1,248 matches
-
o identifică. —Dumnezeule. O lebădă de iarnă. Stafii în străfulgerarea aceea de lumină, o groază intimă. Ea îl strânge de braț, ca un garou. Nu se poate să vedem așa ceva. Au mai rămas o sută șaizeci. Dumnezeule, chiar asta e! Stafia lunecă scânteietoare de-a lungul câmpurilor. Nici unul dintre ei nu poate respira. El se agață de o ultimă speranță. — Asta a fost. Chestia aia de pe șosea. A spus că a văzut o coloană albă... Îi cercetează chipul - știință dorindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
aventură cu Ariana. Eram împreună în televizor și nimeni nu se uita la noi. Când simțeam că încep să adorm, îmi îndesam totdeauna pătura pe sub picioare, mă înfășuram în ea ca într-un sac de dormit. Nu se știe ce stafii pot să apară după ce ai închis televizorul. Ieri, pe la ora prânzului, am ieșit în stradă, din fața gării am luat autobuzul și am mers până la Piața Operei. I-am făcut o vizită bunicii. Când intri la ea, ai zice că te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
este acum și fierbinte, pui paltonul pe tine și mergi așa cu el În arșița nesmintită, până Îl Îmbibi de transpirație. Dar nu mai contează, ai palton, și așa, cu el În cârcă, simulând iarna, tu și tatăl tău, două stafii fericite, Încercați să biruiți drumul spre Bariera Vergului, două stafii fericite bântuind prin câmpia aceea plină de iarbă, secară sălbatică, scaieți, maci și livezi de zarzări și duzi, câmpia aceea, care asemenea stafiilor ce sunteți, nu poate fi decât câmpia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
așa cu el În arșița nesmintită, până Îl Îmbibi de transpirație. Dar nu mai contează, ai palton, și așa, cu el În cârcă, simulând iarna, tu și tatăl tău, două stafii fericite, Încercați să biruiți drumul spre Bariera Vergului, două stafii fericite bântuind prin câmpia aceea plină de iarbă, secară sălbatică, scaieți, maci și livezi de zarzări și duzi, câmpia aceea, care asemenea stafiilor ce sunteți, nu poate fi decât câmpia fericirii. Toate dintr-o viață care nu va fi niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
simulând iarna, tu și tatăl tău, două stafii fericite, Încercați să biruiți drumul spre Bariera Vergului, două stafii fericite bântuind prin câmpia aceea plină de iarbă, secară sălbatică, scaieți, maci și livezi de zarzări și duzi, câmpia aceea, care asemenea stafiilor ce sunteți, nu poate fi decât câmpia fericirii. Toate dintr-o viață care nu va fi niciodată așa cum ți-ai fi dorit-o. Mama ta alergând spre voi, În brațe cu un buchet uriaș În care mii de tufănele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
urmă? Pe tâmpla ei se vedea o vânătaie imensă, întunecată și adâncă, din care cursese puțin sânge. Hainele ei, odată impecabile, erau pătate cu iarbă verde, cu noroi maro, iar părul ei era îmbibat de rouă. Arăta ca propria ei stafie. 4tc "4" Nu era nevoie să mă uit peste meniu. Știam deja ce voiam. Aș dori o porție de ciuperci pane cu garnitură de orez și sos tartar, i-am spus chelneriței, cu figura ei specifică vârstei mijlocii, înfășurată într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cu ciocănitoarea, turturelele cu porumbeii domestici ai gospodarilor din împrejurimi. Bojdeuca aceasta sărmană, tristă și a nimănui, strivită de nepăsarea unui primar care poate n-a trecut pe strada Țicăul de Sus niciodată, era numită de noi, copiii, ”locul cu stafii”. Din această cauză, de cum se lăsa seara, înfricoșați, fugeam spre casele noastre, după o zi de joacă în sălbăticia de nedescris de aici. Eu să fi avut pe atunci vreo patru-cinci anișori. Eram o fetiță prizărită, cu ochii iscoditori și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
toate secretele pe care mi le-ar fi putut dezvălui. Poate că nu fusesem suficient de puternică pentru a-l conduce. Sau poate că pe măsură ce crești devii din ce în ce mai surd, mai orb și mai prost. La fel se întâmplase și cu stafiile. În apartamentul nostru de bloc aerul era tulburat de ființe gri, păstoase, a căror prelingere răutăcioasă putea fi simțită mai ales când în jur era liniște. Odată, când aveam cinci ani și trebuia să stau acasă pentru că luasem pojar de la
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
plin de cocoloașe, așa cum îmi plăcea mie. Al mamei era întotdeauna prea gros și fără nici un cocoloș și mirosea puțin a ars, pentru că îl fierbea bine - ca să nu mă doară burta. În prezența marcelei nu îndrăznea să se arate nici o stafie, pentru că era o fetișcană zdravănă, cu coșuri, pasionată de modă și croitorie, care ți-ar fi râs în nas dacă i-ai fi vorbit de stafii și poate ți-ar fi dat și una după ceafă, ca să te trezești la
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
ca să nu mă doară burta. În prezența marcelei nu îndrăznea să se arate nici o stafie, pentru că era o fetișcană zdravănă, cu coșuri, pasionată de modă și croitorie, care ți-ar fi râs în nas dacă i-ai fi vorbit de stafii și poate ți-ar fi dat și una după ceafă, ca să te trezești la realitate. Mai târziu, când am început școala, îmi petreceam cele trei ore dintre venirea mea de la școală și sosirea alor mei de la serviciu cu ușa de la
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
și sosirea alor mei de la serviciu cu ușa de la apartament larg deschisă. Atunci ființele cleioase se scurgeau pe holul blocului, atrase de goliciunea alb-murdară a pereților. Se destrămau însă instantaneu, la prima deschidere a ușii de la intrarea în bloc, pentru că stafiile nu pot suferi spațiile deschise, curentul și zgomotul. Dimpotrivă, ceea ce le place lor sunt spațiile insterstițiale, stătute, dintre bulele existențelor individuale. Fac tumbe lente prin aer, lovindu-se de pereții sidefii ai bulelor, umplând interstițiile vulnerabile prin propriile lor limite
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
conțin și perpetuează existențele lor promiscue. Însă de fiecare dată când oamenii ies din bulele lor, râzând sau vorbind unii cu ceilalți, umplându-și unii altora inimile, ființele păstoase se scurg înapoi în lumea lor. Când venea ora de culcare, stafiile se cuibăreau în umbrele celor șase brațe ale cuierului-pom din fața camerei mele, iar eu îmi petreceam o bună parte din noapte cu ochii larg deschiși, privind cutremurătoarea, ireala nemișcare a cuierului. Ai mei își făcuseră obiceiul să-l mute seară
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
instantaneu în combustibil pentru nava lor spațială rămasă în pană chiar în fața blocului nostru. Și tot el mi l-a dăruit pe Domojo, un băț sculptat de mână, cu față de drac, cu care bunicul lui, paznic de cimitir, speria noaptea stafiile. (Aleluia, acesta avea să fie un moment istoric, care avea să marcheze declinul ființelor păstoase în viața mea.) — De fapt, nu e negru deloc. Arată ca un fel de gaură în spațiu, a spus Adi îngustându-și ochii, convingător. Pe
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
viață, avea totuși să-mi răspundă, oftând, cu amărăciunea omului care știe : „Pentru că lumea în care suntem nu e o lume perfectă“. Într-o zi, pe neașteptate, după ce m-am întors de la școală, i-am vorbit pentru prima oară unei stafii : — Dă-mi, te rog, imediat înapoi stiloul ! Am nevoie de el în clipa asta ! Curajul meu provenea din furia pe care mi-o provocase stafia care, în obrăznicia sa nemăsurată, îmi șterpelise stiloul pe care îl avusesem cu câteva clipe
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
pe neașteptate, după ce m-am întors de la școală, i-am vorbit pentru prima oară unei stafii : — Dă-mi, te rog, imediat înapoi stiloul ! Am nevoie de el în clipa asta ! Curajul meu provenea din furia pe care mi-o provocase stafia care, în obrăznicia sa nemăsurată, îmi șterpelise stiloul pe care îl avusesem cu câteva clipe mai devreme în mână. Acum se amuza pe seama mea, văzând cum mă dădeam de ceasul morții să-l găsesc. Am simțit cum, surprinsă de noua
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
obrăznicia sa nemăsurată, îmi șterpelise stiloul pe care îl avusesem cu câteva clipe mai devreme în mână. Acum se amuza pe seama mea, văzând cum mă dădeam de ceasul morții să-l găsesc. Am simțit cum, surprinsă de noua mea atitudine, stafia stătea în cumpănă. Dacă nu-mi dai imediat stiloul, te bat de-ți sar dinții, am amenințat-o eu, dând un pumn demonstrativ în masă și apucându-l pe Domojo. Știam că ființele cleioase nu suportă gălăgia și violența. Fără
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
-mi dai imediat stiloul, te bat de-ți sar dinții, am amenințat-o eu, dând un pumn demonstrativ în masă și apucându-l pe Domojo. Știam că ființele cleioase nu suportă gălăgia și violența. Fără să mai stea pe gânduri, stafia și-a luat tălpășița. La câteva minute după aceea mi-am regăsit stiloul pe marginea chiuvetei din baie. Mi- am amintit că-l pusesem acolo când îmi dădusem chiloții jos să fac pipi, îl aveam în mână. După acest episod
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
medalionul în cutiuța cu comori, alături de un ou de prepeliță, o aripă de libelulă cam ruptă pe margini, o piatră verde găsită pe malul Dunării și de Domojo, bățul cu chip de drac cu care bunicul lui Adi speria noaptea stafiile în cimitir. Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai dimineața, când găsești pe masă o foaie de poezie proaspătă, dăruită de Sfântul Duh cu o seară înainte. În buimăceala dimineții, cu ochii mijiți de somn, o vezi
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Ce fel de pietre sunt ? — Diamante. reprezintă indestructibilitatea, pentru că diamantele sunt mai tari ca orice alte pietre prețioase. Dorje-ul este simbolul fermității spiritului celui care obține iluminarea. În copilărie, Adi mi-l dăduse pe Domojo ca să nu mă tem de stafii. Acum, Père Joseph îmi dădea un dorje tibetan, făcând punte peste timp spre adolescența mea, în vremea în care întrevăzusem pentru prima oară, dincolo de voalul subțire al realității, regatul maiestuos al Shambhalei. Ce înseamnă de fapt Shambhala ? spuse părintele. Faptul
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
birou. Am făcut un pas înapoi, cu un strigăt de uimire. ovalul bonom și misterios al privirii sale, singurul care rămânea eliberat de blănuri în fotografie, era inconfundabil. Am tresărit de parcă aș fi văzut deodată în carne și oase o stafie. Fusesem convinsă că angalok-ul nu era altul decât propriul meu subconștient, dar iată că el exista cu adevărat, în mod independent. Probabil în graba împachetării lucrurilor pentru plecarea înapoi în românia fotografia alunecase din ungherul unde stătuse dosită în ultimele
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
unui alt adevăr, relativizant, ludic și simpatetic - cu cei pe care am învățat să-i iubim din scrierile lor. Fapte în copilărie era "mic și îndesat"1, foarte negricios, ca toți frații săi. La Cernăuți avea o frică patologică de stafii 2. Adolescent, "era un tânăr sănătos ca piatra", care la scaldă "punea în mirare pe toți cu manevrele ce făcea înnot"3. La maturitate devenise un bărbat mai degrabă scund (1,64-l,65), cu "musculatură herculitană"4 și deosebit de
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
un leucoplast pe nas, înjura și dădea directive. Se vede că nu s-ar fi mișcat de la colțul străzii nici 1000 de ani. Mai erau Cosmin din D 14, Nicu din C 38, unul pe care nu-l știam și Stafie dintr-a treia pe care-l vedeam doar în curtea școlii jucând bambilici. Toți aveau bâte și toți mă așteptau pe mine. Simțeam clar că erau ultimele bomboane cubaneze pe care le mâncam în viață. Am rămas lipit de pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
aerul pe care-l despica cu bâta. Am făcut un tur de bloc, nu obosisem și nici ei. Am mai făcut unul. Pe la începutul celui de-al treilea, l-am văzut pe Filip cu geanta pe umăr. Totul se terminase. Stafie a fost primul care și-a aruncat bâta și a dispărut. Felinarele se aprindeau unul câte unul. Era pe la ora când, după cum zicea Coșuță, Cristos începea să zboare. În loc de asta, în fața mea stătea Cristi și-și cerea iertare. Dâra aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Botta. Gnomii, ursul, licornii sunt "Arătări minunate", exponenții unui spațiu sacralizat, prezențe fantastice mai mult decât reale. Aceste arătări aparțin unui timp suspendat. ("Arătare", în DEX, prezintă următoarele accepțiuni: "Acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei; halucinație, vedenie; monstru, stafie, fantomă". Botta este un extatic. El conferă halucinațiilor sale atribute spațiale, dar nu și temporale. Tocmai acest fapt le mistuie chiar în momentul concretizării lor, le pierde din physis pentru a le regăsi în logos.) Dorința de sustragere, de suspendare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
întrebă el. Stătea de vorbă cu cineva, din întunericul de afară... - Uite-i, cum vin!... Si blocul din fată... cum vine!... murmură el. Cu ochii la fereastră, se uita la mulțimea de copaci desfrunziți dintre blocuri... Umbrele lor ca niște stafii negre, se clătinau pe luciul lunii de pe alee. Luna strălucea rece undeva, sus... peste blocuri. Uite-i, cum vin spre fereastră... și, luna vine! Își zise el. ... O mulțime de lume tăcută umplea strada fin fața Bisericii... Cotropit de somn
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]