1,007 matches
-
-și schimba înfățișarea pe neașteptate, derutîndu-și toți contemporanii" ...Același critic (Ș. Cioculescu) recunoaște într-o fotografie din tinerețea lui Caragiale o "înfățișare exotică de prinț arab sau indian în straie europenești" în timp ce Macedonski a reținut din perioada debutului literar "zîmbetul sarcastic", "vocea întărîtată", "cu ghete scîlciate sau rupte, fără opere literare... băiat bun la petreceri". Cu un plus de realism îl surprinde Mihail Canianu în schița istorico-culturală Tîrgul Moșilor publicată în revista Ecoul săptămînii (1891): "Mai mult înalt decît scurt. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
dintre cei doi nu erau foarte cordiale, inclusiv în prezența lui Maiorescu: "Caragiale agresiv și nepoliticos cu Alecsandri". Se vădea în astfel de scene ceea ce nu scăpase observației lui Slavici "adîncul dispreț ce se dedea pe față în zîmbetul lui sarcastic și-n agerii lui ochi" care îi numea personajele din comedii pocitanii omenești. Totuși, cel puțin față de Coșbuc a dovedit o constantă simpatie ("Ghiță e mare, domnule, e al doilea după Eminescu") în timp ce față de P. Cerna a fost duplicitar: "Ai
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
anii 1911 o prefață: "O fată, intrînd în bal împodobită cu toate grațiile frumoasei vîrste, nu mai are nevoie de recomandația unei mătuși." Unii contemporani au notat despre Caragiale impresii contradictorii ("June pesimist, sceptic și cinic" Iacob Negruzzi, "totdeauna vesel, sarcastic, glumeț" Pantazi Ghica) sau l-au stigmatizat ("Caragiale, ăla, berarul") așa cum la rîndu-i a procedat nu de puține ori: "Nu-l mai da în gazetă îi scria lui Zarifopol despre un critic muzical dă-l mai bine în alta." Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
până la marginea nordică a Capitalei, o adevărată odisee. Schimbând o mulțime de vehicule, care îl poartă prin tot orașul, suportând înghesuiala și îmbrâncelile inevitabile, parând întrebări indiscrete și jigniri, vorbind în gând, cu jale, pruncului defunct, ascultând certuri și comentarii sarcastice în doi peri privitoare, prin subînțelesuri, la „El”, la „Cel mai...”, umilul cetățean retrăiește situații caracteristice climatului social-istoric general și își amintește acte personale de revoltă, planuri infantile de suprimare a tiranului. În mintea lui resuscită textul unei scrisori către
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
superioare; 4. personaje din lumea păstorească; 5. personaje „zise istorice”; 6. personaje obișnuite puse în situații excepționale. Din punct de vedere compozițional, stilistic: - balada este model e simplitate și de rafinament artistic; - îmbinarea meșteșugită a tonului grav cunota umoristică, satirică, sarcastică; ceea ce asigură o bogată paletă și o variație permanentă a atmosferei; o maniestare a necesității de a învinge adversitatea zâmbind; - elementele narative predomină; - digresiunile descriptive sunt rare; pentru că descrierea încetinește ritmul narațiunii sau chiar îl întrerupe; - arta peisajului nu atinge
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
ipocriziei, pe când Boccaccio se distrează, cu intenția mai puțin de a te ațâța împotriva ipocritului, cât de a te face să râzi pe socoteala unului duhovnic, a călugărilor creduli și a credulei plebe. De aceea arma lui Molière este ironia sarcastică; arma lui Boccaccio este vesela caricatură. Pentru a regăsi formele și intențiile acestea, trebuie să mergi până la Voltaire. Giovanni Boccaccio a fost, într-o anumită privință, un Voltaire al secolului al XIV lea.”526 523 N. S. Thompson, Chaucer, Boccaccio
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nu avem în aceste Legende o imagine ironică, pervertită, a unor personaje feminine, percepute până atunci ca virtuoase, ci, mai mult, că poemul nici măcar nu ar fi despre femei, ar aborda mai curând imaginea masculinității, aceasta reprezentând o nouă subtilitate sarcastică chauceriană. După părerea unui critic literar avizat, Elaine Tuttle Hansen, Legenda femeilor cinstite este mai mult un poem despre bărbați decât despre femei, și ar ilustra mai curând o absență feminină și o anxietate masculină 706. Poemul acesta ridică, din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pentru soții lor un motiv de temut, fiindcă îi domină și își impun autoritatea în orice situație. Atitudinea negativă, declarativ misogină a lui Boccaccio, vis-à-vis de personajul feminin, apare în Il Corbaccio 1024. Această lucrare, de dimensiuni reduse, atât de sarcastică, este un gest neașteptat venit din condeiul celui care scrisese Decameronul, unde, în cele o sută de povestiri, a dat dovadă de echilibru și de amuzament benign la adresa slăbiciunilor firii umane. Textul poate fi înțeles mai bine ca o remedia
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mille passioni spiacevoli e abbominevoli pure a ricordarsene, non che a ragionarne”1028, iar bărbații ar trebui să le caute doar pentru a-și satisface nevoile fiziologice, ca pe niște latrine, și apoi să le părăsească. Iubirea cunoaște definiții la fel de sarcastice: „pasiune oarbă a spiritului, deviind inteligența”, „văduvind memoria”, „distrugătoare a forțelor trupești”, „inamic al tinereții și moarte a celor bătrâni”, „mama viciului”, „un lucru lipsit de orice rațiune, ordine sau stabilitate”, „viciul minților nesănătoase”, „îngrădire a libertății umane” 1029 . Zâmbetul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
foarte critic la prestațiile sale și se exprima fără reținere în această privință. Era adesea nemulțumit că nu reușește să se exprime destul de clar și, în același timp, sugestiv. O nemulțumire căreia îi dădea glas uneori prin aprecieri ironice, chiar sarcastice, profund depreciative. Malcolm își amintește de exclamații ca „Aveți într-adevăr un profesor îngrozitor!“, „Astăzi sunt pur și simplu prea prost!“. La capătul fiecărei lecții era nu numai epuizat, dar și profund nemulțumit, chiar dezgustat de ceea ce resimțea drept un
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
care nu-i interesează nimic, pe care nu-i entuziasmează nimic. Ei și-au pierdut pasiunea, interesul, curiozitatea. Nu-i mai surprinde nimic. Totul li se pare lipsit de sens, caraghios, inutil, stupid. Drept urmare, râncezesc. Fac adesea aluzii ironice, chiar sarcastice. Se menajează, lăsându-i întotdeauna pe alții să facă mai mult decât ei. Fac, în multe situații, remarci severe și demoralizante. Ei nu se entuziasmează niciodată, nu participă niciodată din plin, nu se angajează total. d. Dezordonații. Mai degrabă, par
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
înțeles că vom vorbi cu ei atunci când se vor calma. Perfidul. Se referă la acea categorie de oameni care folosește atacul ascuns: se angajează în comentarii răutăcioase, făcând remarce nerelevante (dar agasante) care derutează oamenii. Această categorie are un umor sarcastic, un ton mușcător și clasica rotire a ochilor. Ei speculează teama celorlalți de ridicol sau de umilință publică. Perfizii atacă atunci când îi supără turnura evenimentelor; când acțiunile celorlalți interferează cu propriile lor planuri sau doar pentru a brava, pentru a
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
Nuță, 2004, cu precădere la interlocutorii feminini, iar cea de-a doua la interlocutorii masculini); poate fi inclus, în această categorie de disfuncții, și tipul feedback-ului pe care interlocutorul alege să îl dea locutorului: replici agresive, incriminatoare, amenințătoare, ironice/sarcastice/malițioase, etichetări, injurii, critici, observații nefondate, întrebări tip "interogatoriu", întrebări indiscrete, întrebări-capcană, concluzii grăbite; replici de "placare" (interlocutorul este de acord, invariabil, cu tot ce spune locutorul replică de tipul "da, draga mea", "da, sigur"), gesturi de indiferență, dispreț, revoltă
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
vechile obiceiuri. Pentru a face funcțională consecința stingerii trebuie să eliminăm comportamentul nedorit și să introducem o întărire pozitivă pentru un alt comportament, productiv. De exemplu, la locul de muncă poate fi o persoană care întrerupe constant ședințele făcând remarci sarcastice și ostile. Grupul ar putea elimina aceste comentarii ignorându-le. Apoi ar trebui să întărească pozitiv remarcile constructive și întrebările. Când vreți să eliminați un comportament, trebuie să fiți pregătit pentru cele patru aspecte ale stingerii prezentate anterior. Dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
și se exprima fără reținere în această privință. Era adesea nemulțumit că nu reușește O VIAȚĂ DE EROU? 65 să se exprime destul de clar și, în același timp, sugestiv. O nemulțumire căreia îi dădea glas uneori prin aprecieri ironice, chiar sarcastice, profund depreciative. Malcolm își amintește de exclamații ca „Aveți într-adevăr un profesor îngrozitor!“, „Astăzi sunt pur și simplu prea prost!“. La capătul fiecărei lecții era nu numai epuizat, dar și profund nemulțumit, chiar dezgustat de ceea ce resimțea drept un
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
creat, n-ar fi fost posibilă o astfel de abordare a existenței statului. Nici femininul, care în prima jumătate a secolului trecut începea a-și afirma prezența, prin a-și cere drepturile de cetate, nu este pierdut din vedere de sarcasticul și sagacele inscriptor și descriptor al ideilor gingașe. Femininul, atît de înfloritor astăzi, împlinește ceea ce observa încă din fașă ironicul eseist: "Ca toți dezmoșteniții, femeia trăiește, în cutele obscure ale sufletului său, din resentiment; este radical prepuielnică, totdeauna la pîndă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
este avar de libertatea lui și face totul spre a și-o perpetua, încît, spre exemplu, în dragoste, legarea de un singur individ este un efect de constrîngere exterioară, economică și morală. Cu un ochi lucid, deschis profetic, după o sarcastică trecere în revistă a "avantajelor" individualismului exacerbat în viața erotică, constată și surparea vechii Prietenii: "Lupta economică și individualizarea, tot mai accentuate, răpesc orice consistență camaraderiilor inevitabile. Negreșit, ruperea lor nu mai e o catastrofa, fiindcă dușmănia universală e atenuată
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
gândesc mai adânc, pe cei care scriu mai bine, desenează mai bine, arată mai bine, iubesc mai bine, trăiesc mai bine”. Negarea evidențelor merge atât de departe, Încât se Îndoiește până și de capacitatea ei de a percepe vizual realitatea. Sarcastică, se complace În jocuri absurde, doar pentru a mai descoperi o nuanță a disprețului În complicatul joc al descoperirii de sine: „Îmi Închipui că valorez ceva numai pentru că am nervi optici și pot Încerca să transcriu ceea ce ei percep. Ce
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
impresie de echilibru și normalitate În viața de zi cu zi. Nimeni, din cercul ei apropiat, nu pare să fi fost conștient de adâncimea depresiunii ei. Chiar retrospectiv, la publicarea Jurnalului, Ted Hughes se menține la nivelul notației seci, involuntar sarcastice, fără a releva nimic din tragedia care, cât se poate de direct, Îl afecta și pe el, logodnicul Încornorat: Sylvia și Ted Hughes s-au căsătorit În 16 iunie 1956. După căsătorie au plecat Într-o călătorie de nuntă În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
încercat să dea mai mult farmec relatărilor prin includerea unui material fictiv, îndepărtîndu-se astfel de la adevărata îndatorire a unui cronicar, și anume de a înțelege evenimentele trecutului. Oscar Wilde (1989:226) l-a privit pe Herodot într-o lumină mai sarcastică, numindu-l nu "părintele istoriei", ci "părintele minciunilor", astfel atribuindu-i definiția lui Satan, după cum reiese din Ioan 8:44. În vremuri mai recente, numeroase expuneri ale evenimentelor din trecut care intrau în contradicție cu unele perspective general acceptate, au
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ambiguitatea și în final duplicitatea (greu de spus dacă onorabilă, sau... toate la un loc). El a făcut, în orice caz, posibilă desprinderea de realitatea comunistă, luciditatea și deprinderea spiritului critic, în împrejurări foarte dificile. Sub aparențe bonome, joviale, ironic sarcastice, Bedros Horasangian și-a păstrat conștiința liberă, de o frumoasă integritate morală. Nu este deloc, în treacăt fie spus, puțin lucru. Aceleași calități apar, din plin, și în Bonjour, popor !, al cărui titlu sarcastic nici nu mai trebuie subliniat. Este
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Rac, NOI), în fine, cu pseudonime - Caracudi, Falstaff, Farsor, Gri-gri, Hans, Intim, L. Van-tyn, A. Museus, Mizilic, Nastratin, Oblivius, Palicar, Piccolino, Pincenez, Quodlibet, Timon, Valentin, Zoil ș.a. Se percep, în cozeria doar aparent cordială a tânărului C., zvâcnirile acelei verve sarcastice, mușcătoare ce avea să facă din el un satiric de temut. Tonul e volubil și pare nonșalant, dar surâsul e mai curând un rictus, vădind o tensiune continuă a spiritului critic, o pornire de maliție, ațâțată de priveliștea ridicolelor de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
monumente”, cum le-a numit, cu un calambur, G. Ranetti, au înrâurit, între alții, pe I.A. Bassarabescu, Gh. Brăescu, Al. O. Teodoreanu, Tudor Mușatescu, C. fiind asumat ca patron și de generația optzecistă. În ultimii ani ai vieții, cu sarcasticul indomptabil și dizolvant, posedat de un demon al cârtelii, al deriziunii, se petrece o schimbare. E mai calm și înțelegător, dispus să accepte, cu un amuzament superior, firea omenească și metehnele ei. Nu și priveliștile din natură, care în opera
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
pe care nu le cunoșteați deloc înainte? E.M. Îi cunoșteam pe Jacques Sauvan și pe Henri Atlan, însă nu-i întîlnisem înainte pe Robert Buron, Henri Laborit, Joël de Rosnay, și pe Jack Baillet. Cel din urmă avea un umor sarcastic și virulent. B.C. Aveți o idee precisă despre ce v-a adus, spre exemplu, Henri Laborit ? E.M. Da, absolut: avea un fel inovator de a concepe organizarea viului, de a demonstra avantajul ciberneticii, în vreme ce eu o vedeam mai degrabă ca
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
Le Nouvel Observateur". Textul, fiind adresat unui grup constituit în majoritate din "intelectuali de stînga", era provocator, precum autorul său, despre care unii membri ai grupului își amintesc cu plăcere ca despre cineva care știa să fie uneori cinic și sarcastic. Cum s-au cooptat membrii Grupului celor Zece? Întreprinderea farmaceutică a laboratoarelor Midy a putut constitui o legătură între unii dintre membri: Jack Baillet, Jean-François Boissel, Jacques Robin, însă originea istorică a grupului se afla în contextul politic al Objectif
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]