KorAP: Find »[drukola/base=simțământ & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...81 >

2,018 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

se regenereze din adâncurile conștiinței de sine, o lege căria trebuie să i se supuie așadar și artea reprezintațiunei dramatice. Al doilea fenomen, care ne (atinge) privește încă, atinge rezultatul ce iese din perseverarea pe acest stadiu al reprezentațiunei. Daca simțământul nemijlocit s-a tocit prin timp în repetarea necontenită și daca în genere individul a ieșit dintr-un period în care iritarea sa naturală și puterea sa lirică sânt puse în mișcare prin afectul afin din poet, atuncea s-arată

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și tocmai pentru că-și cunoaște mijloacele sale și s-a așezat în deplina lor posesiune nu va intenționa neciodată nimica decât ceea ce poate esecuta într-adevăr cu ele. Pentru că nu e supus afectului, de-aceea și spectatorul e liber de simțământul chinuitor de-a-l vedea mânat încoace și-ncolo de valurile nesigure ale simțirei. Pre cât e însă de demnitatea unui artist de-a se mișca pe terenul spiritului și de-a concepe tot ce-i special numai în raport (Bezug

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ne arată într-adevăr o viață nemijlocită, care însă nu e-mpăcată cu ideea (Begriff) și care are adeseori trebuința de-a fi reformată și adăugată de cătră conștiința cugetătoare. Așadar, pe câtă vreme artistul reprezintator se adresează la cugetarea noastră despărțită de simțământ, pe câtă vreme cunoaștem și admirăm intențiunile sale, până atuncea el încă nu a dat o (adevărată) veritabilă operă de arte în sensul cel mai nalt și neci nu ne-a putut transporta în iluziunea artistică. Căci, precum condiționează în tot cazul

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
lui despre stadiul întîi al simțirei 356 r nemijlocite, el, care-a avut o profundă cunoștiință asupra dezvoltărei sale artisticc. El zice: Despre Eckhof zice Engel, Idei la o mimică, I, pag. 66, că el nu se încredea neciodată la simțământ numai, ba că-și lua seama până și în cursul reprezintărei de-a nu precădea în simțământ pentru ca nu cumva, lipsit de judecată (Besonnenheit), să joace cu mai puțin adevăr, espresiune și armonie. {EminescuOpXIV 270} instrui pe alții, neci poți

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
dezvoltărei sale artisticc. El zice: Despre Eckhof zice Engel, Idei la o mimică, I, pag. 66, că el nu se încredea neciodată la simțământ numai, ba că-și lua seama până și în cursul reprezintărei de-a nu precădea în simțământ pentru ca nu cumva, lipsit de judecată (Besonnenheit), să joace cu mai puțin adevăr, espresiune și armonie. {EminescuOpXIV 270} instrui pe alții, neci poți a o învăța însuși de la cineva; la care artistul neci nu se poate ridica cu libertate în

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
atuncea ea iese și din readîncirea în reflexiune și (lucrul) activitatea discompunăto[are] al acesteia, și după pierderea ei părută se restabilează într-o formă sublimizată. Acesta e stadiul în care zărim artea reîntoarsă la natură și împăcată cu imedietatea simțământului. Actorul ni dă azi un întreg ce-a reușit a (fi) deveni o organizațiune complectă, care întreg însă ne permite să simțim în toată arătarea sa pulsațiunea vieței ce ni manifestă sufletul 358 r cel simplu și pretutindenea (esistent) de

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ce e reprezintabil, pentru că aparițiunea lor întreagă ne ridică îndată asupra prepusului cumcă lucrează numai o forță a naturei și cumcă domnește numai afectul. Noi vedem și gustăm în ele totdeuna o împăcare..... dintre natură și arte, dintre cugetare și simțământ. Și aicea se arată ca un criteriu al creatoricului că artistele reprezentative de rangul întîi insuflă adese, până [și] figuril[or] poetice subordinate, din izvorul propriu de simțire și intuițiune, o viață poetică care le ridică cu mult peste prețul

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
n? ia, de aceea pentru că din gura unei fete frumoase chiar o prostie-ți place s-o auzi, mai ales când acea prostie nu e stupiditate ci zisă numai din naivitate. Aicea așadar nu ne lasă alta să venim la simțământul contradicțiunei dintre pronunție și pretențiunile culturei ideale decât intuițiunea element atrăgător prin stranietatea si naivitatea sa. Din contra, daca un bărbat ia cuvântul pe timp mai îndelung, și se face centrul discuțiunei dintre oameni culți, atuncea coloritul dialectului face deja

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
mijloacelor tonului și a domni asupră-le. Vocalele însă, ca elemente produse de impulsul sufletului, își au însemnătatea lor (Bedeutsamkeit). O pronunție perfectă va aduce la aparință cât se va putea mai mult această însemnătate. Cumcă prin ele se nasc simțăminte (deosebite) distincte nu mai e neci o îndoială. Cu cât mai curat răsună ele în pronunție cu-atît mai clar pătrunde și însemnătatea lor la urechea noastră. Astfel u servește cu preferință la simțământul celor întunecoase și îngrozitoare, o trezește mai

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
această însemnătate. Cumcă prin ele se nasc simțăminte (deosebite) distincte nu mai e neci o îndoială. Cu cât mai curat răsună ele în pronunție cu-atît mai clar pătrunde și însemnătatea lor la urechea noastră. Astfel u servește cu preferință la simțământul celor întunecoase și îngrozitoare, o trezește mai mult intuițiunea a ce e solemn, sărbătoresc și măreț, a intuițiunea clarități și a plinătății curate, e a deșertăciunei relative și a lipsei de fond, i trezește intuițiunea celor (împungătoare, tăietoare) ascuțite si

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
un analogon a acestor intuițiuni. Însă, dacă luăm sama la impresiunea lor, atuncea însemnătatea lor diferită nu va rămânea defel dubioasă pentru o ureche simțitoare. Pentru că vocalele sânt esențialminte muzicalul limbei, de-aceea ele și servesc naturalminte cu deosebire espresiunei simțământului. Cu. cât auzim mai clar și mai curat răsunetul lor, cu-atît mai potențată i se pare auditorulni muzica limbei, cu-atît mai clar vuiește în preajma lui râul simțămintelor, râu care are cu deosebire de purtătoare ale sale vocalele. Așadar aicea are

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sânt esențialminte muzicalul limbei, de-aceea ele și servesc naturalminte cu deosebire espresiunei simțământului. Cu. cât auzim mai clar și mai curat răsunetul lor, cu-atît mai potențată i se pare auditorulni muzica limbei, cu-atît mai clar vuiește în preajma lui râul simțămintelor, râu care are cu deosebire de purtătoare ale sale vocalele. Așadar aicea are artistul reprezintator un câmp întins pentru activitatea sa, care, cu mijloace puternice și c-un simț simbolic, produce fructele cele mai frumoase, tot așa precum cel dotat

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sunetului articulat. Daca vocala e purtătoarea simțirei și elementul propriu muzical al limbei, apoi consonantul e reprezentantul reflexiunei, a sigurități (acurateței) conceptului, c-un cuvânt elementul cugetărei. Căci cu prevalarea vocalei iese în prosceniul limbei momentul muzical și prin el simțământul, cu predominarea sunetelor consonantice însă se arată a domni și reflexiunea, siguranța (Bestimmtheit) conceptului. Vocalele sânt așadar mai mult purtătoarele poeziei, consonantele acelea ale prozei. În procesul dezvoltărei, vocalele pline se retrag din ce în ce mai mult și fac loc elementelor celor mai

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
consonantele acelea ale prozei. În procesul dezvoltărei, vocalele pline se retrag din ce în ce mai mult și fac loc elementelor celor mai fără răsunet (klanglos), o dezvoltare care aleargă paralel cu întărirea și înăsprirea reflexiunei, a înălțărei dân elementul moale și indecis al simțământului la certitudinea cugetărei. Fiindcă peste tot sunetul articulat rezultă din impulsiune instinctivă după reprezintare a celor cugetate, de-aceea consonantele cer o sforță mai mare din partea organelor vorbirei. Această sforțare constă dintr-o apăsătură. Trebuie să distingem aicea în privința nașterei

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
unul mijlociu". Aceste vorbe ale lui Cicero coprind în sine noțiunea modulațiunei tonului. Ea aparține acelui despărțământ al studiului nostru care cercetează formarea tonului ca un instrument a declamațiunii dramatice. Modulațiunea tonului e condiționată prin necesitatea de-a-l face purtătorul simțământului și a pasiunei. Xenopol-muzica Căci nemărginitei varietăți a mișcărilor sufletului corespunde numai o nemărginită movibilitate a vocei. Tonul și mișcarea sufletului trebuiesc puse așadar într-o proporțiune astfel încît cea din urmă să fie totdeuna în pozițiune de-a face

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
răsune tonul care-i corespunde ei. Omul care poartă în sine o bogăție de tonuri e numai pe-atâta stăpân peste această lume a tonurilor pe cât i-e cu putință de-a lăsa la moment să răsune tonul cerut de simțământul dat, precum l-ar da dintr-un instrument movibil sau precum muzicul nu e domn a instrumentului său decât atâta pe cât știe a scoate note din el - cu cât mai multe, mai varii, mai conform cu nemărginirea simțământului cu-atîta domnirea sa

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
tonul cerut de simțământul dat, precum l-ar da dintr-un instrument movibil sau precum muzicul nu e domn a instrumentului său decât atâta pe cât știe a scoate note din el - cu cât mai multe, mai varii, mai conform cu nemărginirea simțământului cu-atîta domnirea sa asupra instrumentului e mai pronunțată. Aceasta abia face pe artist. Omul laic care e cult, impresionabil, pricepător de arte, simte în sine, asemenea artistului, toată acea scală a mișcărilor sufletulni în care ne transpune poetul, finețea de-

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
defel, sau le redau amestecate cu tot pe-atîtea tonuri false și disonante. De-a avea sub degetul său totdeuna tonul nimerit pentru mișcarea dată a sufletului e așadar prerogativa artistului. E vederat cumcă condițiunea absolută a orce (reprezintare) reproducere a simțământului, orcare ar fi, este intuițiunea internă a aceluiași simțământ, fără care (se-nțelege) firește că neci s-ar putea afla vreodată tonul ce-i corespunde. Asta însă atârnă de la dotarea spirituală a artistului și nu ne aparține nouă pe treapta

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
false și disonante. De-a avea sub degetul său totdeuna tonul nimerit pentru mișcarea dată a sufletului e așadar prerogativa artistului. E vederat cumcă condițiunea absolută a orce (reprezintare) reproducere a simțământului, orcare ar fi, este intuițiunea internă a aceluiași simțământ, fără care (se-nțelege) firește că neci s-ar putea afla vreodată tonul ce-i corespunde. Asta însă atârnă de la dotarea spirituală a artistului și nu ne aparține nouă pe treapta noastră, unde avem a face cu materialul și cu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
fi întrebuințate la esprimarea vieței sufletești, trebuie neapărat să-l părăsească pe actor în momente oarecari daca el n-a învățat de-a domina măsura puterilor sale. Mari efecte în arte sânt însă numai atuncea cu putință când ne domină simțământul necondiționat a siguranței cumcă omul dispune liber de întreaga măsură a mijloacelor care-i sânt date de natură. Modulațiunea tonului, ca condițiune negativă la reprezentarea afectelor și a pasiunilor, se in[c]lude celor trei momente a nălțimei și profundității

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sîntem ținuți numai atuncea când în aceea ce influințează asupra noastră este intuițiunea unui ce care în aparința sa nu se prezintă ca estrem. Fiecare estrem trebuie așadar în arte cel puțin să avizeze încă afară de sine, astfel încît pentru simțământ ca estremissim rămâne suspins. Acest fondal mistic îl pretindem așadar și la întrebuințarea nălțimei și profundității tonului. Cicero zice în această privință: Fiecare voce are un ton de mijloc oarecare care-i e propriu. Că vocea încet-încet se ridică de la

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cu atât mai frumos cu cât poartă mai mult în sine capacitatea de-a fi lărgit în sus sau în jos. Un ton fundamental care se apleacă prea mult la unul din aceste două estreme e de-aceea nefavorabil espresiunei simțământului pentru că-i lipsește puterea de-a se întinde în amândouă laturile și prin urmare e lipsit de multe tonuri pentru afecte anumite. Fiindcă afectul mână de sine vocea în sus, de-aceea va fi cu deosebire de recomandat de-a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
o manieră nesuferită și să stăpânească până și pe niște artiști talentați și cuminți, cărora apoi le răpește orce efect. O măsură anumită pentru purtarea și trăgănarea tonului firește că nu vom putea-o da neciodată cu preciziune matematică; căci simțământul artistic [î]i scapă totdeuna încercărei de-a calcula nurneric. E una din cerințele atât a unei adevărate naturi de artist cât și a unui învățător de arte ca să aibă această măsură în sufletul său. Cine va ști a cunoaște

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
citate de noi. Apoi dialogul cel cult, care respiră tonul societății mai nalte (lumei mari), din mai multe piese a principesei de Saxonia face din aceste piese opere potrivite pentru dezvoltarea volubilității vocei, care e un element al adevăratei conversațiuni. Simțământul pasionat și furtunatec nu poate fi conservat contra precipitărei și, prin asta, contra nimicirei întregei icoane decât numai prin volubilitate. Spre acest scop putem alege spre studiul cu deosebire locuri pasionate și cari cer un tempo repede, d. es. renumita

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
necesarie ale artistului dramatic de-a-și fi cultivat tonul până la o preciziune atât de plastică încît până și sunetele cele mai gingașe să fie pricepute de auditoriu. Șopotul dulce al amorului, langoarea rugăminții gingașe, împărtășirea misterioasă, sperioșia cugetărei și a simțământului care se cutremură de sine însuși, de espresiunea sa clară, toate aceste stări ale sufletului nu sunt reprezentabile fără acea deplină domnie asupra tonului vorbit abia. Acest sunet încet produs prin cultura tonului poate așadar să fie foarte intensiv și

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]