985 matches
-
plecat înfricoșat mai departe. Inima îi bătea cu putere având acut senzația că a comis o faptă rușinoasă, antisocială. În urma lui, la câteva secunde, proprietarii au ieșit afară din curte și zărindu-l pe tata îndepărtându-se sfielnic și extrem de rușinat, au strigat în spatele lui: Gledai, gledai tamo! Rumuni, Țigani!(Iată, iată acolo! Românii, țiganii!) Cerul întreg s-a prăbușit pe tata și din momentul acela s-a jurat în sinea lui să nu mai bată niciodată la nicio poartă câte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
vede silit să plece. Navigatorul solitar iese mândru din port. Dar îndată ce s-a aventurat pe mare, observă că velele iahtului său „Teignmouth Electron” (numele portului de plecare combinat cu pasiunea lui pentru electronică) nu sunt la locul lor. Ușor rușinat, se întoarce la debarcader și face ultima revizie. Apoi, în sfârșit, ridică ancora. Marmura Acropolei moare încet. Lustrul marmurei de pe Acropole se stinge încet-încet - din cauza fumului industrial, a vaporilor de benzină, din cauza uzurii în timp. Noaptea, umiditatea intră în porii
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
ales visele, în care mă revedeam copil, în anii de școală, torturat de grija unei teme nefăcute, a unei lecțiuni neștiute sau a altor datorii neglijate, "scos la lecție", nevoit să recunosc că "n-am preparat...", mustrat cu rece asprime, rușinat, umilit... Când mă trezeam din coșmarurile aceste, inima mea bătea cu putere și fruntea mi-era rece. Și ce ușurare pentru sufletul meu, când îmi dădeam seama că totul nu fusese decât un vis! Totul!... * La epoca aceea, ca și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
sau spirit de ofensă, la adresa noastră. Sunt dimpotrivă sigur că veselia acelei persoane distinse a fost spontană, tot ce poate fi mai spontan, naivă chiar, ca toate actele reflexe... Cu toate aceste, rar m-am simțit, în viața mea, mai rușinat, mai umilit, ca în momentele acele. Prin o bizară asociațiune de idei, mi-am adus aminte însă că, de demult, colonelul Le Cler, care ajutase pe Vodă Cuza la reorganizarea armatei principatelor unite, comparase, în memoriile sale, Iașul, pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
fugarii” au ajuns la destinație se îmbujoră și se simți ridicol, jignit, compromis, căutând sprijin în ochii asistentei. Fața îi părea mai bărbătească, mai responsabilă și mult mai concentrată. Se retrăsese primul după terminarea vizitei în soloane. Se simțea tulburat, rușinat, ostenit și considera că acea zi era una nefericită din viața lui. Se dezbrăcă la iuțeală de halat, grăbindu-se parcă să ajungă în cea mai mare grabă undeva și zise ca pentru sine: - Ce pacienți ciudați! Se vor deștepta
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ar fi trebuit să urc în tren !), mobilul a sunat încontinuu... De ce nu l-ai închis ? , m-au întrebat prietenii de la Paris, oameni cu simț practic și mult umor. Pentru că promisesem să intru în câteva directuri, le-am răspuns eu rușinat. Numai că, în afară de directuri, mai intram și în tuneluri, așa că a fost un coșmar. Și totuși, cum naiba să mă plâng ! ? Am multe păcate, dar măcar ipocrit nu sunt : cu ce gură plină i-am explicat vecinei de TGV pe
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
demnitate admirabile. Când a intrat la jandarmerie și l-a găsit pe Atu cu obezi la picioare, a strigat: „Cum îndrăzniți? Cum îndrăzniți să-l puneți în fiare pe un fiu de boier, pe fiul lui B[ălăcioiu]?“ Și atunci, rușinat, jandarmul i-a scos lanțul și s-a scuzat. Apoi, când a plecat de la Cr[ușeț] pe jos, între doi jandarmi, le-a spus: „În urma mea! Așa, ca s-o vadă toată lumea pe soția lui B[ălăcioiu] plecând jefuită de pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dosar. — Janice! strigă mami. Intră să bei o cafea. — Ar merge o cafeluță, spune Janice. Mi-am adus îndulcitorul. Intră și mă îmbrățișează. Ia uite-o și pe fata noastră dragă! Becky, scumpa mea, felicitări! — Mersi, zic, cu un zâmbet rușinat. — Vai, ce inel frumos! — Două carate, zice mami imediat. E vechi. Moștenire de familie. — Moștenire de familie! o îngână Janice, cu respirația întretăiată. Vai, Becky! Ia un număr din Modern Bride și oftează, îngândurată. Dar cum o să-ți organizezi nunta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Becky ce s-a întâmplat? zice Tarquin, și chipul îi devine brusc foarte grav. — Ăă, nu... nu încă, spune Suze vinovată, iar Tarquin oftează solemn. — Becky, Suze trebuie să-ți mărturisească ceva. — Da. Suze își mușcă buza și pare destul de rușinată. Eram la ai tăi acasă și eu am rugat-o pe mama ta să-mi arate și mie rochia ei de mireasă. Și, cum stăteam noi toți așa și o admiram, eu aveam o ceașcă de cafea în mână... Își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ziua necazului meu, căci m-asculți. Nu lăsa pradă fiarelor sufletul turturelei Tale și nu uita pe vecie viața nenorociților Tăi! Ai în vedere legământul! Căci locurile dosnice din țară sunt pline de bârloguri de tâlhari. Să nu se întoarcă rușinat cel apăsat, ci nenorocitul și săracul să laude Numele Tău! Fă-mi dreptate, Dumnezeule, apără-mi pricina împotriva unui neam nemilos! Izbăvește-mă de oamenii plini de vicleșug și de fărădelege! Tu ești Dumnezeul care mă ocrotește: pentru ce mă
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
pe Maricica, ea este mai îndrăzneață ca mine, poate că ne spune și nouă ce este cu mama; Era o zi blândă, de mijlocul toamnei. Cele mai multe treburi din câmp se terminaseră, vântul mâna frunzele căzute din copaci iar aceștia, parcă rușinați căs goliți de frunze, se clătinau într-o parte și alta, după cum îi mișcau palele vântului tomnatic. Gheorghe împreună cu Dumitru, pe care-l învoise de la școală, erau la arat în Bogdana, unde trebuiau să samene grâu pe a treia parte
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Eu, strigă Tăutu. Și eu! exclamă Șendrea. Dau! ridică mâna Duma. Dăm! spun într-un glas Vlaicu, Stanciu, Bodea. Ștefan, cu palma pe inimă, smerit: Domnul din inimă vă mulțămește! Haide! Hai!... Care mai dați?! Care mai dați?! Mihail, fâstâcit, rușinat, îngână: Eu ... eu... și eu aș da... dar... dar n-am... N-ai?! Cum așa?! se minunează Ștefan. N-ai?! O sfoară, o sforicică, ceva, acolo?! Nimic n-ai?! Fantastic! Ați auzit, boieri dumneavoastră?! Boier! Mare boier! Și n-are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mine! Nu s-a atins! Cine?! Ștefan?! Fugi de-aici! râde homeric ca de o glumă bună. Voichița glăsuiește cu mândrie, răspicat: Jur! Sunt neprihănită! Sunt fecioară! Jur! Maria izbucnește în hohote, ironică, sarcastică: Ha! Ha! Ha! "Fecioara!" "Neprihănita!"... Voichița, rușinată, cu o admirabilă naivitate, se plânge: Ibovnică? Măria sa râde de mine... Ba mă întreabă de mă mai joc cu păpușile, ba zice că-s regina veverițelor, că m-am dat de trei ori peste cap și m-am făcut o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și lacrimi, ci doar printr-o culoare. De o anumită indiferență l-am bănuit și pe cumnatul meu, fratele Doinei, când a murit (în 1975) bunica lor paternă, „mamaie” (bunica maternă, „mămăică”, murise în 1970). Bănuială la care am renunțat, rușinat, când, peste niște ani, intrând intempestiv în camera cea mare a casei de la Snagov (ne petreceam cu toții vacanța acolo) l-am surprins, fără să vreau, pregătindu-se să fotografieze fotografia bunicii, aflată din vremuri imemoriale pe perete, între pat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
o implicită urare) că formează o pereche conjugală ieșită din comun, o pereche ideală. Îmi amintesc vag de cei doi soți excepționali, de aura de blândețe pe care o emanau fețele lor și de zâmbetul lor perpetuu, pe jumătate parcă rușinat de atenția ce li se acorda, pe jumătate confirmând parcă tot ceea ce se afirma despre ei: ce să facem, nu ne place nici nouă rolul de reclame, dar suntem, într-adevăr, așa cum am fost prezentați, ne înțelegem de minune de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
răspundea Vasile, ca reprezentant mai vârstnic și pe deasupra și romancier. Dar matale, coane Iancule, când după conițe, când după fetițe, zi că nu-i așa?! - Ia mai tăceți măi băieți că mă faceți chiar să vă cred, făcând viclean pe rușinatul. - Nu-i adevărat, coane Iancule, nu-i adevărat? Dar aseară cine stătea colo, în parcul de pe malul Ialpugului cu fetița aia-n alb și cine o strângea în brațe iar ea îl săruta de mama focului, noi sau matale? - Duceți
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
sătenilor, am scos din dulap sticlele cu ulei și am vrut să le dau celor doi mecanizatori. Aceștia au ieșit furioși din birou și au mers la Cooperație unde și-au primit rația ce li se cuvenea. După acest incident, rușinată, i-am spus omului de serviciu de la primărie: Nenea Turuianu, du te la mine la bloc, ia jumătatea aceea de sac cu zahăr și aceste două sticle cu ulei și du-le înapoi tovarășului Cotoi la Cooperație. Nu am nevoie
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
a trecut trenul, ei s-au refugiat pe terasament, într-o lungă îmbrățișare și pe el nu l-a călcat deloc trenul. Peisajul a devenit sumbru, am simțit curgându-mi pe obraz lacrimi, m-am prăbușit într-o durere grea, rușinat, încă nici bacalaureatul nu-l aveam și mi-am luat lumea în cap, cocoțându-mă pe niște prundiș, într-un vagon de metal. Am ajuns unde nu aveam ce să caut, la Caransebeș, acolo am aflat de "sfârșitul războiului". Cred
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
-mi mântuiesc sufletul, ca să nu ajung în iad“. Și îi spunea deseori lui don Attilio Rossi și lui don Pedrollo: „Cine știe dacă sunt în harul lui Dumnezeu, dacă mă voi mântui!“. Era ispitit să spună înjurături oribile. Îmi spunea rușinat: „Imaginează-ți că l-am îndrăgit mereu pe Domnul, că l-am iubit mereu, închipuie-ți ce lucru oribil ar fi acela de a-l înjura, și ce scandal ar fi!“. Iar ispita era așa de puternică, încât credea că
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
să descopere vreo zgârietură, vreo lovitură, ceva cear putea să însemne suferință pentru frățiorul ei drag. Zăpada pufoasă avusese însă grijă să-l protejeze pe Emanuel. Era alb din cap până în picioare, dar nu pățise nimic. Și-a privit sora, rușinat. - Iartă-mă, Ioana! Eu te-am făcut să plângi și tu ești așa de bună cu mine! - Lasă, nu-i nimic. Ai uitat când ți-am spart mingea? Si eu te-am supărat atunci. Mai bine hai să nu mai
Prieteni de poveste. Teme de vacanţă. Limba română, clasa I by Cecilia Romila () [Corola-publishinghouse/Science/91492_a_92303]
-
trase broboada peste gură și rămase dreaptă pe scăunașul său, cu brațele încrucișate pe sâni, prvind fără să vadă frământarea de-afară a stihiilor” * “Toți o întreabă de omul ei. Ea trebuie să strângă din umeri, simțindu-se umilită și rușinată . Cu toate acestea râde și le răspunde ager” * “În douăzeci de ani am ajuns să-I cunosc drumurile și întoarcerile...Știe că-l doresc și nici eu nu i-am fost urâtă” * “L-am visat rău, trecând călare o apă
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
s-a apropiat bine, se oprește țapăn înaintea lui; el cade în genunchi.) SCENA IX Zoe, Cațavencu Cațavencu: Iartă-mă, iartă-mă... Zoe: (râzând) Scoală-te, ești bărbat, nu ți-e rușine! (cu ton aspru.) Scoală-te! Cațavencu: (sculându-se rușinat) Iartă-mă... Zoe: (cu dignitate) Ești un om rău... mi-ai dovedit-o... Eu sunt o femei bună... am să ți-o dovedesc. Acuma sunt fericită... Puțin îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău și n-ai putut
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
umanitar nu mi s-a îngăduit, iar când am spus respectivului consilier că eu sunt convins că acest execrabil abuz de putere vine tot din partea dnei Lina Ciobanu, care profită inuman de prietenia cu domnia voastră, compromițând regimul, acesta a lăsat rușinat ochii în jos, neîndrăznind să facă vreo obiecțiune sau să justifice în vreun fel suspendarea vizei. Mult stimată tovarășă Elena Ceaușescu, sunteți și dumneavoastră mamă de copii și vă rog să vă transpuneți în situația mamei mele, care nu a
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
contribuit, firește, deși nu decisiv, la plecarea mea. Erau destule alte argumente copleșitoare, la data aceea, pentru ca asemenea „necazuri” să-mi pară, În context, frivole. Dar „definitivarea” exilării nu am avut puterea (nici inteligența, recunosc) a o opera decât - mărturisesc rușinat - abia În... 1991!!! Nu este Întâmplător că, În pofida firii mele mai curând retrase și retractile, am fost, deși deja departe de țară, din nou eroul unui scandal de proporții, În 1992. Simetrii semnificative... Candida mea interogație la Eliade mi-a
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
de criticul Ion Simuț În eseul său „Nobelul pentru un scriitor evreu din Europa Centrală” - Familia, nr. 10/2002) nu devine neapărat „tare”, prin experiența victimizării. Supraviețuirea a Însemnat nu o dată, dacă nu chiar de cele mai multe ori, o asumare tacită, rușinată, resemnată, a „stării de fapt”: evreitatea ca premisă de Înțelegere a lumii, ca șansă privilegiată de a-i scruta tenebrele, ipocriziile, amenințările, maleficul. Din clipa În care Începi s-o „iubești” pentru primejdia inevitabilă propriei tale condiții, poți citi În
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]