4,125 matches
-
desfășurarea ceremonialului la cimitirul catolic din Glasnevin, și anume capitolul șase din romanul Ulise al lui Joyce. În Dublinesca, Enrique Vila-Matas rămîne în sfera sa tematică de predilecție, literatura, cu tot ceea ce presupune ea ca tradiție, act creator (scriere și scriitură), lectură, receptare și interpretare. Tentația metaliterară și jocul realitate/ficțiune în forme autoficționale și intertextuale sunt constante în romanele și eseurile acestui scriitor care, fiind interesat nu de scriitura aventurii, ci de aventura scriiturii, își situează protagoniștii, ca și pe
Literatura după era Gutenberg by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/4829_a_6154]
-
cu tot ceea ce presupune ea ca tradiție, act creator (scriere și scriitură), lectură, receptare și interpretare. Tentația metaliterară și jocul realitate/ficțiune în forme autoficționale și intertextuale sunt constante în romanele și eseurile acestui scriitor care, fiind interesat nu de scriitura aventurii, ci de aventura scriiturii, își situează protagoniștii, ca și pe sine însuși, printre bolnavii de literatură, consemnați într-o imaginară listă inaugurată de celebrul personaj al lui Cervantes. Riscurile pe care un asemenea proiect literar le presupune sunt monotematismul
Literatura după era Gutenberg by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/4829_a_6154]
-
ca tradiție, act creator (scriere și scriitură), lectură, receptare și interpretare. Tentația metaliterară și jocul realitate/ficțiune în forme autoficționale și intertextuale sunt constante în romanele și eseurile acestui scriitor care, fiind interesat nu de scriitura aventurii, ci de aventura scriiturii, își situează protagoniștii, ca și pe sine însuși, printre bolnavii de literatură, consemnați într-o imaginară listă inaugurată de celebrul personaj al lui Cervantes. Riscurile pe care un asemenea proiect literar le presupune sunt monotematismul și încărcătura livrescă. Vila-Matas le
Literatura după era Gutenberg by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/4829_a_6154]
-
sine însuși. Și care știe prea bine că jurnalul poate cădea în delațiune când vine în atingere cu delirul de interpretare și cu lipsa de măsură a mărturisirii. Poate fi un monstru, în sensul dat termenului de Marcel Moreau: „O scriitură care nu poate să se mintă pe sine este în mod necesar o scriitură care nu poate disimula mai răul. E, totodată, fatalmente, un Monstru, rănit, dar, cu toate astea, monstru. Paradoxul acestui monstru este de a fi, în același
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
vine în atingere cu delirul de interpretare și cu lipsa de măsură a mărturisirii. Poate fi un monstru, în sensul dat termenului de Marcel Moreau: „O scriitură care nu poate să se mintă pe sine este în mod necesar o scriitură care nu poate disimula mai răul. E, totodată, fatalmente, un Monstru, rănit, dar, cu toate astea, monstru. Paradoxul acestui monstru este de a fi, în același timp, libertate și captivitate. Teritoriul pe care se mișcă e vast, de vreme ce e chiar
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
prezent în pasajele descriptive, alternează cu un vers expresiv și neobișnuit, cu alexandrinul clasic sub forma lui dactilică, săltăreț și cadențat. Cele mai spectaculoase înfruntări din epopee adoptă ritmul și măsura din Mihnea și baba, episodul cavalcadei; spontaneitatea vitală a scriiturii poetice se manifestă în construirea deliberată de imagini grandioase; uneori prețul este sacrificarea exactității prozodiei, așa cum va face și Eminescu în marile poeme postume. Descriind Dacia de vis ca pe un paradis terestru, descriind lumea cerului și a iadului, Bolintineanu
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
gloria care s-ar putea câștiga prin traducere - îți vine să râzi, te întrebi: la ce bun traducerea de literatură? Dar pentru unii, într-adevăr, lipsa acestui exercițiu zilnic, care ține în formă spiritul și ține în frâu dezordinea propriei scriituri, ar fi un fel de moarte. Cine traduce astăzi literatură o face spre a menține în viață limba în care trăiește, spre a o desăvârși măcar cu o singură picătură. Spre a se desăvârși la rândul său printr- un împrumut
Cum traduce un scriitor. Pessoa în limba română by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/5157_a_6482]
-
un scriitor poate să recurgă la dictare (v. J.L. Borges); și atunci de ce Ernesto Sábato a preferat pictură, cu mult mai greu de făcut în condițiile date? Un raspuns îl putem gasi chiar în infrastructură romanelor argentinianului: tipul lui de scriitura presupune o permanentă consultare a bibliotecii și o relație intimă / „fizică” cu textul (v. miile de notițe pregătitoare). El nu scrie „auditiv”, ci „vizual”. Pe de altă parte, întoarcerea la pictură (fapt mai puțin cunoscut) mai poate însemna și o
El Señor K și Monsieur K - filiații între Ernesto Sábato și Victor Brauner - by Emil Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/5390_a_6715]
-
reprezintă un nou limbaj.” (Ceea ce s-a și dovedit, de-a lungul vremii, prin „efectul Kafka” asupra prozatorilor moderni din toată lumea.) Dincolo de aceste aprecieri teoretice, romancierul Sábato a fost absorbit de viziunea kafkiană asupra lumii, lucru ușor de observat în scriitura lui. Ca atare, era de așteptat să găsim între picturile pe care le-a produs la senectute una de referință, poate „manifest”, intitulată „El Señor K”: o reprezentare expresionist-fantastică a praghezului, în care ochii sunt punctul de convergență (v. foto
El Señor K și Monsieur K - filiații între Ernesto Sábato și Victor Brauner - by Emil Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/5390_a_6715]
-
structurat în forma epică a unei cronici, alcătuită de un Anonim, textul istoriografic fiind însoțit de note explicative ale naratorului. Narațiunea are drept scenă de desfășurare un spital de nebuni, iar Anonimul nu face altceva decât să noteze vorbele pacienților. Scriitura iese, așadar, din tiparele obișnuitului, căpătând reflexe insolite, bizare, incongruente. Autorul recurge, și aici, la procedeele pe care le-a consacrat în celelalte volume ale tetralogiei, de tipul digresiunilor, narațiunilor secundare, sau al notelor bibliografice de o naivitate trucată (Mozart
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
unele teme grave ale meditatiei filosofice dintotdeauna, cum ar fi relația dintre adevăr și minciună, considerând, de pildă, că „o lume alcătuită în bună măsură din iluzii și minciună are avantajul că arată mai dinamică”. Una dintre trăsăturile fundamentale ale scriiturii lui Mircea Horia Simionescu este libertatea totală de stil și de mișcare. Scriitorul reunește, în cadrele propriei scriituri, stiluri și tehnici diverse, îmbinând referențialitatea trucată cu autoreferențialitatea, mimesisul și fantezia, într-un demers narativ ce pune în discuție chiar limitele
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
că „o lume alcătuită în bună măsură din iluzii și minciună are avantajul că arată mai dinamică”. Una dintre trăsăturile fundamentale ale scriiturii lui Mircea Horia Simionescu este libertatea totală de stil și de mișcare. Scriitorul reunește, în cadrele propriei scriituri, stiluri și tehnici diverse, îmbinând referențialitatea trucată cu autoreferențialitatea, mimesisul și fantezia, într-un demers narativ ce pune în discuție chiar limitele și libertățile artei de a scrie. Breviarul e, în fond, o imagine contrasă, ironică și parodică, a istoriei
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
Se contopesc, în textura romanului, evenimente din vremea copilăriei și adolescenței, cu situații obișnuite din existența unor familii târgoviștene. Discursul narativ capătă, în acest fel, pluridimensionalitate, ambiguitate semantică și relevanță gnoseologică, fiind alcătuit din diferite registre, voci și dimensiuni ale scriiturii care caută să redea autenticitatea trăitului și a scrisului. Ficțiunea este, pentru Mircea Horia Simionescu, expresia supremă a libertății ființei umane, iar Toxicologia nu face decât să accentueze o astfel de idee, de interes major pentru concepția artistică a scriitorului
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
indiscutabilă, după cum în afară de orice discuție este și stilul ludic și fantezist ce le caracterizează. De altfel, și în aceste volume, nu doar în tetralogia Ingeniosul bine temperat, Mircea Horia Simionescu, utilizează procedeul inventarierii, al „listei”, ca modalitate de impersonalizare a scriiturii epice. În Paltonul de vară, de pildă, scriitorul realizează un inventar al propriei biografii, o tentativă de recuperare a propriei existențe, de salvare din anonimatul extincției printr-o preluare a evenimentelor și elementelor fundamentale ale propriei existențe. Cartea are, de
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
o convalescență ireală; cei o mie de ani câți își dorea să dureze Al Treilea Reich s-au transformat realmente în „o mie de ani de atunci”, la fel ca în non-timpul basmelor. Schlesak nu doar a „introdus” exilul în scriitură, ca alți autori din literatura modernă și contemporană care - prin exodul, dezrădăcinarea, migrațiile, persecuțiile de care istoria a fost și este plină - a văzut atâția scriitori care au scris întro limbă diferită de cea maternă pe care o vorbeau probabil
Claudio Magris - DIETER SCHLESAK sau imposibila întoarcere acasă () [Corola-journal/Journalistic/5339_a_6664]
-
vii, în mișcare și în continuă modificare a receptării ei. „Matei Vișniec este numele unei povești de succes. Ca puțini alții, el definește spațiul dramaturgic al ultimelor decenii în România, simultan, impunându- se decisiv în spațiul francofon. Dramaturgul practică o scriitură captivantă, aparent excentrică, învăluitoare, ale cărei mecanisme se cer dezvăluite. Demersul de față își are originea în contextualizările oferite de «etichetele» exegetice puse în circulație în ultimii ani.” Acesta este scopul lucrării cu titlu atât de ademenitor. Daniela Magiaru recitește
Mirajul Matei Vișniec by Cristiana Gavrilă () [Corola-journal/Journalistic/5345_a_6670]
-
în ultimii ani.” Acesta este scopul lucrării cu titlu atât de ademenitor. Daniela Magiaru recitește opera autorului, alunecând între granițele fragile ale unui stil clar definit și, totuși, schimbător ca un nisip în mișcare, încercând să demonstreze imposibilitatea clișeelor în scriitura lui Matei Vișniec și negarea filiațiilor și încadrărilor formale. Argumentul ei îl reprezintă întoarcerea la text, fapt care îl favorizează pe dramaturg. Întotdeauna, celebritatea unui autor, mai ales în zona dramaturgiei, atrage și pericolul alunecării în derizoriu, a înțelegerii superficiale
Mirajul Matei Vișniec by Cristiana Gavrilă () [Corola-journal/Journalistic/5345_a_6670]
-
clișeului și întoarcerea la un punct inițial, în care sunt stabilite principalele coordonate ale modelului dramatic în cauză. Autoarea pornește de la o clasificare tematică, constatând că la Matei Vișniec ea coincide cu structurarea (sau, mai bine zis, restructurarea permanentă a) scriiturii dramaturgice. Autoarea studiului clasifică opera lui Vișniec în funcție de reconstituirile lirice (plecând de la alunecarea poeziei în teatru și de la dramatismul poeziilor), dialogurile culturale subiective (piesele în care Cehov, Meyerhold, Shakespeare, Beckett, Cioran și Ionesco populează un univers livresc), poveștile de dragoste
Mirajul Matei Vișniec by Cristiana Gavrilă () [Corola-journal/Journalistic/5345_a_6670]
-
vorbirea scriitorului (...). Nimeni nu poate, fără preambul, să-și insereze libertatea de scriitor în opacitatea limbii, pentru că în limbă stă de fapt întreaga Istorie, completă și unită ca o Natură.” Sunt fraze din introducerea, probabil cunoscută, la Gradul zero al scriiturii, prima carte a lui Barthes, din 1953 (anul morții lui Stalin). Pentru că adeziunea lui Barthes la o anumită înțelegere raportului dintre limbă și istorie (sau, mai larg, dintre natură și cultură) dă orientarea lui „de stînga”, și pentru că la noi
Cu ma(ju)sc(ul)ă, fără ma(ju)sc(ul)ă by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5373_a_6698]
-
Am în vedere două chestiuni. Prima ține de o abordare tip close reading. De ce întrebuințează Barthes, aici și aiurea (în Mitologii, de pildă), majuscule atunci cînd scrie Natură, Istorie, Libertate etc.? Trebuie să observăm că, în același context, noțiunea de scriitură are parte de inițială minusculă. De ce? Răspunsul stă într-un proiect asupra căruia funcționarul de la Institutul Francez stăruie mult, acela de a decanta ceea ce în limbajul cotidian apare ca „lexic de valoare”, cuvinte prin care realitatea este implicit judecată și
Cu ma(ju)sc(ul)ă, fără ma(ju)sc(ul)ă by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5373_a_6698]
-
De ce? Răspunsul stă într-un proiect asupra căruia funcționarul de la Institutul Francez stăruie mult, acela de a decanta ceea ce în limbajul cotidian apare ca „lexic de valoare”, cuvinte prin care realitatea este implicit judecată și plasată în Bine și Rău. Scriitura, însă „este o funcție”, un concept modern în măsura în care prin intermediul ei se poate descifra ponderea ideologică a limbajului; în mintea lui Barthes, atunci, scriitura are șanse de a deveni un concept științific (iluzie dominantă în epocă). Celelalte vocabule, cu majusculă, sînt
Cu ma(ju)sc(ul)ă, fără ma(ju)sc(ul)ă by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5373_a_6698]
-
ca „lexic de valoare”, cuvinte prin care realitatea este implicit judecată și plasată în Bine și Rău. Scriitura, însă „este o funcție”, un concept modern în măsura în care prin intermediul ei se poate descifra ponderea ideologică a limbajului; în mintea lui Barthes, atunci, scriitura are șanse de a deveni un concept științific (iluzie dominantă în epocă). Celelalte vocabule, cu majusculă, sînt „obiecte”, cuvinte transformate în esențe morale. Barthes îi citise pe Levi-Strauss, pe lingviști ca Viggo Brondal (cercul de lingvistică de la Copenhaga) și știe
Cu ma(ju)sc(ul)ă, fără ma(ju)sc(ul)ă by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5373_a_6698]
-
au dreptul să trăiască și răi care trebuie lichidați, sau pentru a o împărți (de pildă) în consumatori inocenți de produse și în critici ai consumerismului (care pot conviețui într-un același cîmp cultural, fie el antagonic). Gradul zero al scriiturii, iar mai apoi Mitologiile, după care tot ce înseamnă pentru Barthes „noua critică”, aparțin unui critic occidental al limbajului Puterii. Puterea politică occidentală nu era criminală, dar ar fi absurd să considerăm că ea era și este morală. Ea nu
Cu ma(ju)sc(ul)ă, fără ma(ju)sc(ul)ă by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5373_a_6698]
-
doua chestiune a citatului inițial și la o problemă esențială a gîndirii de stînga: raportul dintre natură și istorie. Istoria, în context barthesian, înseamnă, pur și simplu, conștiința reflexivă prin care scriitorul ancorează în mod responsabil Limba în timp. Aici, scriitura e sinonimă cu limbajul, doar că noțiunea din urmă are deja o încărcătură semantică prea greu de dus (există limbaje de programare, de pildă, și astfel limbajul poate fi înțeles, pur și simplu, drept cod; Barthes voia să evite, prin
Cu ma(ju)sc(ul)ă, fără ma(ju)sc(ul)ă by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5373_a_6698]
-
cu limbajul, doar că noțiunea din urmă are deja o încărcătură semantică prea greu de dus (există limbaje de programare, de pildă, și astfel limbajul poate fi înțeles, pur și simplu, drept cod; Barthes voia să evite, prin recursul la scriitură, ambiguități de acest tip). Ei bine, pentru primul Barthes - ca și pentru o anumită stîngă de la care se revendică - nu există natură în afara reducerii ei la obiect de conștiință. Ceea ce depășeșete obiectul de conștiință nu este însă un transcendent, ci
Cu ma(ju)sc(ul)ă, fără ma(ju)sc(ul)ă by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5373_a_6698]