1,472 matches
-
pe ultimul războinic. Apoi privi În jurul lui și găsi și cel de-al doilea obiect, identic cu primul. Nu, memoria nu-l Înșela. Erau shuriken-uri. Nu văzuse așa ceva din tinerețea lui, petrecută În Japonia. Fugise de acolo fiindcă ucisese un samurai, și, de atunci, trăise din jafuri. Însă ceea ce se Întâmpla În acel moment Întrecea cele mai rele coșmaruri. Undeva În apropiere se afla un luptător Ninja. Iar În spatele lui, o Întreagă armată. - Înapoi! porunci bătrânul, privind cu prudență În jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din templul Shaolin sunt rugați să ajute gărzile Împăratului. Cinci corăbii ale piraților wako se apropie de țărmurile Chinei. Se pare că vor jefui și o parte a Drumului Mătăsii. Împăratul crede, totuși, că e o Încercare mascată a unor samurai de a fugi din Țara Soarelui Răsare, unde războiul Onin nu pare a se mai sfârși. - Mulțumesc, spuse Liu Huang Înclinându-se. Maestrul Shan Bao e În sală. Poți intra. Oan-san nu spusese nimic câtă vreme noul sosit spusese noutățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Răsare, unde războiul Onin nu pare a se mai sfârși. - Mulțumesc, spuse Liu Huang Înclinându-se. Maestrul Shan Bao e În sală. Poți intra. Oan-san nu spusese nimic câtă vreme noul sosit spusese noutățile. Chipul lui rămăsese impenetrabil, deși fuga samurailor peste mare indica o tensiune crescândă a luptelor dintre shogun și generalii rebeli. Cu siguranță, clanul Takamori era angajat În aceste lupte. Sau ce mai rămăsese din clan. Japonia rămânea o țară Însângerată. Iar În mijlocul acelor nesfârșite bătălii, poate ascunsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se Întorseseră și cei douăzeci de luptători trimiși pentru respingerea piraților wako de la țărmul Mării Chinei de Est. Împreună cu trupele imperiale repurtaseră o victorie pentru care Împăratul Îi mulțumea maestrului Bao și tuturor călugărilor Shaolin. Așa cum bănuiseră, fusese vorba de samurai fără stăpân, ronini, care Încercau să scape din infernului războiului japonez venind În China ca să trăiască din jaf. Trecuse ora nouă și aproape toți locuitorii complexului Shaolin se retrăseseră În camerele lor. În ciuda zăpezii, dimineața la cinci aveau să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
un singur drept: să pleci! Ștefănel se opri În dreptul lui, Îi citi trecutul În priviri și văzu gesturile care aveau să se petreacă abia peste un minut și jumătate. Mult. Imens. Un gol de timp În care până și un samurai ar fi ucis cel puțin zece războinici. Aveau să mai vină vorbe, după obiceiul european de a parlamenta, de a explica, de a provoca. Nu era nimic de negociat sau de explicat aici. Provocarea exista deja și nu avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dorința de a desființa cât mai repede un ordin secret specializat În teroare și asasinate. Dar, din clipa următoare, avea răspunderea de a duce la sfârșit ceea ce Începuse. Războinicii nu se supuneau poruncilor sale așa cum s-ar fi supus, poate, samuraii În fața unui daimyo. Aici era o altă lume, pe care n-o cunoștea și n-o putea stăpâni. Într-un fel, cauza revoltei Cuceritorilor era el. Crezuse că poruncile lui aveau să fie respectate cu sfințenie și că e suficientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Îi chemă pe ceilalți doi și toți trei se duseră la fântână. Oyu se întrebă cine erau ceilalți doi bărbați. Kumataro era vasalul pe care-l crescuseră pe Muntele Kurihara. Pe vremea aceea se numea Kokuma, dar acum era un samurai tânăr și frumos. După ce Kumataro scoase găleata și turnă apa în cea pe care o luase de la Oyu, ceilalți doi își spălară noroiul de pe mâini și picioare și sângele de pe mâneci. Hanbei îi spuse să aprindă lampa în mica odaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se prezinte. Cred că nu e prima oară când ne întâlnim, domnule. Și eu sunt în serviciul Seniorului Hideyoshi și v-am văzut de la distanță, de multe ori. Sunt membru al corpului ninja, care nu se amestecă prea mult cu samuraii, așa că, s-ar putea să nu vă amintiți de mine. Sunt nepotul lui Hachisuka Hikoemon, Watanabe Tenzo. Mă bucur foarte mult să vă cunosc. Hanbei se bătu peste genunchi: — Ești Watanabe Tenzo! Am auzit multe despre dumneata. Iar acum, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Am făcut greșeli,“ își spuse Hanbei, cu tristețe, în timp ce privea, pentru ultima oară, spre Templul Nanzen. „Nu regret cu nimic drumul pe care am apucat-o, dar pentru sora mea...“ Își lăsă calul să meargă la pas, în voie. Drumul samuraiului e cel drept; și, după ce coborâse de pe Muntele Kurihara, Hanbei nu se mai abătuse de pe acest drum. Nici nu avea ce să regrete, fie și de-ar fi fost ca viața să i se sfârșească în chiar acea zi. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a surorii sale. Își făcea griji, în secret, pentru anii îndelungați care o așteptau pe Oyu, după moartea lui. Era ghinionul unei femei că fericirea ei nu dura toată viața. Îl îndurera îndeosebi sentimentul că întinase albeața pură a Căii Samurailor - Cale care se baza pe moarte. De câte ori nu bombănise în sinea lui privitor la această chestiune, gândindu-se că ar fi trebuit să-i prezinte scuze lui Hideyoshi și să renunțe la îndatoririle de vasal sau să se elibereze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pentru baie. — Cheamă-l pe Ito Hanemon, ordonă el. Cântecul privighetorii se auzea adesea, atât pe câmpiile din jurul Muntelui Bodai, cât și în copacii din incinta castelului. — Sunt la dispoziția dumneavoastră, stăpâne. Cu ușile glisante de hârtie în spate, un samurai voinic se înclină adânc. Ito era păzitorul lui Shojumaru. — Hanemon? Intră. Ești singurul cu care am discutat vreodată în amănunt problema asta, dar a sosit, în sfârșit, ziua când Shojumaru trebuie să meargă la Azuchi. Vom pleca astăzi. Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să lăsăm totul în seama lui. Shojumaru nu știa nimic despre cele ce se întâmplau și continua să se joace încântat, bătând tamburina și dansând. Cu toate că era ostatic, avea tăria de caracter a tatălui său și avea antrenamenul robust al samurailor. Nu era sub nici o formă un copil timid. Ce-a spus Hanemon? întrebă Shojumaru, lăsând toba jos. Când văzu chipul paznicului, copilul păru să-și dea seama că se întâmplase ceva și deveni îngrijorat. Nu e nici un motiv de spaimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
bărbătesc. — Dar tu? — Bolnav fiind, mă îndoiesc că aș putea spori prea mult puterea oamenilor noștri, dar cred că este momentul potrivit pentru a-l însoți pe Shojumaru în campanie. — Te simți bine? Cum stai cu sănătatea? — M-am născut samurai și ar fi un chin să mor, în liniște, în patul meu. Când îi veni vremea, omul nu poate face nimic. — Bine, atunci du-te cu binecuvântarea mea și-i urez și lui Shojumaru succes în prima lui campanie. Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o parte și un punct puternic al caracterului dumneavoastră. E necuviincios din partea mea să aduc vorba, dar când erați purtătorul de sandale al Seniorului Nobunaga, v-ați dedicat, din toată inima, îndatoririlor de atunci; iar când ați avut statutul de samurai, v-ați pus toate capacitățile în slujba sarcinilor samuraiului. Niciodată nu ați avut dorința pătimașă de a urca mai sus. Lucrul de care mă tem acum cel mai mult este că - fidel acestei mentalități - vă veți achita de datoriile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
E necuviincios din partea mea să aduc vorba, dar când erați purtătorul de sandale al Seniorului Nobunaga, v-ați dedicat, din toată inima, îndatoririlor de atunci; iar când ați avut statutul de samurai, v-ați pus toate capacitățile în slujba sarcinilor samuraiului. Niciodată nu ați avut dorința pătimașă de a urca mai sus. Lucrul de care mă tem acum cel mai mult este că - fidel acestei mentalități - vă veți achita de datoriile din provinciile apusene, sau că veți îndeplini complet însărcinarea primită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
castel. Avea legată de ea o scrisoare, cerându-mi să mă întâlnesc cu unul dintre generalii Seniorului Hideyoshi, Kuroda Kanbei, aici, astă seară. — Vine Kanbei aici! Un om care și-a trădat seniorul pentru Oda. Nu e demn să fie samurai. Când apare, îl vom tortura până la moarte. — E emisarul Seniorului Hideyoshi și nu se cuvine să ucidem un om a cărui sosire a fost anunțată dinainte. Între războinici există înțelegerea de a nu ucide mesagerii. Așa ceva ar merge, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
al inamicului, făcuse o impresie foarte favorabilă. Asta pentru că li se adresase din inimă, lăsând la o parte orice gând de victorie sau de înfrângere și se comportase conform tradiției și înțelegerii că atât el, cât și adversarii săi erau samurai. Totuși, atâta lucru nu era un motiv suficient pentru ca inamicul să accepte rostul misiunii: acela de a-i convinge să capituleze. Kanbei discută cu Goto într-o cameră a castelului neluminat, timp de o oră, apoi se ridică de pe pernă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
numele familiei Goto nu se va stinge. — Atunci, pot muri mâine dimineață fără nici un regret. Goto îngenunche și-și strânse fiul la pieptul îmbrăcat în armură. Ascultă ce-ți spune tatăl tău acum. Ai deja șapte ani. Un copil de samurai nu plânge niciodată. Până la ceremonia ta de maturitate mai e mult și te afli la o vârstă când ai dori să ai parte de iubirea mamei tale și să fii lângă tatăl tău. Dar acum lumea e plină de bătălii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Goto avea o voință îndărătnică și nu șovăia câtuși de puțin. Dar avea totuși un fiu mic și nu suporta să vadă un copil nevinovat murind. Iwanosuke era mult prea tânăr pentru a purta povara de a se fi născut samurai. În zilele dinaintea acestei întâlniri, Goto îi trimisese o scrisoare lui Kanbei, pe care - deși inamic - îl considera un om demn de încredere. Goto își deschisese sufletul în fața lui Kanbei, cerându-i să-i crească fiul. În timp ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vizitare“, Nobunaga dădu voie să se deschidă unele părți din curtea castelului, în care, de obicei, accesul publicului era interzis. Hanurile din Azuchi fuseseră rezervate, cu mult timp înainte, de către amatorii de atracții - seniori, negustori, cărturari, medici, artiști, meșteșugari și samurai de toate rangurile - care așteptau, cu nerăbdare, să vadă Templul Sokenji, să intre pe Poarta Exterioară și să se apropie de Poarta a Treia, iar, de acolo, să treacă prin apartamentele rezidențiale, intrând în grădina cu nisip alb, unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
făcând o plecăciune în fața lui Nobunaga. — Eu sunt cel care a cântat la vioară mai-nainte, stăpâne. Vorbele lui erau clare și în ochi nu i se citea nici urmă de slugărnicie. Se vedea că era dintr-o familie de samurai. Nobunaga privi țintă în ochii copilului, dar acesta nu-și mută privirea. — Ce cântai? Trebuie să fi fost o melodie din muzica Barbarilor de la Miazăzi. — Într-adevăr. Era un Psalm al lui David. Copilul părea însuflețit. Vorbea cu o asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Katsuyori și soția lui și numeroasele doamne din suită care-i serveau, și continuând cu acelea ale mătușii lui și fiicei acesteia, lecțiile lăcuite ale feluriților nobili și doamne numărau, probabil, sute și sute. În mijlocul acestei nesfârșite procesiuni de priveliști - samuraii și vasalii, slujitorii personali, funcționarii superiori cu șeile lor aurii și argintii, intarsiile de sidef, scânteierile lacului auriu, umbrelele deschise, arcașii cu arcurile și tolbele lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
zbură foarte aproape de pământ, de parcă ar fi căzut, bătu din aripi și fugi speriată. În același timp, dinspre un șir de pruni se auzi, pe neașteptate, un glas: — Sunteți acolo, stăpâne? Am vești importante. Chipul vasalului păli. — Adună-te. Un samurai trebuie să vorbească stăpânit despre problemele importante, îl mustră Shoyoken. Shoyoken nu făcea numai să-l admonesteze pe tânăr, ci încerca și să-și liniștească nepotul. Spre deosebire de obișnuita sa manieră decisă, Katsuyori pălise, fiind surprins. — Nu e un fleac. Credeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
această atitudine agresivă încontinuu. Nu era nimic rău în această tărie de spirit. Era extrem de optimist. Sigur că, forța spirituală ar trebui să umple cupa inimii. Și, în acea perioadă a războaielor între provincii, se putea spune că și clasa samurailor ca întreg avea același spirit. Dar, în situația în care se găsea Katsuyori, era absolută nevoie să se alieze neîntârziat cu o forță mai mare, alianță care, la prima vedere, putea fi luată drept slăbiciune. O demonstrație de forță necugetată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi concretizat cumva marea sa capacitate și geniul, realizând ceva de o mult mai mare însemnătate. Iar acum, Kaisen regreta că Shingen nu supraviețuise. Omul care făcuse ceva de mai mare importanță fusese Nobunaga. El era cel care ridicase rolul samuraiului, în cadrul provinciei la unul de însemnătate națională. Și tot Nobunaga era acela care se arătase a fi un vasal model. Speranțele pe care Kaisen și le făcuse în privința lui Katsuyori, care nu avea caracterul tatălui său, se mistuiseră cu desăvârșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]