4,646 matches
-
cel ce Îi conferă aurului virtuțile sale de plasticitate și luminozitate? — Dar, dacă aurul e plăsmuit În virtutea lui de forța Soarelui, cum explici că astrul cel mai mare și mai luminos Îi dăruiește natura unui mineral atât de rar? Cecco schiță un zâmbet de suficiență. — Cine Îți spune că aurul e atât de rar, pe Pământ? Sau că va mai fi astfel pentru multă vreme? Dante se opri fixându-l În tăcere. — Oricum, chiar În condițiile În care corpurile cerești nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ar putea pătrunde toate secretele naturii și a faptelor omenești. Tocmai de aceea, acum, e pierdut Într-un labirint, fără să priceapă că Înșiși pașii lui sunt cei care Îi zămislesc deviațiile și unghiurile oarbe, pe măsură ce Înaintează În cercetare. Acquasparta schiță un zâmbet crud. — Asta ne dă timp ca să prevenim mișcările târfei. — Credeți că e Într-adevăr cu putință... continuă Noffo. — Nu știu. Dar fie și doar umbra Îndoielii trebuie stinsă. — Așa gândesc și eu, eminență. Vă veți aminti că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
purta, asemănător cu uniforma vreunei confrerii. Pe piept avea brodat un scut, unde cinci culori se succedau În benzi verticale. Probabil că Guido Îi observase privirea, pentru că arătă spre propria inimă. — Există cinci monștri pe drumul tău, Îi zise. Apoi schiță un pentagon În văzduh. Degetul său lăsa o dâră de sânge ca aceea de pe pieptul lui Ambrogio. — Ce vrei să-mi spui? Întrebă Dante neliniștit, În timp ce urma din aer se risipea Încetul cu Încetul. — Noi, morții, suntem orbi În privința prezentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dante se hotărî În sfârșit să privească scena. În centru, un tinerel Îngenuncheat susținea din spate o fantoșă de cârpă, construită În așa fel Încât să semene cât de cât cu un bărbat despuiat. Pe partea anterioară a capului era schițat un chip grosolan: doi ochi larg deschiși, cavitățile negre ale nărilor și o gură plină de dinți În ceva ce putea fi un zâmbet, un rânjet ori un strigăt Înghețat. Păpușa era singura ființă vie de pe scenă Îmbrăcată Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
scenei. Dante urmări cu privirea mișcarea degetului. Ceea ce la prima vedere Îi păruseră a fi doar niște zdrențe colorate se dovedeau a fi, la o examinare mai atentă, o tentativă grosolană de decor: la unul din capete, obișnuita mână necioplită schițase un soi de cavernă ce dădea spre un plai deșertic, Întrerupt ici și acolo de fragmente de stâncă și de câteva tufișuri scheletice. Din fundul acestei deschideri izbucneau niște lungi limbi roșii, o jerbă de flăcări incandescente. În partea opusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Între ele, Însă nu și manifestările lor, Își zise el. Există o gamă cât se poate de Întinsă a modalităților de a păcătui. Poate că era nevoie să exploreze toate locurile crimei, să le rezume Într-un plan comprehensibil, să schițeze harta cetății păcatului și sulfului, hotarele lui Dite. În jur, lumea continua să se Îmbulzească, râzând de nenorocirile fantoșei. Preacurvia se apucase să Îl gâdile obscen În părțile de jos, În timp ce Lăcomia se prefăcea să se Îndoapă fără măsură În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ar fi dat năvală peste opera desenatorului. Foaia era murdară de negru de fum. De emoție, simți cum inima i se face cât un purice. Găsise ceea ce căuta: cartoanele pregătitoare pentru mozaic de care meșterul Ambrogio se folosise spre a schița pe zid schema lucrării sale. Examină frenetic un carton după altul, Însă emoția și lumina slabă Îi Întunecau imaginea de ansamblu. Ici apărea un detaliu al unui picior, colo un braț. Pe una era reprezentat chipul bătrânului; Însă toate schițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
parcă aștepta pe cineva care să Îi acorde un sfat ori să Îi dea un ordin. Poetul Își Întoarse ușor capul, arătând spre mantia care zăcea abandonată sub schele. — Îmi Închipui că e a dumitale. Aparții de Ordinul templierilor. Veniero schiță un surâs palid. — Cum ți-ai dat seama? — Nu din asta. Nici din pricina pumnalului pe care l-ai pierdut la San Giuda, când ai Încercat să creezi impresia unui rit pervers, trasând pentagrama pe zid. Mi-a spus messer Domenico
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ghinionul să ratez prima lovitură. Troppo pericoloso, vorba personajului dintr-un vechi film al lui Sergio Leone... Ajuns În fața unei uși capitonate În negru, Însoțitorul meu s-a oprit, a apăsat butonul plantat pe perete și, pentru prima oară, a schițat un vag zâmbet politicos În direcția mea: - Poftiți, sunteți așteptat. Așteptat? De cine, mă rog frumos? Dacă m-am mulțumit să Întreb doar În gând, a fost numai pentru că taciturnul mă călca pe nervi inclusiv când se chinuia să pară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
alta mai trupeșă, care când au aflat că mănâncă amândouă din același blid, s-au păruit cât s-au păruit, apoi s-au împăcat și l-au dat pe paharnic în izmene legat turcilor. Episodul 184 S.R.L. Episodul 185 SE SCHIȚEAZĂ UN PLAN DE ACȚIUNE — înțeleg c-ați ajuns la Cetatea Albă - zise boierul Radu Stoenescu-Balcâzu. Și după aceea? — După aceea - răspunse spătarul Vulture - înțelegând că sultanul nu ne cere totuși capetele, am purces spre Stambul, să vedem care-i mișcarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aștepta așezat la intrarea cortului și nu făcu nici un gest până când Nené nu se opri în fața lui ca să-l salute: — Aselam aleicum! Îți cer ospitalitatea în mod respectuos. S-ar fi spus că sub vălul de culoare închisă severul tuareg schiță un ușor zâmbet, căci răspunse pe un ton oarecum amuzant: — Metulem metulem! Văd că ai învățat lecția, dar îți amintesc că, deși din acest moment te afli sub protecția mea, dacă dintr-un motiv oarecare trădezi ospitalitatea pe care ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pe pământ și pilotul, surâzând, îl întrebă pe pasager, care se schimbase la față, cum i se păruse experiența, acesta se limită să răspundă cu acreală: — Zgomotoasă. — Asta-i tot? — Nu-i chiar tot, dar e cel mai important - inmouchar-ul schiță un zâmbet, deși interlocutorul său nu-și dădu seama. Și, totuși, recunosc că acolo sus este mult mai răcoare și că deșertul se vede cu totul altfel. — Și nu ți s-a părut minunat? — Într-un anumit fel... Se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
au angajat cei mai buni specialiști și că n-au precupețit mijloace și bani pentru a salva ostaticii, dar că, din păcate, au ajuns prea târziu, deoarece niște beduini sălbatici erau interesați doar să fure și să omoare... - Nené Dupré schiță un ușor zâmbet trist. - Ei manipulează presa, iar pe tine nimeni nu te va lua în seamă. Singurul dispus s-o facă se află acolo, singur în mijlocul deșertului. — Cel pe care l-ai lăsat? — De unde știi că am lăsat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că ești cam speriat. Cine e obligat să se înfrunte cu un tuareg pe propriul său teritoriu și nu e speriat e un cretin care merită să-și piardă gâtul cu prima ocazie... - Bruno Serafian își înălță capul pentru a schița un zâmbet, în timp ce făcu cu ochiul. Cu toate astea - adăugă -, contăm pe ceva foarte important în favoarea noastră. — Pe ce?... Pe faptul că, fiind una din regiunile cele mai pustii de pe glob, nu trăiește acolo aproape nici un animal - ceea ce înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ar fi părut, și apoi se aplecă să vadă pentru prima dată ce era în sacul portocaliu. — De acord! îngăimă. Mi se pare corect. Aisha nu se putu stăpâni și i se aruncă în brațe, în vreme ce Suleiman se mulțumi să schițeze un ușor zâmbet de satisfacție, în timp ce spunea: — Sunt încântat că francezul ăsta a fost mai încăpățânat ca tine. Ce facem acum? Plecăm cât mai repede. — Cu o singură cămilă...? observă Suleiman. Femeile nu vor suporta trei zile de mers. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pentru că adevărul e că nu putem apărea niciunde cu zdrențele astea, dar încearcă să nu atragi atenția. — O să fac o listă cu ce avem nevoie...! se grăbi să spună Laila. Fiul cel mare o privi de sus în jos și schiță doar un ușor surâs mucalit, în timp ce clătină din cap de câteva ori: — N-au trecut nici zece minute de când suntem bogați și începem deja să avem „nevoi“...! Le îngădui totuși celor două femei ca pe drumul de întoarcere spre marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
aveau nici cea mai mică intenție să se întoarcă după el. Culcat pe pământul negricios și bătătorit și sprijinindu-se de una din nenumăratele roci ce păreau că fuseseră împrăștiate pe acea întindere din capriciul unui uriaș semănător beat, abia schiță gestul de a se ridica în picioare, convins că acel mic efort era o pierdere de timp. Fusese condamnat la moarte, știa asta, dar știa că fusese condamnat la cea mai cruntă și inumană moarte: cea pe care nici măcar cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
razele soarelui ce începuse să apună, arunca scânteieri violente. O simplă cutie de răcoritoare! Fusese ultima și zadarnica lui speranță de salvare: o cutie de răcoritoare ce se răsucea pe loc - o dată, și încă o dată... O privi îndelung, fără a schița nici cel mai mic gest de a o atinge, fiindcă prezența ei i se părea o crudă și stupidă batjocură a sorții. De câte ori nu ținuse în mână o asemenea cutie, fără să-și închipuie măcar că va fi ultimul lucru „ civilizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
stăpâna casei, dar avea drepturi și a alungat cu draperiile lumina lunii, „pentru că e mai bine așa“ iar șapte nopți la rând mi-au murit sub pernă șapte pui de mâță negri, în locul meu. Cu asta poate că am și schițat liniile de forță dintre ei. Disputa lor, despre cât și cui îi datorez, a ținut până dincolo de mormânt. În ziua următoare s-au lovit de o rezistență care a umplut toată casa de bucurie. Se părea că voi mai trăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
el. Dar eu am ținut-o una și bună, că vreau să mă duc acolo unde nici pasărea nu zboară, sunt numai câțiva turiști bolnavi, din când în când. N-am putut pleca acasă fiind că a trebuit să-mi schițez concepția arhitectonică. Cu toate etajele, cu numărul de camere, acoperișul, curtea, fațada, mai ales ușile și ferestrele. S-a implicat într-atâta, atât de pasionat mă punea să desenez, de parcă s-ar fi mutat el acolo. Cică pe garduri să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ții minte sutele de figuranți care-i trecuseră prin fața ochilor de-a lungul anilor. Cu toate că tatăl Ninei nu era în toane bune - se vedea după felul în care își ridica și lăsa ochelarii, privindu-l pe Dudu surprins -, până la urmă schiță un zâmbet ușor care-i lumină toată fața. Din motive necunoscute, un pitic îi trezea mereu simpatia. Încurajat de zâmbetul spontan, Dudu scoase un pachet de țigări și-l servi pe domnul Fischer. După aceea aprinse și el o țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
numai muzică, nimic altceva, explicaseră asta foarte clar de la bun început și, credeau ei, nu existaseră neînțelegeri. Într-adevăr, după aceea numai muzică se auzi, dar nimic serios și profund, nimic care să dureze, nimic care să îndemne juriul să schițeze un cât de mic gest, fie el de teamă, bucurie, invidie sau speranță. În cele din urmă, elvețianul fu declarat câștigător, ba chiar singurul câștigător posibil, întrucât ceilalți se zbăteau la o distanță respectabilă în clasament, undeva la câteva sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dinspre dormitor, se aude clar o șoaptă; ca tras de un șnur, strig gâtuit: „mama? mama?“. Dar șoapta aceea nu s-a mai auzit. Nu mi-a răspuns nimeni. Realizez că atunci când am strigat, nu știu de ce, fața mea a schițat un zâmbet. Deși în momentul acela nu s-a petrecut nimic deosebit, după ce mi-am auzit vocea, mi s-a părut că-i imposibil să plec și să mă întorc a doua zi. Încercând să pășesc cât pot de încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în jur, speriat. La început nu pricepea cine i se află alături, apoi o recunoscu pe Ileana. Nu știa însă cine e bărbatul în vârstă cu care ea stătea de vorbă. Femeia avea fața crispată și îl privea fără a schița nici un gest. Inspectorul îi privea neajutorat, căutând cu disperare ajutor. În ochii lui se citea o întrebare nerostită, în timp ce un tremurat nervos îi cuprindea trupul. Nu-i nimic, rosti Ileana duios, e muntele. Liniște-te și revino-ți! Totul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ca depozit intermediar, înainte ca lemnul să fie încărcat și transportat la fabricile de cherestea. Femeia se așeză pe unul dintre bușteni și îl invită pe Cristian să stea lângă ea. Îl prinse de mână și rămase tăcută. Toma nu schița nici un gest, lăsându-se în voia ei. Îi plăcea atingerea fetei, avea palma catifelată și rece. Îți place aici? întrebă după un timp Ileana. Cui nu-i place? adăugă ea fără să mai aștepte răspunsul inspectorului. Zona noastră este de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]