1,552 matches
-
și data nunții. O dată șocant de apropiată - Lucille n-a vrut ca nunta noastră să se „piardă“ în șirul de nunți din lumea bună, plănuite pentru toamna următoare. O ușă se deschide cu putere undeva, pe hol, podeaua din lemn scârțâie în depărtare, iar eu și Bea ne aruncăm una celeilalte niște priviri furișe. — Claire, începe Bea, mușcându-și unghia de la degetul mic, așa cum face întotdeauna atunci când nu știe cum să exprime ceva cu delicatețe. (De zece ani, de când suntem cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
privească, plictisit, pe nătărăul de Vasile. Nu putea, nu se putea roti, paralizase. De frică, de frică să fi înlemnit, poate. Nu mai era aprins decât becul mic, micuț, de la casetofon. În toată casa, doar ochiul roșu al casetofonului. Ușile scârțâiau. Noaptea șuiera lung, între mlaștini și peșteri. Geamătul și șuierele mici, întrerupte n-ar fi trebuit să-l sperie,doar mai exista lumina aceea mică, de la casetofon. Tolea s-ar fi putut roti, nu era nici o primejdie, n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dintr-odată, schizofrenicul ăla șiret și slugarnic! Pas pedeapsă, de procuror. Ca un părinte pedepsitor și țeapăn, așa se apropia nebunul. Vasile ajunsese în spatele lui Tolea. Se oprise, lipit de spinarea încovoiată a profesorului Anatol Dominic Vancea Voinov. Nu mai scârțâiau nici ușile. Lumea încetase a respira. Sfârșitul, anul o mie. Blegul Anatol Vancea ghemuit, parcă-și pierduse toată vlaga. A durat mult puțin, greu de spus. Vasile s-a furișat, tiptil, s-a proțăpit în fața lui dom’ Tolea. Era palid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
frisonul inevitabil, nemaiputând stăpâni otrava orbirea osânda unei plăceri joase, de care nu voia să știe și cu care nu mai putea lupta, apuca drăcovenia și o arunca în fundul dulapului. Treceau câteva zile... ușa seifului cu arme se căsca, rânjind, scârțâind, bălăbănindu-se, țiuind batjocoritor. Vinovata clipea, emoționată, paralizată în fața jucăriilor. Un zâmbet tâmp îi strâmba gura creață, buzele uscate de nerăbdare. Se vâra toată în vinovatul dulap, pentru o temeinică operație de clasare și aliniere: raftul cu Kent, raftul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
filozof comerciant de vinuri, tocmai acum, în asemenea împrejurări smintite. Dominic ridicase, nervos, una din mănușile superbe, de piele fină, care căzuse lângă canapea. Marcu Vancea tăcea. Nu răspundea, tăcea ca un mort. Fiul se rotise, enervat, spre dulapul care scârțâia, dar nu ridicase privirea. Rămăsese cu privirea în locul de unde ridicase mănușa elegantă, a elegantului oaspete. Aștepta și cealaltă, perechea, semn că ar putea porni. Dardura prea mult așteptarea, se rotise spre dulapuri, avansă spre ușă, continuând să bodogănească. Știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pragul ușii, ieșise, nu-i mai asculta. Se oprise, totuși, înainte de a ieși. Se oprise, se simțea. Tolea stătea întors cu spatele, să nu-l vadă, dar a simțit când musafirul avusese o ultimă ezitare și se oprise. Nu mai scârțâiau nici ușile, totul se oprise. Ușile iarăși scârțâiau, rămăsese aprinsă lampa mică de la casetofon, pașii solemni ai străinului se apropiau din nou. Da, umbra ajunsese din nou în spatele său, lipită de spatele său. A durat mult puțin, greu de spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
oprise, totuși, înainte de a ieși. Se oprise, se simțea. Tolea stătea întors cu spatele, să nu-l vadă, dar a simțit când musafirul avusese o ultimă ezitare și se oprise. Nu mai scârțâiau nici ușile, totul se oprise. Ușile iarăși scârțâiau, rămăsese aprinsă lampa mică de la casetofon, pașii solemni ai străinului se apropiau din nou. Da, umbra ajunsese din nou în spatele său, lipită de spatele său. A durat mult puțin, greu de spus. Era palid ca un mort și a tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și aud fiecare zgomot pe care-l face. Îl aud dscălțându-se și desfăcându-și catarama de la curea, îl aud spălându-se pe dinți la chiuvetă, îl aud oftând, îl aud fredonând, îl aud strecurându-se în așternutul de pe patul care scârțâie. Mă pregătesc să închid cartea și să sting lumina, dar nici n-am întins bine mâna după veioză, că aud un ciocănit ușor la ușa lui Tom. Glasul lui Honey întreabă: „Dormi?“. Tom zice că nu și, când Honey întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
o clădire veche și frumoasă, cu mii de ferestre și coloane În față. Care datează probabil... dintr-o perioadă mai de demult. Are o arhitectură georgiană absolut fabuloasă, spune cineva către altcineva, trecând pe lângă mine spre intrare, iar pietrișul le scârțâie sub pași. Georgiană. Asta am vrut și eu să zic. Pornesc pe urmele muzicii și dau ocol casei, ajungând la peluza uriașă, unde evenimentul e În plină desfășurare. Partea din spate a casei e acoperită cu stegulețe, iarba e Împânzită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
rând întreg pe pervaz. (La 50 de pence nici nu prea contează; dacă mor, îți iei pur și simplu altele.) — Gata? zice Luke. — Categoric! spun și mă îndrept cu pași nesiguri spre el, blestemând ușor în gând noroiul. Pietrișul ne scârțâie sub picioare în drum spre hotel - și, trebuie să spun, sunt impresionată. E un vechi conac de țară, cu grădini frumoase, în care se află sculpturi moderne și cu cinematograf propriu, cum scrie în broșură. Luke a mai fost aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cap fără stare spre recepționerul de la tejghea. — Ăă... scuzați‑mă, vă rog, zic politicoasă. Căutam... — Etajul doișpe, zice plictisit. Lifturile sunt în spate. Mă grăbesc spre capătul holului, chem unul dintre lifturile antice și apăs pe 12. Încet și ușor scârțâind, liftul se ridică și încep să aud un fel de zumzăială slabă, care crește în intensitate pe măsură ce mă apropii. Liftul scoate un sunet, ușile se deschid și... O, Dumnezeule. Asta e coada? Un șir de fete se încolăcește pe lângă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mai merge pe drumul care duce la propriile noastre morminte! Tovarăși! Vreau să înțelegeți cu toții că dogmatismul înseamnă să faci cârnați din balegă de măgar! Se apleacă, ridică de jos cana și ia o înghițitură de ceai. Ea aude cum scârțâie creioanele pe hârtie. Mulțimea, inclusiv Fairlynn, își notează discursul lui Mao. Fata nu scrie. Ea memorează spusele lui Mao, și cele rostite, și cele nerostite. Își pune talentul la lucru. El pășește încolo și încoace pe scenă, bea ceaiul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
nimic! La sapă, acolo e locul tău, nu la noi! Ieși, ’tu-ți curu’ mă-ti! Dosarul rămâne la mine! Și nu te miști din birou până la noi dispoziții! Prin ușa deschisă, o secundă intră zgomotul mașinii de scris, podeaua scârțâind sub cizme, o Închide după ce Îi spune lui Nuți să-i facă legătura. Acum Își poate pune picioarele pe birou, americănește, se descheie și la șireturiîn timp ce vorbește. * — Cine dracu’ mi l-a trimis pe idiotul asta? Unde a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
de a doua parte a acelei reprezentații despre care unii aveau să vorbească multe, dar să o uite destul de curând, după cum alții, fără să vorbească prea mult, aveau să-și amintească mereu de ea. Mai exact, unul. Cortina de chembrică scârțâi pe sârmă, dezvăluind o arcadă din pietre neregulate prin care se vedea zbuciumul înflăcărat al infernului. De mare efect asupra publicului. Și lângă acea arcadă stătea Nanone. Păr despletit, revărsat peste brațele goale. Desculță. Trup drapat într-o mătase ivoire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
așezaseră pe locurile lor. Nacealnicul - filiform, dotat cu toate cele necesare menținerii în funcție: ochi iscoditori, urechi mari, gură mică - își chemă toți stolnacealnicii la raport. Sosise un ucaz de la Sankt Petersburg. Ceva mai târziu, când piseții tocmai se aplecau scârțâind de zor cu penele înmuiate des în călimări, ca să transcrie, după ciorne, sprafca, otnoșenia sau sdelca cerute urgent de șefii lor, ușile pocniră date de pereți și se auzi glasul Marelui Komandir. Kutuzov năvăli cu mantaua veche pusă direct peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cele de porumb sau de floarea-soarelui deveniră curând adevărate mări verzi, cu valuri în mii de nuanțe. Aburoase, opaline, transparente, întunecate... Și acea curgere de pietre prețioase se revărsă dintr-odată peste firul drumului în torente mocirloase. Chervanul tresărea, tremura, scârțâia, se smucea din toate încheieturile. Iancu se și vedea luat de puhoi, cu totul naufragiat. Doar pocnetele biciului pe spinările cailor și înjurăturile vizitiului îi mai dădeau o oarecare încurajare. Închise ochii. Se strădui să-și amintească niște versuri scrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
veniți cu mine! ― Să-l dăm jos! Moarte lui Savary! ― Mototolu’ de Savary! Să-l dăm jos pe slugoi! Însoțit de câțiva soldați, Malet dispăru pe ușa unui imobil. În piață presiunea devenea tot mai mare. Trăsura prințului se clătina, scârțâia din toate încheieturile. Speriați, caii se zbăteau săltând pe loc, izbind tare caldarâmul cu copitele și mușcând zăbalele. Vizitiul și valetul trăgeau în zadar de hățuri. Caii se ridicau în două picioare, băteau aerul cu copitele, nechezau ascuțit. Fâșii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
casei Sofiei, străduindu-se să ignore senzația de greață care îi urca în gât. Trebuia s-o facă și pe-asta și, dacă n-o făcea atunci, Alison era sigură că n-avea s-o mai facă niciodată. Poarta a scârțâit amenințător, ca un efect sonor dintr-un film horror cu buget redus. De altfel, foarte potrivit, date fiind circumstanțele, s-a gândit Alison mâhnită. După ce a tras adânc aer în piept și a expirat lent, ca să se calmeze, femeia a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
dezgustate, deh, miroase, pute, asta e, unde să te duci când n-ai fost niciodată nicăieri? Ce pretenții să mai ai la ăsta mic, dacă mă-sa n-a catadicsit să-l învețe la oală? Și după ce au început să scârțâie rău de tot cu banii, cu ultimii cinci mii de lei din casă, în loc să cumpere pâine, lua un pamper. E comodă, n-o duce capul să se gospodărească și nici nu și-l bate prea tare, iar el, dintotdeauna, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
În toiul unui rendez-vous cu Naomi, În vestiarul bărbatilor. — De ce acolo? Întrebă Hawkins, prinzând rapid replica din zbor. M-am Întors să-l privesc cu ochii cât cepele. Dar unde altundeva? am spus eu, schimbând-mi poziția picioarelor. Pielea pantalonilor scârțâi. Mi-am pus În minte să am mare grijă la Hawkins, căci nu părea să-i scape nimic. Monroe rupse ambalajul de plastic al unui nou pachet de țigări. — Inspectorul Fincham, zise el cumpănindu-și tonul, m-a lăsat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
așa cum fusese la Începutul conversației noastre. — Mai ai ceva de spus? se interesă ea calmă. Pentru că mă cam obosește toată chestia asta. Am fost deja interogată suficient. — Nu. Nu mai am absolut nimic de spus. Mi-am Împins scaunul, care scârțâi oribil pe podea. În ultimele douăzeci de minute, mă concentrasem atât de puternic asupra mesei albastre, urâte și ciobite, și asupra acelei părți din Rachel pe care o vedeam deasupra tăbliei ei, Încât, atunci când gardiana a intrat În raza mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
-i loc să treacă. Am ajuns, În cele din urmă, În fața unei porți roase de rugină. Tovarășul meu o Împinse, traversarăm o grădiniță plină de mărăcini, până la o casă de paiantă, a cărei poartă, după șapte ciocănituri scurte, se deschise scârțâind spre o Încăpere largă, luminată de un șir de felinare de vânt agățate de tavan și pe care un curent de aer le legăna fără Încetare. Persoanele prezente trebuie să fi fost obișnuite cu asta; În ceea ce mă privea, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
în clipa aceea: tata cu puloverul tras peste cap, mama cu o farfurie în mână și cu șervetul de vase în cealaltă, iar eu pe colac la closet. Rămâneam pe el uneori și o jumătate de oră, pentru că ușa băii scârțâia ascuțit și, dacă smuceam de lanț, apa din rezervor gâlgâia, făcând prea mult zgomot, încă nu se inventase un sistem de tras apa special pentru emisiunile politice. După o jumătate de oră, tata îndrăznea să respire din nou, mama așeza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
perindă veseli în timp ce ea coboară scările, Noga, ești încă în pijama, îmi dau seama deodată, ai uitat să te schimbi! Ea urcă treptele cu ochii în pământ, aproape închiși, iar eu aud ghiozdanul trântindu-se pe podea și arcurile patului scârțâind, alerg spre camera ei, o găsesc întinsă pe pat, acoperită de ursuleți și iepurași de pluș, ce faci, o întreb pe un ton plin de reproș, este deja opt fără un sfert, iar ea izbucnește în lacrimi, nu vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
orice cărți doresc. Nu glumesc deloc. Cred că ele se gândeau la o librărie cu șapte etaje, precum Kinokuniya. Nici nu cred că și-ar fi putut imagina o librărie mică, sărăcăcioasă. Librăria Kobayashi. Biata librărie Kobayashi. Ușa de la intrare scârțâie jalnic și în fața ochilor nu apar decât reviste. Cele mai fidele cumpărătoare sunt gospodinele preocupate de ultimele tehnici în arta amorului. Ele cumpără revista Femeia care are și un supliment special, ilustrat, dedicat vieții sexuale. Probabil că stau la masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]