1,376 matches
-
neamului românesc", între care la loc de frunte se situează "omenia mioritică". Demonstrația este de o rară abnegație. Impulsul polemic nu mai are nici un fel de opreliște. Sunt denunțate răstălmăcirile de ordin politic, care cată a dovedi anacronismul istoric al "românismului", al ființei naționale, contestând rădăcinile în numele "democrației" și al unui "europenism" umilitor. Rostul poeților e acela de "păzitori ai ființei" (Heidegger) și Cezar Ivănescu face parte dintre cei mai străluciți "păzitori ai ființei neamului". Argumentația eseistului pare de nestăvilit. Intră
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Theodor Codreanu, niște "arhei jigniți"". Pare să existe o damnare națională (românească, adică) este de părere Theodor Codreanu, pe urmele lui Mircea Eliade, C. Noica și ale altora -, pusă sub semnul modificării imposibile a raporturilor dintre constituenții "triadei zodiacale a românismului". Concret, trăim, ca popor, sub influența zodiei Cancerului (în care predominatoare este "invidia surpătoare a fraților"), a Berbecului (însemnând rezistența încăpățânată în fața "terorii istoriei") și a Cumpenei "care conține soluția finală a justiției divine", tradusă prin splendida "transfigurare a răului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în viziunea sa, receptarea simultană a lumii sub raport spațial și temporal (care-i permite autorului să afirme că, "în plan stilistic", acesta este "o extraordinară sinteză între tipurile Dostoievski și Proust"), intuiția sa poetică excepțională, soliditatea de arheu a românismului și literaturii naționale etc. îl determină pe Theodor Codreanu să pronunțe și să explice termenul de model cu argumente convingătoare. "Acest model conchide autorul Controverselor eminesciene a făcut posibilă întreaga posteritate spirituală modernă ca veritabil arheu al românismului. Toți marii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
arheu a românismului și literaturii naționale etc. îl determină pe Theodor Codreanu să pronunțe și să explice termenul de model cu argumente convingătoare. "Acest model conchide autorul Controverselor eminesciene a făcut posibilă întreaga posteritate spirituală modernă ca veritabil arheu al românismului. Toți marii creatori români s-au proiectat în el, conștient sau nu, de la L. Blaga și T. Arghezi până la Constantin Noica și Nichita Stănescu". Vajnic apărător al întinsului domeniu eminescian, cuprinzând deopotrivă lirica și ziaristica, Theodor Codreanu ia atitudine ori de câte ori
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
om încearcă refacerea universului; cu atât mai mult geniul, care ctitorește "un complex de euri". Autorul trăiește convingerea că "poetul aduce în gândirea europeană mesajul ontic al poporului său. Intenția lui cea mai statornică a fost să dovedească lumii că românismul poate fi roditor în sensul major al creației culturale". La fel de incitante și profitabile sunt capitolele: Eminescu și erosul divin, De ce totuși Eminescu și Einstein?, Armonia eminesciană, În oglinda pozitivismului. Din aceasta perspectivă, mi se pare normală reacția de apărare împotriva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
critic se întregește. De fapt, volumul e un fel de reconstituire a traseului gesturilor autorului în materie de Eminescu, de la încercarea de a redefini portretul spiritual al lui Eminescu până la efortul de a demonstra că poetul este "arheul cultural al românismului"... Subordonat acestei idei, criticul poate discuta despre orice, de la dramaturgia eminesciană până la publicistică... Mai ales publicistica eminesciană pare a-i fi captat energiile în ultimii ani, în măsura în care au apărut demitizările, detractările, imaginile negatoare. Theodor Codreanu se luptă, așadar, cu o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pânze de păianjen și cu celălalt limpezind apele lumii înăuntrul cărora citește legături noi în adânc. Îl numesc "înțeleptul de la Huși" pentru că nu se clintește din râpele Prutului unde a devenit, de ani buni, un fel de stâlp, nu al românismului, ci al romanității orientale. A creat în jurul său o adevărată împletitură de drumuri și azi nu poți trece această graniță internă a nației fără a te opri în cărțile sale, în gândurile și locurile sale. Dar nu poți merge nici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în fond, integratoare, iar Theodor Codreanu este unul din marii noștri integraliști, adică vede în apele limpezi curățate de rețetele ideologice adevărate canale de comunicare și comuniune naturale intraromânești. Înțelegem și fixarea autorului la Huși, pe această falie interioară a românismului: el este omul care privește și are nevoie de ochiul propriu apropiat de realitate. El citește literatura propagandistică a imperiului moscovit și o decodifică, primește artefactele teoretice despre "națiunea moldoveană" reieșite de la Chișinăul politic și iarăși le decodifică, le limpezește
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
intelectualii ce au jucat vreun rol în politica și cultura Basarabiei: unii pe care îi consideră "vindecați" și au avut rol benefic. Mircea Druc, Grigore Vieru și alții, cu mult mai mulți, care au o conștiință scindată între panslavism și românism, între românism și moldovenism, între Rusia și Occident (Mircea Snegur, Ion Druță, chiar postmoderniștii). Autorul reiterează ideea că după anul 1948, aici, în stânga Prutului, a fost pus în practică un adevărat "program de nimicire a arheului românesc", atât prin rusificare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
au jucat vreun rol în politica și cultura Basarabiei: unii pe care îi consideră "vindecați" și au avut rol benefic. Mircea Druc, Grigore Vieru și alții, cu mult mai mulți, care au o conștiință scindată între panslavism și românism, între românism și moldovenism, între Rusia și Occident (Mircea Snegur, Ion Druță, chiar postmoderniștii). Autorul reiterează ideea că după anul 1948, aici, în stânga Prutului, a fost pus în practică un adevărat "program de nimicire a arheului românesc", atât prin rusificare (sovietizare), cât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
rațională spune patetic autorul reîntregirea"! România de azi, aflată în plin război "intraetnic", mai devastator decât multe altele, se află pe "făgașul autodistrugerii" și cartea de față este un semnal de alarmă al unui grav și responsabil luptător pe baricadele "românismului"!!! De aici ironia nimicitoare la adresa politicienilor de azi, mereu depășiți de evenimente, ca atunci când spune despre România că "nu se amestecă nici măcar în treburile interne ale României...". O prejudecată, alimentată de ignoranța și de superficialitatea noastră, este aceea a unei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de la București dintre Alexandru I și sultanul Mahomed al II-lea, în mai 1812, anexându-și 45.630 km² cu o populație de aproximativ 350.000 de locuitori". "...reîntregirea Basarabiei cu patria mamă era văzută de Eminescu înscrisă în "sâmburele românismului", în ceea ce poetul numea arheu. Nimeni nu s-a exprimat mai optimist în privința viitorului Basarabiei decât acest geniu acuzat de "pesimism". Românii n-au reușit să facă nimic în tot acest timp. Doar umilințe și deznădejde. Critică națiune. Se dezmembrează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și opresiune nu pot apărea idei revoluționare, doar conservatoare. Spre deosebire de puternicul crez românesc în salvgardarea statului în obediență: Grigore Vieru, Anatol Codru, Ion Vatamanu, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu, Andrei Țurcanu, Leo Butnaru, Nicolae Rusu ș.a. Vieru "contrazice falsa incompatibilitate dintre românism și europenism. Prin Grigore Vieru Basarabia nu mai este "o închidere ce se deschide". Dacă am vorbit de literatura de rezistență, decadentă pentru unii, următorul val vine o dată cu postmodernismul. Dar postmodernismul românesc "a apărut doar ca paradox pur estetic, fără
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de peste zece ani încoace". Fiind catalizată de ideea-forță a "complexului sfâșierii", cartea este structurată pe două aspecte ale existenței socio-politice a statului dintre Nistru și Prut, stat ce caracterizează pregnant și în mod special civilizația și cultura de falie a românismului. E vorba de două cicluri de eseuri: Despre destinul politic și Despre destinul cultural. Se pare că primul ciclu, cel mai consistent, a fost conceput mai ales pentru elitele politice, deoarece în cele 22 de eseuri autorul reușește să elucideze
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Drama celuilalt Mircea, adică M. Druc, e de altă natură, pentru că "structura lui intelectuală e a celui vindecat de complexul sfâșierii". În pofida acestui fapt, însă, el "a fost tratat la Chișinău și la București cu măsura "sfâșiaților", în calitate de agent al românismului acasă și ca agent al fostului imperiu roșu la București, adică tot acasă". Autorul ajunge să tragă concluzia că "adesea, românii "de margine" sunt mai lucizi și mai morali decât cei de la centru". Iar dintre parlamentarii români care au votat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Theodor Codreanu. Cel care a fost acuzat de dispreț față de români, "ultimul ocupant fanariot", scrie cea mai curată limbă română, oferă opere de căpătâi literaturii române, semnează pamfletul pomenit Un patriot român. Ceea ce a ironizat el a fost demagogia patriotardă, românismul de paradă, pe care și Eminescu le-a condamnat cu vehemență, iar mai încoace naționalistul Cioran s-a îndurerat de "neantul valah". Dacă naționalismul lui Eminescu este în afară de orice discuție, să vorbești despre "naționalismul lui Caragiale", cum o face Theodor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
eseistul a putut veni cu foarte multe date, unele inedite, care susțin ipotezele avansate. Relația dintre cei doi scriitori este tratată din perspectiva complexității fenomenului. Întrebarea retorică "A fost Caragiale român?" se justifică dacă ne gândim la discuțiile purtate pe seama românismului și antiromânismului lui Eminescu și Caragiale. Problema nu este cea a naționalității scriitorului, ci a apartenenței operei lui la tezaurul românesc. Marele scriitor a fost român, a scris într-o limba română întrecându-i pe mulți la acest capitol, dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a dialogismului și esențializarea de felul celeia din catrina populară: "Îndrăznesc să spun că, dacă n-ar fi intrat în deriziune sintagma de poet național, Grigore Vieru ar avea cel mai mare drept să pretindă acest privilegiu, pentru toată aria românismului actual și între toți poeții aflați în viață. Nu fiindcă ar fi mai talentat decât alții, ci fiindcă el simbolizează cea mai adâncă rană a românismului rămasă nevindecată: refacerea unității naționale. Măreția lui vine de acolo că, peste durerile înăbușite
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Vieru ar avea cel mai mare drept să pretindă acest privilegiu, pentru toată aria românismului actual și între toți poeții aflați în viață. Nu fiindcă ar fi mai talentat decât alții, ci fiindcă el simbolizează cea mai adâncă rană a românismului rămasă nevindecată: refacerea unității naționale. Măreția lui vine de acolo că, peste durerile înăbușite de veacuri, el a reușit să pună mantia de sărbătoare a Duminicii Mari". Expeditiv în prima parte a periplului critic, eseul devine dens în cea de-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
izvoare spre a fi analizate dintr-o perspectiva actualizată. Extinderea axei comparatistice, pe linia Eminescu Alecsandri Coșbuc Mateevici Goga, ca "poezie strigăt existențial, oracular mesianică și înverșunat-pamfletară", reluarea în dezbatere a unor constante neoromantice vierene din perspectiva întoarcerii la "matricea românismului" în stare să refacă întregul dezmembrat", poetica preaplinului evocată prin "trăirismul organic" transfigurat finalmente în moralism și mesianism", precum și textualizarea postmodernistă de care Grigore Vieru nu e străin, comentate de criticul chișinăuian, la fel și diversele aspecte menționate de către majoritatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este mai puternic decât poetul Grigore Vieru. Acesta pare să fie tâlcul adânc al amplei exegeze. Enunțul aforistic de mai sus conține numai aparent un paradox. Grigore Vieru este perceput de către prețuitorii săi, înainte de toate, ca un simbol curat al românismului în ținuturile din stânga Prutului și mai apoi ca purtător al lirei. Notorietatea poetului s-a cristalizat demult în republicile unionale (Theodor Codreanu se ferește să scrie direct fosta Uniune Sovietică, preferând sintagma fostul imperiu sovietic, pregnant conotativă). Ion Druță a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
crezul sovietic panslav al întâietății lui homo sovieticus" (p. 48). Pagini comprehensive consacră Theodor Codreanu luptătorului. Vieru trece drept un Goga basarabean, deși structura fragilă nu l-ar recomanda pentru bătălii dure. "Creșterea lui în mijlocul unei societăți înstrăinate de izvoarele românismului a fost posibilă grație acestui neutralism ontologic semănător de ambiguitate arheală" (p. 168). Paralela Bacovia Vieru constituie una din axele centrale ale cărții. Primul a suferit copil fiind de febră palustră și a rămas hipersensibil; cel de al doilea s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Basarabia. Unitatea ființă-limbă, geniul limbii ca suport al salvării naționale, proclamarea limbii române drept limbă oficială, trecerea de la grafia chirilică la grafia latină au fost etape importante ale revoluției de renaștere națională. Theodor Codreanu reface traseul accidentat al luptei pentru românism, valorificând laborios toate datele pe care le deține, pentru a conchide cu tristețe că sublima bătălie a fost pierdută. O șansă istorică s-a irosit pentru că "politicienii români de pe ambele maluri ale Prutului au ratat momentul prielnic al reîntregirii, când
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dincolo de sfera esteticului, în planul mai larg al permanențelor inefabile: "Îndrăznesc să spun că, dacă n-ar fi intrat în deriziune sintagma de poet național, Grigore Vieru ar avea cel mai mare drept să pretindă acest privilegiu, pentru toată aria românismului actual și între toți poeții aflați în viață. Nu fiindcă ar fi mai talentat decât alții, ci fiindcă el simbolizează cea mai adâncă rană a românismului rămasă nevindecată: refacerea unității naționale"(p. 379). Simbolul a surclasat Poetul. Cartea are o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Vieru ar avea cel mai mare drept să pretindă acest privilegiu, pentru toată aria românismului actual și între toți poeții aflați în viață. Nu fiindcă ar fi mai talentat decât alții, ci fiindcă el simbolizează cea mai adâncă rană a românismului rămasă nevindecată: refacerea unității naționale"(p. 379). Simbolul a surclasat Poetul. Cartea are o arhitectură curioasă. Se deschide cu două tabele cronologice, unul al criticului, celălalt al poetului, în care sunt adunate meticulos, chiar cu o anume pedanterie, principalele date
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]