1,274 matches
-
sembrava che și frantumasse lo spazio. Apud Curzia Ferrari, idem, p. 148. 206 Salvatore Pugliatti, 1974, op. cît., p. 49. 207 Quasi un decennio durante îl quale Quasimodo matură e indurisce attraverso radicali e dolorose esperienze, durante le quali, nella solitudine proterva e nel chiuso silenzio di chi teme di naufragare, la vena della poesia rischia di essere soffocata e spenta, idem, p. 144. 208 Franco Musarra, "Quasimodo dal significato del suono al suono del significato", Quasimodo e gli altri, cît
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
quasimodiani, vol. I, Messina, 1990, p. 15. 244 Curzia Ferrari, op. cît., p. 83. 245 Pietro Mazzamuto, op. cît., p. 17. 246 Non č l'affetto che è tiepido, (...) mă è la vită durissima che mi costringe a certe lunghissime solitudini di cuore în Salvatore Quasimodo, 1999, op. cît., scrisoare către Angelo Barile (Milano, 27 decembrie 1937). Cfr. Curzia Ferrari, op. cît., p. 50. 247 Io sapevo quando cominciai ad amare la poesia che per essa avrei sofferto e fame, e
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a cui bene o mare attingeva anzi no, ritrovava riconoscendovisi quantità della parolă, derivazioni fonetiche e metriche, Gilberto Finzi, "Introduzione", Poesie e discorsi sulla poesia, 1971, cît., p. XXIV. 414 Nella sua voce possiamo riconoscerci antichi per quel "sentimento della solitudine" che è îl riflesso della pena dell'uomo, del dolore în senso assoluto, Salvatore Quasimodo, "Notă del traduttore", Vergilius Publius Maro, Îl fiore delle Georgiche, Mondadori, Milano, 1968, p. 11. 415 Luciano Anceschi, "Saggio critico", Lirici greci, Corrente, Milano, 1940
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Pietro Pellegrini e Pietro Giordani, vol. III, Le Monnier, Florența, 1845, p. 166. 432 Luciano Anceschi, 1940, op. cît., p. XI. 433 Oreste Macrì, 1986, op. cît., p. 186. 434 Nella sua voce possiamo riconoscerci antichi per quel sentimento della solitudine che è îl riflesso della pena dell'uomo, del dolore în senso assoluto. Salvatore Quasimodo, 1971, op. cît., p. 531. 435 Vergilio, per la stessa meravigliosa finezza d'ingegno, fosse poco atto a praticare cogli uomini, (...). Îl poeta, contro l
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de cele foscoliene: fra queste piante ov'io siedo e sospiro / Îl mio tetto materno (I sepolcri, vv. 61-62). A doua parte a poeziei La Vită Solitaria este bogată în indicii lexicale foscoliene (lor quiete antică amintește de questa mia solitudine antică). În plus acel patetism care însoțește imaginea lunii în La Seră del dì di festa, în Alla luna și în Ultimo canto di Saffo amintește de ultimul dialog al lui Ortis (scrisoarea din 14 mai 1799), asemănare observată și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
lună che sorge dietro la montagna. O lună! Amica luna! Mandi oră tu forse sulla faccia di Teresa un patetico raggio simile a quello che tu diffondi nell'anima mia? Ți ho sempre salutată mentre apparivi a consolare la muta solitudine della terra: sovente uscendo dalla casă di Teresa ho parlato con te, e tu foști îl testimonio de'miei delirj: questi occhi molli di lacrime ți hanno sovente accompagnata în seno alle nubi che ți ascondevano: ți hanno cercata nelle
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Niva Lorenzini, op.cit., p. 34. 485 Violetta Pedalino, op. cît., pp. 25-30, passim. 486 În me smarrita ogni formă; în me și fă seră; una stanchezza s'abbandona în me; Oră che în me a mite fuoco; în me è solitudine; vieni a me anche oră; a me davanti: intorno a te; A me non dà quiete îl dolce / sonante flauto delle molte voci; În me Eros. 487 E questa voce ignota / a noi per sillabe risuona. 488 Violetta Pedalino, op.
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de ani. Depinde însă în ce scop își exercită ea puterea și împreună cu cine. Aceasta îi poate da legitimitate sau ostilitate. Așadar, a domina sau a conduce? Prima variantă este mult mai costisitoare din toate punctele de vedere. Securitatea în solitudine a devenit o iluzie. Administrația Bush a transformat simpatia față de America de după 11 septembrie în resentiment și invidie, iar după invadarea Irakului s-a ajuns la următorul paradox: în timp ce credibilitatea militară globală a S.U.A. nu a fost niciodată mai
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
a realului, se întâlnesc acum timpul punctat de sonul ceasor nicului și "noaptea amintirii", timpul ei dolorific, numenul de vis. E singurătatea măsurată în auz, revelată sieși prin incantarea urechii, un plictis de vrajă care obnubilează lumea, o muzică a solitudinii făcută din sonurile ce sunt ca o eroziune a realului: greieri, șoareci, și care din acest lent proces de neantizare dezlănțuie melancoliile ce-și organizează arhitectura lor de umbre" (ibidem, 25). Eminescu și Schopenhauer I. Petrovici identifică influențe din filosofia
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
întâmpinată umbra. Naratorul-personaj prezintă el însuși identitatea umbrei ca fiind propriul "reflect". Dacă în hipertext (text) umbra îl inițiază de Dan, în hipotext (avantext), umbra este anunțată despre planul plecării în lună a "stăpânului" ei, fascinat de perspectiva fericirii în solitudine. (H3a) Bine, zise Dan apucând mâna cea rece și diafană a umbrei, te îndemn însă a scrie memoriul vieței tale, ca să-l găsesc când voi reveni pe pământ și să-l recitesc (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 50). (h3b) Unde
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
the Poor"/"Crăciunul e o perioadă tristă pentru cei săraci" (1951), liftierul Charlie, din New York, pare mai degrabă un disperat latent, fără agitația psihică a altor personaje. Totuși, drama lui pare adîncă și simptomatică pentru o întreagă clasă de indivizi. Solitudinea îl face să se plîngă de viața sa neînsemnată (și chiar să-și inventeze suferințe și griji inexistente!), în ziua de Crăciun, oamenilor bogați pe care îi duce cu ascensorul. Mișcați de tristețea liftierului, aceștia îl copleșesc cu mîncă ruri
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
adesea de compromisul etic. Dacă existența etică, deși nu lipsită de patos, rămânea oarecum exterioară și mecanică în volumul de debut, ea este în aceste cărți expresia unei confruntări dramatice cu lumea: o voce de om singur și având conștiința solitudinii sale își apără spațiul de absurdă puritate în raport cu logica ineluctabilă a realului"77. Drept soluție este "demistificarea ce propune acceptarea ideii certitudinii incertitudinilor"78, lansată de poetă. Astfel, "cu rădăcini în poezia urâtului a lui Arghezi, în discursul liric din
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a regăsirii, prin curajul de a spune adevărul. Deosebirea constă în faptul ca regăsirea se produce, la Ana Blandiana, prin naștere și prin vitalitatea copilăriei, cel puțin, în prima parte a creației, urmând să se cenzureze în tristețe și în solitudine, înspre volumele de final, la Ileana Mălăncioiu, cunoașterea prin moarte, persistând încontinuu. Întoarcerea către sine, care există și la Ana Blandiana, ca într-un fascinant drum al reconstrucției interioare, mers înapoi, către origini, reprezintă retragerea în propriul trup, care, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
capcană; ceea ce urmează constituie doar o formalitate: "Zibal dete drumul ochiului și, apucând repede cu amândouă mâinile căpătâiul liber, cu o smucitură supremă trase înăuntru brațul întreg". În timp ce acoliții slugii se grăbesc să dispară, hangiul rămâne să-și pregătească în solitudine răzbunarea, care se desface migălos, în falduri tenebroase. Sub povara efortului și a strânsorii, "[m]âna era umflată și degetele încovoiate". Contemplând-o la lumina lămpii, Leiba "atinse mâna tâlharului cu sticla fierbinte: o crispație violentă a degetelor se produse
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ocupa mijlocul odăii. Lângă peretele opus ușii, era un divan îmbrăcat în pluș albastru închis. În dreapta, se afla un dulap enorm, de stejar și el, înnegrit de vechime, cu două uși sculptate ca niște uși de biserică (subl. mea)". În solitudinea încăperii, Costache își amintește de misterioasa hârtie asupra căreia bătrânul era aplecat, scriind, atunci când îl surprinsese moartea. Începe s-o caute, însă n-o găsește. Începe să intre la bănuieli, mai ales după ce descoperă că o mână necunoscută răscolise documentele
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
o încăpere tăinuită, la fel cu aceea din birou; din ea săriseră, împrăștiindu-se peste cadavrele celor doi frați, sutele de hârtii de câte-o mie". Concordia fraternă cele două monade, ca să mă servesc de terminologia lui Leibniz pentru personificarea solitudinii, nu reușesc să "comunice" emoțional decât într-o parodie a juxtapunerii corporale este instrumentată post mortem, în evidentă cheie ironică. Adevărată capodoperă a dansului macabru (pentru a relua o sintagmă făcută celebră de Stephen King în titlul cărții sale consacrate
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Wharton 105, care, grav bolnavă de febră tifoidă la vârsta de nouă ani, a parcurs, pentru prima dată, o carte de povestiri cu fantome. Din acel moment, fata a început să resimtă o frică indefinită, amplificată considerabil în momentele de solitudine anxioasă. Până la maturitate, Edith nu a putut dormi în camere în care se găsea un volum precum cel parcurs în timpul bolii, mărturisind chiar că a fost nevoită, în mai multe rânduri, să pună literalmente pe foc astfel de opere, fiindcă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
este validată prin experiențe extraordinare sau fantezii"299. Pe verso-ul autoportretelor sale se găsesc o serie de inscripții semnificative pentru reversul acestei atitudini: "Nu ești niciodată servit mai rău decât prin tine". Am aspirat la libertate, aspir acum la solitudine. Ea este dificil de obținut. Și încă mai dificil de suportat". Artistul este prins între orgoliul său creator și constrângerile inerente condiției umane ca între Scylla și Caribda. Artistul nu vrea să facă nicio concesie și atunci se izolează în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o scoate din sfera contingentului, focalizându-se asupra a ceva ce iese din sfera vizibilului. Această privire este oarbă pentru ceea ce se află în jur, Sfinxul lui Paciurea este un simbol al replierii spre propria interioritate, chestionată în tăcere și solitudine. Această privire nu mai este ambiguizată sexual, ci deschide o cale inițiatică către un univers ideatic vast. Privirea sfinxului "înăuntru se deșteaptă", expresie a unei pure și indicibile interiorități. Sfinxul paciurian este intens spiritualizat, separat de forțele instinctului, atras de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în fapt, despre aceeași nevoie de a depăși carențele tipăriturilor: "Prelegerile populare în fiecare an țineau loc de un fel de literatură vorbită"18. Înainte de a redacta celebrele sale articole despre Direcția veche versus Direcția noua, Maiorescu are intuiția propriei solitudini într-o geografie literară din care lipseau întâmplările literare cu adevărat impor-tante. Desigur, sintagma "literatură vorbită" are un înțeles mai larg, referindu-se și la aspectele istorice, sociale etc., fiind traductibilă în mai potrivita formulă "tipăritură vorbită". Cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
agreement"; cine nu se încadra în acest timp, notează Panu, "era descalificat"; înainte de a intra în sala principală, oratorul aștepta într-o cămăruță în care, în afară de unul sau doi prieteni, nu mai avea nimeni voie să intre. Se cultiva astfel solitudinea ca teren prielnic actului creației. Așteptarea în singurătate avea conotațiile nerostite ale unei purificări esențiale pentru îndeplinirea onestă a misiunii. "Clauza" intrării a maximum doi oameni avea ca scop observarea "stării sufletești a oratorului", și, dacă era cazul, încurajarea acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
females loud applause" (E: 471). Deriziunea și frustrarea lui Blake sunt devastatoare, iar întreaga mânie retorica este direcționată în contra unui zeu gelos, care, din cauza naturii sale sterile, nu-și poate găsi bucuria adevărată în nicio ființă sau activitate. Condamnat la solitudine și la automistificare, Urizen nu poate recurge la nimic altceva decât la aroganță pentru a-și găsi o justificare. Întreaga scenă a încoronării alegorice se găsește în The Book of Urizen, pe care O'Neill o considera "o psihodrama în
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
conflictului metafizic, a treia este Cartea de Argint, centrată asupra emoțiilor artistice, iar ultima este Cartea de Aur, axată asupra cunoașterii supreme, de natură contemplativa 178. Urizen nu încetează în nicio clipă să lucreze la aceste cărți, învăluit în propria solitudine și lăsându-se pradă unei contemplații sumbre, întunecate. Opinia mea este că acest ansamblu cvadripartit traduce însăși schemă vizionara pe care se întemeiază poetica lui Blake, în sensul că arama corespunde viziunii simple, fierul celei duble, argintul celei triple, iar
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
pământ. în priviri c-un fel de teamă, Fericită totuși ești Iarba știe cum te cheamă, Steaua știe ce gândești.” (Făptura mamei) Mama devine cea care intermediază accederea la divinitate, este ea însăși un înger tutelar, purtând cu sine durerea solitudinii, reprezintă elementul definitoriu ce cuprinde esența unei lumi, o frumusețe plină de demnitate. Mama este cea care se intercalează între poet și Dumnezeu și care îi revelează acestuia importanța sacrului: „Mama mea viața-ntreagă Stând la masă, ea și eu
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
scăpați de "viața agitată" a oamenilor de azi. Ilustrațiile fotografice invită la o regresiune în timp, în vremurile de altădată, mai mult decît, poate, o deplasare în spațiu: evidențierea a ceea ce este vechi pe străzi, insistenta evocare a folclorului tradițional, solitudinea extraordinară a plajelor, a mării sau, poate, a pădurilor pe care dezvoltarea civilizației industriale pare a le fi cruțat. Bineînțeles, nu lipsesc ambiguitățile. Mai mult sau mai puțin, orizonturile dorite ale lui dincolo tind să se confunde cu imaginile unui
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]