3,422 matches
-
de la ușă, numai după miros: stăteai normal, cu brațele pe lângă corp, și el îți ghicea marca. Se uita la ceas ca la diamante, cu un fel de-ochean scurt proptit mereu în ochi. Pe urmă îl punea bine, într-un sertar căptușit cu catifea. Îți lua comanda mârâind și te dădea afară; a doua zi, ceasul era gata, îți schimbase și curelușa. Dacă aveai nevoie de-o curea, mergeai la magazin, ți-o cumpărai și plecai fericit cu ea în pungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
după care i-a întins mâna lui Andrei. Nu ne logodisem, nici n-aveam de gând, dar ce conta. După cinci ani de stat împreună, ești ca și căsătorit: știi și ce șosete poartă celălalt, înainte să le scoată din sertar. „Să luăm un loc. Doriți ceva de băut?“ Tânărul Lupu se comporta scorțos, avocățește. Îmi venea să-i cumpăr un supozitor. Nu pricepeam unde învățase limbajul ăsta sec și politicos, de funcționar bancar. La orele de română, înjura relaxat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ei cu părerea despre-ntâmplări, deși nimeni nu le-o cere...“ „Penciulescu și Cibănoiu...“, m-a completat tânărul Lupu. „Da. Ce caută ăștia doi acolo? Critica literară i-a ridicat în slăvi, a zis că introduc perspective noi, finaluri cu sertare narative și-alte prostii de-astea. Adevărul e-altul: Penciulescu și Cibănoiu sunt asasinii lui Vasilescu și Ladima. Ei fac butade la sfârșit tocmai pentru că știu cum au mers lucrurile: sabotarea avionului lui Fred Vasilescu, otrăvirea lui Ladima. Nimeni altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dimineața, la opt.“ „Tu nu te culci?“, l-am întrebat. „Oha. Așa mă știi tu pe mine?“ Și-a strâns laptopul și s-a refugiat în bucătărie. Puteam să pun pariu că are nu știu câte routere acolo, sub masă și prin sertare. Maria și-a scos cizmulițele, după care s-a vârât sub plapumă; peste plapumă, a tras și-o pătură. Tânărul Lupu s-a uitat la mine. „Da.“, i-am confirmat, „Poți să te descalți. Până dimineața, rămânem pe loc.“ S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
piper și tarhon; ușa capitonată a dormitorului tatălui, prin care nu se-aud țipetele și din care nu rămâne pe retină decât o imensă pată vișinie; mașinile copiilor de politicieni, așteptând-o la colțul străzii; bilele chinezești, argintii, găsite în sertarul unei vile din „Primăverii“; petrecerile din Băneasa, cu muzica bubuind în lumina stinsă și toate paturile ocupate; strânsoarea unui braț păros, care îi apasă venele gâtului în mijlocul exploziei de plăcere; căldura vomei cu miros de țuică. Așa curgeau lucrurile, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai potrivit. Așa observam seara paharele trecute în spatele cănilor și farfuriile aplecate pe burtă, să se scurgă de apă sau, cine știe, să ia o mamă de bătaie. Castroanele stăteau la colț; tacâmurile nu scoteau un cuvânt, aliniate în trei sertare: dacă deschideai, te întâmpina o singură formă. Cutiuțele cu mirodenii erau încolonate după mărime, iar magneții de pe frigider întorși cu fața în sus, unul lângă altul. Noptierele respectau desenul mochetei; patul, la fel, fixat pe-amplasament. Pernele staționau corect, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Curtea Sticlarilor. După icoană, interesul se muta imediat la comodă. Două nivele etalau trofeele Mariei: sute de chiloți, sutiene, dresuri, corsete, jartiere, portjartiere, exact așa cum îmi imaginasem în visele adolescenței. Trebuia doar să tragi de mânere și să plonjezi în sertar, în intimitatea țesăturilor. Sosiseră în Dorobanți odată cu puloverele, sortate pe căprării; când Maria pleca la „Hanul cu Tei“, răsturnam cu voluptate ordinea lor prestabilită, răscolind bumbacul și catifeaua, vârându-mi degetele prin mătăsuri, deznodând barete și trăgând de panglici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Tei“, răsturnam cu voluptate ordinea lor prestabilită, răscolind bumbacul și catifeaua, vârându-mi degetele prin mătăsuri, deznodând barete și trăgând de panglici și fundițe, ca și cum aș fi pipăit sexul și picioarele care urmau să fie echipate cu ele. Celelalte două sertare nu-mi stârneau vreun interes. Le găseam burdușite cu cearșafuri, prosoape, fețe de pernă, cuverturi - lucruri casnice, comune, plictisitoare: „dota“, cum se zicea la țară. Aspiratorul venea din Pajura: un model aparent robust, rusesc, cu perii metalice. Când învârteai butonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pentru scena cu frizerul și clientul lui. Mă fascinase întotdeauna voluptatea frizerilor de-a te urechea, de a-ți pipăi ceafa sau a-ți lungi lobii urechilor, în căutarea unor fire de păr imaginare. Țăcănitul freudian al foarfecilor, prosoapele fierbinți, sertarele cu spirt și mărunțiș purtau toate un aer intim, curat, de prăvălie cu aparate de tortură. Îți închipuiai brațele prinse de niște clame de fier, corpul ridicat din pedală cu tot cu scaun, până-n tavan, bărbia strânsă de-o mână fermă, mentolată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
găseai iarna nimic de îmbrăcat și trebuia să aștepți puloverul de lână de două kile pe care ți-l tricota mătușa la țară. Uneori, așteptai și doi ani. Pe lângă colecția impresionantă de chiloți și sutiene, care abia încăpea în două sertare ale comodei, puloverele păreau niște invadatori de neoprit, ființe multiplicate prin diviziune textilă și celulară, cu brațele încolăcite în jurul scaunelor și gâturile moi și pufoase ițindu-se dintre rafturi. Le pierdusem numărul. De fiecare dată când exploram magazinele, Maria ieșea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ochiuri rele și întunecate, de care nimeni nu mai pomenise prin părțile locului. Chiar dacă nu stăteai foarte bine cu auzul, aveai suficiente motive să te faci că ai înțeles. Bărbații au strâns toți banii oamenilor, au scuturat într-un sac sertarul cârciumarului, după care au șters-o pe ușă, fără un cuvânt. Probabil că toată scena n-a durat mai mult de trei minute. Dimineața, au sosit jandarmii tocmai din Târgoviște, înghesuiți pe platforma unei camionete Ford. S-au mișcat care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mii de cărți și fișe frumos rânduite pe rafturi și-n spatele vitrinelor bibliotecii; până și vestitul ESCU ar fi trecut pe-aici. Era o cerință administrativă, o obligație de serviciu - cum se numea pe vremuri. Trebuia doar să cauți sertarul potrivit, pe urmele cotei care ți-ar fi deschis paginile adevăratei povești, la care râvniseră deopotrivă și-n timpuri diferite Eminescu, Borges, Eco și Culianu: istoria secretă, cumplită și enigmatică, în codurile căreia viața și ficțiunea se împreunează ca monștrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în foile dosarului meu existențial) fără să-i cer acordul, îmi amintea de copilărie, de zilele bune. Scotoceam prin poșeta maică-mii ca hoțul nevăzut din „Maiorescu“; mișcam degetele printre rujuri, chei și oglinjoare, în căutarea dropsurilor chinezești. Cotrobăiam prin sertarele scrinului din dormitor (semăna cu un automobil de epocă), în care, dacă m-aș fi culcat pe-o rână, aș fi încăput ca pe banchetă printre prosoape și fețe de pernă. Chiar sub cearșafuri, dădusem pe la șapte ani de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Cum eu jucam portar și mănușile prezentau un ușor defect (tip D’Artagnan, până la cot), le-am corectat cu foarfeca, scurtându-le pe încheieturi. Imprudența, combinată cu o naivitate cuminte, specifică vârstei, m-au făcut să depun resturile înapoi în sertar, printre cearșafuri. Acolo le-a descoperit maică-mea după vreo săptămână și, lucru explicabil, a făcut o criză de nervi. După ce-a rupt două curele pe mine, mi-a povestit că ăsta fusese cadoul de nuntă al bunicului Vitalian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
avea vocație de criminal, l-am prins și eu o dată. Zice: Cum să te fac, tinere? Păi, așa și pe dincolo, acolo mai scurt, perciunii filați, la spate pierdut, doar din foarfecă. În regulă, tinere. Și scoate mașina electrică din sertar, o înfige-n priză și dă-i: vuuuum!, vuuuum!, de jos în sus și de sus în jos, în toate părțile. În două minute, erai ca la pușcărie. Te mai și ciupea de urechi, cu foarfeca aia groasă, jumate pieptăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
asta! Dacă știam, îți împrumutam și eu niște mărar din grădină.“ „Nu fi tembel. Și închide ușa, poate ne-aude cineva.“ De data asta, m-a ascultat. I-am făcut semn să se-apropie și-am început să scotocim prin sertare. Nimic. Apoi pe rafturi, printre cărți și ziare. Tot nimic. Ne-am împărțit pe grupe: Mihnea lucra sub dulapuri și mese, eu trăgeam de covoare. Era aberant (oricum n-aveam decât o singură lanternă, așa că trebuia să ne-așteptăm rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
traducerile, ofereau bursele, simulau competiția (ca Pepsi și Coca-Cola). Dacă te puneai rău cu un mercenar, nu mai pupai premii sau străinătate toată viața ta. Ne aștepta un ultim etaj de controlat. Biblioteca urca pe încă un nivel, răsucită cu tot cu sertare și vitrine pe două scări metalice, care se întâlneau în vârf. Pereții culoarului erau umpluți cu inscripții, ornamente, brâuri, citate din Clasici, de sus până jos. Nici un centimetru de tencuială nu rămăsese liber, toată întinderea peretelui fusese ocupată, decorată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
leucoplastul, sticluțele cu spirt și rivanol, alifiile și cremele unguente. Urmau medicamentele propriu-zise, aliniate pe mărci și tipuri de afecțiuni, ca la camera de gardă, în dulăpior. Le aranjam atent, plasând fiecare cutiuță la locul potrivit, fie în cele două sertare ale noptierelor, fie pe geam. Pe noptieră mai așezam lanterna de voiaj, mică, tubulară, cu cinci beculețe de xenon și trei faze de iluminat; nu știai niciodată când îți trebuie. M-am răsucit în cușetă, căutând poziția optimă. Compatrioții mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cum se jucau adeseori În Piața San Marco. Patul cu baldachin, dulapul din lemn de abanos incrustat cu motive asemănătoare unor crengi de arbori tropicali, scrinul din același lemn, primind culoarea moale a perdelelor și lăsând-o să alunece pe sertarele rotunjite și spre picioarele curbate, căzând ca un voal violet deasupra covorului persan, adus de contele Matteo Frassetti cu mulți ani În urmă, pe când mai călătorea dincolo de Constantinopol În interesul Marelui Consiliu, dar și al legăturilor sale comerciale. Contele Matteo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Împreună. Mi-e foarte dor de tine, dar mă bucur că ești la adăpost de vremurile ce vin asupra Moldovei. Ai grijă. Ai mare grijă. Tata P.S. Nici o mișcare dincolo de Zid. Alexandru Împături cu grijă scrisoarea și o puse În sertarul biroului, deasupra celorlalte. Era colțul lui intim, micul spațiu al tristeții și al visurilor lui. Înțelesese post-scriptum-ul. Nici o veste despre Ștefănel. Ceea ce era bine. Deși iscoadele Apărătorilor răscoliseră câmpiile de dincolo de Nistru și taberele tătarilor, nimeni nu descoperise, nicăieri, cadavrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
pare cifra 19.00. Cu un gest teatral, Nino îi întinde clientului o monedă de un franc, așezând-o apoi cu un zgomot sec, un "poc" amplificat de pereții localului. Clientul refuză moneda zâmbind, moneda se întoarce la odihnă în sertarul închis cu zgomot. Nino mai învârte odată manivela, totul intră în ordinea și firescul lumii. Sunt convins că moneda era mereu aceeași, niciodată alta. Ea se va schimba fie cu moartea lui Nino, fie cu o reformă fiscală în Elveția
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cuvântul comunism. Este vorba fie de stalinism, fie de național-ceaușism, totalitarism, kadarism și alte isme diversificate geografic, dar niciodată de comunism. Uneori îmi vine să fac o fotocopie după carnetul meu de UTC-ist făcut pe puncte (rătăcit undeva prin sertarele părinților mei de la Ianca) și să le trimit o fotocopie, pentru a-i întreba: Acest carnet atesta apartenența la Uniunea Tineretului Comunist sau la Uniunea Tineretului Național-Ceaușist ? Bănuiesc că mi se va răspunde cu cuvinte de genul naționalist sau altele
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
investigat, universul uman se păstrează și în următoarele volume de proză scurtă. În romanul Cantonul galben (1983), D. P. oferă înainte de toate o radiografie literară a vieții cotidiene a ceferiștilor din același spațiu geografic. Tehnica e cea a povestirii cu „sertare”, romanul având mai multe filoane tematice. Romanul următor, Când caii dorm în picioare (1987), este o dezbatere asupra unui „caz”, efectuată prin formula modernă a metaromanescului. Un alt roman, Tot ce am pe suflet (1996), este o radiografie a Securității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286679_a_288008]
-
și servicii urbane informale. Jacobs spune că, ori de câte ori găzduia În apartament - atunci când ea și soțul ei erau plecați - vreun prieten sau nu voia să aștepte trează un musafir nocturn lăsa cheia de la casă proprietarului băcăniei de alături, care avea un sertar special pentru așa ceva și care făcea adesea acest serviciu prietenilor. Autoarea a observat că aproape fiecare stradă „multifuncțională” din cartier avea o persoană care Îndeplinea acest rol: un băcan, proprietarul unui magazin de dulciuri, un frizer, macelarul, tipul de la curățătorie
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
zi / de toamnă / dintr-un bâlci al deșertăciunii // cum aș zbura cu aripile mele arse / din minciună-n minciună”; „ne-am strâns în jurul lămpii / sufletul meu citește / un pescăruș în inima mea / eu tac și orânduiala cea veche / plânge în sertare, pe mobilă / pe scena ascunsă / în rama ferestrei // aștept să înflorească liliacul / citesc Cehov, biata inimă / acum va zbura / ca un ghem scăpat / din mâna înghețată”. Textele rămân însă adesea un inventar minor de emoții, peste care plutește un aer
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286726_a_288055]