988 matches
-
târziu la Iași (unde predă un timp ca suplinitor la desen la Liceul militar). Participă la expoziția ""Tinerimii artistice"". În 1912 termină cursurile Școlii naționale de Belle-Arte și obține prin concurs certificatul de "pictor bisericesc". Va zugrăvi bisericile din Scorțeni, Siliște, Poeni, Văleni și altele. Se căsătorește în 1913 cu Ecaterina Climescu și va avea doi copii, Catrina și Petru. Din cauze economice renunță la pictură câțiva ani și lucrează ca redactor la ziarul "Iașul".În 1916 expune la București 94
Nicolae Tonitza () [Corola-website/Science/297815_a_299144]
-
arhitect a fost Gh. Vasiliu, foarte cunoscut la aceea vreme datorită măiestriei sale, având la activul său clădirea școlilor din Tudora, Siminicea, Burdujeni sat, precum și Bucecea. Un mare binefăcător, acest arhitect avea una din cele mai frumoase gospodării în satul Siliștea, se spune că mulțumirea acestuia era să-și viziteze construcțiile. Școala are lungimea de 24 m cu două săli foarte spațioase, o sală având lungimea de 11 m iar lățimea de 7 m. În anul 1923 T. Scriban iese la
Stamate, Suceava () [Corola-website/Science/301999_a_303328]
-
astăzi satul Mitocu Dragomirnei și Mănăstirea Dragomirna erau niște vechi seliști pustii, satul Dragomirești și „locul pustiu Ungurașii”. Printr-un uric din 24 februarie 1587, domnitorul Petru Șchiopul i-a dăruit diacului Ilie Crimcovici („Ilie diiacu, fiul Crimcoae din Suceava") siliștea Ungurașii, aflată pe apa Sucevei. El a fost răsplătit pentru ajutorul credincios oferit domnitorului în lupta cu năvălitorii cazaci. Pe aceste locuri se așezaseră câțiva călugări care clădiseră un schit de lemn. Diacul (scriitor de cancelarie la curtea domnească) Ilie
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
(n. la 12 noiembrie 1944, Siliștea Crucii, Dolj - d. 3 februarie 2005, Mureni, Mureș) a fost un traducător român, din literaturile franceză și germană. s-a născut la 12 noiembrie 1944, în localitatea Siliștea Crucii, județul Dolj, fiind fiul Ioanei și al lui Gheorghe Nemeș, morar
Mihail Nemeș () [Corola-website/Science/312944_a_314273]
-
(n. la 12 noiembrie 1944, Siliștea Crucii, Dolj - d. 3 februarie 2005, Mureni, Mureș) a fost un traducător român, din literaturile franceză și germană. s-a născut la 12 noiembrie 1944, în localitatea Siliștea Crucii, județul Dolj, fiind fiul Ioanei și al lui Gheorghe Nemeș, morar. Mihail Nemeș a urmat școala generală în satul natal, apoi școala profesională a "Grupului Școlar Electroputere din Craiova" (1958-1962), calificându-se ca matrițer-sculer, meserie pe care a practicat
Mihail Nemeș () [Corola-website/Science/312944_a_314273]
-
catedră și, retras în satul natal, se dedică exclusiv tălmăcirii unor mari poeți de expresie germană și franceză. Viața îi este marcată de alternanța între activitățile neintelectuale - va fi miner la "Baia Borșa" (1984-1985), matrițer la Băilești (1985-1987), morar la Siliștea Crucii (1994-1999) - și încercarea de revenire la profesia sa de bibliotecar la Întreprinderea „Nicovala” din Sighișoara (1987-1991), profesor de franceză și română la școlile generale din Albești (1991-1993) și Archita (1993-1994, din 1999 până la moarte) în județul Mureș -, preocuparea permanentă
Mihail Nemeș () [Corola-website/Science/312944_a_314273]
-
Valea Mare a fost desființat și comasat cu satul Faraoani. Trei obiective din comuna Faraoani sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monumente de interes local. Două dintre ele sunt clasificate ca situri arheologice: situl de „la Siliște”, ce cuprinde urmele unor așezări din secolele al VIII-lea-al IX-lea, respectiv al XIV-lea-al XV-lea; și situl de la sud-est de satul Faraoani, unde s-au găsit urmele unei așezări și o necropolă din secolele al
Faraoani, Bacău () [Corola-website/Science/310141_a_311470]
-
județul Teleorman. Este străbătută de șoseaua județeană DJ503, care duce spre sud-est la Toporu, Stănești și Giurgiu (unde se termină în DN5B), și spre nord-vest în județul Teleorman la Drăgănești-Vlașca (unde se intersectează cu DN6), Botoroaga, Moșteni, Videle, Blejești, Purani, Siliștea, Poeni, apoi mai departe în județul Dâmbovița de Șelaru, și în județul Argeș de Slobozia, Mozăceni, Negrași, Rociu, Oarja (unde are un nod pe autostrada A1 și Căteasca. De asemenea, prin comună trece și șoseaua județeană DJ503A, care duce spre
Comuna Răsuceni, Giurgiu () [Corola-website/Science/310498_a_311827]
-
până când acesta a fost desființat în 1834 și împărțit între ceea ce urma să fie județele Botoșani și Iași. La sfârșitul secolului al XIX-lea, orașul era reședința plășii Coșula a județului Botoșani, fiind alcătuit din centrul orașului, plus suburbiile Bojica, Siliștea, Munteni, Burdujani și Bahluiul, populația totală fiind de 4196 de locuitori. Funcționau în oraș o farmacie, un spital, un birou telegrafo-poștal, trei biserici, o școală de băieți cu 133 de elevi și o școală de fete cu 95 de eleve
Hârlău () [Corola-website/Science/297053_a_298382]
-
1588, cînd voievodul Moldovei, Petru Șchiopul, îi făcuse danie lui Andrei hatman și pîrcălab de Suceava un rînd de sate din lunca Răutului, inclusiv Nemteni și Căinărești din preajma rîului, inclusiv un preot și cîțiva băjenari din Țara Leșească. Pe atunci siliștea avea o bisericuță de lemn acoperită cu stuf.(Documente privind istoria României. Veacul XVI. A. Moldova. București, 1951). Moșierul satului Enache Panaiiti care depuse jurămînt de credință țarului obținînd titlul de nobil a ridicat pe acest ținut o biserică din
Gura Căinarului, Florești () [Corola-website/Science/305113_a_306442]
-
azi s-au așezat cu traiul cu mai bine de 6 milenii în urmă, adică prin mileniul IV î.Hr. Pe la mijlocul mileniului II î.Hr. aici a fost o așezare umană, care a existat cîteva secole. Apoi, în era noastră, alte 4 siliști intenționau să se dezvolte, dar, ca și celelalte, au avut o soartă tragică. De pe locurile lor au fost depistate mai multe vestigii arheologice. Investigațiile de teren cel mai activ au fost efectuate de savantul Gheorghe Postică, născut în această localitate
Mereni, Anenii Noi () [Corola-website/Science/305131_a_306460]
-
au fost cîteva cătune, posibil, cu aceste denumiri, dar cu anii ele s-au contopit, formînd un sat mare. Pe aceste locuri, însă, au trăit băștinașii în timpuri foarte vechi, din care cauză satul prezintă un mare interes arheologic. Străvechea siliște Cotiujeni se afla spre vestul actualului sat, lîngă drumul spre Larga, pe malul drept al unui pîrîiaș, care se varsă în r. Vilia. Așezarea s-a aflat pe coasta unui deal, pe care se văd bine pete cenușii de cenușă
Cotiujeni, Briceni () [Corola-website/Science/305136_a_306465]
-
care se varsă în r. Vilia. Așezarea s-a aflat pe coasta unui deal, pe care se văd bine pete cenușii de cenușă. S-au depistat aici cioburi de vase de lut, case de animale, unelte de piatră ș. a. obiecte. Siliștea ține, după E. Sava, de Cultura Nouă a epocii tîrzii a bronzului (sec. XIII î. Hr.). Cam acelaș lucru constată și savantul arheolog Ion Hîncu. Dar vatra aceasta a fost părăsită, afirmă el, probabil de răul nomazilor de cîmpie. Abia după
Cotiujeni, Briceni () [Corola-website/Science/305136_a_306465]
-
Această năpastă s-a întîmplat în a. 376 d. Hr. După ea pînă în a. 700 nu a mai vrut nimeni să se stabilească aici, considerînd locul necurat. Numai după o bună perioadà de timp a apărut aici o nouă siliște, alcătuită, mai ales, din bordeie. Care la rîndu-i a fost părăsită și ea. Din cauza năvălirii pecenegilor sau ulicilor. Cele 2 tumuluri din partea de nord-vest și cele 2 dinspre sud-vest rămîn a fi confirmarea urgiilor îndurate de strămoșii cotiujenenilor. Pină nu
Cotiujeni, Briceni () [Corola-website/Science/305136_a_306465]
-
cu satele Răuțel la nord, Hiliuți la vest, Natalievca la est, Glinjeni la sud. În jurul așezării se văd hârtoape împădurite, pe costișe - livezi întinse. Moșia satului e marcată cu 4 movile funerare, moștenite din adâncul tumultos al istoriei. La început siliștea purta toponimul Smărăndeni, de la numele Smaranda, o moșiereasă care venise aici de prin părțile Hotinului prin 1818 cu întreaga sa familie. Rămasa văduva, Smaranda a de-venit capul familiei si pentru a-si lucra pământurile a chemat oameni din alte
Mărăndeni, Fălești () [Corola-website/Science/305168_a_306497]
-
pentru războaie de țesut, răzuitoare, cuțite și topoare de silex, unelte din corn și os. Au mai fost găsite oase de animale domestice (bou, oaie, porc) și sălbatice. Locuitorii așezării se îndeletniceau cu agricultura și creșterea animalelor, cunoșteau țesutul". Deși siliștea de pe malul stâng al Prutului avea altă denumire - Zubreuți transformată mai târziu în Vasileuții de Jos, ea a fost menționată în scris la 3 iunie 1374 (Documente privind istoria României, Veacul XIV-XV). Inundațiile devastatoare ale Prutului i-au silit pe
Cobani, Glodeni () [Corola-website/Science/305174_a_306503]
-
prahovene: Gherghița, Târgșor, Breaza, Slănic, Comarnic, Filipești, Văleni . La 11 ianuarie 1581, Mihnea Turcitul consemna printr-o carte domnească lui Ursu și Oancea, cu feciorii lui, ca să le fie lor moșie la Urlați (...), din câmpu și din apă și din siliștea satului ... La 3 iunie 1595, Mihai Viteazul dădea poruncă lui Ursu și cu feciorii lui, anume Stan și Radul, și feciorilor lor (...), ca să le fie lor moșie în "Deaul Bobului" și cu viile din partea Albului feciorul Bălței jumătate, și din
Istoria orașului Urlați () [Corola-website/Science/306040_a_307369]
-
domnești, s-au însămnat cu optu pietri hotară care s-au pus în lungul câmpului despărțind mijlocul rămăind giumătate de câmpu în parte de sus și giumătate în parte de gios, și într-această măsură prin mijlocul câmpului rămâne și siliște tăetă în două și s-au dat giumătate de sat parte de gios în parte mănăstirii despre munții Vicovilor, și cu poiana slatinii ce iaste în munți despre Vicove, și pe această parte a mănăstirii ce iaste pe din gios
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
parte a mănăstirii ce iaste pe din gios cuprinde și apa Sirițălului, iară parte ce din sus a Crasnei au rămas în parte lui Alexandru Ilschi, cu poiana din pogorul Crasnei ce să numește despre pârâul Corbului cuprinzând giumătate de siliște și pe parte din sus a lui Ilschi, și măsura siliștii încă să se știe că au cuprinsu 16 odgoane. Iarăși cu aceeași funii ce s-au măsurat și celalalt câmpu, și această măsură a siliștii s-au tăet în
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
Sirițălului, iară parte ce din sus a Crasnei au rămas în parte lui Alexandru Ilschi, cu poiana din pogorul Crasnei ce să numește despre pârâul Corbului cuprinzând giumătate de siliște și pe parte din sus a lui Ilschi, și măsura siliștii încă să se știe că au cuprinsu 16 odgoane. Iarăși cu aceeași funii ce s-au măsurat și celalalt câmpu, și această măsură a siliștii s-au tăet în două și în capul hotarului despre răsărit osăbit de piatra ce
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
Corbului cuprinzând giumătate de siliște și pe parte din sus a lui Ilschi, și măsura siliștii încă să se știe că au cuprinsu 16 odgoane. Iarăși cu aceeași funii ce s-au măsurat și celalalt câmpu, și această măsură a siliștii s-au tăet în două și în capul hotarului despre răsărit osăbit de piatra ce iaste pusă în capul hotarului, în pogor, s-au făcut și bour într-un arin și taea peste topliță și piste apa Sirițălului pe la un
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
și cu bani, și deoarece tot el le-a propus să se instaleze cu traiul aici, pe malul Draghiștei, ca să fie aproape, repartizându-le pământ, țăranii s-au înnoit. Plugarii mulțumiți de generozitatea moșierului savant și scriitor și-au numit siliștea cu numele lui - Constantinovca. În unele documente istorice denumirea localității figurează și ca Constantinești. Alexandru Egunov, președintele Comitetului de statistică din Basarabia, în lucrarea sa "Gubernia Basarabia în anii 1870 - 1875. Enumerarea localităților", editată la Chișinău în 1879, constata: în
Constantinovca, Edineț () [Corola-website/Science/305511_a_306840]
-
pe moșia satului au rămas și trei movile funerare - cimitire ale cotropitorilor hordelor barbare, năvălite de peste Nistru din stepele asiatice. Letopisețul scris al acestei localități începe încă din timpurile lui Ștefan cel Mare. Lalova a crescut absorbind în sine 3 siliști nistrene străvechi - Ețcani, Stodolna și Cobâleanca. Ocina trecu de la bătrânul Copcici, la nepoata Tatiana. Aflăm despre aceasta din cărțile domnești ștampilate de voievozii Petru Rareș (16 martie 1529) și Iliaș Rareș (3 aprilie 1550). Administrația militară rusă, conform catagrafiei din
Lalova, Rezina () [Corola-website/Science/305759_a_307088]
-
introdus pe cale artificială, nufărul alb ("Nymphaea albă"). Luciul de apă este ideal pentru practicarea canotajului. Ihtiofauna cuprinde exemplare de somn, crap, plătica, biban,știuca,roșioara,salău,caracuda. Pe malurile lacului se află următoarele localități: pe malul nordic Tâncăbești, Izvorani și Siliștea Snagovului (în NE), iar pe malul sudic Vlădiceasca, Ciofliceni, Ghermănești, Snagov și Șanțu-Florești. Pe o insulă se află Mănăstirea Snagov, ctitorita în secolul al XV-lea.
Lacul Snagov () [Corola-website/Science/305866_a_307195]
-
a epocii de bronz (sec. XIV-XII î. Hr.). A fost întemeiat, probabil, de Hristea, care pe la 1555 era pârcălab de Soroca, dar îl aflăm atestat documentar la 15 martie 1630, zi în care domnitorul Moldovei dăruiește lui Toderașcu, pârcălab de Soroca, siliștea Hristici. Dovada o aflăm în cartea hotarnică a moșiilor Hristici, Vanțina și Pîrliti, scrisă la 30 aug. 1803 (Documente din Basarabia. Chișinău, 1928, p. 118). In acest an răzeșul Arsenie Lozanu cu rudele sale s-au adresat domnitorului Moldovei Alexandru
Hristici, Soroca () [Corola-website/Science/305245_a_306574]