2,070 matches
-
buchetul jos stângace. Brian, uită-te la biroul ei ! Nu-i frumos ? Uite, are și... computer ! — Splendid ! spune tata, mângâindu-l ușor. E un... birou foarte frumos. — Iar toți aceștia sunt prietenii tăi ? spune mama, zâmbind spre asistență. — Oarecum, spun, strâmbându-mă când o văd pe Artemis zâmbind spre mama cu toată fața. — Știi, tocmai ziceam zilele trecute, continuă mama, cât de mândră trebuie să fii că lucrezi pentru așa o companie mare. Sunt sigură că multe fete te invidiază sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Corporation și am văzut că, recent, au fost implicați În mai multe mânării de proporții. Lucru care, evident, nu dovedește nimic, dar, dacă luăm În considerare faptul că dispare când ți-e lumea mai dragă și discuția despre transferuri... Se strâmbă la mine pentru a da mai mare greutate vorbelor sale, iar eu o privesc deconcertată. Jack să facă o fraudă bancară ? Nu. Nu se poate. Nu e În stare de așa ceva. Nu că mi-ar păsa În vreun fel. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
nu-mi lipsesc din bibliotecă nu se mai găsesc, după câteva rânduri de ordine făcută de femeia pe care o aducea mama de două ori pe an la curățenie. Aglaya cel puțin știu că nu fusese niciodată în biblioteca mea strâmbată de cărți. In absentia, ea se juca cu toată lumea, începând de la numele de unguroaică bătrână, pe care parcă și l-ar fi dat singură într-un moment de dispoziție ludică - să zicem într-o dimineață când mugurii unui copac pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
o tipă din Hanovra, căreia a trebuit acum vreo câțiva ani să-i servesc de ghid prin București. Am încheiat târziu seara de preumblare în Parcul Tineretului, cu un cornet de floricele amare de sărătură. Was ist das? întreabă ea, strâmbându-se delicios. Das ist Mais, porumb, explic eu doct, excitat de silueta unei fetițe care se juca, lovind-călărind un balon de plastic. Normal că nemții nu știu, râde din dinții ei mărunți mama, și continuă să pocnească. (À propos de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Români, vol. I, Editura Fundației Culturale Române, 1995, pag. 29, am dat peste poza unui bătrân de treizeci de ani neîmpliniți, cu o cută verticală aspră la rădăcina nasului, o bască muncitorească pe cap, ochii cu foarte mult alb, gura strâmbată într-un rictus spre un fotograf care nu-ți poate face plăcere, capul ăsta stă ridicat pe două perne, în spate e un geam prin care poți să vezi că afară e o noapte mult mai adâncă decât a mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ochii răsfrângând candelabrele baroce, iar el, elegant cum nu cred că l-am mai apucat, la costum mov lucios, cămașă de mătase roz-pal, cravată gri, tuns proaspăt ca un ginerică, s-a lipit de bar, cu un zâmbet care-i strâmbă fața. Într-un scaun stil sever, ca de strană, în colțul ocolit de luminație, Portia aproape a adormit, cu sânii și globii ochilor în bolurile de salată de fructe. N-o mai invită nimeni la dans, dar nici n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
bordură. — Gata, zic. E rândul tău. — Rândul meu? Luke face ochii mari la mine. Deja? — Trebuie să‑mi fac unghiile, îi explic. Și oricum ai impresia tu crezi că nu știu să conduc. Și n‑am chef să te văd strâmbându‑te la mine tot drumul până în Somerset. — Dar n‑am zis că nu știi să conduci, protestează Luke, pe jumătate râzând. Când am spus eu așa ceva? — Nu‑i nevoie s‑o zici. O văd de la o poștă cum îți iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
curând o să ai magazine în toată lumea. O îmbrățișez. Hei, ce‑ai zice să ieșim diseară să sărbătorim? — Vai, Bex, mi‑ar plăcea foarte mult, zice Suze, dar nu pot. Plec în Scoția. De fapt... se uită la ceas și se strâmbă. Of, Doamne, nu mi‑am dat seama cât e de târziu. Tarquin trebuie să pice dintr‑o clipă‑ntr‑alta. — Tarquin vine aici? zic șocată. Acum? Cumva, am reușit să evit să mai dau ochii cu vărul lui Suze Tarquin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
voce tare. Ei! Se pare că m‑am înșelat, zice zâmbind. Și sunt nespus de bucuros. Își ridică ceașca în direcția mea. În cinstea unui test de mare succes mâine. Pot să‑ți dau un sfat? — Ce anume? — Puloverul. Se strâmbă comic și clatină din cap. OK. Cu ce mă îmbrac mâine? Cu ce Dumnezeu mă îmbrac? E cel mai important moment din viața mea. Un test video pentru televiziunea americană. Trebuie să fiu îmbrăcată la marele fix, în niște haine care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Nu! zice Suze. Totul e bine. Doar că... Ezită. M‑am gândit doar să‑ți spun că azi‑dimineață a sunat un tip să‑ți ceară niște bani pe care‑i datorezi unui magazin. La Rosa, din Hampstead. — Serios? Mă strâmb eu. Iar? — Da. M‑a întrebat când ieși de la terapie intensivă. — Aha, zic după o pauză. Așa. Și tu ce i‑ai spus? — Bex, ce‑i chestia asta cu terapia intensivă? — Nu știu, zic șovăitoare. O fi auzit el ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în stare să facă ceai ca ăsta în America. Am cerut o dată un ceai și mi‑au adus o... ceașcă cu apă fierbinte și un plic de ceai. Și era o ceașcă din aia prin care se vede. — Ăă, se strâmbă Suze. Câh. Ia o cutie de biscuiți și scoate câțiva Hob‑nobs. Oricum, cine are nevoie de America? zice categoric. Pe bune, toată lumea știe că televiziunea americană e sub orice critică. Ți‑e mult mai bine aici. — Poate că da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
care primul interlocutor intră în emisie, telefonul din sufrageria noastră sună. — Alo? zice Suze, ridicându‑l și dând sonorul mai încet la televizor. O, bună ziua, doamnă Bloomwood. Vreți să vorbiți cu Becky? Ridică din sprâncene spre mine și eu mă strâmb. N‑am prea vorbit cu mama și cu tata de când m‑am întors. Știu că nu mă mai mut la New York, dar asta e tot ce le‑am zis până acum. Pur și simplu n‑am inima să le spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de gând să îl dea în judecată pe Luke? Rămân o vreme nemișcată, încercând să pun totul cap la cap. Dar nu ajung nicăieri și, brusc, îmi dau seama că ar trebui s‑o șterg acum, când pot. Mă ridic, strâmbându‑mă din cauza cârcelului și‑mi scutur picioarele, în clipa în care simt sângele punândumi‑se din nou în mișcare. Apoi îmi ridic pachetul și pornesc cât de nonșalant pot pe coridorul spre lifturi. Exact în momentul în care apăs pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
acum? Îmi flutur degetul spre un anunț încercuit. — M‑am gândit să‑mi încerc norocul ca redactor la Annuities Today. Candidatului ales i se poate oferi șansa de a lucra și la suplimentul anual despre Deducerile de Impozit! — Serios? Se strâmbă involuntar, apoi adaugă repede, adică... sună foarte bine! Foarte interesant! — Deducerile de impozit? Zău, Suze. — Ei, mă rog. Așa, în linii mari. Îmi las capul pe genunchi și mă holbez la covorul din sufragerie. Volumul televizorului e dat la minim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
spuneam că nu vorbim și din motive geografice. Dar acum că e iar la Londra - și nici măcar nu m‑a sunat - nu e același lucru. Situația are un aer cam... final. — Și... ce face? — Încearcă să stopeze pierderile, zice Michael strâmbându‑se. Să ridice moralul personalului. Se pare că, imediat ce a plecat la New York, Alicia a început să răspândească zvonuri că are de gând să închidă filiala din Londra. De asta s‑a încins așa atmosfera. Clienții au fost neglijați, personalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Săptămâna viitoare facem o emisiune cu tema asta. Hai! strigă, împingându‑mă în cabina de machiaj. Ea e Becky... — Zelda, o cunoaștem pe Becky, spune Chloe, care m‑a machiat de când am apărut prima oară la Cafeaua de dimineață. Se strâmbă spre mine în oglindă și eu îmi înăbuș cu greu un chicot. — Sigur c‑o cunoști! Scuze, Becky, dar în mintea mea ești la categoria invitați! Acum, Chloe. Și n‑o aranja prea tare. Nu vrem să arate prea fericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
singură câteva combinații de haine, nu? — Știu. O să încerc. Într‑o zi, îți promit. Doar că... nu săptămâna asta. Nu pot să fac față unei presiuni suplimentare. — Fie, zic, ascunzându‑mi un zâmbet și încep să‑i scriu în agendă, strâmbându‑mă în timp ce încerc să îmi amintesc ce haine are. N‑am prea mult timp la dispoziție, dacă trebuie să‑i caut rochie pentru diseară, s‑o sun pe doamna Farlow și să văd pe unde or fi tricotajele alea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
lui fizică neobișnuită mă făcea să mă simt În siguranță lângă el... Un om simplu, dar tu știi părerea mea: de multe ori un om simplu valorează mai mult decât un om cu carte... —De multe ori? Nu totdeauna? se strâmbă Christa. —Tu, cu ironiile tale, firește! Este un adevărat personaj din romanele rusești... e drept că tu nu prea te omori cu ele... Mie nu-mi place stilul francez de grădinărit și barocul, ție nu Îți place Dostoievski. Dar aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ce haine prefera Nanone? Orientale sau europene?... Ah, ah, ah, idiotule! Prostule! Era profund dezamăgit și furios pe sine. Îți imaginezi că ea va admira poalele tale de mare boier, ișlicul și papuceii tăi turcești? Amintește-ți cum s-au strâmbat de râs colegii tăi din Viena când te-au văzut prima oară. Și tu care credeai că arăți ca un prinț din poves... Își mușcă buzele. Apoi sări din pat și începu să scotocească prin cufărul cu haine. Dulame îmblănite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
reveni în cabinetul consular într-o stare asemănătoare cu beatitudinea. Medicul îl examinase, îl pipăise cu deosebită grijă pe partea dureroasă și clătinase înțelegător din cap atunci când el îi relatase cu lux de amănunte momentele cele mai dramatice ale suferinței. Strâmbase din nas când îi arătase prafurile, cel alb și cel negru, cu care încercase să-și amelioreze durerile și îl sfătuise să le arunce imediat, dacă nu dorea să-și piardă toți dinții. Apoi, doctorul îl rugase să bea dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Și ar fi păcat. Dante Negro își mușcă buza de jos și privi, cu totul absorbit, tabloul. Toinette nu găsi nimic interesant în liniile desenului trasat cu cărbune și în cele câteva pete de culoare aruncate la întâmplare în fundal. Strâmbă din nasul ei mic și își mută privirea pe un alt tablou, foarte mare, care ocupa un perete întreg și era acoperit cu o pânză. ― Dar acela?... Pictorul se răsuci pe direcția privirii contesei. ― Îmi pare rău, contesă. Pe acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe jumătate cu vin roșu. Gestul semăna cu o ofrandă. ― Asta da aniversare! Oare câți ani de căsătorie au împlinit? Dante Negro ridică din umeri și porni prudent pe urmele celor doi, lăsându-le totuși un mic avans. Medicul se strâmbă cu totul nemulțumit, dar porni și el. Când reușiră să ajungă la drum, atât pictorul, cât și medicul avură parte însă de o mică surpriză. Se treziră, dintr-odată, în postura de martori ai despărțirii celor doi. Mariam era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Dar ce avantaje dobândea Rusia din bucățica aceea de Dunăre și dintr-o fărâmă de țară ruinată, prost administrată și cu o populație încă neasimilată? Cu totul nesemnificative. Îi asigura ea vreo oarecare securitate, vreo pace durabilă? Dimpotrivă. Amiralul se strâmbă. Bătrân nebun și orb! Cum de n-ai văzut că suntem în pragul celui mai distrugător război? Că vom fi atacați la noi acasă?... Până și un prost ar fi realizat că era cazul să sacrifice toate celelalte interese minore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pentru adevăr, ci pentru gloria Franței. În câte zile crezi că voi fi la Paris? ― În aproximativ două săptămâni. Aici am schițat cel mai convenabil itinerar. Verificat deja. Napoleon îi smulse harta din mână și o îndepărtă mult de ochi, strâmbându-se. Îl deranja acest semn de bătrânețe. ― Da, bun! Îl voi face în șapte zile! Nici o zi în plus! Se așeză pe un scaun. Și acum, vreau să mă faci de nerecunoscut. Ai ceva hârtii pentru mine? ― O scrisoare de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nu la ce zice ea - să ne-ntrecem la ceva frumos de tot - la fugă, la aruncat, la cățărat; sau la scuipat - ia să vedem: care stuchește mai departe și mai departe? Îi fac pe dată o probă, ea se strâmbă, zice că-i urât. Atunci la pipi - cine se pipilează mai departe și mai...? Ea zice că asta-i și mai urât. Și zice că mai bine să ședem. Eu o-ntreb ce facem noi, acuma: nu ședem? - Nu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]