1,560 matches
-
s-o sărut pe mama. Aș fi simțit gust de sânge. Între timp, ea striga mereu: „Daniel, Daniel”. Eram convins că ținea să mă oblige și pe mine să-l sărut pe bunicul și mi s-a făcut frică și scârbă. Pentru nimic în lume nu vroiam să mă ducă înapoi în casă. M-am ghemuit în fân și am tăcut mâlc. Mama mă striga din ce în ce mai disperată, cu spaima că mă pierdusem: „Daniel, Daniel unde ești?” Și a început să plângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
când foșnetul din cameră s-a întețit. Din toate părțile veneau spre mine viermi de mătase, care s-au așezat ca niște lipitori pe mâini, pe picioare, pe piept, pe gură și pe ochi, secretând ceva lipicios, care îmi provoca scârbă, până mi-am dat seama că mă înfășurau cu fire de mătase, că mă transformau în gogoașa lor, în carcera lor, în mormântul lor. 18 Înmormântările se făceau după un ritual cam degradat care în linii mari se repeta. Până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
împotriva mea fiindcă mai aveam o licărire de luciditate, simțind nevoia să murdăresc totul, să nu mai am nimic curat, am silit-o să facă dragoste cu mine. Cred că în seara aceea Martei i-a fost și teamă și scârbă. Bănuiesc că m-a și disprețuit. În loc să-i apăr onoarea, mă făcusem de râs purtându-mă ca o cârpă la cafenea. Avea de ce râde cătunul. A fost prima oară când Marta n-a mai venit cu mine până la poartă. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
azil...?” zise el, fără să termine întrebarea. Am înțeles ce vroia. Tocmai de aceea i-am răspuns brutal: „Aici, cel puțin, îmi iau pușca și mă uit cum se bălăcesc cerbii în mlaștină. Sunt eu vânătorul. Mă aleg doar cu scârba, nu-mi intră și noroiul în gură. Laura e o naivă”. „Bănuiesc că, de fapt, n-o iubești”, mi-a zis Dinu, după care omul acesta care nu fusese niciodată iubit mi-a declarat cu o mare căldură că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bâjbâi prin ea ca un bezmetic, lovindu-mă de ziduri, de mine însumi și nu mai știu încotro să mă îndrept și ce să cred. A fost un accident? Ceas rău? Sinucidere? Vendetă? Oboseală de a mai trăi? Revoltă? Sau scârbă? Când ne atinge într-un fel sau altul direct, moartea arată ceea ce este de fapt: un scandal. Atunci, în sfârșit, ne dăm seama că nu există moarte normală, nici măcar când omul își dă sufletul cu un suspin la o vârstă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fi dorit să-i înfrunt, simțeam cum se șubrezeau resorturile voinței mele. Tăcerea lor mă strivea. Ca și cum mi-ar fi ghicit gândurile, unul dintre pescari luă în palmă o omidă care căzuse pe masa lui, o examină câteva clipe cu scârbă și apoi o strivi cu unghia de piciorul mesei. Am plecat abătut spre casa Martei. În odaia întunecoasă, mirosind a busuioc, am remarcat pentru prima oară că deasupra perdelelor murdare se găsea o icoană veche, cu vopseaua scorojită pe margini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe la asfințit, pe un anume Remo, parcă așa Îl chema, la volanul micului său Fiat Balilla negru. Mustăți negre, păr negru, creț, cămașă neagră și dinți negri, oribil de cariați. Și se săruta cu o fată. Iar mie mi-era scârbă de dinții ăia negri care sărutau un lucru așa de frumos și de blond, nu-mi mai amintesc nici măcar ce față avea, dar pentru mine ea era fecioară și prostituată, era eternul feminin. Și mult fierbeam În mine, ca să zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
replică d-lui Goga“ aduce „precizări” detaliate privitoare la ascendența paternă românească a autorului (grec după mamă), păstrînd însă tăcerea asupra celeilalte acuze. În altă parte însă, „precursoratul” capătă semnificații opuse: „Epigoni, cum ne-a numit, într-un acces de scîrbă nedreaptă, Eminescu, de al cărui entuziasm pentru predecesorii slăviți ne îndoim foarte, continuăm azi seria lungă a precursorilor. Așteptăm pe inspiratul de mîine, care să iasă din limitarea balcanică de pînă acum și să producă în planul unic al valorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dintre grupul Contimporanul și fascismul mussolinian: „20 decembrie. Adevărul de azi publică o scrisoare deschisă adresată lui Marinetti de Vinea, Marcel Iancu, Milița Petrașcu și J.G. Costin, care se încheie cu «Trăiască Italia futuristă!» deci și cea fascistă. Mi-e scîrbă. Voi păstra acest document” (op. cit., p. 444). Cu relativă simpatie „revoluționar-estetizantă” sînt semnalate la Contimporanul și mișcările proletare din țările europene. Aproape de fiecare dată, se observă o notă prudentă față de bolșevism. Există însă și alte semnale. O notiță despre La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În ochi. Dar Lisa se uită țintă și e pe cale să spună ceva În apărarea ei, În apărarea lor, dar nu-i permit să deschidă gura, căci nu mă interesează nimic din ce-ar avea de invocat. — Mă umpli de scîrbă, zic eu pe un ton scăzut. Ochii lui Michael țintesc podeaua, iar el se face tot mai mic cu fiece secundă care trece. Amîndoi mă umpleți de dezgust. De-ar ști Linda... Nu-mi termin propoziția, căci nu e necesar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
vedem în alții ceea ce vrem să combatem în noi. XXVIII ― Am vorbit despre Nero și m-am visat Nero. ― Ai și ucis, Galilei? ― Le țineam un discurs romanilor, înainte de a da foc Romei. Ei mă ascultau împietriți. "Mă uit cu scârbă la voi ca la niște șobolani și mă gândesc cum veți arde peste câteva ceasuri, după ce voi incendia Roma. Nu încercați să scăpați. Am pus străji la marginea cetății și cine va încerca să iasă va fi jupuit de viu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
piei bunicului, și pe cealaltă a tăiat-o în două. A înghițit o bucată și mi-a întins și mie una. Am priceput că-mi făcea o onoare deosebită, și am fost obligat s-o mănânc, ascunzându-mi cu greu scârba pe care mi-o provoca părul de pe ea. În momentul acela, chiar deasupra capului său, am văzut pe cerul curat și albastru un singur nor alb. Avea exact forma unui Kaf, litera ebraică simbolizând regatul. Jur, am văzut-o stând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
jur de treizeci de ani și stătea cu fundul direct pe pământ, sub un măr, cu picioarele îndoite și desfăcute, cu rochia suflecată, spre a-și arăta enormul și largul vagin. Era grasă, urâtă, asudată și unsuroasă. Mi-a făcut scârbă. Și-n plus, întâlnirea cu bătrânul mi-a stricat, fără să știu de ce, buna dispoziție. L-am tras repede după mine pe Rotari, fără să scot vreun cuvânt, urmăriți de măscările femeii. În timp ce ne întorceam acasă, mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Așa că unul dintre noi trebuia să stea de pază în timp ce restul dormeau puțin și prost, treziți de orice trosnitură. În fine, n-aveam cremene și nu puteam face foc, așa că înghițeam carnea crudă, în bucăți mici, deși ni se făcea scârbă. Găseam când și când arbuști de porumbari sau de trandafir și mâncam bacele. Dar fiecare lucru, începând cu hrana și cu lupta cu frigul, terminând cu parcurgerea drumului rămas, fără să cădem pradă descurajării, ne costa nemeritat de mult. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mă aflu cât mai departe de locul respectiv. M-am bucurat însă să citesc durerea pe fața lui Rotari, m-am bucurat că era cuprins de disperare. În plus, am avut plăcerea să descifrez pe fața lui, deși se-mbătase, scârba cu care pășise în iatacul Gundepergăi. În a douăzeci și șaptea zi a lunii ianuarie din anul 636 Rotari a fost încoronat rege, cu tot fastul și ritualurile cuvenite. I-am înmânat un toiag având în vârf o floare sculptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
izbutit să o clintească din hotărârea ei de a nu veni cu noi. Am luat-o cu binișorul: - Gaila, surioară, din dragostea noastră nici măcar o picătură nu s-a vărsat în cupa Gundepergăi. Rotari se culca cu ea într-o scârbă ce-i dădea fiori, și tu, ca o fantomă, ai existat mereu între ei doi. Nimeni dintre cei de la curte nu ți-a uitat frumusețea și grația. Eu și fiul tău te implorăm să vii cu noi și să aduci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care se despuiase. A șovăit doar o clipă înainte să plonjeze în valuri. Longobardul m-a întrebat dacă putea să capete copăcelul cu sângele lui Iisus și racla pe care o lăsasem pe altar. I le-am dăruit, fiindu-mi scârbă de sângele lui Andras, care le mânjea, și convins de falsa lor sfințenie. VI Am alergat spre Rotari așa mânjit de sânge cum eram. Văzându-mă în ce hal arătam, a sărit din pat și, pentru o clipă, i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în care ochii lui ageri, surâsul și glasul blând s-au împreunat pentru a așterne un văl de frumusețe peste diformitățile mai sus pomenite. Mi-a fost rușine de nestăpânirea pe care o dovedisem în a-mi da pe față scârba și am spus un lucru pe care nu voiam să-l spun. Ba chiar cred că mi-a fost smuls din adâncul ființei de prezența lui. - Urât e puțin spus. Tu, frate, arăți monstruos. Ca și cum Dumnezeu te-ar fi plămădit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se ridice, Îi Întinse mâna: lui Zero Îi părea că atinge o cârpă udă. Polițistul, nedumerit, ținea gheata sportivă de parcă ar fi fost propria lui armă. Părea scârbit - dar Zero nu putu să-și dea seama dacă el Îi făcea scârbă sau polițistul era dezgustat de sine Însuși. — Buonocore, nu l-ai recunoscut? Îi spunea Merlo, speriat că vina pentru acest incident avea să cadă asupra sa. E fiul lui - când va afla onorabilul, va fi vai de tine... Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu-i răspunse. Privea tricoul lui Totti - vrăjit. Costa cinci sute de mii de lire. Era practic intangibil. — Îl vrei? Întrebă Antonio scărpinându-l pe ceafă. Kevin se Înfioră, căci tati nu-l atingea niciodată. De parcă i-ar fi fost scârbă - ca și cum ar fi atins o reptilă. Fără să se Întoarcă, Kevin dădu din cap. Își puse mâinile pe vitrină - și Își lăsă acolo amprenta unsuroasă a degetelor sale Încă lipicioase de la Înghețată. — Te pricepi să joci fotbal? Îl Întrebă Antonio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
valul luminos de ceață care purta pe el întipărit chipul lui Pampu. Pentru Zogru lucrurile au fost și mai surprinzătoare. Căzuse pe pământul împietrit ca și când ar fi alunecat într-o prăpastie. Era vlăguit și în același timp învins de o scârbă grea. Ar fi vrut să fugă, dar i se rupea sufletul de Pampu, pe care îl simțea pierdut pentru totdeauna. Când a început să iasă în aerul dimineții de mai, i se părea că e învăluit într-o pastă groasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
iar acesta era Andrei Ionescu. Așa c-a și intrat în el, să vadă despre ce e vorba, abandonându-și vehiculul și planurile cu care venise. Din Andrei Ionescu viața se vedea în culori cam mohorâte. Omul se gândea cu scârbă la toată mișcarea din încăpere, iar pe Giulia o considera o individă idioată. Ce-i drept, așa și arăta, căci, după ce că își arunca privirea des spre Andrei Ionescu, mai era și-un morgon pe-acolo, care amplifica legătura. Morgonii aceștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
tine! Nu știu! Scoate-l, fă ce știi, nu veni la mine cu șmecherii, că-ți dau un șut în cur de zboară copilu’ din tine. Pentru Giulia, răspunsul lui Cristi a însemnat sfârșitul lumii. Era disperată și îi era scârbă de ea și de toată povestea ei jalnică de iubire. Ar fi vrut să șteargă totul, să nu-și mai aducă aminte ori să nu se fi întâmplat niciodată. Dar știa că nu poate și, în plus, încă se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în care vindeau cu rândul, și Alina, și băieții, iar uneori, Giulia. 29. A început școala și clasa a XI-a. Ea se gândea cu disperare că timpul trece și că în curând are să i se vadă burta. Îi era scârbă și se simțea de parcă ar fi fost închisă într-un container cu gunoi, deasupra căruia urma să fie pus capacul și bătut în cuie. Într-o zi a intrat într-un internet-cafe și-a dat o căutare pe avort. Încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
face nimic. Cea mai bună dintre fetele lui, singura lui progenitură cu ceva inteligență și simțire, iar tu ai tratat-o ca pe o... ca pe o... Pah! Rebeca a scuipat la picioarele nurorii ei. - N-am cuvinte! Mi-e scârbă! Vocea i s-a făcut de gheață și a pus punct: - Destul! Nu meriți să calci în cortul meu. Ieși afară! Blestemată să fii, pleacă și să nu te mai văd niciodată! Bunica s-a ridicat în toată înălțimea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]