4,770 matches
-
Bărbații sunt niște păcătoși iremediabili: poate să fluture și-un tramvai, că ei tot la prostii se gândesc, scuză-mi frivolitatea... - Deși am alte gusturi În materie de femei, nici mie nu-mi este foarte clar În ce ape se scaldă această doamnă Anderson. În orice caz, are o influență ciudată asupra lui Zoran. Îl domină cu o autoritate neașteptată, iar el nu e genul care se lasă dominat cu una, cu două. Dimpotrivă... Dar, de fapt, nu asta e problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
uitai mai bine, frumoasă și Înspăimântătoare, totodată, cu pielea de mătase, Înveșmântată În roba Marelui Judecător coborât pe Pământ să ne ceară socoteală pentru toate păcatele, cele cu voie sau fără de voie, pentru toate nedreptățile și urâțeniile În care ne scăldăm, cu Înaintașii și urmașii noștri, deopotrivă, condamnați să Împlinim blestemele vechilor inocenți, căci nu În visurile visătorilor, ci În blestemele victimelor din trecut se află rădăcinile viitorului oamenilor și al lumii acesteia pornite de la Începuturi pe calea pierzaniei, din cauza răutății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pudoare, din orgoliul de bărbat care nu admite că ar fi bolnav, nu știu. Mi-am zis că, În Împrejurări de-astea, un compromis dulceag cu adevărul nu poate pune În pericol echilibrul universului, așa că m-am decis s-o scald. Aveam ocazia să fac În felul acesta și un mic test vizavi de memoria profesorului; suspectam eu ceva În neregulă aici. - Tocmai Începuserați să spuneți despre japonez, n-ați apucat să intrați În detalii. Aș vrea să vă aduc Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
așezându-se. Indiferent în ce limbă slavă am vorbi, noi tot de la Râm ne tragem. Suntem strănepoții acelui poet care pentru că a slăvit rafinamentele iubirii, a fost trimis să le caute la barbari. în ființa noastră sălășluiește astfel acest paradox: scăldându-ne în Dunăre, înotăm de fapt în Tibru. — Din păcate - oftă doamna Potoțki - râurile noastre nu comunică și au debit mic. Nu poți înota de pești. Tăcură câteva clipe. Pe sofa, pe bibliotecă, pe șemineu, pe genunchii grăsuți ai lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
puse mâna streașină la ochi și văzu în zare pâlcuri-pâlcuri de călăreți galopând pe niște cai micuți, ca niște jucării, drept spre stejarul său. Atunci stejarul zise: „E sabie în țară! Au năvălit tătarii! Și-n bălți de sânge își scaldă micuții armăsari! Ascunde-le degrabă în scorbură la mine, căci altfel, măi Metodiu, e vai și-amar de tine!”. Copilul sări iute în scorbură și nu după multă vreme tătarii ajunseră la stejar, înconjurându-1. Numai nu știu cum se face că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nouă pană, încărca un coș cu nisip, le striga celor de sus să-l ridice și să-i trimită alte pietre, cu care continua să formeze un cerc, astfel încât treceau ore fără să înainteze nici măcar o palmă. Când, epuizat și scăldat în sudoare, urca în sfârșit la suprafață, fratele său îi lua locul, și așa continuau pas cu pas, centimetru cu centimetru, cu acea capacitate de a rezista la căldură, oboseală și sete pe care numai cei din rasa lor o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
lumină, indiferent de direcția în care trebuia să zboare deasupra nemărginitei întinderi sahariene, unde știa că nu va da pe negândite de vreun teren accidentat, și una dintre plăcerile lui era să observe soarele ivindu-se la linia orizontului și scăldând în lumină niște peisaje care, în ciuda atâtor ani de când le privea, continuau să-l fascineze. Răsăritul și apusul africane văzute din cabina elicopterului ca dintr-un balcon privilegiat, ce urca, cobora sau vira după bunul său plac, reprezentau pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
vocile se istovesc În răgușeală, o briză molcomă trezește rumoarea tufișurilor din jur. Micile viețuitoare Încep să-și scoată capetele de sub rădăcinile jilave, acolo În luminișul răcoros, unde hoitul cîinelui se umflă În voie de mai bine de o săptămînă, scăldat În miasmele dulci ale zemurilor lui eliberate. Blana se desface, pielea pleznește ușor susurînd În extazul muștelor necrofile care-și continuă ospețele lor, nunțile lor, nașterile și botezurile lor, precum În cer așa și pre pămînt. O petrecere adevărată! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Dar în orice caz datorită minții mele de copil. Stăteam alături de Adél pe divan și am adormit. Strângând între timp în mână singurul meu obiect nefolositor, un cristal de sare. Biserica e încă departe, aproape înghițită de frunzișul ruginiu. Se scaldă în soare. În umbra cărării e o femeie. Cu tuburi mici de vopsele în mână și cu niște funii ude pe braț, pe care probabil că le-a spălat, iar acum le duce să le usuce. Cred că cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
noștri. La debarcader lucra o femeie posacă, pe nume Gertrúd. Nici nu s-a prezentat, îi știam numele de la alții. Cum a trecut anul? M-am dezvoltat. Mirosul, din ce în ce mai mult. Simțeam vechea duhoare a lacului în timp ce-l sorbeam sau mă scăldam în el. O simțeam în ceaiul ușor stătut când goleam cana după o săptămână și în ploile care se porneau ca să nu se mai potolească o lună întreagă. Părerea mea e că, dacă există încă un iad, independent de ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Fiul a călcat pe urmele tatălui, scriau ziarele. Pentru a onora amintirea lui Beppo, familia a început din nou să-și petreacă vacanțele la Oceanul Indian, ca și cum numai așa ar fi putut să învie zilele în care fuseseră împreună cu el. Se scăldau și plonjau în apă ca pe timpul lui Beppo, cu acel foc al pasiunii care dispare numai ca să se aprindă din nou în alte corpuri. UN EROU MIC MARE Nu, nu e ușor deloc să fii mic de statură când există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
foi întregi cu cifre, vertical și orizontal, formând o caligrafie fină. Trăsăturile feței lui erau umbrite parcă de ramuri de copaci ce veneau de la jocul de lumini și umbre al lumânărilor. În acel chip încercam să pătrund și să mă scald toată noaptea. Avea un chip transfigurat, de alchimist, o față de fost maestru al dansului păsării, care începuse să-și piardă penele, poate pentru că se oprise să mai danseze și în loc de dans acum se interesa, plin de neliniște, de secretul fabricării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
femeie care petrecuse câteva nopți cu un necunoscut. Și deodată venise timpul să ne despărțim. Bănuiam că și gândurile bărbatului erau aceleași. Când avionul a aterizat la Arlanda, soțul meu m-a îmbrățișat vesel: - Suntem acasă, Matilda! Fața îi era scăldată în lumină. Se uita la mine cu ochi pe care nu-i văzusem niciodată. Era ca și cum o altă față învinsese toate celelalte fețe, sărind din camera întunecată a craniului lui. Era vesel, arătând căldură, scântei din adânc, din nucleul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lichid care înghețase, devenind o oglindă groasă, cea mai frumoasă femeie a omenirii, o blondă din Chicago, Illinois, captivă, zbătându-se să iasă și izbind cu pumnii ei micuți. Nepăsător, ca replică la toată această stare de lucruri, Aquarelin își scălda imenșii ciorapi în acea parte a lacului unde era vărsată esența semnată Calvin Klein. Dar cui putea să-i mai pese, doar rasa oamenilor, a cărei unică preocupare fusese să se distrugă pe ea însăși, dispăruse... PAGINĂ NOUĂ ELEFTERIE MĂCEȘ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-i venea să creadă că întrebările care îi treceau prin cap puteau fi adevărate: oare chiar era bine ce făcea? Oare chiar vroia să moară? Nu cumva era totul o greșeală care se datora unei minciuni uriașe în care se scălda întrega lui civilizație? Abdulah alungă repede aceste gânduri, liniștindu-se când își dădu seama că astfel de îndoieli îi trec prin cap oricărui mare martir în clipa în care face un sacrificiu ca al lui. Mulțumit, Abdulah își apropie mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
la care mă tot holbasem în vreme ce încă mai șovăiam în fața clădirii, astfel că foarte puțin din lumina naturală putea pătrunde în interior. Un candelabru asemănător celui din încăperea precedentă, numai că aprins, era motivul pentru care acești oameni se prelingeau scăldați într-o lumină galbenă și bolnavă, deși puternică, după cum am mai spus. Ceea ce mă uimea însă deopotrivă de mult ca și sentimentul de nepotrivire sufletească cu locul unde mă aflam și pe care-l încercasem în clipele când ezitam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
golaș al muntelui. Defrișarea fusese făcută de ceva timp deoarece printre buturugile albite de trecerea timpului, apucaseră să crească tulpini tinere de brazi. Rugii de zmeur și muri încă nedați în pârg formaseră hățișuri de nepătruns. Soarele strălucea cu putere scăldând totul într-o lumină puternică. Era foarte cald, nu bătea nici un firișor de vânt. De pe fruntea lui Cristi prinseseră a curge broboane de sudoare. Pe acolo nu putea trece, tufele pline de țepi alcătuiau o barieră de netrecut. Dacă voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îi revenise la normal. Se opri puțin rezemându-se de trun chiul unui copac. Liniștea din jur îi dădea un sentiment reconfortant. Doar sunetul slab al acelor de brad ce cădeau de pe crengi tulbura tăcerea. Peste el, venind dinspre zona scăldată în lumină, se suprapunea bâzâitul slab al insectelor. Voia să-și aprindă o țigară dar renunță, nu-l lăsa inima să întineze locul acela cu fum de tutun. Până acum nu văzuse nimic care să-i atragă atenția. Dacă cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ce se sumețea din mijlocul mării de verdeață. Zona înierbată se termina la poalele vârfului stâncos, în formă de piramidă. Soarele coborâse în spatele piscului iar umbra acestuia se întindea până aproape de locul unde se afla Cristian. Aflându-se în zona scăldată în lumină, nu reușea să distingă foarte clar toate detaliile din fața sa. I se părea că de-a curmezișul pajiștii trecea o cărare ce se pierdea după stânca din care izvora pârâiașul. Nici nu putea spune dacă era o potecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
halo care o încingea cu un inel luminos. Gândul îl purtă iarăși la fiul său. Se întreba dacă și el se află undeva pe acolo. Poate că și Rândunel, rătăcit pe undeva în munți, se uita acum speriat la cerul scăldat în lumina ciudată a lunii. Nu mai putea suporta, durerea îi sfâșia inima. Sări în picioare și începu să se plimbe nervos în sus și în jos. Un vreasc trosni dincolo de liziera pădurii. Strugurel tresări și se opri în loc. Așteptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
prindă o căprioară altfel decât în laț, dar asta nu o mai știa nimeni în afară de el. Oricum, animalul avea gâtul tăiat, doar nu era să-l aducă viu! Acum, deja ajunsese acolo unde credea că se ascunde vărul său. Tabăra scăldată în lumină se vedea foarte bine de acolo. Se opri în loc cercetând cu atenție împrejurimile. Era foarte posibil ca Burcilă să fi renunțat la intențiile lui și să se fi întors la locul său de veghe. Însă lângă foc nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aici arată așa, insistă bătrânul, cum va fi când ajunge sub Stânca Adevărului? Încet, Cristian deschise ochii. Nu-și amintea când și nici de ce îi închisese. Avea senzația că se află într-un tunel și vedea în depărtare gura acestuia scăldată în lumina soarelui. Îl mira liniștea apăsătoare care coborâse peste el. Nu reușea să-și dea seama unde se află și nici ce se întâmplă cu dânsul. La început auzi un ciripit de pasăre și pe urmă i se păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe obraji simți iarăși căldura serii de vară. Cu o repeziciune de necrezut, ceața se retrăgea strângându-se într-o formă aproape rotundă. Era din nou adunată în fața stâncii unde se deschi dea intrarea în mină. Luna ieșise de după munte, scăldând poiana într-o lumină lăptoasă. O puzderie de stele spuzea cerul negru de deasupra. Urechile care începuseră să-i țiuie de atâta liniște, percepură cu ușurare sunetul apei ce curgea la vale. Greierii încă nu-și reluaseră concertul nocturn însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-o cu sete și alungând-o de acolo. Strângea cu putere pumnul mâinii drepte ca și cum toiagul se afla acolo. Parcă simțea lemnul cald în podul palmei și, dintr-o dată nu îi mai era frig. Nedumerit, deschise ochii. O lumină verzuie scălda pădurea din jur. Toiagul era în mâna lui. Surprins și speriat totodată, era gata să-l scape din nou pe jos. Cum de ajunsese acolo? Îl găsise și nu-și mai amintea ori poate îl chemase și venise singur la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
schimba greutatea corpului de pe un picior pe altul, pentru a nu amorți de tot. Îi plăcea că pridvorul era lipit cu pământ și nu podit cu scânduri care ar fi putut scârțâi sub pașii săi. Luna se mișcase pe cer, scăldând acum curtea într-o lumină lăptoasă. Greierii țârâiau și, câțiva brotaci începuseră un dialog în iarba acoperită de rouă. Începea să se întrebe dacă așteptarea sa urma să dea roade. Poate că în noaptea aceea Calistrat nu avea de gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]