7,237 matches
-
ninsă“; „vara trupului mă ține / prizoniera unui cosmic val“; „în mine / vulcani nestinși prefac / munții Himalaya în cenușă“; „pe osia pământului ne-ntâlnim / la tine-i noapte, la mine-i zi“; „biblia-și răstoarnă începutul / la noi în pat“; „universul scutură stele / cum să dorm? cum să dormi?“ „întârzie / scrisoarea cu ștampilă cer. / o semnează Dumnezeu în locul meu“; „mă plimbă o nebănuită mână / dintr-un vas în alt vas / de parc’aș fi un lapte proaspăt muls / din țâțele nimicului“ etc.
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
în grabă. Eram acum umezi și lipicioși și nu le mai ardea de dansuri năstrușnice. Pe gard, pe crengile copacilor, pe sîrmele dintre stîlpii cu becuri se formau odgoane ca acelea de pe corăbii. Cînd se oprește ninsoarea va trebui să scutur crengile copacilor ca să nu se rupă... Moș Robilă se pregătea să închidă portița și să lase slobod cîinele, cînd zărește o mogîldeață intrînd în fugă. Nanu, nanu, tata o omoară pe mama, strigă fetița speriată. Cum? întreabă el prostește, zăpăcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
de amețeală, din care musai trebuia să scape. Își fixa un punct în depărtare și hora se oprea brusc, reintrînd în lumea reală prin care alerga. Dar capul său avea rafturi cu amintiri de mult uitate și se pusese pe scuturat praful de pe ele. Era copil, îmbrăcat frumos, contrastînd cu ceilalți copii, mai prostuți, mai zdrențăroși și, fără dubii, mai nespălați. Cu piciorușele crăpate și pline de rapăn și noroi, cu mucii la nas, mereu curgînd, cu părul bătătorit de praful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Ce dracu' mai vrei și tu? Dobrilă ezită să spună motivul. Mîna îi tremură și ochii aveau o strălucire ciudată. Nu poate să se adune și să vorbească inteligibil. Bolborosește ceva, pleacă capul în jos și tot trupul îi este scuturat de niște spasme anormale. Dar spune naibii, ce vrei? Zece, mor dacă..., zece lei. Pentru băutură, da? Ei bine, crăpi dracului, eu pentru băutură nu dau! Îmi este tare rău... Mă omor... Dar crăpi dracului, ieși afară! Dobrilă nu vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mașina românului. Ce pun la cale bandiții? se întreba Gabriel. Obosit pînă la limita suportabilului, era convins că se punea la cale o tîlhărie și frica îl făcea să-i tremure pantalonii pe el. Aștia te împușcă una, două. Se scutură puțin și-și dă seama ca este confuz. Unde sînt? se întreabă deodată derutat. Constată că trece în Ucraina, că cei doi care șușoteau erau, de fapt, ucraineni. Dumnezeule, ăștia sînt și mai criminali! Abordează românii care așteptau la rînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
o fugă din sine. Timpul, brazdă trasă de-a lungul și de-a latul frunții, în adâncimea frunții; timpul, o chestie lichidă ce aluneca printre degete, ce se evapora de pe epiderma sufletului precum un strat de rouă gelatinoasă, ce se scutura polen de pe gene dimineața; timpul, întrupare într-un contur de ceas fără cifre. Alerga umăr la umăr cu forma sa, se călcau pe picioare, își dădeau ghionturi, se îmbrânceau, până când, plini de lehamete, se abandonau într-o descompunere lascivă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dreaptă, cu un ciocan de lăcătuș, Gabriel, la cingătoare, în loc de cruce, o seceră. (Statuia libertății, învelită într-un cearșaf, ascundea orice obsesie dacă îngerii nu aveau sex, nici sâni nu trebuia să aibă.) Precum floarea castanilor, ciuma bolșevică s-a scuturat peste creștet. Plumbul mausoleului s-a topit și s-a împrăștiat ca o pecingine de nerostire. Frica purta insignă în piept, curajul scrijelea stâlpii de telegraf, tovarășii, exfoliau sinapsele ca pe niște ouă fără bănuț. Ogorul patriei, precum un Eden
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
curs stelele în apa Bahluiului. Cerul! S-a șters măcelarul pe mâini și pe față, ștergar vinețiu deasupra icoanei cu pete negre, cu pete roșii. Unde sunt norii, cine a șters geamul? Erau parcă zugrăviți cu var alb. Cine a scuturat plopii de ploaie? Din oglindă, o dâră de sânge albastru imita zorii. "Nani, nani, puiul mami, nani, nani! S-a făcut strigare și pentru tine, pășește! Pământul făgăduinței în inimă. Este vremea ochilor cusuți, puiule. La ce-ți folosește lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
încât, legat la ochi, exfoliezi soarele din bobul de grâu și îl restitui cerului. La 15 ani, conștiința învață prima lecție despre cum se trăiește sau se moare la marginea ființei. Mai târziu, ploaia șlefuiește cristale. Nici o diferență: plopii se scutură în cer, plopii se scutură pe pământ, identic, sfidând gravitația. La 15 ani, două fântâni începeau să-și cunoască seceta. Adâncul uita oglinda. Când din oglindă se topește lumina, când în arhivele memoriei praful se ascunde în cuvinte precum focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
soarele din bobul de grâu și îl restitui cerului. La 15 ani, conștiința învață prima lecție despre cum se trăiește sau se moare la marginea ființei. Mai târziu, ploaia șlefuiește cristale. Nici o diferență: plopii se scutură în cer, plopii se scutură pe pământ, identic, sfidând gravitația. La 15 ani, două fântâni începeau să-și cunoască seceta. Adâncul uita oglinda. Când din oglindă se topește lumina, când în arhivele memoriei praful se ascunde în cuvinte precum focul în cărămidă, când furtuna abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
împăturită la țărm, sarafanul albastru aripi pătate cu zbor, bentița albastră o fâșie de cer peste codițele blonde, ochii albaștrii zâmbetul umplea fântânile, mâinile albastre stelele, după o hartă necunoscută, întregeau îmbrățișările, picioarele albastre pe aleile parcului, sfinții și-au scuturat așternutul. Era îngerul primei zile, abia pe seară Dumnezeu s-a gândit să facă pământul. El, un copil uscățiv, mărunt, ochi căprui, păr negru, creț, sprâncene stufoase, împreunate, obraji ciupiți de vărsatul vântului, buze uscate a secetă, a nisip, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
buletin, identitatea se toarnă într-un șir de 13 semne; pe stâlpul casei rânduiala pământului, pe eticheta cămășii intervalul dintre coaste, dintre vertebre, pe crucea de la capătul mortului alt interval. La 15 ani, visele dau în pârg. Când cerul le scutură înainte de vreme, se împrăștie, putrezesc, ajung din nou sămânță, iar de la sămânță la rod, o vegetare infinită: Cerule, ți s-a stafidit lumina și a coborât noaptea în tulpini. La 15 ani, copiii încă mai cred în vise, pentru că unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Buna Vestire. Generos și indulgent ești, Doamne, cu niște vântură cuvinte! Poeții nu au nevoie de brațe pentru a cuprinde nemărginitul, de liniște pentru a asculta muzica universului, de pâine pentru a reîntrupa iluzia. Florile poeților nici toamna nu își scutură mirosul; în pungi de hârtie, în siropul de tuse, în acuarela pictorului, resuscitează primăveri. Lanul de maci pe o pânză de Toniza înmiresmează Galeriile, sângele câmpiilor se împrăștie ca o pecingine până dincolo de fereastră. (Generos în amăgiri ești, Doamne, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în suflet. Noapte. Cazarmă. Dormitor. 24 de somnuri aliniate simetric, 24 de vise identice (pe loc repaus), 24 de morți suprapuse, alungite două câte două într-o firească ordine de bătaie. Noapte. Ferestre, munți, turnuri, umbre rupte din zid, brumă scuturată de pe limba clopotului, felinare clipocind hepatic printre frunze. Fereastră. Obraji, frunte, buze. Lacrimile adânceau tranșee în sticlă, geamul îmbătrânea cu fiecare atingere. Fereastra, singura descompunere pe verticală a concretului. Bă, aici eu mi-s stăpânul! Futu-vă muma-n cur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
stea coaptă în fântână? Iar, puiul bunicii. Atunci o să beau cenușa din pahar până la fund, o să-mi crească aripi bunico! Din pulbere de stea cresc aripi, așa mi-ai spus săptămâna trecută, când un copac plin de stele s-a scuturat în izvor. O să-ți crească, puiul bunicii, și vei urca deasupra norilor, vei sădi livadă în cer, vei culege stele date în pârg și le vei pune în fereastră ca pe gutui, vei săpa fântână în grădina lui Dumnezeu. Fotografia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sânge ruptă din hamul Carului Mare. Ce buze are franțuzoaica, mulaj de argint peste trupul sfinților! Doamne, câte catapetesme poate împodobi cu un singur sărut! Îți curg balele, dar nu vrei să recunoști. Lasă dracului pudismul ăsta de fată mare, scutură-te de ciumă, spală-ți sângele și pune-l la uscat pe alt soclu. Castanii din Copou au înflorit pentru câteva mii de iubiri, în fiecare an au luat-o de la capăt, și în fiecare an și-au lepădat lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
câte 8: "Fetițele tatii cuminți, fetițele tatii frumoase, prințesele tatii..." Blonda cu halatul galben mătură frunzele: "Fluturi în cer, fluturi pe pământ, fluturi în icoană, insectarul meu așteaptă să vină toamna ca o mântuire. Părinte, să bată clopotele până se scutură toți copacii..." De o săptămână cântă prohodul, bate metanii, face cruci pentru "suflete veștede". Fetița cea frumoasă, Ioana, scrijelește toată ziua pereții cu unghia, desenează oameni, apoi îi pupă până îi sângerează buzele. Privește-l pe acela din fundul curții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
descompune intențiile. Nu ai voință, nene Matei, păcat! Dă-l în mă-sa de terapeut! Ți-a pus ștampilă pe frunte "irecuperabil", pe năsălie o să te scoată de aici. La dracu' cu toate lozincile astea! Tiparul imprimă după cum dictează așteptările. Scutură-te de etichete! Este vremea lumânărilor aprinse în icoană. Ai cei mai deschiși ochi, cei mai limpezi, cei mai senini, somnambulii balamucului stârnesc furtuni cu fiecare resuscitare a memoriei. Sunt copii, nene Matei, nepoții matale pot fi. Ai fost ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
chiliilor scria pe cer, rugăciunea zgâria oglinda, îngerii orbi citeau cu degetele: prima Catismă despre un împărat al necuprinsului, ultima pecetluia mormântul până la a doua venire. Bătea vântul, slovele cu miros de rășină înmiresmau norii. Ningea ca dintr-o psaltire scuturată peste brazi. Până la schit, un drum șerpuit, sinuos, parcă desenat de un arhitect bolnav de parkinson; de la șosea se putea arunca cu piatra pe acoperișul stăreției; de la șosea până în ușa bisericii, jumătate de oră de nevoință. Era seara, trecut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tâmplă, credeam că într-o dimineață mă voi trezi cel puțin om de zăpadă într-un bloc de desen, dar nu a fost așa. Ai îngăduit, Dumnezeule, și alte ninsori mai puțin imaculate peste primul meu contur de lumină. Acum scuturi păpădie deasupra acestor urme încețoșate ce se desprind de pe tocul ușii. Un șotron de iarbă și de flori curge până în fața bisericii. Blondă, ochii verzi, palidă, precum o statuetă din ceară. Mânuțele aleargă prin aer după fluturi. Sunt vinovat, părinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
la rădăcina felinarelor pentru o posibilă sete de lună plină. E beznă, Doamne, în stropul de rouă, pe limbile clopotului e beznă și e târziu. Un duh roșiatic a pătat Sfântul Acoperământ cu nuanțe de frunze putrede. Dimineața, Duhul a scuturat brumă peste chipul Fecioarei. Fratele Maxim spunea că Preacurata plânge a toamnă, a dor plânge, părinte. Copoul și-a însușit abuziv partea de primăvară timpurie: a cules o floare de păpădie și a ascuns-o într-un ierbar cu multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dreaptă. Eu îi scriu că o iubesc, că mâine, negreșit, vin să-i dau "bună dimineața", că noaptea o privesc prin gaura cheii. Paracliserul încuie la 12 și mai deschide la 22, apoi la 4; este menajerul nostru prostuț: mâine scutură covoarele, ieri a șters praful, păienjenii, duminică, după sfânta leturghie, a umplut candelele cu ulei (fitilul arde după cum înclină privirea). Paracliserul, pentru fiecare lucru făcut, bifează cu X într-o agendă albastră. Mă așteaptă. Când plec, îi sărut mâna, duminica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Moartea asumată este o explozie a firii, nebunia de a visa nu împiedică gravitația pleoapelor. Închide ochii, în lume, culoarea resuscitează fotografiile, aici Dumnezeu stabilește ordinea în care cad frunzele. La început toamna vine în inimă. Așteaptă până ți se scutură cuiburi din vene, până păsările negre te vor sfâșia ca pe un hoit putred, până se va face târziu în gușile cerului. Coboară înserare peste felia de pâine, noaptea sub aripile îngerilor, întunericul în sticla cu lapte. Așteaptă, dragul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o clipă? Dumnezeu, pentru diversitatea cerului, a modelat îngeri din fulgi de zăpadă, apoi, s-a bulgărit cu sfântul Petru până ce ghemotoacele albe și-au luat zborul. Dumnezeu, invidios, i-a alungat din rai într-o zi de ianuarie creaturile scutură aripile cât e iarna de lungă. Așteaptă, Petre, așteaptă! Din puful păpădiei nu poți să te ridici mai sus de intenția câmpiilor. Unde să vii? Verdeața și răcoarea promisă în cimitir nici măcar în ierbarul lui Dumnezeu nu există. Număr anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
refren, pântecele meu ca o catedrală în noaptea de Înviere. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Miros! Primăvara în siropul de tuse scutură păpădia. Vara, greierii inspiră aroma grâului copt. Toamna gutuile parfumate îmbibă fotografiile. Se desfac florile albe în vârful salcâmilor ianuarie sfidează anotimpurile. Mirosul resuscitează memoria. Portocala de Crăciun, una împărțită la cinci, a cincea parte încă o dată tăiată în trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]