1,812 matches
-
se liniștise. Catargele aruncau umbre negre. Simțea briza blândă pe chip. I se părea că-i înviorează trupul istovit. Mateloții japonezi care în cele din urmă se treziseră la ordinele marinarilor spanioli, reparau parâmele rupte și înlocuiau pânzele sfâșiate. Valurile sclipeau orbitor și printre ele se vedeau sărind din când în când pești zburători. Samuraiul se odihnea la umbra unui catarg când băgă de seamă că fără să-și dea seama luase cu el rozariul. De un capăt al rozariului făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
insulele cu vasele și cu săbiile. La fel vreau și eu să cuceresc Japonia, dar prin cuvântul Domnului. Sângele bunicului și al unchiului curge și prin vinele mele, iar Domnul vrea să folosească acest sânge pentru Japonia... Luna strălucește. Marea sclipește în noapte. La ora zece se sting toate lămpile din locurile unde nu e nevoie de lumină, dar pe puntea luminată de lună uneltele marinărești se văd limpede una câte una. „O, Doamne, fă-mă un conducător trebuincios pentru binele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
aminte la golf și la promontoriul dimprejur. Era primul port străin pe care-l vedeau în viața lor. Primul pământ străin pe care puneau piciorul în viața lor. Samuraiul și Tanaka Tarozaemon aveau fețele crispate de emoție, ochii lui Nishi sclipeau, iar chipul lui Matsuki care stătea el cu mâinile în sân arăta parcă supărat. Golful era liniștit. Nici urmă de val. Era un port mai mare decât Tsukinoura, de unde porniseră ei, dar, din cine știe ce cauză, nu se vedea nici o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
șirurile de străjeri cu aer grav până la ocol. Aproape că simțeam genunchii tânărului Nishi tremurând ușor. Înalt de statură, cu o înfățișare nobilă, guvernatorul ne aștepta deja împreună cu doi grămătici în camera de primire împodobită cu sulițe și armuri ce sclipeau întunecat. Își lăsase mustață pe chipul său slab. Când japonezii se înclinară după obiceiul lor, fără să bage de seamă mâna pe care le-o întinsese el, guvernatorul strânse încurcat din umeri. Cu toate acestea, schimbul de saluturi dintre urările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
indienii din aceste părți veneraseră până nu demult soarele. Semne ciudate erau scrijelite pe stânci vulcanice roșiatice așezate una peste alta sub formă de piedestale și pe rămășițele stâlpilor de piatră prăvăliți la pământ. Printre ele, alergau șopârle cu spinarea sclipind în soare. După-amiază convoiul poposi o vreme într-unul din aceste locuri părăsite. Băură apă din ciuberele de bambus în care o cărau și priviră duși pe gânduri câmpia alungând muștele care nu le dădeau pace. În față se întindeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de la intrare. Am dat să pornesc pe coridorul cel lung până în chilia mea, când am băgat de seamă că niște japonezi stăteau în fața ușii mele. — Cine e? Flacăra lumânării îmi dezvălui hainele și chipurile celor trei soli. Pe hainele mele sclipeau picături de ploaie. Nu dormiți? — Senior Velasco, glăsui Tanaka grav, când o să ai vești despre întrevederea cu regele? De ce-mi puneți o asemenea întrebare? Mă străduiesc și eu din răsputeri. După o lună... Cu lumânarea în mână i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Știi doar să iei, dar niciodată să dai!” Timp de cinci zile am plutit de-a lungul coastei Italiei, înspre sud către portul Civitavecchia, ce se afla înafara Romei. Am ajuns acolo seara. Burnița. Pe cheiul învăluit în ceață și sclipind în ploaie ne așteptau răbdători cu felinare în mână câțiva oameni ca niște umbre alături de patru trăsuri. Erau oamenii trimiși în întâmpinarea noastră de cardinalul Borghese. Din purtarea lor cuviincioasă, dar lipsită de căldură, îmi puteam închipui cât de stânjeniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
bolnavul acesta pe care n-aveau să-l mai vadă niciodată. — Nu ai nimic să le spunem despre tine celor de acasă? — Nu. În sfârșit am izbutit să-mi făuresc o imagine Sa care e pe placul sufletului meu. Lacul sclipea în lumina soarelui. Caii o luară la pas de-a lungul malului. Din șa, cei doi se uitară înapoi. Adunați la un loc precum o movilă de pământ, indienii încă îi petreceau din priviri. Printre ei se zărea și fostul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mine! Oh, Doamne, facă-se voia Ta! Oh, Doamne, arată-mi, Rogu-Te, dacă această sămânță care a prins să încolțească în inima mea este voia Ta! Acapulco. Galionul care ne va duce la Manila e ancorat în golful ce sclipește încețoșat. Promotoriile de jur împrejurul golfului, precum și insulițele dinăuntru sunt acoperite pe de-a întregul de măslini. Față de ținuturile înalte din Mexico, aici e zăpușeală. Japonezii stau în barăcile fortăreței Acapulco. Toată ziua dorm ca dușii de pe lume. Ca și cum toată vlăguirea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
una. Departe de aceste păsări obișnuite, lebedele înotau în tihnă în larg. Din când în când, în timp ce înotau își scuturau gâturile lungi și apoi și le cufundau în apă. Iar când își scoteau capetele după aceea, în pliscurile lor galbene sclipea câte un peștișor argintiu. Când oboseau să înoate, își răsfirau larg aripile și își curățau penele cu ciocul. Nu știa dincotro veniseră aceste păsări și de ce aleseseră un lac așa de mic drept sălaș pentru iarna cea lungă, dar fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nu mai putea fi folosită. Astfel, am plutit neajutorați pe marea cuprinsă de întuneric până când s-a crăpat de ziuă. O dată cu revărsatul lin al zorilor atât de deosebit de ziua de dinainte, insula Kuchinoshima se zări în sfârșit dincolo de marea ce sclipea în razele soarelui de dimineață. Niște pescari japonezi ne-au sărit de îndată în ajutor vâslind într-o barcă mică. Acum mă aflu în coliba acelor pescari. M-au luat drept un negustor în drum spre Bōnotsu și mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
-mi pare rău de nimic. Slujbașul a ieșit fără să mai zică nimic. Înainte de a mă întoarce în temniță, am cerut să văd marea și temnicerii mi-au dat voie. Am privit marea în iarnă de lângă parii dimprejurul temniței. Marea sclipea în soarele după-amiezii. Câteva insule rotunde erau presărate ici-acolo. Nu se vedea nici o barcă și totul era liniștit. Acesta era mormântul părintelui Vasquez și al altor nenumărați misionari. Iar în curând avea să-mi fie și mie mormânt... Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
În spatele lor erau pâlcurile de copaci tineri, și-n față aveau golful și gura râului Hortons. Încă nu se-ntunecase de tot. Lumina focului se Împrăștia până la malul apei. Cele două undițe Înclinate deasupra apei Întunecate se vedeau limpede. Flăcările sclipeau pe oțelul mulinetelor. Marjorie desfăcu coșulețul cu mâncare. — Nu prea mi-e foame, spuse Nick. — Hai, Nick, vino și mănâncă. — Bine. Mâncară În tăcere, privind cele două undițe și sclipirile flăcărilor În apă. — O să fie lună plină diseară, spuse Nick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
facem, plecăm și noi la pădure. Și nici ea nu va avea loc în mașina noastră! spune Sorin. Apoi, privind către surioara lui, întreabă: Ei, ce zici? În ochii fetiței a apărut, parcă, o lumină ciudată, care-i face să sclipească asemenea unor licurici. Pe chipul lui Sorin a înflorit un zâmbet. Minunat. O să-i dăm și noi o lecție! face Sorina. Fetița rămâne, apoi, pe gânduri. Pentru câteva clipe. După care, zice: Stai! Eu cred c-ar fi mai bine
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
roșii de amurg Se sfărmă-n licăriri mărunte Și-n Dunărea umbrită curg. Dar unda tulbure le-ngroapă Când, sub răchitele din vale, De-abia mai tremură pe apă Ca niște coji de portocale. Acolo jos, peste cununa Întunecatului boschet, Sclipește-n aer semiluna Din vârful unui minaret. Își culcă umbra până-n mal Ostrovul izolat de lume Ca un castel medieval. El pare-o navă fermecată Ce-a ancorat aici, subt munte, Minune îndelung visată De valul Dunării cărunte! A așteptat
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
un adevărat râu de șes. Abia mai jos de Alba Iulia intră iarăși într un ținut muntos, în care priveliștea se schimbă ca prin farmec: la miazăzi se înalță un lanț de o semeție alpină, Munții Hațegului, cu vârfuri care sclipesc de zăpadă până aproape de mijlocul verii. La miazănoapte se întinde, pe malul drept, lanțul Munților Zarandului, mijlocii ca înălțime, dar cu vârfuri ciudate, ca niște conuri vulcanice, unele acoperite de ziduri și ruine de cetăți, care amintesc în oarecare măsură
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
bine unul dintre ei. Le-a povestit despre locurile pe care le mai puteau Încă vizita la căderea serii. De la geamul autocarului de lux, cu aer condiționat, eu și prietenii mei vedeam vârfurile Înzăpezite din Tibet, de un alb orbitor, sclipind În depărtare. De fiecare dată când le văd, trăiesc aceeași uimire ca și prima oară. Vera clinchetea și zornăia din cauza drumului accidentat. În jurul gâtului purta o mulțime de bijuterii de inspirație populară, la fel și-n jurul Încheieturilor de la mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mai mici care ieșeau În afară ca niște furuncule. Pe câmpuri erau tot felul de șoproane pe picioroange, cu pereții din Împletitură de ratan și acoperișurile din iarbă uscată. Casele mai bogate aveau parte de acoperișuri din tablă ondulată care sclipea de-ți lua ochii. Într-o după-amiază călduroasă de iarnă ca aceea, ferestrele aveau obloanele trase, obloane decolorate de soare și spălate de muson, evocând un stil care oglindea vicisitudinile istoriei și pe care Roxanne Îl admira mult. Marlenei, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
soldați în călduri, negustori cu amantele lor pe care din vreme în vreme le mai schimbau între ei, doamne ofilite care mimau fericirea pe sub umbreluțe de soare la brațul ofițerilor în uniforme de paradă, cu toate tinichelele lor de decorații, sclipind pe piept, călcând ritmic în sunetele festive ale fanfarei conduse de un capel maestru cu favoriți abundenți și care parcă nu mai murea niciodată... mi s-a îmbrehăit de acest vodevil! O adevărată grădină zoologică, în care Leo, jivina mea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nesperata alianță cu suflul Bătrânului. Contemplarea de pe înălțimi îi dădea sentimentul suveranității, al unei stăpâniri depline a universului pe care îl putea cuprinde cu privirea. Bătrânul era timorat. Avea el dreptul la o astfel de forță și clarviziune demiurgică? Satul sclipea acum în soare și oamenii își ridicau sticlele ochilor și dinții rânjiți spre el. Dar nu bucuria, ci mânia era cea care le anima ridurile fețelor. Urlete și grohăituri sălbatice se ridicau până la Bătrân din satele din vale. Sătenii agitau
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
viață nomadă, arătând a om care nu va sfârși în patul lui, pentru simplul motiv că nu-l are. Printre dinții putrezi și înnegriți de tabac, incisivul avea încrustat un mic diamant, care-ți fura pentru o clipă privirea când sclipea în soare. Printr-o pâlnie de tablă, cât îl țineau bojocii, împroșca sătenii cu vorbe meșteșugite: În premieră absolută! Faraonoaica cu coadă de pește, care cu amabilitate vorbește, vă înveselește și cu apă vă stropește ! Poate s-o pipăie cine
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de revelație! Așa mi se întâmplă pe la ora 21, 43 de minute, 18 secunde și 82 de sutimi de secundă, de fiecare dată, când ascult la televizor un personaj chelios, cu tichia pusă șmecherește pe-o ureche, ca să se vadă sclipind mărgăritarele, chelios, care ne spune de fiecare dată povești, povești, nu de adormit copiii, ci de trezit adulții români care din punct de vedere civic, dorm pe ei ca moșnegii senili. Dar ți-ai găsit! Aceștia, tot moțăind, deschid precum
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
bătea în masă tactul. Când se lumina de ziuă, pleca la culcare, fără să se mai îngrijească de cei rămași. În lipsa lui totul reintra în ordine. Își iubea pământul cum ai iubi un om. Privea lanurile de grâu cu ochii sclipind, cum s-ar fi uitat la carnea de femeie albă, proaspătă, neacoperită. Își îngrijea pomii fructiferi cum și-ar îngriji o mamă copilul. Cu artă desprindea un măr pârguit, și-l întorcea ca să-l arăte, cum ai întoarce un vas
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dau seama că n-am fost niciodată surprins de vreo judecată dreaptă de a ei. Nu se interesa de chestiunile intelectuale decât ascultîndu-mă. Singură de o lăsam, vorbea de familie, de prieteni, de fapte cotidiene. Dar vorbea vioi. Mereu îi sclipeau ochii. Acum se zbat în mine toate micile observațiuni dureroase care le făceam odinioară. Am priceput totdeauna că o făceam să meargă pe o cale care nu-i aparținea. Se rătăcea imediat ce nu-mi simțea mâna alături. Era neînsemnată. Dar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mine și a-i împiedica sau a-i întîrzia, măcar, planurile perverse. În curte, la miezul zilei, i-am spus o dată ca să-l încerc: - Pentru mine, senzualitatea nu joacă rol prea mare. - Ba eu sunt senzual! Și-l văd înfiorat, sclipind la soare, umflîndu-se: pe la începutul aventurii, pe când căpătase o femeie curată și de familie bună, oricând la dispoziție, după ce escapadele lui se făcuseră printre dame și printre slugi. - N-am noroc, îi spusei. Am avut o metresă care îmi făcea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]