50,569 matches
-
doar în funcție de felul cum se înscrie în discursul regizoral și merită să apreciem disciplina unor actori de performanță, colorând aici cu strictul necesar aparițiile lor scenice. Mecanismul spectacolului e bine gândit și nu sunt puține momentele când ideea provoacă vibrația sentimentului: scena fără cuvinte de după viol, când peste trupul ghemuit la pământ al Dorei trec indiferenți cei care o cunosc și necunoscuții, e o imagine extrem de percutantă a singurătății în mulțime. Momentele cântate și dansate sunt în general eficiente pe plan
Nota de plată by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13069_a_14394]
-
Pentru un tradiționalist, forța cuprinderii este maximă, chiar dacă ea nu se va exprima întocmai și în operă. Amplitudine gata să se extindă asupra altor zări lirice, cea germană, bunăoară, interpretată în opoziție cu cea franceză, ca una revărsătoare de adânci sentimente, bogată, fremătătoare, supusă în consecință unui veșnic dinamism ce nu-i îngăduie răgaz să se întruchipeze într-o împlinire armonioasă - termen revenitor la exeget - a formei, foind, în schimb, de singulare personalități interiorizate, de pronunțat sentiment temporal, lirică, în fine
Ion Pillat ex cathedra (II) by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13049_a_14374]
-
una revărsătoare de adânci sentimente, bogată, fremătătoare, supusă în consecință unui veșnic dinamism ce nu-i îngăduie răgaz să se întruchipeze într-o împlinire armonioasă - termen revenitor la exeget - a formei, foind, în schimb, de singulare personalități interiorizate, de pronunțat sentiment temporal, lirică, în fine, dezvăluind “un conflict aproape tragic între conținut și forma care se derobează”, în care totuși sau poate tocmai de aceea, un Stefan George se arată “mai aproape de spiritul antic decât oricare dintre poeții moderni de azi
Ion Pillat ex cathedra (II) by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13049_a_14374]
-
ridicat la un rang înalt ideea de copertă (Mircia Dumitrescu, Done Stan, Dan Stanciu, Tudor Jebeleanu, Anamaria Smigelschi, Ioana Dragomirescu Mardare, Floarea Tuțuianu, Adrian Socaciu ș.a.), Mihaela Șchiopu știe să sărbătorească textul prin imagine, să redea blazatului cititor de azi sentimentul - de multă vreme pierdut - că luând o carte nouă în mână se angajează într-o aventură pasionantă. Copertele realizate de ea - din desene proprii, montaje de fotografii, jocuri savante de suprafețe, „fonturi” bine alese, culori rar întâlnite, sau întâlnite frecvent
Un mare talent by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13068_a_14393]
-
femeile care i-au întretăiat calea și cărora, într-un fel sau altul, le-a însemnat destinul. Este o iubire alcătuită din curiozitate emoționată și din cinism critic, din îngăduință și spirit polemic, din maximă înțelegere și dispreț. Este un sentiment chinuit, dar care nu lasă niciodată loc indiferenței. Iar cât privește obiectul iubirii, la fel ca celelalte femei din viața prozatorului, Roma suferă o modificare după ciocnirea cu Moravia: se privește în oglinda fermecată ținută de mâna care scrie, se
Moravia și Roma by Oana Boșca-Mălin () [Corola-journal/Journalistic/13047_a_14372]
-
că poetul a aflat între timp că punctul de împlinire nu e stabil, că, atâta timp cât el însuși își este propriul călău, „până la execuție mai ai tot atâta timp / cât de la execuție încoace”. De aceea, uneori, resemnarea se lasă dominată de sentimentul rușinii. Sufletul, de la sine, „merge acolo unde este durere”. Deturnarea înțelesului, subminarea prin paradox, înseamnă exact fuga, ascunderea, abandonul. Oricum „de la un înalt grad de lehamite încolo, / ca de la un înalt grad de civilizație, / destinul nu mai prezintă interes”, spune
Tablou cu poet suprimat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13054_a_14379]
-
Istoria față de interpretarea ei creștină (istoria duce la mîntuire), sentimentalism sau (și) sobrietate, răceală. Eugen Ionescu e caracterizat printr-o contradicție și, apoi, o cascadă de calități: „omul acesta lucid, caustic, corosiv cu alții, era uneori leșinat de dulceag în sentimentele lui amoroase pînă a fi melodramatic, el care detesta melodrama ca pe un gen vulgar”, „Eugen era un copil bun, ireproșabil de cinstit sufletește, oropsit ș...ț, înzestrat cu o vie, strălucitoare inteligență, fidel în prietenie, credincios în dragoste și
Potestas clavium by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/13083_a_14408]
-
mult sau mai puțin indiscrete, dar secretul rămîne foarte bine păzit: cum obține o femeie oarecare, de neobservat pe trotuar, lumina frumuseții pe ecran, cum trece un bărbat, de mii de ori și de cîte ori e nevoie, prin chinul sentimentelor neîmpărtășite sau trădate; taina nu se dezvăluie și chiar purtătorii ei au o anumită rezervă superstițioasă față de indiscreții. Dusă la vedere, viața vedetelor este însă plină de întîmplări, de întîlniri, de despărțiri, de jurăminte călcate, de nefericiri și piesele sau
O actriță, o vedetă by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13095_a_14420]
-
pe acest parcurs de Cătălina Buzoianu, cred cea mai bună cunoscătoare a exprimărilor scenice ale sufletului feminin - de a juca formele de cabotinaj ale talentului. Cadrul scenic, mobilat cu manechine fantomă, face legătura cu fragmentele de film, dar și cu sentimentul de pustiu al personajului principal. Nu pe Marlene Dietrich vrea să o joace Emilia Popescu (de altfel, ea seamănă mai curînd cu Marylin Monroe, după cum observau vecinele mele din stal), ci luciditatea și refuzul ei, conviețuirea cu rămășițele gloriei, puterea
O actriță, o vedetă by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13095_a_14420]
-
nu exclude, ci dimpotrivă sporește, un atașament emoțional. Căci în măsura în care antipoezia e o ironie la adresa poeziei, ea ni se înfățișează adesea, în chip compensator, vascularizată, în pofida asperităților ei, de-o sensibilitate existențială care se poate dovedi o față acceptabilă a “sentimentului” devalorizat de poetica modernă. Paradoxal, ironia care e o aneantizare, se țese din materialități mărunte dar palpabile, din gesturi anodine dar precise, care transmit fiorul vieții: “Umerașele nichelate susțineau povara veșmintelor de zi cu zi,/ care ne feresc să părem
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]
-
a se îndepărta de materialitățile familiare: “Trosnesc pereții, cade faianța, plesnește gresia, duritatea gîndului, intensitatea ideii străpunge ca un sfredel, ca un tunel pătrunde peste tot,/ nu mai este lumina, nu mai este întunericul, nu mai este nici un palpit/ nici un sentiment, nu mai este nimic, ci doar acest vacuum, acest deșert,/ această singurătate, care-și rodește și își înmulțește celule gelatinoase/ fibroase - magma unui vulcan care stă să erupă, de sub covor, de sub cărți,/ printre tablouri, gălbenele, frunze uscate” (Povestiri despre nimic
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]
-
și se aștepta s-o vadă izbucnind în plîns. Barbara Stevens era înzestrată cu acea emotivitate efemeră ce dă o strălucire cu totul deosebită anumitor chipuri, pe care roua lacrimilor mari ce se nasc cu ușurință subliniază și accentuează nuanțele sentimentelor, răpindu-le orice urmă a trecerii lor. Barbara avea patruzeci și trei de ani, dar năsucul ei fin cizelat avea șaisprezece, iar gropițele albăstrui din jurul gurii nu arătau mai mult de doisprezece. Era oare Barbara frumoasă? Dădea exact impresia opusă
Salvador Dalí - Chipuri ascunse by Ileana Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13046_a_14371]
-
-le orice urmă a trecerii lor. Barbara avea patruzeci și trei de ani, dar năsucul ei fin cizelat avea șaisprezece, iar gropițele albăstrui din jurul gurii nu arătau mai mult de doisprezece. Era oare Barbara frumoasă? Dădea exact impresia opusă: aveai sentimentul că fusese frumoasă pînă mai ieri. Iar asta era perfect adevărat. Urîtă în copilărie, acceptabilă la vremea măritișului, frumoasă ieri, încîntătoare astăzi. Barbara Stevens era una din acele ființe rare pe care esența profundă a naturii lor le face apte
Salvador Dalí - Chipuri ascunse by Ileana Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13046_a_14371]
-
mai aproape de sol și a o face astfel mai umană. Veronica, în schimb, nu avea nevoie de lungile-i picioare de zeiță pentru a-și înălța inima la un alt nivel. Ea făcea parte dintre aceia care calcă în picioare sentimentele omenești cu grația unei antilope. Barbara, ca multe ființe slabe, era binevoitoare, înclinată către înduioșare, către iertare, și nu era crudă decît în mod inconștient. Fără a fi crudă, Veronica cea asemănătoare zeilor din vechiul Olimp nu era nici bună
Salvador Dalí - Chipuri ascunse by Ileana Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13046_a_14371]
-
-l faci, desigur, și pentru bucuria și Împlinirea ta, dar, mai ales, pentru desfătarea și satisfacția celor mulți, care vin, cu inima deschisă, să te vadă, să te admire, să-și Încarce mintea și sufletul cu vorbele, cu ideile, cu sentimentele ce pornesc de pe scenă pentru a inunda sala - cum Îl apreciază unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, eruditul devotat, Zeno Fodor, așa cum Gheorghe Harag este regizorul, sau cum Romulus Guga este dramaturgul. Cornel Popescu a Învățat să prețuiască
Un ultim omagiu Omului, Actorului, Profesorului... Cornel Popescu (06.09.1944 – 10.03.2011). In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Daniela Gîfu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1543]
-
reaminti, Alegra a ne reaminti din nou, adînc cine suntem se tulbură noaptea foind, apa sub pod și-mi urcă-n sînge neliniștea peștilor zvîcnind, gînduri sub bolta arcuită, aproape geme unul în somn sub știrile îngălbenite totul într-un sentiment de frunză plutind, oare ce vor a prefigura în mine agrăindu-mă pe rînd cînd noaptea le este surdină, clipa deja hăt departe, deși înscrisă în memoria unei lumini cu neputință de deslușit încă, într-adevăr am fost mereu cel ce
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/9158_a_10483]
-
mângâioasă cum nimeni altcineva x x x un hangar părăsit plin de păianjeni și fierăraie fără rost o cutie muzicală din care se revărsa cândva o melodie tristă acum cu mecanismul stricat o carcasă de oase din care dezertaseră toate sentimentele asta îi arăta oglinda de multă vreme "cine are curajul să facă un pas înainte" șoptea ea în fiecare dimineață îngropându-și fața în palme în sfârșit era deja timpul de mult venise vremea lumea aplauda te rugau să ții
Poezie by Letiția Ilea () [Corola-journal/Imaginative/9096_a_10421]
-
a apuca este, probabil, un moment crucial: gestul supraviețuirii. Însoțit de expresia privirii, a feței, de încordarea întregului trup care se pot exprima printr-un singur cuvânt, imperativ: "Dă-mi!" (Gargantua: "A boire! A boire!") Însă la fel de importantă este descoperirea sentimentelor: zâmbetul, concomitent cu brațele deschise a îmbrățișare... Are dreptate Astrid, vecina noastră, când spune că "nepoții sunt desertul vieții". Ea știe mai bine. A ajuns la chintesența desertului: strănepoții.
Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8935_a_10260]
-
iluminat” ori al celui „otrăvitor”. De la acele versuri de ruga și de libovie, tincturînd tînguiri amoroase („...prea frumosu-ti chip/ e numai muzică și taină”), poetul ajunge la marea revelație: trupul e amenințat, „groază de a fi om pe pămînt” strecoară sentimentul torturant al destinului tragic. „Eu mă-nvăt să mor” - va spune Poetul (reluînd aici vocea eminesciana), „timpul dus n-o să mai vină/ TÎnăr eu nam să mai fiu”. Observăm Însă că Moartea e personificata, cutremurul extincției se Îmblînzește, trecut printr-o
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
vocație de eretic și experiența de „marginal”, poetul pare, s-a observat, un posedat al reînvierii, căutînd În fascinantul Baaad o lume „de la-nceput”. El Își Îndrăgește propria-i tristețe (cum mărturisea În Jeu d’amour), făcînd saltul În cultura sentimentului; cîntă așadar, În maniera incantatorie, o absență, făptura ideală, eterata - proiecție a unui truver villonesc, de fibră eminesciana. Indiscutabil un mare poet, Cezar Ivănescu, coborînd În medievalitate, rămîne - cum bine l-a definit Marin Preda - „o voce obsedată de un
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
așadar, În maniera incantatorie, o absență, făptura ideală, eterata - proiecție a unui truver villonesc, de fibră eminesciana. Indiscutabil un mare poet, Cezar Ivănescu, coborînd În medievalitate, rămîne - cum bine l-a definit Marin Preda - „o voce obsedată de un singur sentiment”. În pofida figurii de „băiat rău” el s-a dovedit un generos, convins de necesară revizuire și reîntemeiere a valorilor. În numele acestei idei să bătut, În cărți „scandaloase”, Într-un stil frust, pentru moștenirea labisiană (poetul de la Malini circulînd sub o
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
au ațintit asupra lui. Era in centrul atenției, era la moda, era „șic” să-l prezinți invitaților. Iată cum suna o invitație la un astfel de banchet: „Cred că am plăcerea să cunoașteți pe păstorul român Cârțanu, care, plin de sentimente românesti, s-a dus pe jos la Roma, să sărute Columna lui Traian. Sunteti rugată să luați parte la ospățul ce dau astăzi, marți, 2 aprilie, 7 seara, 1896, În cinstea călătorului reîntors din Roma. N. Th. Mandrea, str. Diaconeselor
Badea Cârţan. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by George Baciu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1445]
-
trist decât atunci când Îngheață până și Cuvântul În brațele căruia ne-am ascuns speranțele surde ale inimii. 810. Romantismul este cea de-a șaptea minune a lumii sufletului uman. 811. Păcatul originar a survenit abia atunci când ne-am răcit de sentimente. 812. Oare câte va mai avea de Îndurat Cuvântul Întrupat din Tine Doamne În această lume a deșertăciunii? 813. Decât o mie de vorbe prefer o singură privire. 814. Cu cât Îți dorești mai multă bogăție materială cu atât te
Urmare din numărul trecut. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Sorin Cerin () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1532]
-
sinucizi evadând din propria ta lume. 878. Ce minunată poate fi oglinda lacului gândurilor tale care se reflectă În nuferii luminii de un alb imaculat al iubirii. 879. Vântul potrivnic al Destinului, aduce valurile care șterg Întreaga sacralitate a imaginii sentimentelor noastre. 880. Frumusețea speranțelor lumii este spulberată de timpul unor Întâmplări care sunt cel mai adesea nedorite. 881. Imaginea Destinului acestei lumi ne pare mereu una ciudată și nelalocul ei. 882. Lumea este un stindard al absurdului. 883. Tocmai În
Urmare din numărul trecut. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Sorin Cerin () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1532]
-
malul speranțelor nu prea acostează niciodată Împlinirea. 914. Nu Încerca să repeți timpul unei trecute iubiri fiindcă acesta e plecat demult odată cu eternitatea sa În care Îți era ascunsă iubirea. 915. Ce să-ți fac dacă ai lipsit din gara sentimentelor vieții tale atunci când a oprit și la peronul inimii tale trenul marii iubiri. 916. În locul iubirii ce anume va rămâne din noi În afară de o amintire prăfuită undeva Într-un colț de cimitir al unor speranțe ce se vor deșarte și
Urmare din numărul trecut. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Sorin Cerin () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1532]