1,605 matches
-
plăcere să-i mângâi părul lung, alb, cu unduiri mătăsoase, cu guler ruginiu în jurul gâtului. Ochii lui alungiți, întunecați, îl priveau cu mândrie aristocrată și, de cum auzea cel mai mic zgomot de afară, își ridica ușor urechile, în alertă. Dar soneria electrică îl scotea pur și simplu din minți, Generalul aproape că regreta c-a instalat-o. Numai de dresat nu se lăsa dresat și orgoliul de general al lui Algiu avea de suferit adeseori, Lord era insubordonat, la fel ca
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
era intolerabilă! Și totuși îi părea rău de Lahovary, omul ăsta avea curaj cât o armată întreagă, păcat că n-avusese timp să se antreneze, l ar fi învățat el în vreo zece zile de antrenamente serioase... Încă înainte ca soneria electrică să răsune în liniștea casei, Lord a ciulit urechile, apoi s-a năpustit exact ca o ghiulea spre ușă, lătrând asurzitor. În ușă era o doamnă necunoscută, de vreo 60 de ani, îmbrăcată modest, coborâtă dintr-un rădvan, care
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
la care lucra. Din vehiculul aflat în spatele lui coborâseră una câte una, profitând de nedoritele opriri, toate cele patru doamne și o luaseră pe jos, iar lui Dan i se păru ciudat aerul posac al celei care conducea. Avea o sonerie de avertisment din care suna mereu, metodic. Nu nervos, ci maniacal. Trecea mereu de pe o fâșie de drum pe alta ca să câștige câțiva metri, pe care-i pierdea imediat apoi. Uneori, când ajungeau în paralel, Dan îi vedea profilul: fuma
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
să ne făurim un plan". La una din uși se produse nu numai învălmășeală, dar și agitație. Femeia care o interogase inițial pe Lucy se repezi înăuntru și-i vorbi cu glas scăzut "chelnerului". Peste o clipă se auzi o sonerie. Lucy se întoarse pe jumătate și, într-un mod destul de ciudat, își pierdu echilibrul. Simți cum cade în întuneric... Hedrock se mai afla în biroul lui, la unsprezece și un sfert, când bâzâi teleecranul, pe care apăru chipul lui Lucy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
de femeie surprinsă când făcea baie. „Sunt de-a dreptul nebun!“, îi trecuse prin cap, dar felina se oprise din salturi și îl fixa cu pupilele ei de flacără, care pur și simplu îl năuceau. Chiar atunci, în mansardă zornăi soneria deșteptătorului pe care el îl pusese exact ca acasă, la capul patului, și Omar se trezi în alt timp, în cea dintâi zi din viața lui nouă, care mirosea ca o rufă proaspătă. Deschise fereastra și trase pe nări răcoarea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
poți împiedica să zâmbești. ― Ce zici? întrebă Miga. Pun de cafea? Florence privi pendula sprijinită pe două colonete de marmură. ― Mai stai! Nu știi cum e Melania? Așteaptă s-o poftești cu lăutari. Totdeauna i-a plăcut să se maimuțărească. Soneria zbârnâi. Miga se ridică. ― Ea trebuie să fie. ― Ea sau Ioniță. Ai grijă cum joci! Fii atent la decartări și nu gâdila cărțile alea o săptămână. Mă agasezi de fiecare dată. Melania Lupu îi întinse obrazul zâmbind. ― Te sărut, fetițo
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
clipa aceasta eu nu-ți voi mai adresa un singur cuvânt. Întoarse capul ascunzîndu-și lacrimile. Scarlat își pipăi pulsul. "50... 55... 60... Încă e bine! Unde am picat, domnule! Ala de jos cu fluturii, ăștia..." În aceeași clipă se auzi soneria. Scarlat se ridică iute. Silueta suplă, abia încovrigată, redevenise arc. Privi încordat spre bătrâni. ― Mai așteptați pe cineva? Șerbănică Miga se trezi brusc. Întrebă articulând încleiat: ― Cât e ceasul? Soneria zbârnâia lung, agasant. ― Așteptați pe cineva? repetă căruntul. Doamna Miga
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
de jos cu fluturii, ăștia..." În aceeași clipă se auzi soneria. Scarlat se ridică iute. Silueta suplă, abia încovrigată, redevenise arc. Privi încordat spre bătrâni. ― Mai așteptați pe cineva? Șerbănică Miga se trezi brusc. Întrebă articulând încleiat: ― Cât e ceasul? Soneria zbârnâia lung, agasant. ― Așteptați pe cineva? repetă căruntul. Doamna Miga își luă mâinile de pe frunte. ― Nu. Du-te tu, Ioniță, să vezi... Am impresia că sânt înșurubată în scaun. Profesorul se ridică nesigur, căutând ochii lui Scarlat. Bărbatul părea descumpănit
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mă obsedează expedierea biletului acela blestemat. Mă întorc repede. Își luă paltonul din cuier și ieși cu el pe braț. Adăugă înainte de a închide ușa: ― Dă-i drumul, dragul meu! Poți să râzi acum un sfert de oră. Când auzi soneria, Șerbănică Miga strânse la repezeală prăjiturile de pe masă și le duse în bucătărie. Se precipită apoi spre ușă strigînd: ― Vin! Vin! Îl primi încîntat pe maior. De două zile trăia într-o stare de surescitare continuă, încerca delicii nebănuite simțindu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
îi plăcea să lucreze. Era foarte pricepută, or să spună prietenele. Croșeta tot timpul..." Găsind andrelele și lucrul început acasă înseamnă că Valerica nu avea de gând să meargă azi la serviciu. De aici, se pot conchide multe. Se auzi soneria. Cei trei se priviră speriați. ― Au și început să pice mitocanii, spuse Matei. Le miroase a colivă... ― E prea devreme, observă Melania Lupu. Își mușcă buzele. Mă duc să văd cine e. Apăru după câteva minute ducând o coroană uriașă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în dumneata? ― Vă e frică de mine? Bătrâna îi puse mâna pe braț. Matei sări ca ars și urlă: ― Nu mă atinge! Înspăimântată, Melania Lupu își duse mâinile la spate. ― Iertați-mă... Sculptorul tremura. ― Ești o ucigașă! Îl întrerupse zbârnâitul soneriei. Bătrâna duse degetul la buze. ― Am o singură rugăminte, domnule Matei. Încercați să dormiți. După aceea... Se opri în mijlocul drumului: ― Sper că mă pot bizui pe dumneavoastră. * "Mi-e egal, gândi Matei. Vreau să dorm... Ce-i asta? Pași! Îi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Pași! Îi auzea și Popa... Dar eu nu l-am cunoscut pe unchiul Alecu... Sau poate l-am cunoscut. Nu mai știu... Am uitat. Am uitat foarte multe lucruri..." Se lăsă moale pe divan. Cristescu apăsă a doua oară pe sonerie, continuând să privească statuia. Bănuia că locotenentul Ciobanu își pusese toată fantezia la încercare pentru a desluși în silueta ciudată un aruncător de disc. Ceea ce ținea în mână părea o pălărie, iar poziția nu sugera nimic. " Oricum, reflectă amintindu-și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cutiei în așa fel încît să le dizolve pur și simplu în cazul cînd ar fi umblat altcineva la ea. Numai pistolul circular rămase în jurul degetului său cînd într-un tîrziu se duse calm să răspundă la bîzîitul insistent al soneriei. HEDROCK RECUNOSCU ÎN BĂRBATUL ÎNALT DE PE CORIDOR O ORDONANȚĂ A ÎMPĂRĂTESEI. INDIVIDUL ÎL SALUTĂ CA PE UN CUNOSCUT ȘI-I SPUSE: \ DOMNULE CĂPITAN, MAIESTATEA SA MI-A CERUT SĂ VĂ INFORMEZ CĂ SE SERVEȘTE PRÎNZUL ȘI VĂ ROAGĂ SĂ POFTIȚI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
fie amabil, iar tăcerea se prelungea, stânjenitoare, în avantajul lui. M-am așezat pe scaun fără să mai aștept să fiu invitat. Din pricina asta sau dintr-un motiv care-mi scăpa, privirea îi deveni sticloasă și întinse degetul spre o sonerie, care nu existase altădată pe masă, un deget îngălbenit de tutun, cu o unghie roasă, urâtă. Dar când să atingă soneria se răzgândi. "Mai bine..." mormăi el. Și ieși. Avea și un alt fel de mers acum, plin de importanță
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
invitat. Din pricina asta sau dintr-un motiv care-mi scăpa, privirea îi deveni sticloasă și întinse degetul spre o sonerie, care nu existase altădată pe masă, un deget îngălbenit de tutun, cu o unghie roasă, urâtă. Dar când să atingă soneria se răzgândi. "Mai bine..." mormăi el. Și ieși. Avea și un alt fel de mers acum, plin de importanță. Rămas singur, am aruncat o privire în jur. Erau aceleași etajere burdușite de hârțoage de sus până jos, pe care le
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-l purtăm mereu în noi, această emoție precisă, dorința nesocotită de a ne întoarce în urmă, sau, dimpotrivă, de a grăbi mersul timpului, aceste săgeți arzătoare ale memoriei. Dacă, uneori, ne lăsam duși de imaginație și ne plăcea să așteptăm soneria care vestea întoarcerea sau un pas familiar pe scară, dacă, în acele momente, consimțeam să uităm că trenurile erau oprite, dacă ne hotăram atunci să rămânem acasă la ora când în mod firesc un călător sosit cu expresul de seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
omenească îi face să trăiască în spatele gratiilor. Și ca să sfârșim, singurul mod de a scăpa de această vacanță insuportabilă era de a pune din nou, cu ajutorul imaginației, trenurile în mișcare și de a umple orele cu țârâitul repetat al unei sonerii care totuși rămânea cu încăpățânare tăcută. Dar dacă era exil, în majoritatea cazurilor era vorba de un exil acasă. Și cu toate că povestitorul n-a cunoscut decât exilul întregii lumi, el nu trebuie să-i uite pe cei, ca ziaristul Rambert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Iar când nu ești acasă, mă gândesc la ce faci. Ai vreo veste ? \ Da, totul e în ordine, dacă e să mă iau după ultima ei telegramă. Dar știu că ea spune așa pentru ca să mă liniștească. LA UȘĂ SE AUDE SONERIA. MEDICUL ÎI SURÂDE MAMEI ȘI SE DUCE SĂ DESCHIDĂ. ÎN PENUMBRA CULOARULUI, TARROU PĂREA UN URS MARE, ÎMBRĂCAT ÎN CENUȘIU. RIEUX ÎL POFTEȘTE SĂ SE AȘEZE ÎN FAȚA BIROULUI SĂU. EL ÎNSUȘI RĂMÂNE ÎN PICIOARE, ÎN SPATELE FOTOLIULUI. ÎI DESPĂRȚEA SINGURA LAMPĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
l-au adulat din interese meschine. în cele ce urmează voi îngloba imediat eseul „Pensionarii vor ieși din criză grație ajutorului dat de U.D.M.R.”. Duminică, 14 noiembrie 2010, la ora când voiam să trec să mă odihnesc de prânz, soneria zbârnâie ca ieșită din minți. Ies în întâmpinarea celui ce sună cu atâta insistență, crezând că or fi cei de la poștă care, când îmi aduc câte o carte mai voluminoasă, taxată la factaj pentru a-mi fi lăsată la domiciliu
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
ne bazăm pe noi înșine, să mai strângem un pic cureaua, în așteptarea unor vremuri mai bune și pentru noi, oamenii de rând. Partea a II-a Revin asupra aceleiași probleme, la o lună. Ieri, 16 decembrie, pe la orele 1530, soneria mă avertizează că cineva grăbit dorește să-i deschid ușa la căldură. Deschid și în prag se ivește zâmbitor, binevoitor, politicos de nu se mai poate, același ins cu mustața răsucită, având un pachet voluminos într-o mână și în
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
pragmatici - pentru că de doctori veterinari în lumea satelor de atunci nici nu putea fi vorba. În fața acestei situații, tata merge la prăvălie, tocmai la ora de masă a domnului Tachi. Bate insistent la intrarea străjuită de clopoțelul pe post de sonerie, bate și bate... Domnul Tachi cu prosopul enorm înfășurat în juru-i se uita nepăsător și-și vede de ospătare. Tata bate și bate în ușă tot mai tare, ca omul împins de o asemenea nevoie, și abia atunci catadicsește și
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
O mână de activiști cu lumânări în mâini, păstrând distanța cuvenită față de casă. Maggie se uită la ceas. Era prea târziu ca să facă o vizită ca asta, neanunțată, dar ceva îi spunea că Rachel Guttman nu dormea. Căută din ochi soneria și dădu peste un buton cu un înscris ebraic pe el, despre care presupuse că era numele de familie. Apăsă scurt pe el, pentru a deranja cât mai puțin. Nu primi nici un răspuns. Dar luminile erau aprinse și se auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Nu are sens, n-o să-l găsești niciodată“. Se îndreptau spre ceea ce părea a fi un imobil cu apartamente, nu spre cabinetul de avocatură la care se aștepta ea. Îl vizitau oare acasă pe avocatul familiei Guttman? Uri apăsă pe soneria de la intrarea principală. —Bună, Orli? Maggie auzi o voce de femeie pârâind în interfon. —Mi zeh? — Uri. Ani lo levad. Nu sunt singur. Ușa se deschise și urcară două etaje până la un apartament a cărui ușă era deja deschisă. În cadrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
auzi, dincolo de jaluzelele trase, un cântec la modă. Big girls don’t cry. Big girls don’t cry. Big girls, they don’t cry-yi-yi. They don’t cry. Big girls, they don’t cry...yi Așteptând să răspundă cineva la sonerie, citi anunțul cu litere șterse, lipit de ușa de cristal. „O vorbă aruncată-n vânt poate să scufunde un vapor.“ Dedesubt era desenată o față, cu un deget lipit de buzele arse de soare. În lungul străzii, erau câțiva oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
condamnau fațada strălucitoare. Nasul său se revolta împotriva mirosului persistent al vopselei proaspete cu email. Urechile lui se încrâncenau la auzul cântecelor, râsetelor, chicotelilor din spatele obloanelor închise care păreau date cu lac. Dregându-și enervat vocea, privi la cele trei sonerii din bronz și la cartonașele albe de deasupra fiecăreia: Billy Truehard Raoul Frayle — 3A Frida Club Betty Bumper Liz Steele — 2A Dorian Greene —1A Își propti degetul în soneria de jos și așteptă. Frenezia de dincolo de obloane se potoli, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]