961 matches
-
strecoară ca "adevăr pervertit" înăuntrul lumii umane. Avînd în vedere această ocolită cale, este firesc să ne întrebăm dacă în contextul scenariului biblic putem decela un SCOP EXPLICIT FORMULAT, care să prefigureze inițierea actului înșelător? În ceea ce îl privește pe Satan, am răspunde afirmativ, avînd în vedere că acesta urmărea foarte clar ruptura dintre Dumnezeu și oameni, spre a-i putea stăpîni mai ușor pe cei din urmă (machiavelicul principiu "divide et impera" pare a se fi aplicat cu acest prilej
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
se va perverti în dominația ei de către bărbat. Pe de altă parte, relația de "cooperare" a femeii cu șarpele va deveni în context mundan una de agresiune reciprocă, așa cum rezultă din blestemul adresat aceluia care și-a "împrumutat" chipul lui Satan: "Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămînța ta și sămînța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcîiul" [Facerea, 3:15]. O recuperare simbolică a pedepselor primite denotă că cel mai aspru dintre
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
să renunțe luînd-o pe acest drum la averi, plăceri și onoruri, fie ele și îndreptățite... " [1993:156]. Într-un anume fel, prin blestemul aruncat asupra șarpelui, asupra femeii și a bărbatului, Dumnezeu l-a instaurat pe stăpînitorul tuturor relelor, pe Satan, ca prinț al lumii, pînă la înfrîngerea definitivă asupra lui, cînd o "Mare Întoarcere" urmează să se întîmple: întoarcerea la adevărurile esențiale ale lui Dumnezeu 15. *** În încheierea acestei prime secvențe a demersului nostru va trebui să conștientizăm o dată în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ignorat pînă la "începutul tuturor începuturilor". Desigur că nu ar trebui să căutăm în fiecare faptă a noastră, de fiecare dată, întreaga ei istorie. Ar fi o modalitate înșelătoare și sterilă de a ne petrece viața, făcîndu-l astfel fericit pe Satan. Trebuie să fim, însă, întotdeauna conștienți că o atare istorie există și că, atunci cînd împrejurările o impun, ea trebuie în mod explicit cunoscută; chiar și atunci sau poate mai ales atunci cînd vorbim de minciună. Extrapolînd această din urmă
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pentru a o stăpîni) este utilizat de șarpe, care ia chipul celui mai înțelept dintre animale; 6) complicitatea (victima se lasă înșelată, ajutîndu-și fără să vrea dușmanul) vizează plecarea urechii de către Adam și Eva la îndemnurile aparent justificate ale lui Satan; 7) încălcarea (interdicția este nerespectată)17 se concretizează prin simbolica mușcătură din mărul interzis de către Adam și Eva; actul arhetipal al înșelăciunii (avînd ca formă particulară minciuna) și toate consecințele sale ulterioare sînt cuprinse în acest moment-cheie al povestirii; 8
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
existența noastră omenească oscilează fundamental între rău și minciună, pe de o parte, între bine și adevăr, pe de altă parte. Dacă plasarea în cea dintîi ipostază este "genetică", fiind moștenită de la protopărinții care au plecat urechea la șoapta lui Satan, cea din urmă este rezultatul actului spiritual deliberat, de alegere liberă, în consens cu harul cu care Dumnezeu i-a înzestrat pe oameni. De data aceasta, adevărul se ascunde în binele libertății de alegere. Putem constata că relația natură-cultură își
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dacă ne gîndim la faptul că lumea însăși este un rezultat al desfășurării Cuvîntului Creator, cît și cu resurse deconstructive, dacă ne amintim că păcatul originar și căderea ce i-au urmat sînt un rezultat al vorbelor înșelătoare ale lui Satan. Să nu-l credităm, așadar, pe înțeleptul Esop, care a găsit o simbolică modalitate de a sugera că "limba" este în același timp și cea mai bună și cea mai rea "hrană" din lume? Vom înțelege din acest context de ce
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de la adevărata îndatorire a unui cronicar, și anume de a înțelege evenimentele trecutului. Oscar Wilde (1989:226) l-a privit pe Herodot într-o lumină mai sarcastică, numindu-l nu "părintele istoriei", ci "părintele minciunilor", astfel atribuindu-i definiția lui Satan, după cum reiese din Ioan 8:44. În vremuri mai recente, numeroase expuneri ale evenimentelor din trecut care intrau în contradicție cu unele perspective general acceptate, au ajuns să fie numite înșelătorii, în special încercările de a nega holocaustul produs de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și Yang. 5 Considerațiile care urmează sînt raportate prin excelență dogmei ortodox-creștine a păcatului originar, impunînd anumite convenții de la care orice interpretare ar trebui să pornească; spre exemplu, în această dogmă Dumnezeu este prin excelență asociat cu principiul binelui, iar Satan cu principiul răului. O atare precizare este necesară pentru că în perspectiva altor concepții cum ar fi cea a "bisericii sataniste", de pildă convenția de mai sus este esențial inversată. 6 Această geneză substanțială este aceea care asociază primului om numele
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de a trece de la una la alta și de a căuta mereu În fapte un Înțeles moral-pedagogic este propriu lui Heliade. Stilul este cînd elegiac (acolo unde narează moartea copiilor), cînd pamfletar, turbat de mînie, În portretul „iazmei Îngrozitoare”, „Împielițat Satan”. Portretul „nevoiașului bărbat” anunță portretele lirice din Flori de mucigai. Visul, În orice caz, are șir („visu-și mai ținea șirul”), cu oarecare rupturi, puncte obscure cînd temele se confundă și alegoria aceea supărătoare dispare pentru o clipă. SÎnt momentele cele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
păstor omnipotent, Înconjurat de miniștrii-angeli etc.) și că forțele În opoziție (acelea grupate În jurul trufașului mare-arhanghel) pun la cale o rebeliune Înăbușită de ostile fidele Domnului, conduse de Mihael și Gabriel. Căderea (pedepsirea) Îngerilor este precedată de păcatul Însoțirii Marelui-arhanghel Satan cu o filie născută din propriu-i creștet. Corpul ei este „aerian” și puterea de a seduce enormă. La originea căderii se află, așadar, nu numai invidia, trufia, dar și păcatul (complexul) unui incest. Prăbușirea rebelilor, cu sugestia despicării, surpării
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fum”, apoi: „tremură-n turbare”, „bubuiesc”, „lung urlă și răsurlă, vendictă, răzbunare”, „la ceruri greu hulesc” etc. Dinamismul căderii este exprimat mai ales plastic: „universul plesnește”, „abisul se despică”. Tartarul deschizîndu-se, Îngerii rebeli se afundă Într-un ocean de foc, Satan mai Întîi, fiind mai greu. Imaginea este remarcabilă: munți de foc se Înalță, plesnesc, vîrteje de fum se rotesc În jurul unei inimi de foc negru, iar dracii, desfigurați, Înoată Într-un „noroi de flăcări”: „Încep să mișuiască În vasta Încăpere
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
negru. Alecsandri nu-i ocolește nici el, deși nu manifestă un interes special pentru tenebrosul, miticul din natură. În Doina, unde se inspiră mai direct din mitologia populară, apar cîteva scene de vrăjitorie neagră. Baba Cloanța duce În spate pe Satan și codrii clocotesc de un lung hohot. Satan urlă furios, și la urletul lui: „Mii de duhuri ies la lună Printre papură zburînd...”. Strigătul de ziuă al cocoșului pune capăt acestei goane Înfricoșătoare. Macabrul, demoniacul se termină În grotesc: Satan
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu manifestă un interes special pentru tenebrosul, miticul din natură. În Doina, unde se inspiră mai direct din mitologia populară, apar cîteva scene de vrăjitorie neagră. Baba Cloanța duce În spate pe Satan și codrii clocotesc de un lung hohot. Satan urlă furios, și la urletul lui: „Mii de duhuri ies la lună Printre papură zburînd...”. Strigătul de ziuă al cocoșului pune capăt acestei goane Înfricoșătoare. Macabrul, demoniacul se termină În grotesc: Satan și jertfa lui, baba, se aruncă În „băltoiul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Satan și codrii clocotesc de un lung hohot. Satan urlă furios, și la urletul lui: „Mii de duhuri ies la lună Printre papură zburînd...”. Strigătul de ziuă al cocoșului pune capăt acestei goane Înfricoșătoare. Macabrul, demoniacul se termină În grotesc: Satan și jertfa lui, baba, se aruncă În „băltoiul mucezit”... Strigoiul din alt poem este un flăcău care, neascultînd de glasul blîndei copilițe, a plecat „pe la ceasul doisprezece” și a căzut În prăpastie dimpreună cu calul său alb. Este concentrată și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un Bolintineanu mai puțin nebun, un Eminescu fără metafizică: vîntul suflă turbat, stejarul se despică, luna se Îngălbenește, bufnițele țipă, lupii urlă cu ochii ațintiți la lună, cîmpul geme, arama rece din turn bate miezul nopții... Strigoimea, sub ochiul marelui Satan, Încinge o horă lingă turnul creștinesc. Din morminte ies sufletele blestemate: „Acum, iată, pe mormînturi, Clătinați, bătuți de vînturi, Toți strigoii s-au lăsat. Așezați Într-un rond mare, Adînciți În Întristare, Pe secriu-și fiecare Oasele-și a rezemat
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu sunt în exclusivitate răi, așa cum este tentat să creadă omul obișnuit. Există și daimoni buni, cei cu care colaborează deseori magicianul. Este adevărat că sunt aici și creaturi total malefice ce poartă nume celebre, printre ele situându-se însuși Satan. Tot în acest univers paralel ființează și acele stranii făpturi rezultate în urma raporturilor sexuale dintre demonii masculini (incubi) cu femeile sau dintre demonii feminini (sucubi) cu bărbații. Dincolo însă de această organigramă a faunei astrale, există o caracteristică importantă a
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
divinității: monoteismul. Asupra lui insistă în mod special Paul Diel în această carte. Cele două testamente de bază ale monoteismului creștin sunt interpretate psihologic, ca realități ce ,,condensează conflicte în legea armoniei supraconștiente (Dumnezeu unic) și în legea dizarmoniei subconștiente (Satan)"37. Dumnezeu însuși ar fi, în opinia lui Paul Diel, un simbol al unei realități psihice: armonia supraconștientă, iar figura negativă a lui Satan ar semnifica dizarmonia subconștientă. Incontestabil, Paul Diel ilustrează în știința religiilor teza psihologistă, cea conform căreia
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
ca realități ce ,,condensează conflicte în legea armoniei supraconștiente (Dumnezeu unic) și în legea dizarmoniei subconștiente (Satan)"37. Dumnezeu însuși ar fi, în opinia lui Paul Diel, un simbol al unei realități psihice: armonia supraconștientă, iar figura negativă a lui Satan ar semnifica dizarmonia subconștientă. Incontestabil, Paul Diel ilustrează în știința religiilor teza psihologistă, cea conform căreia ,,Dumnezeu nu este o iluzie, dar nici o realitate, ci un simbol mitic" al unor realități psihice. Printre acestea din urmă s-ar afla supraconștientul
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
prin tortura culpabilității refulate, care nu este altceva decât vanitate"51. Nu întâmplător la vechii greci, șarpele îmblânzit și chiar mort simboliza înfrângerea vanității. Oprindu-se apoi în exclusivitate la creștinism, Paul Diel interpretează mitul șarpelui ipostaziat în figura lui Satan. Acesta ar traduce pe plan pur psihic ,,forța subconștient motivată care duce la ignorarea chemării "spiritului" (dorința esențială) și la exaltarea dorințelor multiple și pământești (reprezentate de măr, simbol al pământului)"52. Faptul cred că este salutar, cu condiția de
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
al aripilor cozii de balenă oferă poate cel mai frumos spectacol din întreaga natură însuflețită. Uriașa coadă pare să se smulgă spasmodic din adîncurile insondabile, pentru a cuceri înălțimile cerului. Așa mi l-am închipuit, în visele mele, pe maiestuosul Satan întinzîndu-și din marea de flăcări a iadului colosala gheară chinuită. Dar cînd privești asemenea scene, totul depinde de starea sufletească în care te afli: dacă ești într-o dispoziție dantescă, vei vedea diavoli; dacă ești în starea sufletească a unui
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în apă își pironi, cu ultima-i suflare, ciocanul în aripa aceea. Și astfel, cîrîind sălbatic, pasărea cerului, cu pliscu-i imperial întors în sus și cu trupul înfășurat în steagul lui Ahab, se scufundă odată cu corabia lui care, aidoma lui Satan, nu voia să se prăbușească în iad fără a smulge un crîmpei de cer, pentru a se duce la fund încununat cu acest coif viu. Cîteva păsări mai mici zburară, cîrîind, deasupra hăului care încă nu se închisese; un val
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
doua cădere a lui Lucifer se datorează ispitirii și căderii omului. Lucifer invidia la Adam și Eva faptul că aceștia urmau să se bucure de slava veșnică pe care el o pierduse. Cassian enumeră trei patimi la care face apel Satan pentru ispitirea lui Adam. Acestea sunt: lăcomia cu care a luat fructul din mărul interzis, gloria deșartă, după care se spune: ,, Ochii tăi se vor deschide” și mândria după care se spune ,,Vei fi ca Dumnezeu, cunoscând răul și binele
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
spune: ,, Ochii tăi se vor deschide” și mândria după care se spune ,,Vei fi ca Dumnezeu, cunoscând răul și binele” și asta făcând apel la Facere cap.3. Sfântul Cassian numește clar pe Adam când vorbește de ispitirea de către Satan pe baza celor trei păcate deși acesta se adresează direct Evei. Astfel, Sfântul Cassian se bazează pe faptul că Eva a dat fructul soțului ei și, deși Eva a crezut minciuna, fiind înșelată, Adam nu a fost înșelat, însă el
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
mănânce fructul. De notat este faptul că Ioan Cassian precizează că Satana a utilizat aceleași trei păcate pentru a-l ispiti pe Hristos, numit al doilea Adam. Originea prezenței răului în neamul omenesc se află deci și în căderea lui Satan, dar și în căderea protopărinților noștri. Urmările imediate ale căderii sunt caracterizate de Cassian ca fiind mult mai ușoare pentru protopărinții noștri decât pentru șarpe. Șarpele, ca autor moral al blestemului, e pedepsit cu blestem veșnic, pe când chipul și asemănarea
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]