1,780 matches
-
Din înalturi prind să cadă Pe troiene viscolite, Sclipitoare, de zăpadă. Totu-i pustiit și rece, Negre ziduri, negre geamuri, Vântul șuieră și trece, Fulgii aruncând pe ramuri. Și în iarna grea, geroasă, Peste munții de zăpadă O voce-ncepu, sfioasă, Cântec dulce de baladă. Ca un plâns bate ninsoarea, Iar castelu-ntreg răsună; Norii luminează zarea Și se face vreme bună. E vocea iubitei sale! Flăcăul o recunoaște, Ecoul plutește-n vale Și-un nou dor în el se naște. Deodată
FLĂCĂUL CEL VITEAZ de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1430 din 30 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371981_a_373310]
-
Acasa > Versuri > Visare > ZI DE VARĂ Autor: Mihaela Alexandra Rașcu Publicat în: Ediția nr. 1422 din 22 noiembrie 2014 Toate Articolele Autorului Miroase-a fân cosit și-a vară În ziua-aceasta fără pată, Prin care timpul se strecoară Sfios și blând precum o fată. Se-aud tălăngi în muzici sacre Plutind eteric în ecouri, Livezile pustii și acre Se-ntind cu fețe de tablouri. Fântânile-și sclipesc magia Sub cumpene întortocheate, Înțelegând vrăjitoria, Vântul prin ele prinde-a bate
ZI DE VARĂ de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1422 din 22 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/372052_a_373381]
-
2016 Toate Articolele Autorului S-a-mbrăcat a iarnă, lutul, hoinărind prin barbă, gerul, crucea tatei și sărutul mi-au cântat la ușă, lerul! Zâmbea tata-n strai de lună foșnind sufletul prin casă, sub cosița-mi de alună puse mâna lui sfioasă. Din a cerului blând sunet tremurând pe șei de fluturi, m-a cuprins de-odat-un suflet cu-ale glasului dulci cânturi. Patru aripi de lumină îmi cântau în suflet lerul, din a Raiului grădină bunii mei cântau, cu cerul. Autor Doina
PATRU ARIPI DE LUMINĂ de DOINA BEZEA în ediţia nr. 2056 din 17 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/372326_a_373655]
-
în: Ediția nr. 1618 din 06 iunie 2015 Toate Articolele Autorului Macii roșii -ți ard în păr.... Mă privești zâmbind cu șagă, Gura-ți dulce ca o fragă Mă topește, îmi dă fiori. Ochii-ți verzi, mirific, ard, Trupul cald, sfios, mă-mbie... Poate-i doar o amăgire, Vara asta de smarald. Peste noi prăvale cerul Roi de stele, vis veral, Peisajul ancestral Îmi amplifică misterul. Vis păgân... Stelele salbă, Dulce-a verii dimineață Te îmbie, te răsfață, Să faci dragoste
VIS DE VARĂ de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 1618 din 06 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372439_a_373768]
-
Simt în schimb, citind aici, cu voi, un freamăt, de iubire, de viață dezmorțita, de un alt soare, ieșit deunăzi, la topit zăpadă, apropiind murmur cald, de ape reci, nori albi, deasupra-mi, trimiși de prin alte zări, întrebându-mă, sfioși, ce mai faci..., prietenoși, imaculați și pufoși zâmbindu-mi, știind că sunt bine, cu gând la tine și la soarele de mâine, curios, ce are ca să-mi spună, eu știu de fapt, c-are să fie vreme bună și-n inima
DOI IREVERSIBILI de COSTI POP în ediţia nr. 2238 din 15 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/372513_a_373842]
-
coboară). În general, predomină personificarea însoțită de melancolie : ``Și soarelui îi cresc genele prea lungi/ Cum scurtează ziua treptat, alt cuțit/ Frunzele se clatină, Tu știi,... ca atunci... Tu știi). Orice amănunt al decorului evocă o clipă de iubire. Delicată, sfioasă, zâmbind amintirilor, atinge tema iubirii prin confesiune: ``Venirea tmi-a-mpodobit privirea cu raze arzătoare``... ( Să nu pleci). Schițează peisajul din câteva linii de vegetal în care predomină liniștea luminii ``În amurgul de floare`` În care firele ierbii râd, iar ``Anotimpul curge
LIRISM FEMININ DE RENATA ALEXE de LIA RUSE în ediţia nr. 1482 din 21 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372912_a_374241]
-
Vesel îmi coboară -n casă Aducând lumini din Empireu. Îl invit cu plăcere la masă Și-i dau bucate din desaga lui, În poală, merindea mea săracă Stropită -i cu lacrima cerului . Perdele sunt unse cu lumină Suflare lină, lucie , sfioasă, Coboară pe fruntea dimineții Și leagănă-armonii prin casă. Uimită stau, privesc cu nesaț, O rază jucăușa furată de vânt Ce- mi lunecă domol pe braț, În priviri , în suflet și -n gând. Se desface -n flăcări de petale, Prelung, mângâios
SOARELE MEU de ELENA NEGULESCU în ediţia nr. 1566 din 15 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372996_a_374325]
-
privirea, Durerea-mi e dublată ca-n oglindă Apune sângerânda amintirea, Și simt că moartea vine încet - șoptindă. Dar deodată un fulger se revarsă, Și te zăresc în raze de topaz, Și simt cum catifeaua mâini-ți calde Mă mângâie sfioasa pe obraz... Eu îți privesc conturul printre lacrimi Dar... nu ești tu, și mi-e atât de dor Încerc să te ating, să mi te-apropii, Să-ți dau o sărutare și să... mor. ZÂNĂ MEA DE UMBLET Te-am
LACRIMI DE DOR ŞI DE DURERE (POEME) de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 916 din 04 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/371098_a_372427]
-
și nu e de mirare, pentru că, fără existența divină, nu s-ar fi născut asemenea versuri: „N-ajungi la mine-ngenuncheat / Nu sunt icoană de-nchinat / Doar port altar în os zidit / Și-n el pe Cristul răstignit.” (N-ajungi la mine...) Sfioasă, slova curge lin, precum vinul din cană. Slova este suspinul răstignit „Pe o cruce zidită-ntr-o rană”. Slova are și rol taumaturgic și de ablutizare, precum apa scursă din cenușa lustrală, rămasă în urma arderii crenguțelor de finic, din Duminica
RECENZIE LA CARTEA AURICĂI ISTRATE PETARDE RECI (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 855 din 04 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/344758_a_346087]
-
precum vinul din cană. Slova este suspinul răstignit „Pe o cruce zidită-ntr-o rană”. Slova are și rol taumaturgic și de ablutizare, precum apa scursă din cenușa lustrală, rămasă în urma arderii crenguțelor de finic, din Duminica Floriilor: „Curge slova sfioasă atinsă de jar / Și un vers se prelinge pe cană / Un suspin rătăcit răstignit în zadar / Pe o cruce zidită-ntr-o rană // Spală slova păgâne sudalme de șanț / Rotunjit peste ele stă cerul / Și duioase chemări îmblânzite de lanț
RECENZIE LA CARTEA AURICĂI ISTRATE PETARDE RECI (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 855 din 04 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/344758_a_346087]
-
-n vis Și suflete blânde răsfață, Tresare iubirea din paradis, Covor se așterne, în față... Cu pașii uniți se pleacă pe el Și viața frământă o viață! Părinții-nalță o rugă spre Cer, Așteaptă de-acolo povață... Domnul primește șoapte sfioase Și trimite, cu drag, către ei: Cunună cu zile frumoase, Cinstire, mărire, iubire și Zei... Referință Bibliografică: În ziua nunții / Virginia Vini Popescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1762, Anul V, 28 octombrie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015
ÎN ZIUA NUNȚII de VIRGINIA VINI POPESCU în ediţia nr. 1762 din 28 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/344822_a_346151]
-
floare, ce tainic mă-nconjoară. Plutesc în nesfârșirea ce sufletul îmi poartă Intru încet, deschisă mi-e ușa de la soartă De rugăciuni fierbinți mi-s gândurile ninse Păstrate-s cu credință, de vremuri neatinse. Plutesc în al căsuței pridvor, pășind sfios Să nu-mi ucidă visul curat și luminos Și să nu calc pe file prin colțuri risipite Din care să răsară doar amintiri cernite. Plutesc, mă-ndrept agale spre casa nemuririi În care masa-i plină cu tainele iubirii Răzbate
PARFUM ŞI CULOARE... DIN SUFLET DE FLOARE (POEME) de PAULA DIANA HANDRA în ediţia nr. 828 din 07 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345752_a_347081]
-
Acasa > Versuri > Spiritual > NEPĂSAREA CERULUI Autor: George Safir Publicat în: Ediția nr. 548 din 01 iulie 2012 Toate Articolele Autorului Prea multă plângere în lume...!, prin lacrimi plâng cuvintele și văd atâtea litere cum se șterg sfios la ochi... De ce tu, Dumnezeule, cu prea mare-a ta putere, nu poți schimba un alfabet? În turnul Babel tot ne ții încurcați în mii de limbi, când abia ne descurcăm, cu pixul, în caligrafii? Prea multă plângere în lume
NEPĂSAREA CERULUI de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 548 din 01 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345783_a_347112]
-
nu poți schimba un alfabet? În turnul Babel tot ne ții încurcați în mii de limbi, când abia ne descurcăm, cu pixul, în caligrafii? Prea multă plângere în lume...!, prin lacrimi plâng cuvintele și văd atâtea litere cum se șterg sfios la ochi... De ce tu, Dumnezeule, în prea mare mila ta, întorci fața de la noi să nu vezi cuvintele cum se scaldă în noroi? Prea multă plângere în lume...!, prin lacrimi plâng cuvintele și văd atâtea litere cum se șterg sfios
NEPĂSAREA CERULUI de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 548 din 01 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345783_a_347112]
-
sfios la ochi... De ce tu, Dumnezeule, în prea mare mila ta, întorci fața de la noi să nu vezi cuvintele cum se scaldă în noroi? Prea multă plângere în lume...!, prin lacrimi plâng cuvintele și văd atâtea litere cum se șterg sfios la ochi... De ce tu, Dumnezeule, în palatul tău ceresc, nu mai cauți salahori să rânească bălegarul care pute pe pământ? Și mai spui ca o minciună, amăgindu-ne perpetuu, trimițând pe sfântul Petru, (nu era deajuns poetul!) mână-n mână
NEPĂSAREA CERULUI de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 548 din 01 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345783_a_347112]
-
mare artist al cuvântului, căruia i-a dat străluciri perene, acest nabab al metaforelor, acest purtător al zâmbetului blând-amar, trecut prea timpuriu în nesfârșita noapte a umbrelor”. ( I. Peltz: Zâmbetul care a pierit, manuscris) Mă uitam la el, tăcut. Citea sfios, încurcat. Căutam să văd din-colo de gestul lui frânt, nervos. Mă interesa omul de dincolo de literatură (...). e o comedie în trei acte. Are câteva personagii și un motto, dar nici o lungime, nici o dulcegărie (deși e poveste de dragoste la mijloc
ANIVERSARE -BOGDAN AMARU, ARTICOL DE ION I. PĂRĂIANU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 832 din 11 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345820_a_347149]
-
râd, De privire-i să mă prind Și în suflet să-i strecor Dragostea, să nu mă uite. Și-mbătată de iubire, Să zâmbească, să se-admire De la brâu până la frunte. Sânii fragezi, pere coapte... Ce mai soi, poamă aleasă! Ea sfioasă... și-i apasă; Oare cum o văd că-i noapte? Brațul și-l încolăcește Peste umăr, peste sân; Aș râde, dar mă abțin; Și ea vrea, dar se sfiiește. * * * Râde, s-a desprins din vrajă Și aleargă-n sus, pe
STRADA VECHE PRIETENULUI MEU GEORGE ROCA de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 833 din 12 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345824_a_347153]
-
muntele îl râde Formând reflex doi sori? Se-apropie nostalgic Și brusc,se-nseninează Zărind năframă albă În repede-asfințit: “Ce dor mi-a fost crăiasă Ca să te știu asemeni Cum inima-mi nebună De mult te-a zămislit!” Roșind de încântare Sfioasă peste poate Șoptit doar,castelana Răspunse:”Dragul meu!” ... Și-așa sfârși povestea Ce-am spus-o într-o seară-n Castelul de pe munte Iubit de Dumnezeu. DAN MITRACHE Referință Bibliografică: POVESTE LA CASTEL / Dan Mitrache : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
POVESTE LA CASTEL de DAN MITRACHE în ediţia nr. 1202 din 16 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347832_a_349161]
-
mă minuni. Ruginie ca o frunză Întomnată-n toamne reci, Iarna, de o să te-ascunză, Te-o găsi, să-mi fii pe veci. Doamne, câtă amintire Pentru câte n-or fi fost, În mirifica iubire Avem unic adăpost. Inocentă și sfioasă, Uneori cu chip aprins, Pudică și mătăsoasă, Cu un aer fin, distins, Doamne, câtă împlinire! După nopți zdrobită-n zori De tristeți și neiubire, Ești a mea, te dor, mă dori... Dedicată și matură, Deși o copilă-n trup, O
TE DOR, MĂ DORI... de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1110 din 14 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347365_a_348694]
-
de abonati:abonati->accesari / articol->accesari / cititor->voturi / articol->cititori / articol I. SENSUL IUBIRII, de Mirela Borchin, publicat în Ediția nr. 1139 din 12 februarie 2014. Clipocind mă prelingeam pe-o stâncă, tot mai jos, apă dulce, ne-ncepută, agățându-se sfios de vreo creangă de vreo frunză pân' să-nceapă chiar să curgă cu puterile-nzecite însutite înmiite cântând în timp ce se freca de pietre ... Citește mai mult Clipocindmă prelingeampe-o stâncă,tot mai jos,apă dulce,ne-ncepută,agățându-se sfiosde vreo creangăde
MIRELA BORCHIN [Corola-blog/BlogPost/347309_a_348638]
-
dar ea da să fugă pe lângă el în direcția opusă, pe când printr-o mișcare rapidă el a prins-o de dupa braț, apoi la fel de rapid o apucă și de picioare și o ia în brațe. Ea a tăcut total atunci; era sfioasa și clipind des se lasă ușoară în mâinile lui. Din când în când mai ridică câte o sprânceană. La un moment dat, auzind după zgomotul pașilor lui că apa era acum adâncă, se uită la el fix și nu și-
FRUNZA VIETII.. de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1278 din 01 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347415_a_348744]
-
spongios, cu pori, Fiindu-ți demon trist, eteric... Se-ntâmplă des și, uneori, Nu te găsesc, te caut Și nu aud, nu văd, nu dori, Nu țipi, nu plângi din spasm de flaut... Se-ntâmplă des și, uneori, Te prind sfios în brațe Când te cuprind de subțiori În visu-mi ce nesaț e... Se-ntîmplă des și, deseori, Ceea ce voi, se-ntrupă: Ca tu, iubito, să adori Sărutu-mi de pe cupă... Se-ntâmplă des și uneori Se-ntâmplă des și tot mai des
SE-NTÂMPLĂ DESEORI... de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1098 din 02 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347485_a_348814]
-
alți câțiva erau la tablă. Binevoitor, profesorul Grănicescu, un domn respectabil, în jur de șaizeci de ani, cu o frunte înaltă și început de chelie, mă privește peste ochelari și mă gratulează cu un zâmbet larg: - Intrați, intrați! Mă apropii sfioasă de catedră. - Nț, nț, nț!, clătină el galeș din cap și ridică o mână în aer trasând un cerc perfect, imaginar, deasupra capului. Vă rog să vă întoarceți și să lăsați ce aveți de lăsat acolo, pe prima bancă. Și
GRĂNICESCU ŞI CECILIA de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 746 din 15 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348840_a_350169]
-
pe foile Ceciliei. Timid, o bate ușor pe umăr: - Mă scuzați!, zice șoptit, dar nu prea șoptit, ci suficient de tare cât să se audă în tot amfiteatrul. - Da, răspunde Cecilia calmă. - De cât timp ați intrat în examen?, întreabă sfios, frângându-și mâinile și învârtind în gol cel de-al treilea nasture de la haina bej pe care tocmai o aruncase pe umeri. - Păi... nu știu... ridică Cecilia din umeri, neînțelegând unde vrea să ajungă. Mirată, lumea din sală și-a
GRĂNICESCU ŞI CECILIA de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 746 din 15 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348840_a_350169]
-
anul 1980. Este perioada unor începuturi visate nu doar cu ochii minții, ci și cu cei ai sufletului. Când firul acela ce se prindea de capătul începuturilor mă trăgea cu aviditate spre cer, spre lumea aerului, când pasiunea zborului trecea sfioasă prin sita trupului meu și își acumula colbul în suflet. Când visele nopților mele erau bântuite de legenda zburătorului Icar, doar că penele mele nu erau confecționate din ceară, ca să se topească sub fierbințeala soarelui, ci din o putere lăuntrică
INTERVIU CU UN AVIATOR, MARIAN COVACHE de CORNELIA VÎJU în ediţia nr. 737 din 06 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348826_a_350155]