1,126 matches
-
m (4 stânjeni) cele 2 puțuri alăturate se uneau. De aici, mina lua o formă conică-ogivală cu secțiunea pe cât posibil circulară (care nu se realiza practic decât rar). Mina se declara gata pentru exploatare numai după ce un agent al administrației salinei, stând pe un bulgăre de sare în mijlocul ocnei, nu mai putea atinge tavanul ocnei cu ciocanul. Din acest moment, salariul tăietorilor de sare scădea de la 4,5 creițari (4,5 Kreuzer) pentru fiecare bloc de sare, la obișnuitul tarif de
Ocna Șugatag, Maramureș () [Corola-website/Science/301583_a_302912]
-
Felseu Rouna). , într-un document emis de regele Ludovic cel Mare, în care dăruiește localitatea "Felsew Rowna" (Rona de Sus) nobilului român Stan Sarea miocena a fost în trecut exploatată între Rona de Sus și Coștiui prin mai multe ocne. Salina, deschisă încă din secolele XIV-XV, a fost definitiv închisă în anul 1934, din cauza nerentabilității. Cu exceptia "Minei Apafi", toate vechile ocne sunt prăbușite și umplute cu apă. Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în Ardeal și Maramureș , se făceau deobicei
Rona de Sus, Maramureș () [Corola-website/Science/301588_a_302917]
-
m (4 stânjeni) cele 2 puțuri alăturate se uneau. De aici, mină lua o formă conică-ogivală cu secțiunea pe cât posibil circulară (care nu se realiza practic decât rar). Mină se declară gata pentru exploatare numai după ce un agent al administrației salinei, stând pe un bulgăre de sare în mijlocul ocnei, nu mai putea atinge tavanul ocnei cu ciocanul. Din acest moment, salariul tăietorilor de sare scădea de la 4,5 creițari (4,5 Kreuzer) pentru fiecare bloc de sare, la obișnuitul tarif de
Rona de Sus, Maramureș () [Corola-website/Science/301588_a_302917]
-
și un port la Mureș (amenajat cu cheiuri din zidărie de piatră). Prin anul 1840, în ruinele Miciei a fost descoperit un altar votiv datând din sec. II-III e.n., care contribuie la punerea în lumina a modalităților de administrare ale salinelor în Dacia română. Inscripția gravata pe altar se transcrie după cum urmează: Silvano Do-/mestico/ P(ublius Ael (ius) Euph(o-)/rus pro/5/ salute P(ubli)Ael(i)/ Mari con-ductoris / păscui et să-/linar(um) l(ibens) v(otum) v
Vețel, Hunedoara () [Corola-website/Science/300564_a_301893]
-
ius) Euph(o-)/rus pro/5/ salute P(ubli)Ael(i)/ Mari con-ductoris / păscui et să-/linar(um) l(ibens) v(otum) v(ovit) ["Zeului Silvanus Domesticus, Publius Aeulius Euphorus/5/ pentru sănătatea lui Publius Aelius Marus al pășunilor și salinelor, cu bucurie a îndeplinit promisiunea"].
Vețel, Hunedoara () [Corola-website/Science/300564_a_301893]
-
drept al Mureșului, este o așezare milenara cu urme dacice și daco-romane ce ne-au transmis mesajul permanentei continuități a poporului român pe aceste meleaguri. Caracterul strategic al localității este dat de faptul că pe Mureș (Maris) urcau luntrele până la salinele de la Uioara, apoi încărcate cu bulgari de sare porneau înapoi spre Iliricum român . Se cunoaște importantă Munților Apuseni cu aurul lor pe care il exploatau românii pentru a caror mai bună apărare au adus Legiunea a V-a Macedonica cu
Ilia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300551_a_301880]
-
provin trei monede romane imperiale: un follis de la Constans și două follis-uri de la Constantinus.”". Piesele erau în posesia profesorului Traian Feier (Jabenița). Nu se cunosc împrejurările descoperirii (informație V. Lazăr). Vizitatorii mai pot descoperii urmele drumului roman care lega regiunea salinelor Praid și Sovata, cu restul imperiului roman, drum care împarte în două zona numită Fața Măgurii. Prima atestare documentară a Idicelului apare în anul 1393, anterior menționându-se următoarele denumiri, în ordine cronologică: După cum rezultă din prima atestare documentară, în
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
una de sticlă, una de var, o turnătorie. În afară de aceste unități industriale, pe teritoriul județului se găseau fabrici de ape gazoase, cărămizi, țigle, fierăstraie pentru fasonat lemnul, mori sistematice, mori de apă, oțet, pielărie, sârmă, spirt, vopsele. De asemenea, exista Salina Turda, unitate închisă definitiv în anul 1932. În anul 1930 județul avea o populație de 183.282 de persoane, dintre care 74,4% români, 21,4% maghiari, 2,3% țigani (rromi), 1,2% evrei ș.a. Ca limbă maternă în județ
Județul Turda (interbelic) () [Corola-website/Science/300648_a_301977]
-
care locuitorii le-au amenajat ("Șipotul Lupului, Apa Rece, Șipotul Fundăturii" etc.). Tot în această zonă sunt și izvoare sărate (slatini) folosite de populație pentru conservarea unor alimente. Existența acestor izvoare sărate explică prelungirea stratului de clorură de sodiu de la salina din Târgu Ocna, pe sub culmea Berzunți. Se găsesc și izvoare cu apă sulfuroasă, în locul numit ""La Putoare"", fiind în legătură cu izvoarele similare de la Moinești.. Clima caracteristică zonei este temperat-continentală de dealuri, corespunzătoare Subcarpaților Moldovei, cu temperaturi medii anuale de +7 +8
Valea Șoșii, Bacău () [Corola-website/Science/300711_a_302040]
-
produsele dizolvate sunt depuse în partea centrală unde temporar se mențin lacuri, în general sărate. Nisipurile se depun pe marginea cuvetelor creând condiții de formare a dunelor. Asemenea depresiuni endoreice sunt numite "sebkha" sau "șot" în țările arabe, "playa", "bolson", "salina" sau "salar" în America Latină, "kewir" în Iran, "takâr" în Asia Mică. Ele au dimensiuni reduse și apă temporară când sunt situate pe platouri înalte. Ele însă pot ocupa și fundul unei mari relicte (Marea Caspică, Lacul Aral) sau al unei
Relief deșertic () [Corola-website/Science/300768_a_302097]
-
Tătaru a fost înființat în anul 1457 pe moșia boierului Roșu, care la acea dată a angajat un paznic de moșie de origine tătară, de unde denumirea satului Tătaru. Satul Tătaru era străbătut de "drumul sării", drum ce făcea legătura între salinele din județul Prahova și portul Constanța. În perioada anilor 1600 era un negustor de sare, pe nume Sulu, care de-a lungul „drumului sării” a ridicat mai multe cruci, una din acestea fiind ridicată în satul Tătaru, la intersecția DJ
Comuna Dudești, Brăila () [Corola-website/Science/300961_a_302290]
-
moșiei. Aceasta s-a numit "Movila Tătarului", iar oamenii care au fost aduși să muncească au început să-și facă bordeie de pământ aici. În vechime, satul era străbătut de așa-numitul "drumu al sării", drum ce făcea legătura între salinele de sare din Județul Prahova și Portul Constanța. La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul Tătaru era reședința unei comune din plasa Călmățui a județului Brăila, comună formată doar din satul ei de reședință, cu o populație de 1470 de
Tătaru, Brăila () [Corola-website/Science/300991_a_302320]
-
m (4 stânjeni) cele 2 puțuri alăturate se uneau. De aici, mina lua o formă conică-ogivală cu secțiunea pe cât posibil circulară (care nu se realiza practic decât rar). Mina se declara gata pentru exploatare numai după ce un agent al administrației salinei, stând pe un bulgăre de sare în mijlocul ocnei, nu mai putea atinge tavanul ocnei cu ciocanul. Din acest moment, salariul tăietorilor de sare scădea de la 4,5 creițari (4,5 Kreuzer) pentru fiecare bloc de sare, la obișnuitul tarif de
Ocna Dejului, Cluj () [Corola-website/Science/300345_a_301674]
-
tătare din 24 august 1717 au supraviețuit în acest sat numai cca 100 de locuitori. Din anul 1730 Sic a fost considerat și tratat ca "oraș iobăgesc fiscal". Sistarea expoatării sării la începutul secolului al XIX-lea, cauzată de concurența salinei de la Ocna Mureș, a influențat negativ dezvoltarea localității. Din 1438 și până azi localitatea este împărțită în trei zone: Felszeg, Forroszeg si Csipkeszeg, respectiv strada I, strada II și strada III, fiecare cu specificul ei, ca și cum ar fi localități separate
Comuna Sic, Cluj () [Corola-website/Science/300355_a_301684]
-
Ocna Albastră") s-a oprit ulterior la 105 m adâncime. Deasupra acestei mine surpate s-a format în cursul timpului lacul "Ocna Albastră". Sarea extrasă la Sic a fost în general impură, fapt care a contribuit la abandonarea definitivă a Salinei Sic în anul 1812. Pe vremea lui František Pošepný (1871) mina era demult închisă și abandonată. Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate, saramura fiind întrebuințată din vechi timpuri de către localnici. Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în
Comuna Sic, Cluj () [Corola-website/Science/300355_a_301684]
-
m (4 stânjeni) cele 2 puțuri alăturate se uneau. De aici, mina lua o formă conică-ogivală cu secțiunea pe cât posibil circulară (care nu se realiza practic decât rar). Mina se declara gata pentru exploatare numai după ce un agent al administrației salinei, stând pe un bulgăre de sare în mijlocul ocnei, nu mai putea atinge tavanul ocnei cu ciocanul. Din acest moment, salariul tăietorilor de sare scădea de la 4,5 creițari (4,5 Kreuzer) pentru fiecare bloc de sare, la obișnuitul tarif de
Comuna Sic, Cluj () [Corola-website/Science/300355_a_301684]
-
m (4 stânjeni) cele 2 puțuri alăturate se uneau. De aici, mină lua o formă conică-ogivală cu secțiunea pe cât posibil circulară (care nu se realiza practic decât rar). Mină se declară gata pentru exploatare numai după ce un agent al administrației salinei, stând pe un bulgăre de sare în mijlocul ocnei, nu mai putea atinge tavanul ocnei cu ciocanul. Din acest moment, salariul tăietorilor de sare scădea de la 4,5 creițari (4,5 Kreuzer) pentru fiecare bloc de sare, la obișnuitul tarif de
Praid, Harghita () [Corola-website/Science/300483_a_301812]
-
fost realizată între anii 1390 - 1391. Mircea cel Bătrân s-a preocupat permanent de înzestrarea și înfrumusețarea mănăstirii, prin întărirea drepturilor de proprietate asupra mai multor sate și moșii. De asemenea, i-a dat dreptul de exploatare a sării din salinele de la Ocnele Mari. Mănăstirea avea robi țigani, care erau folosiți atât la exploatarea sării, cât și la spălarea nisipurilor aurifere de pe Olt și Valea lui Stan de pe Lotru. Pisania bisericii mănăstirii Cozia conține următoarele: Istoricii au convenit însă asupra faptului
Mănăstirea Cozia () [Corola-website/Science/298665_a_299994]
-
satului Jucu de Sus cu satul Jucu de Jos. La Jucu de Sus, la confluenta Văii Sărații (afluent de dreapta al Someșului Mic) cu câteva mici pâraie tributare (pârâul Schiniștii ș.a.) apar izvoare sărate și un câmp larg cu eflorescente saline, care dovedesc existența în subsol a unui masiv de sare. Masivul de sare străpunge straturi de marne și argile, cu intercalații de tufuri, tortonian superioare. Istoricul Mihail Macrea din Cluj-Napoca crede că la Jucu de Sus se află, în epoca
Jucu de Sus, Cluj () [Corola-website/Science/299561_a_300890]
-
perimetru bazal (amenințată de surpare). O veche mină de sare, părăsită de multă vreme, a fost umplută în secolul al XVIII-lea cu apa unui pârâu, intenționat deviat. Umplerea ocnei cu apă a durat 2 ani și 4 luni. Activitatea Salinei Cojocna a fost sistată temporar la 1 noiembrie 1852, fiind pentru scurt timp redeschisă în 1873. Se cunosc 8 mine vechi, in Valea Sósrét ("Ocna Gabrieli") și în partea vestică deluroasă ("Ocna Nepomuceni" și altele). La vizita făcută la "Ocna
Comuna Cojocna, Cluj () [Corola-website/Science/299578_a_300907]
-
m (4 stânjeni) cele 2 puțuri alăturate se uneau. De aici, mina lua o formă conică-ogivală cu secțiunea pe cât posibil circulară (care nu se realiza practic decât rar). Mina se declara gata pentru exploatare numai după ce un agent al administrației salinei, stând pe un bulgăre de sare în mijlocul ocnei, nu mai putea atinge tavanul ocnei cu ciocanul. Din acest moment, salariul tăietorilor de sare scădea de la 4,5 creițari (4,5 Kreuzer) pentru fiecare bloc de sare, la obișnuitul tarif de
Comuna Cojocna, Cluj () [Corola-website/Science/299578_a_300907]
-
terasă afectată de alunecări de teren. În extremitatea nordică a satului, exista pe vremuri o salbă de lacuri și bălți, diferite ca mărime. Lacul numărul patru sau lacul din bălți este cel mai mare dintre acestea, format fiind într-o salină romană. Mergând pe acest drum spre sat, la circa 400 m de această salină se găsește Lacul din Băi. El are forma dreptunghiulară și este aproape paralel cu drumul principal față de care se găsește la o distanța de circa 30
Jabenița, Mureș () [Corola-website/Science/299133_a_300462]
-
o salbă de lacuri și bălți, diferite ca mărime. Lacul numărul patru sau lacul din bălți este cel mai mare dintre acestea, format fiind într-o salină romană. Mergând pe acest drum spre sat, la circa 400 m de această salină se găsește Lacul din Băi. El are forma dreptunghiulară și este aproape paralel cu drumul principal față de care se găsește la o distanța de circa 30 m și la o diferență de nivel de 5 m. Lungimea lui este de
Jabenița, Mureș () [Corola-website/Science/299133_a_300462]
-
limbajul local) îmbibate bine cu apă și îngreunate de mâlurile spălate de ploi și de diferite obiecte de pe fund, cu timpul, s-au scufundat la fundul lacului sau în pământ pe malurile acestuia. Lacul s-a format prin prăbușirea unei saline deschise și exploatate de romani. Deși pe verticală formațiunile se compun din pietrișuri, marne cenușii sărate și din sare, nivelul superior al lacului se află în marne. Aceasta se explică prin faptul că cu prilejul deschiderii salinei, stratul de pietriș
Jabenița, Mureș () [Corola-website/Science/299133_a_300462]
-
prin prăbușirea unei saline deschise și exploatate de romani. Deși pe verticală formațiunile se compun din pietrișuri, marne cenușii sărate și din sare, nivelul superior al lacului se află în marne. Aceasta se explică prin faptul că cu prilejul deschiderii salinei, stratul de pietriș și parțial cel de marne a fost înlăturat pe lungimea lacului pe o adâncime ce variază între 1,1 și 5,2 m. Terenul din vestul și mai ales din sudul lacului este destul de bine nivelat și
Jabenița, Mureș () [Corola-website/Science/299133_a_300462]