1,649 matches
-
că biata femeie numai de nemâncare a căzut la pat și zace de atâta amar de vreme și că, hrănită zdravăn măcar câteva zile, s-ar împiciorongi mai bine decât cu orice leacuri. Apoi, văzând că oamenii numai prin hambare scotocesc, s-a repezit el singur la vătășelul Lazăr și l-a luat de piept, să-l dea la o parte, ca să poată intra în casă. Lazăr, mai voinic, era mai-mai să-l biruiască, dacă nu săreau și alți oameni care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
diseminate pe suprafața coșcovită a lui Nostromo oscilară tăcute în vidul cosmic, căutând prin infinit amăgirea azurie a Pământului familiar. Pe cargou, monstruos agregat de forme voluminoase și de carcase metalice, camere secundare intrară în acțiune, multiplicând unghiurile de vedere, scotocind imensitatea. Oamenii din alte vremi s-ar fi mirat tare să afle că Nostromo remorca prin hăurile stelare o cantitate astronomică de petrol brut, închis în propria rafinărie automată. Până la sfârșitul călătoriei, când remorcherul va intre pe orbită circumterestră, acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
unei chei speciale. Un agregat deosebit de complex, cu fire de toate culorile și forme geometrice minuscule fu astfel scos ia lumină. În interiorul ei, câteva mici secțiuni erau complet carbonizate. Folosindu-se de un alt instrument, ea extirpă componentele distruse, apoi scotoci prin cutia de scule, care-i atârna greu pe umeri, după elementele de înlocuire. Când să-l plaseze pe primul în locașul său, Parker stinse laserul cu care făcea reparațiile urgente. Examină sudura mustăcind, ― Nu-i rău deloc, dacă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de a împinge tot mai departe fruntariile contului meu în bancă! Deci... cum se va face împărțeala în caz că găsesc ceva de valoare? Ripley suspină. ― Nu vă-ngrijorați. Veți primi amândoi ce vi se cuvine. Și cu asta, ea începu să scotocească iar prin cutia cu scule, în căutarea unui tip special de modul oprativ pentru ultima secțiune avariată din panoul mural. ― Eu nu mai lucrez nimic! anunță senin Brett. Să ni se garanteze o împărțeală absolut echitabilă. Ripley găsi piesa necesară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
materialul din care era formată și nici sinistru în desenul ei. Primul era rezultatul unei tehnologii necunoscute; cel de-al doilea putea răspunde unor criterii estetice. Văzută astfel, astronava era aureolată de un fel de frumusețe exotică. Ash, fără îndoială, scotocea deja cu frenezie acest unic specimen și ar fi dat orice pentru a fi acum cu ei. Dallas remarcă îngrijorarea lui Lambert și-și zise că ea, cel puțin, și-ar fi cedat locul ofițerului științific. Kane arătase trei pustule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Pachete și baloturi de toate mărimile, aruncate claie peste grămadă, purtau semne ciudate de forțare. Lăzi de oțel fuseseră efectiv spintecate. După câte reușiră să vadă, creatura lăsase puține lucruri intacte. Păstrând aruncătorul de flăcări și detectoarele în mână, echipajul scotocea printre resturi. Gâtul și ochii le erau chinuiți de rotocoalele de fum înțepător. Inspecția proviziilor nu dezvălui nici o urmă a vietății căutate. Dar fiind că toate alimentele stocate la bordul lui Nostromo erau artificiale și de compoziție omogenă, osemintele ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
astea nu sânt literatură, ele sânt o groaznică profeție, am să le iau să le citesc în viscol, pe străzi, la lumina vitrinelor și în tramvaie, și voi găsi oameni care vor înțelege și care mă vor urma și vom scotoci prin tot orașul și-l vom găsi până la urmă pe Mendebil și vom ști că el este și-l vom înțelege și vom plânge și vom cânta, și el, acoperit de-o blană de raze, aruncând fulgere albastre, va ridica
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
coșul pieptului: măduva sternului, plămânii, inima, i se rarefiase deodată, fiind înlocuită cu o rețea de emoții gelatinoase, un sistem de tubușoare și filamente cărămizii, trandafirii și violent stacojii, nespus de dureroase. Se ridică de pe scaun și se apucă să scotocească prin marele șifonier ,așezat pe peretele de lângă ușă. Trase afară lenjeria și îmbrăcămintea de damă, încă o dată se minună de norocul pe care îl avusese, ca el să aibă o soră, dublat de încă unul, și anume ca sora lui
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
douăzeci de ani mai târziu am văzut în casa ei aceeași păpușă. Iată, acum, când scriu, e lângă mine: o legăn și, clătinîndu-se somnolent pe birou (ea zicea mereu "biuro"), mandarinul își îngînă melodia metalică, irizată... Acum vreo doi ani scotoceam după un act în bufet. Ai mei țineau chitanțele și procesele- verbale și carnețelele de tot felul într-o veche poșetă stacojie și zgrunțuroasă a mamei, care-o purtase ca domnișoară când lucra la țesătoriile Donca Simo. Într-o despărțitură
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de vreo zece centimetri lungime, pufoasă ca vata ,acoperită cu blană și cu ochi rotunzi, limpezi ca rubinul, pe care o ținea într-un borcan de sticlă. Când ne întorceam de la masa de seară și ne îmbulzeam în dormitor, să scotocim în cușetele noastre după pijamale, iar unii dintre noi dădeam la o parte marile draperii ca să ne schimbăm după ele, lăsând cu ocazia asta să pătrundă în camera lungă și albă globul topit al soarelui . Traian obișnuia să pună borcanul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
peruzea, culoarea ei zodiacală. Acum s-a așezat pe cerga lățoasă și își scoate pantalonii, rămânând în ciorapi de culoarea cafelei cu lapte, își trage peste cap și helanca neagră, de sub care apare o bluză de bumbac. Se ridică și scotocește printr-un dulap minuscul pe care acum îl observ și eu. E un prilej să-i admir încă o dată silueta gracilă, cu nimic mai prejos decât a oricărei puștoaice. Scoate prosopul și intră în baie, care are pe ușă o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mă enervează, semințele lui albe mi-au plesnit între dinți și am supt un timp gustul amărui, tot privind spre terasa cu clematite. Nu m-am mirat că l-am văzut pe Ștefan pe terasă, ascuns după bolta de clematite, scotocind cu ochii aceia sfredelitori totul - curtea, strada, grădina. Dacă ar putea să-mi știe orice gest și orice gând, ah !, ce pornire vampirică ! M-am mirat că a avut putere să deschidă ușa înțepenită. Ca și când nu l-aș fi văzut
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fi și pe genul meu. Nu pot deloc să spun că mi-ar face plăcere. Ivona pune ceasul la loc, pe bufet, și iese pe ușă, cu șurubelnița în mână. Vica așteaptă până aude parchetul trosnind la etaj, pe urmă scotocește prin țoașcă, ia un carbaxin și se duce cu el spre bucătărie. Se întoarce înapoi, mestecând. Vede pe un colț al mesei albumul învelit în piele grena, își pune ochelarii și se uită la primele pagini, fără prea mare chef
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lungul tuturor chinuitoarelor metamorfoze prin care trecuse, urmărise, de fapt, una și aceeași idee. Se afunda în haosul primar și ieșea apoi la suprafață încleștând în mână cochilia fragilă ce adăpostea un tezaur și care, pe dată, se și sfărâma. Scotocea după prada lui prin hățișuri, pe coclauri, prin fundături și, până la urmă, nu găsea nimic. Așa se conturau în mintea lui imaginile propriei sale activități obsesive. O, dac-ar fi putut să se cufunde îndeajuns de adânc, până acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
scrinul ei iepurașul maro de porțelan care-și scărpina o ureche, foca neagră eschimosă, asemănătoare cu un melc fără cochilie, și văsulețul japonez, alb cu roz, în care se lăfăiau acum câteva primule culese cu râvnă lângă poarta din spatele grădinii. Scotociseră peste tot, deschiseseră fiecare sertar și fiecare dulap, trăseseră în jos fiecare dintre storurile pictate. Într-una din camerele de jos, avuseseră surpriza de a se confrunta cu un sinod de zeități, plămădite din lut și papier mâché, vopsite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și toți oamenii ăștia care vin și strigă pe sub ferestrele noastre, e detestabil, nu pot să înțeleg! Avem de gând să chemăm poliția. Scoate-ți odată peruca asta! Emma își scoase peruca. O găsise în dulapul lui Judy, în care scotocise după plecarea lui Tom, și peruca îi dăduse ideea deghizării. Îi plăcuse să aleagă și să decidă care dintre toaletele lui Judy ar fi fost cea mai potrivită. Agăță peruca pe una dintre crengile salcâmului. Cineva spunea că se dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din gelozie. Își propusese într-adevăr să studieze serios. Dar după plecarea lui Tom se simțise atât de deprimat, încât hotărâse să ia o gură de whisky. După care, devenise strict necesar să bea în continuare. Pe urmă începuse să scotocească prin dulapul lui Judy, găsise peruca blondă cu păr lung, o încercase și se gândi că ar fi păcat să nu încerce și o rochie. Rezultatul i se păruse atât de nostim și de fermecător, transformarea atât de completă, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
întocmai ca un cerc. Vulpea sări în lături, dar nu fugi. Dimpotrivă, veni direct spre Alex, îi dădu ocol, apoi se repezi spre zidul garajului, izbind din fugă una dintre pubele și răsturnând-o. Vulpea se opri și începu să scotocească printre gunoaiele împrăștiate pe jos. Alex, înnebunită, alergă la următoarea pubelă, smuci capacul și începu să bombardeze vulpea cu gunoaiele dinăuntru. În același timp strigă, cu glas tare de astă-dată: „Oh, încetează, încetează, pleacă!“. Vulpea, cu labele-i negre îngropate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că ai să le cauți. Faptul că le-ai adus înapoi trebuie considerat ca un gest sentimental? Gestul pe care l-ar face o femeie adevărată? Și s-ar cuveni să fiu mișcat și înmuiat? Stella nu răspunse. Începu să scotocească prin poșetă. — Nu cumva plângi? Ai început să poți plânge? Felicitări. Nu ți s-a întâmplat niciodată până acum. După o pauză, adăugă: Eu sunt răcit. Vrei o aspirină? — Nu. Răspunsul la întrebarea ta anterioară este da, sunt sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
parte, dacă nu reușesc să ajung la scară, în curând o să mă sufoc. Și am impresia că toată drăcia asta e gata să facă explozie“. Strigă din nou, dar vocea îi era atonă. Cu un gest mecanic începu să se scotocească prin buzunare și dădu peste un cuțit, cuțitul elvețian, lung, cu două lame, pe care i-l dăruise Emma de Crăciun. Îl scoase afară, desfăcu lama mai lungă și se uită la ușă. Îi veni ideea că dacă ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Pătrunse perfect, strânsă ferm, și lăsând în afară mânerul lung de vreo opt centimetri, bine fixat. Puse o mână pe balustrada cilindrică. Era umedă, extrem de fierbinte și foarte alunecoasă și, când se uită la ea, zări hăul de dedesubt. Se scotoci din nou în buzunar și scoase o batistă mare care în comparație cu umezeala din jur, era uimitor de uscată. Șterse cu ea balustrada de metal. Apoi, cu mare repeziciune, fără să mai stea să cugete sau să inspecteze elementele scenei, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
întâmpla pentru prima oară. Ceva oribil, ceva monstruos! Milițianul i-a cerut buletinul și a întins mâna să-l primească imediat, deși vedea foarte bine că avea să dureze un timp până ce Ion Schipor avea să se dezmeticească, avea să scotocească prin sacoșele lui unde totul era vraiște, și avea să dibuie buletinul printre hârtii. Dar asta însemna mâna întinsă ferm a autorității și a legii: autoritatea n-are timp de pierdut. Și fiindcă Schipor a dat să protesteze și a
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nimerit să urmăm drumul pe unde am venit - a propus sergentul Cicoare. Tare mă tem că rușii au și început să tropotească chiar pe drumul pe unde am venit. Ce-i mai ușor decât s-o iei pe malul pârâului scotocind în dreapta și în stânga? - a presupus Toaibă. Și atunci ce propui, Toadere? Ia gândiți-vă că pe creasta râpei nu se află decât acel punct de observație folosit numai ziua... Dacă reușim să urcăm pe marginea prăpastiei până în vârf, apoi de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
noaptea când e trezit din somn și i se năzare cine știe ce” - gândea Toaibă, continuând să se apropie de lanul de porumb. După scurtă vreme, s-au văzut la adăpost, dar nu și în siguranță, fiindcă patrulele trimise de inamic să scotocească terenul puteau ajunge la ei. Un schimb de focuri cu inamicul nu era o treabă potrivită, din mai multe motive. Întâi își semnalau prezența și locul. Apoi cine știe cu ce forțe aveau de luptat? Cel mai nimerit era să
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
în pământul înmuiat de ploaie. Cu mers de melc, a ajuns la drum. Nici aici siguranța în mers nu s-a dres. Îi venea să se așeze în mijlocul drumului. A băgat mâna în sacul de merinde după coaja de pâine. Scotocind după ea, a dat peste pumnalul 88 rupt... pe care îl păstra ca pe un trofeu... Cât ai clipi, l-a smuls din teacă. A privit la el cu ochii scânteietori, în timp ce strângea mânerul încât i se albiseră buricele degetelor
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]