1,177 matches
-
din abstract În concret? Punctul de unde un destin eronat poate relua totul de la capăt? Credința cea mai adîncă din noi, pe care nici o rătăcire n-o poate șterge? Singurătatea cea mai curată În care ochii noștri se confundă cu ochii sfinxului? Teama de vid, de vag și confuz? Plăcerea de a spune: nu sînt ca Ganimede În ghearele vulturului, suspendat În gol!? Curajul de a spune: iată un lucru pe care nu l-am trădat niciodată!? Sau pur și simplu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
fapt, Ulise nu face decît să respecte un adevăr elementar. Între toate erorile rămîne totdeauna un drum spre Ithaca noastră interioară. Principalul e să observăm că tot ce ofereau lotofagii ca viitor era o absență. Surîsul lor pustiește totul. Cadavrul sfinxului zace aruncat undeva Într-un trecut unde nimeni nu mai pune Întrebări și doar vîntul șuieră risipind spuma amară a mării peste florile de lotus strivite pe un țărm pustiu. Adulmecînd vîntul sărat care-i aduce miros de cadavru, lotofagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
filosofia lotofagilor? Nu, pentru că aștept această zi Împreună cu toată memoria mea. De fapt, alternativa nu este dacă accept sau refuz liniștea care urcă În mine, ci dacă am sau nu Îndrăzneala să mă uit În trecutul meu ca În ochii sfinxului. CÎntecele de sirenă vin uneori din urmă, iată ce nu cunoștea Ulise, dar zeiței Mnemosyne nu-i putem cere altceva decît să nu uităm nimic din ceea ce ne poate apăra de frig. Tot ce se pierde În largul mării mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mai e o statuie nepăsătoare, ci un om viu care Își dă seama că participarea sa la frumusețea lumii nu e posibilă fără să știe că Într-o zi o va pierde. O astfel de rană ar fi salvat și sfinxul egiptean de la indiferența sa himerică, făcînd din el un animal capabil să sufere și să moară. Un Ahile imun la orice pericol nu și-ar justifica nici curajul. Ar fi, sub zidurile Troiei, o simplă mașină de luptă care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
am uitat În urmă. Muntele fermecat și nemuritor al copilăriei Își ridică nimbul strălucitor și pur tot mai departe. Acolo am fost asemenea zeilor, nemuritori, avînd și defectele lor, indiferența față de greșeli și indiferența față de timp. Nici nu bănuiam că sfinxul există și așteaptă să-l Întîlnim. Atunci Încă nu bănuiam foarte multe altele. De pildă, grija necesară pentru felul cum ne risipim această unică viață. Încă n-am pronunțat cuvîntul destin. Sa surîd? Știu prea bine că acesta e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
merg gîndindu-mă că speranța liniei sinuoase nu poate fi alta decît linia dreaptă, toate Îmi vorbesc despre faptul că moartea exaltă setea de veșnicie, această sete albă cu piscurile acoperite de lumină sau de zăpezi, Muntele... Față În față cu sfinxul, omul are nevoie de muntele din sine ca să gîndească și să creadă. Apoi coboară În cîmpie și construiește. Căci cîmpia va rămîne, totuși, opera și consolarea sa. Sisif singur cu stînca sa este singur cu soarta sa. Dar pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
că nici toată apa mării n-ar fi destulă pentru a spăla o pată de sînge intelectuală), Însă pe potecile pustii amintirile par după un timp o eroare. Sus, pe ultima creastă, vîntul nu mai șlefuiește În piatră decît figura sfinxului de la piramide cu ochii ațintiți În gol. El nu aude nimic din zgomotele de jos, nimic din ceea ce provoacă teamă și sete. Nu-l ating nici speranța, nici bucuriile celor ce cutreieră cîmpia. Și singurul său orgoliu e de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nimic din ceea ce provoacă teamă și sete. Nu-l ating nici speranța, nici bucuriile celor ce cutreieră cîmpia. Și singurul său orgoliu e de a fi orb și surd, de a surîde și celui ce l-a desfigurat. Dincolo de acest sfinx nu mai există nimic. Trebuie să ne Întoarcem odată cu Anteu. Unica aventură adevărată pe Înălțimile Muntelui aparține propriei noastre singurătăți. Altă nemurire nu vom găsi decît aspirația de a justifica, revenind În cîmpie, partea noastră cea mai durabilă. Piramida nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
care n-are rost să discuți. Dacă vrem neapărat un zeu, n-avem decît să-i dăm acest nume focului care curge de la flacără la cenușă și iarăși mai departe... La lumina focului lui Heraclit, omul rămîne singur ca Înaintea sfinxului. CÎmpia Își dezvăluie astfel obrazul trecător. Ea hrănește, dar se deschide să primească și mormintele. Nimeni nu va fi Îngropat Între iluzii pe munte. Acolo rămîne stînca singură În ploaie, ca un zeu virtual. Dacă va izbuti cineva, lovind-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
aș putea Îmbrățișa, ca adevăr, Îi aparține. Sirenele cîntă ca zeii pe Înălțimile Muntelui; Într-un cer gol, dar nu zeii mă preocupă; fără un munte, cîmpia s-ar mulțumi să-și satisfacă pasiunile, n-ar ridica piramide, și nici sfincși cu ochii Împăienjeniți de nisip, Însă ea singură ne Îngăduie să strivim Între brațe o fericire concretă și să lăsăm un răspuns după noi. Totul În jur se referă cu prisosință la faptul că n-am visa nemurirea dacă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ne Îngăduie să strivim Între brațe o fericire concretă și să lăsăm un răspuns după noi. Totul În jur se referă cu prisosință la faptul că n-am visa nemurirea dacă n-am iubi viața. Și chiar dacă grecii au inventat sfinxul pentru a sărbători victoria asupra lui, iar În viață nu decurge totul ca În mitologie, Oedip a dat pe muntele Phikion singurul răspuns posibil. Căci există o datorie mult mai dificilă și mai importantă decît aceea de a Înfrunta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
stîncă șiroind de soare, amintindu-și cum s-au petrecut lucrurile, mai Întîi la Împărțirea unui animal sacrificat unde el, titanul, l-a mîniat pe Zeus rezervîndu-i partea cea mai rea, apoi celelalte; focul, care este pentru el ceea ce era sfinxul pentru Oedip, punctul unde viața i s-a schimbat esențial, căpătînd un sens la care va raporta apoi totul... Singur Într-o beție de lumină, de albastru și să nu poți să uiți, să nu poți să ierți, să deschizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
voi muri; dar vreau să clădesc o piramidă măcar cu sîngele meu. Și atîția vor spune că am disprețuit dragostea, că am respins dragostea nimfei Echo, cînd, de fapt, pe mine mă aștepta această fîntînă cum Îl aștepta pe Oedip sfinxul...) Narcis a urmat Îndemnul filosofiei grecești fără să aibă vocația echilibrului din arta greacă. Singurătatea lui secetoasă rodește doar un lirism de negație. Cu alte cuvinte, În Narcis, Sisif se contopește cu stînca. El fiind și stînca și Sisif nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
a intrat. Într-un fel, se va răzbuna Împotriva lucidității sale scormonitoare care i-a dezvăluit singurătatea fără să sădească În ea altceva. Pe nesimțite, În ființa lui Narcis s-a produs și un alt echivoc. Este În același timp sfinx și Oedip, un sfinx pe care nu-l mai satisface răspunsul „Eu Însumi” pentru că sfinxul din apă pretinde că acesta e și numele lui, nu numai numele lui Oedip aplecat deasupra fîntînii. E unul din acele cazuri disperate cînd Oedip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
fel, se va răzbuna Împotriva lucidității sale scormonitoare care i-a dezvăluit singurătatea fără să sădească În ea altceva. Pe nesimțite, În ființa lui Narcis s-a produs și un alt echivoc. Este În același timp sfinx și Oedip, un sfinx pe care nu-l mai satisface răspunsul „Eu Însumi” pentru că sfinxul din apă pretinde că acesta e și numele lui, nu numai numele lui Oedip aplecat deasupra fîntînii. E unul din acele cazuri disperate cînd Oedip nu va mai avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
dezvăluit singurătatea fără să sădească În ea altceva. Pe nesimțite, În ființa lui Narcis s-a produs și un alt echivoc. Este În același timp sfinx și Oedip, un sfinx pe care nu-l mai satisface răspunsul „Eu Însumi” pentru că sfinxul din apă pretinde că acesta e și numele lui, nu numai numele lui Oedip aplecat deasupra fîntînii. E unul din acele cazuri disperate cînd Oedip nu va mai avea la Îndemînă răspunsul invincibil care l-a ajutat În fața sfinxului. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
pentru că sfinxul din apă pretinde că acesta e și numele lui, nu numai numele lui Oedip aplecat deasupra fîntînii. E unul din acele cazuri disperate cînd Oedip nu va mai avea la Îndemînă răspunsul invincibil care l-a ajutat În fața sfinxului. De data aceasta sfinxul a luat perfid chipul victimei și formula știută de Oedip nu-i mai era de nici un folos. La ce mai folosește o Înțelepciune care nu Îngăduie măcar un dram de fericire? Întrebarea sună retoric, dar mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
pretinde că acesta e și numele lui, nu numai numele lui Oedip aplecat deasupra fîntînii. E unul din acele cazuri disperate cînd Oedip nu va mai avea la Îndemînă răspunsul invincibil care l-a ajutat În fața sfinxului. De data aceasta sfinxul a luat perfid chipul victimei și formula știută de Oedip nu-i mai era de nici un folos. La ce mai folosește o Înțelepciune care nu Îngăduie măcar un dram de fericire? Întrebarea sună retoric, dar mă tem de ceea ce Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
și mine. Convertit la religia mării, rămîn În fața măreției ei tot barbar... Nu face Însă parte și stînca lui Sisif din trupul aceleiași zeițe care-i dă puteri proaspete lui Anteu? Ca, dealtfel, și piatra În care a fost cioplit sfinxul slut și indiferent de la piramide? Aceasta nu demonstrează decît că În același pămînt se află și viața, și moartea, și seva hrănitoare, și indiferența și dacă grecii au lăsat neatins pămîntul colinelor pe care și-au construit templele au făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
lumina ce limpezește totul. Abia cînd soarele intră În nori și obrazul său revine asupra pămîntului, vom recunoaște trăsăturile lui Oedip, iar buzele Întredeschise vor murmura „socot că totul e bine”, În timp ce În țărînă șarpele se reface din bucățile Însîngerate. Sfinxul nu suie niciodată pe Olimp și nu intră nici În atelierele sculptorilor de la apogeul clasicismului grec. Acolo sînt zeii, iar el e totdeauna de aceeași parte cu Oedip, unde zvîcnește un sînge plin de speranța și de temeri. Dar oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
și el la un moment dat o formă de fugă. Și simt că plăcerea de a aspira mirosul de iarbă Înflorită nu mă mai Împiedică să mă Îndoiesc de entuziasmul cu care Dionysos aleargă după bucurii imediate. Undeva În preajmă, sfinxul dă tîrcoale iarăși... Mă tem că nu voi avea niciodată Întreagă bogăția unei clipe, risipind-o cînd trebuie s-o apropiu de buze. Rostesc deci numele lui Dionysos cu regretul de a nu-mi fi de ajuns. Apolo și Dionysos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
inimă divină; Însă de reținut e faptul că filosoful producea asupra celor ce-l ascultau aceeași impresie ca și muzica abilului cîntăreț sfîșiat de Apolo. Nu el-, ci judecătorii săi reprezintă clasicismul. Turbulentul Socrate e un spirit baroc. Cum și sfinxul e un animal baroc. Amîndoi pun Întrebări ciudate Într-o lume care sărbătorea ieșirea lui Tezeu din labirint și care, În cele din urmă, văzînd În ei un pericol, un risc, Îi suprimă pe amîndoi. Socrate e chiar mai ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
un animal baroc. Amîndoi pun Întrebări ciudate Într-o lume care sărbătorea ieșirea lui Tezeu din labirint și care, În cele din urmă, văzînd În ei un pericol, un risc, Îi suprimă pe amîndoi. Socrate e chiar mai ciudat decît sfinxul; după fiecare răspuns el surîde și pune altă Întrebare. Procesul său Îi confruntă din nou pe Apolo și Marsyas. Și mă Întreb dacă peste optsprezece secole judecătorii lui Socrate n-ar fi fost personaje de Renaștere, În măsura În care Renașterea și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Închis și rîvnește un zbor ca Icar. Adăugind melancolia lui Anteu aripilor lui Icar vom avea barocul. Barocul nu În formele sale fericite și declamatorii ca la Bernini, ci acolo unde caută și Întreabă; unde se află ca Oedip În fața sfinxului; În amieze tulburi, amestec de luciditate și vis, ca aceasta, cînd lumina și norii tind Împreună spre o ploaie posibilă... Obrazul care caută e baroc. Clasicismul repetă. Perfecțiunea clasică Închide cercul și renunța la tot ce se află În afara lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
care mîna sculptorilor n-a ezitat să cioplească astfel. Opțiunea mea rămîne o chestiune de gust și de inadecvare, În ciuda afecțiunii pentru Elada. Si, pe urmă, Îmi place prea mult ideea că ochii personajelor desenate de manieriștii florentini ascund ochii sfinxului. Ei se deschid parcă din nou... Poate că povestea barocului pornește mult mai departe decît de la Marsyas, de pe buzele unei guri mutilate care surîde nisipurilor altfel de cum statuile grecești, dar nu neapărat altfel decît ar fi făcut-o un satir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]