1,191 matches
-
au drept cadru lumea cosmopolită a Ierusalimului, și alte orașe de pe glob, romanul prezintă o panoramă a realității ultimului veac și jumătate. Individualismul și neangajarea sa politică, precum și preocuparea sa cu lumea Ishuvului vechi (familiile evreiești din Palestina, de dinaintea imigrațiilor sioniste) din Ierusalim, l-au marginalizat pe scriitor în cercurile literare din țara sa, unde nu a fost apreciat, spre deosebire de ecoul mai larg pe care opera sa l-a trezit în Franța. Acolo a beneficiat de o excelentă traducătoare în persoana
David Shahar () [Corola-website/Science/313865_a_315194]
-
valabile pentru toți oamenii „"o prohibiție a mutilării, sterilizării, torturii și a oricărei pedepse corporale"”. Wells a fost un susținător moderat și lipsit de entuziasm al mișcării teritorialiste evreiești înaintea Primului Război Mondial, dar ulterior a devenit un opozant înfocat al mișcării sioniste în general. El vedea în Sionism o mișcare exclusivă și separatistă care amenința solidaritatea colectivă pe care el o susținea în viziunea statului global. Fără a fi un susținător al identității evreiești în general, Wells a prezis în scrierile sale
H. G. Wells () [Corola-website/Science/313844_a_315173]
-
jurist evreu numit la Curtea Supremă a SUA și pe poetul Haim Nahman Bialik. Între 1919-1921 a activat la Londra ca membru în Executiva Sionistă iar pe urmă în Comitetul de reorganizare. Un timp s-a numărat printre consilierii liderului sionist Chaim Weizmann. Întors la Viena a redevenit profesor, apoi director al Seminarului Pedagogic Ebraic din oraș. În 1938, după anexarea Austriei de către Germania nazistă, Avraham Ben Itzhak a reușit să scape la timp și să se întoarcă în Palestina, care
Avraham Ben Itzhak () [Corola-website/Science/314794_a_316123]
-
jocuri de muzicalitate și în metafore, nu totdeauna ușor de descifrat, Lea Goldberg s-a îndepărtat de polul formal-senzual în direcția unei poezii mai meditative, caracterizată prin claritatea subiectelor. Ea nu a scris o poezie națională ori "angajată" în raport cu epopeea sionistă, ci a abordat teme individuale și universale. A tratat într-un limbaj simplu, concis, și cu o notă melancolică teme ca fazele ciclului vieții - copilăria, iubirea, bătrânețea și moartea, peisajele orașului și ale naturii, deseori singurătatea, dorul și dragostea neîmplinită
Lea Goldberg () [Corola-website/Science/314790_a_316119]
-
studii biblice și limba ebraică. Între anii 1942 - 1955 a lucrat ca profesor la mai multe licee- mai întâi la gimnaziul „Moria” și la gimnaziul municipal religios din Tel Aviv, apoi la Seminarul religios de băieți Mizrahi (după numele mișcării sioniste religioase Mizrahi) din Ierusalim. În anul 1945 s-a căsătorit cu Shulamit, născută Haviv, de asemenea profesoară, și cu care a avut mai apoi doi copii - un fiu și o fiică. În anul 1950 își susține doctoratul la Universitatea din
Yehoshua Blau () [Corola-website/Science/314864_a_316193]
-
semestre la facultatea de mecanică a politehnicii din Kiev, dar din cauza sărăciei a întrerupt studiile și a lucrat într-o ccoperativă de pantofărie. În anul 1924 a fost arestat de autoritățile comuniste sovietice din cauza activității sale în mișcarea de tineret sionist socialist Hashomer Hatzair, dar, primind permisul de a emigra, a părăsit URSS și s-a stabilit potrivit aspirațiilor sale, în Palestina (Eretz Israel), aflată atunci sub regimul mandatului britanic. Avea vârsta de 19 ani când s-a alăturat kibutzului Afikim
Mordechai Zeira () [Corola-website/Science/318497_a_319826]
-
1874 - 27 octombrie 1958) a fost un istoric, publicist și critic literar israelian, originar din Lituania. A fost profesor de literatură ebraica la Universitatea ebraica din Ierusalim și redactor șef al Enciclopediei Ebraice. A fost din tinerețe militant al cauzei sioniste, devenind un adept al curentului sionist revizionist. În 1949, la primele alegeri din Knesset pentru funcția de președinte al Israelului, a candidat din partea opoziției naționaliste, pierzând în fața lui Hâim Weizmann. s-a născut în 1874 în localitatea Olkeniki din Lituania
Yosef Ghedalya Klausner () [Corola-website/Science/323404_a_324733]
-
A luptat pentru a-i aduce pe evrei și polonezi mai aproape. Polona era limba lui maternă și cea în care și-a scris operele. A început să studieze ebraica abia în anul 1930, când a făcut cunoștință cu mișcarea sionistă, și înțelegea, datorită cunoștințelor sale de germană, și puțin idiș, care era limba maternă a multora dintre evreii din Polonia. Abia în anii ’30 a devenit mai interesat de renașterea națională a evreilor; a colaborat cu ziare ale organizațiilor sioniste
Janusz Korczak () [Corola-website/Science/323431_a_324760]
-
sionistă, și înțelegea, datorită cunoștințelor sale de germană, și puțin idiș, care era limba maternă a multora dintre evreii din Polonia. Abia în anii ’30 a devenit mai interesat de renașterea națională a evreilor; a colaborat cu ziare ale organizațiilor sioniste de tineret, luând parte la seminariile susținute de acestea. În această periodă, el a trecut și printr-o criză existențială și profesională. Într-o anumită măsură, cele două călătorii în Palestina, în 1934 și 1936, l-au ajutat să depășească
Janusz Korczak () [Corola-website/Science/323431_a_324760]
-
de locuințe) în Turda devenind la început mandatar al morii orășenești, împreună cu Salamon Farkas. La sfârșitul anilor 80 ai secolului al XIX-lea Mendel Lazăr a înființat Fabrică de Bere și a cumpărat o moșie lângă oraș. În fruntea organizației sioniste din oraș s-a aflat avocatul Kassovitz Endre. Este interesant de semnalat că după terminarea primului război mondial, numărul evreilor din Turda a crescut rapid, depășind 250 de familii, dar la fel de rapid aceștia au părăsit Turda, așezându-se în alte
Evreii din Turda () [Corola-website/Science/322912_a_324241]
-
numai șase dintre ele cu limba de predare ebraică. Limbile folosite erau idișul, ladino, araba, germana și franceza. Ebraica era folosită numai ca limbă de ritual și era învățată ca atare în școlile religioase tradiționale, împreună cu aramaica talmudică. Noii imigranți sioniști au reluat limba ebraică pentru uzul cotidian, dar nu toți evreii din Palestina erau sioniști. În 1908, o societate sionistă de binefacere din Germania, a hotărât să înființeze la Haifa "Școala tehnică superioară" (Institutul politehnic), dar cu limba de predare
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
folosită numai ca limbă de ritual și era învățată ca atare în școlile religioase tradiționale, împreună cu aramaica talmudică. Noii imigranți sioniști au reluat limba ebraică pentru uzul cotidian, dar nu toți evreii din Palestina erau sioniști. În 1908, o societate sionistă de binefacere din Germania, a hotărât să înființeze la Haifa "Școala tehnică superioară" (Institutul politehnic), dar cu limba de predare germană. Din acest motiv s-a ivit o mare polemică între evreii locali, dispută la care au luat parte și
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
și pentru drepturi civile ale minorităților etnice, rasiale, sexuale și ale altor pături oprimate. În general, minoritatea evreiască s-a divizat din punct de vedere ideologic-politic în trei grupări principale, cu ponderi diferite în state diferite: După consultări cu fruntași sioniști și discuții pe acest subiect în cabinetul britanic, a fost publicată, la 2 noiembrie 1917, Declarația Balfour care recunoaște legătura istorică între poporul evreu și Țara Israel și promite că Marea Britanie va sprijini așezarea evreilor în Palestina, care trebuie să
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
depresiei. A fost un iubitor al naturii și al activităților în aer liber, iar interesul său pentru cultura evreilor răsăriteni a început să se manifeste în 1911, când a descoperit teatrul idiș. Către sfârșitul vieții a îmbrățișat și unele idei sioniste. Primele simptome ale tuberculozei lui Kafka au apărut în 1917, dar el a refuzat să se trateze într-un sanatoriu. Starea sănătății i s-a agravat și, începând cu 1922, nu a mai putut lucra. În ultimele luni ale vieții
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
imaginația. În timpul unei vacanțe din iulie 1923 la Graal-Müritz, pe coasta Mării Baltice, Kafka o cunoaște pe Dora Diamant (idiș: "Dymant"), o educatoare de douăzeci și cinci de ani, crescută într-o familie de evrei polonezi în spiritul iudaismului ortodox. Influențat de ideile sioniste ale Dorei, Kafka visează să emigreze cu această femeie în Palestina și începe să studieze Talmudul. Pentru a se debarasa de influența părinților lui Kafka, cei doi se mută provizoriu în Berlin, dar plănuiesc să se căsătorească și să deschidă
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
alt fel" de a scrie. Criza identitară se află și în centrul interpretării oferite de Marthe Robert. Conform ei, Kafka nu a reușit niciodată să se definească. De exemplu, în plan etnico-religios, Kafka a fost « evreu asimilat, evreu anti-evreu, antisionist, sionist, credincios, ateu, [...] toate acestea în perioade diferite ale dezvoltării sale sau, uneori, chiar simultan ». Marthe Robert identifică unele personaje hibrid care simbolizează sentimentul scindării lui Kafka sau căutarea unei noi identități, indefinibile: miel-pisică ("O îngemănare"), om-piatră ("Prometeu"), viu-mort ("Vânătorul Gracchus
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
fiind patria lor originară. Comunitățile evreilor din România îi ajutau economic pe acești evrei, care trăiau într-o mizerabilă sărăcie în cele patru orașe în care existau comunități evreiești de mii de ani : Ierusalim, Hebron, Tiberias și Țefat. După Congresul sionist de la Focșani, 1881, a început o emigrație evreiască organizată spre Israel (1.332 evrei din România numai în anul 1882). Tânărul stat român, inițial încă vasal al Imperiului Otoman (1859-1878), nu acorda cetățenie evreilor deoarece era definit ca stat ortodox
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
Polonia, care vorbeau yiddish. Dintre aceștia din urmă, la sfârșitul veacului al XIX-lea, un mare val de emigranți săraci au părăsit România mergând pe jos în drumul lor spre Apus sau spre Palestina otomană, pentru dânșii „Țara Israel”. Emigrația sionistă a continuat, dar nu în masă, deoarece autoritățile turcești nu permiteau asta. În decursul celui de al Doilea Război Mondial, un al doilea val de emigranți s-a produs, sub auspiciile societății evreiești „Aliyah” (condusă de Șmuel Leibovici și de
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
În particular, termenul de "inamic al muncitorilor" a fost definit în Articolul 58 (Codul penal al RSSFR). În diferite momente, aceste calificative au fost aplicate, în particular, Casei Imperiale, aristocraților, burgheziei, clericilor, intelectualității, întreprinzătorilor particulari, culacilor, monarhiștilor, menșevicilor, socialist-revoluționarilor, Bundiștilor, sioniștilor, troțkiștilor, buhariniștilor, veteranilor bolșevici, armatei și poliției, emigranților, imigranților, sabotorilor, diversioniștilor (вредители, "vrediteli"), "paraziților sociali" (тунеядцы, "tuneiadțî"), "Kavezhediștilor" (oameni care au administrat sau au lucrat pentru KVZhD (Căile Ferate din Orientul Îndepărtat Chinez), (în mod particular populației rusești din Harbin
Inamic al poporului () [Corola-website/Science/298407_a_299736]
-
în permanență. Exemple în acest sens ar putea fi, de dragul paralelismului și făcând abstracție de discrepanța de amploare, zonele de acțiune, cruzime, colaborarea cu terorismul internațional, etc., dintre cei doi factori adverși, Hagana și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP). Organizația sionistă Hagana („Apărarea”) Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) În conflictul asimetric dintre puterea de stat și terorism primele victime sunt cetățenii inocenți, care sunt afectați fie de actul terorist propriu-zis, fie de răspunsul exagerat al organelor de stat, fie de efectele
Terorism () [Corola-website/Science/297183_a_298512]
-
Printre cele mai notabile rămășițe arheologice din această eră au rămas Herodium (la sud de Betleem) și Cesarea. 1891 - primul protest al notabililor arabi din Ierusalim adresat oficialităților otomane împotriva imigrației evreiești și a cumpărării de pământuri. 1897 - Primul congres sionist la Basel, în Elveția proclamă că „obiectivul final al sionismului este crearea unui cămin pentru poporul evreu în Palestina“. 1913 - primul congres naționalist arab cere Parisului autonomia pentru provinciile arabe ale imperiului Otoman. Mai 1916 - Acordul Sykes-Picot tranșează viitorul partaj
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
1916 - Acordul Sykes-Picot tranșează viitorul partaj al teritoriilor. Libanul și Siria ar fi urmat să revină Franței, Irakul și Transiordania, Marii Britanii, Palestina - unei administrații internaționale. 2 noiembrie 1917 - Declarația Balfour - secretarul britanic al Foreign Office, Sir Arthur Balfour, promite liderilor sioniști, în numele guvernului britanic, un „Cămin național evreiesc” în Palestina. 1918 - armata engleză ocupă Palestina și o supune unui regim de administrație militară. Februarie 1919 - Conferința de pace de la Paris refuză arabilor independența. Primul congres de la Ierusalim al arabilor palestinieni se
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
compozitorului ceh Bedřich Smetana. În timpul Mandatului Britanic în Palestina, uzul imnului "Hatikva" nefiind permis să fie difuzat la radio, emisiunile în ebraică ale postului oficial de radio "Vocea Ierusalimului" începeau cu tema amintită a "Vltavei" lui Smetana, aluzie la imnul sionist... În anul 1901, încă sub numele "Tikvatenu" și cu toate cele zece strofe (una fiind refrenul), cântecul a fost intonat de delegații celui de al "Cincilea Congres Sionist" ținut în Elveția, la Basel. O modificare în textul ebraic al refrenului
Hatikva () [Corola-website/Science/298208_a_299537]
-
Ierusalimului" începeau cu tema amintită a "Vltavei" lui Smetana, aluzie la imnul sionist... În anul 1901, încă sub numele "Tikvatenu" și cu toate cele zece strofe (una fiind refrenul), cântecul a fost intonat de delegații celui de al "Cincilea Congres Sionist" ținut în Elveția, la Basel. O modificare în textul ebraic al refrenului a fost făcută în 1905 de Yehuda Leib Matmon-Cohen (1869-1939), profesor la Rișon Lețion. El a înlocuit versurile finale despre „speranța străveche de a ne întoarce în țara
Hatikva () [Corola-website/Science/298208_a_299537]
-
liber în țara noastră, Țara Sionului și a Ierusalimului”. Modificarea era adaptată având în vedere evreii care se întorseseră în Palestina (în diaspora, continuând mult timp folosirea versurilor de dinainte - despre întoarcerea în orașul lui David!) După al șaselea "Congres Sionist", a intrat în obicei intonarea, la începutul precum și la încheierea lucrărilor fiecărui congres sionist, a primei strofe și a refrenului, în chip de imn neoficial. La al 18-lea Congres Sionist de la Praga din anul 1933, "Hatikva" a fost adoptată
Hatikva () [Corola-website/Science/298208_a_299537]