta resemnat ca ovațiile să se risipească, apoi, ca nimeni altul, va duce lucrul la bun sfârșit. Scris la ordinator, În disprețul bătrânilor poeți ai orașului, partizani neînduplecați ai penei de gâscă, poemul avea să fie publicat În numărul de sâmbătă al Glasului, pe o pagină Întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu pricina nu mai avea nimic grotesc. Se armoniza perfect cu cenușiul străzii și al blocurilor care Închideau piața cu oameni care lipăiau În mâzgă, cu pereții umezi ai Restaurantului București, cu vânzătorii de vâsc și de lozuri, cu gunoaiele risipite peste tot În jurul pubelelor burdușite de gunoaie, cu cerșetori insolenți și câini vagabonzi, cu gazele de eșapament ale mașinilor aduse din străinătate la prețuri de nimic, mărci bune altfel, dar modele demult depășite, conduse de grăsani care strângeau volanul cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Se discuta despre orice. Se pomeneau și nume ca: Thorma, Mikola, Oliver Pittner, Krizsan, Ziffer, Tasso Marchini, ori cuvinte ciudate ca Neue Sachlichkeit, grafism rece și cubism târziu. El asculta uimit, știind În același timp că vraja seratei se va risipi Într-un târziu precum spuma șampaniei În pahare din care Îi rămânea și lui de fiecare dată o cupă mare, prin grija doamnei Amalia, căci domnișoara Marta abia făcea față asalturilor curtezanilor Întocmai ca la balurile din casa Lendvay. Noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Aveau aceleași gusturi dar, mai mereu, păreri diferite. El a simțiți de la Început că Între cei doi se lega ceva. Prea se certau des. Din orice. Mai ales după ce Grațian a ratat admiterea la IATC. Ea Îi reproșa că se risipește, că se mulțumește să fie o vedetă de provincie, o speranță eternă a artei, chiar dacă la 16 ani Împliniți a Împlântat un mic monument În Piața Carolina. I se publicau poezii În Luceafărul, În Tribuna, În Convorbiri literare și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o adică. Dar n-a fost deloc așa. Din tot autocarul ăla cu trei șoferi ca niște piloți de Boeinguri, cu aer condiționat și scaune rabatabile plus televizor color, s-a Întors doar ghidul și un șofer. Ceilalți s-au risipit prin Europa, care-ncotro. Și nici un turist nu era amator de lebede. Teodosie și Ștefania s-au ținut bine tot drumul. Ne-au scris, ne-au telefonat. Știm Parisul de parcă am sta acolo. Românul Învață repede și Înțelege mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]