1,253 matches
-
nu duceau nicăieri. Aș fi putut sta cît era ziua de lungă să tot Învîrtesc scenarii care să dovedească nevinovăția lui Frank, dar țesătura se destrăma de cum o lăsam din mînă. În căutarea Plazei Iglesias, am tot cotit pe diverse străduțe și nu după mult timp m-am rătăcit În labirintul de alei. M-am oprit Într-un scuar cît o curte modestă, cu o fîntînă plasată lîngă o cafenea În aer liber. Mă tenta să merg pe jos pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Elizabeth Shand, Mahoud, cel care, privindu-mă acru, Îmi Înregistrase numărul de la mașină În agenda sa electronică. După ce Crawford Îi Îndesă În mîna negricioasă un fișic de pesetas, lustragiul urcă Împreună cu el În Porsche. Dădură ocol pieței, cotiră pe o străduță Îngustă și opriră În fața restaurantului libanez Baalbeck, un popular loc de Întîlnire pentru arabii bogați care navigau de-a lungul coastei dinspre Marbella. Crawford rămase să aștepte În mașină, În timp ce șoferul intră În restaurant și ieși după cîteva clipe cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
în tăcere, cu un surâs ironic. — îmi pare rău că nu vrei să-l cunoști și nu vrei să locuiești cu noi..., adăugase doamna Martin, oftând și dând geamantanul jos de pe pat. Are o casă frumoasă în centru, pe o străduță liniștită. — Urăsc casele din centru, de pe străduțe liniștite! exclamase Clara, înverșunată. Nu-mi place nici apartamentul ăsta, m-am săturat de el până peste cap! îmi pare bine că o să mă mut cu tata în altă parte! Doamna Martin oftase
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pare rău că nu vrei să-l cunoști și nu vrei să locuiești cu noi..., adăugase doamna Martin, oftând și dând geamantanul jos de pe pat. Are o casă frumoasă în centru, pe o străduță liniștită. — Urăsc casele din centru, de pe străduțe liniștite! exclamase Clara, înverșunată. Nu-mi place nici apartamentul ăsta, m-am săturat de el până peste cap! îmi pare bine că o să mă mut cu tata în altă parte! Doamna Martin oftase din nou și întinsese mâna, mângâind-o
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de curte interioară cu capace de fontă la gurile de canal, ocoli mai multe latrine, din acelea de scânduri, date cu var, și printr-o portiță de fier forjat, cu un rest de sticlă spartă, răzbi pe un fragment de străduță pavată, recunoscând, concomitent, în minte, binefacerile lesnicioaselor drumuri burgheze, ieșite, tot mai frecvent, din contemporaneitate. Tot numai în minte, îl înjură pe Babița-Pelicanul, care-i sărise în cale, umezindu-și buzele cu limba și recuperându-și mereu falca, supraponderală chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mașină pe ușa din spate, așezându-se pe bancheta Îngustă, față În față cu polițaiul cu Kalashnikov. Am urmărit cu privirea mașina coborând la vale, aș fi putut s-o urmăresc până la poalele dealului, dar, ieșind de undeva de pe o străduță laterală, un jeep argintiu mi-a furat privirea, coborând și el În spatele Aro-ului polițist. Noi am intrat În casă, ne-a luat ceva vreme să ne revenim, apoi am Început să ne agităm, să dăm telefoane. * În cabina mașinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
să petrecem o noapte la clubul lui Adelin, eram cu chef, umblam pe jos fredonând fiecare câte ceva. Trebuia să ne Întâlnim și cu Alexi, voluntarul american care prinsese gustul cluburilor de noapte. Când am ajuns În fața clubului, aflat pe o străduță liniștită Într-un cartier de case, am văzut jeep-ul argintiu din ziua arestării parcat peste drum, pe aleea de acces spre o vilă frumușică. Am făcut repede legătura, am ținut-o pentru mine. Când a venit Adelin să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
șoptite: Matilda, Victor... Ne îmbrățișam foarte tare, eu "cu sete", ea pierdută... Victor, iubitul meu, Matilda, fetița mea... și ne desprindeam cu greu, eu ieșind s-o aștept la un loc știut numai de noi, "cei trei copaci" pe o străduță ceva mai încolo, al cărei nume fistichiu nu-l puteam memora, strada Fântâna lui Cherecheș, sau Berecheș, primele litere al acestui Nemecheș fiind adânc ruginite pe tăblița indicatoare. Până la divorț nu trebuia să fiu văzut că am intrat în casa
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
prăjeală și rufe ude, cocleau avortonii socialismului, ocoleam mormanele de PFL, ferindu-ne de pensionari, muncitori în izmene și femeile lor care arătau ca Marian Nistor, și-ajungeam la capătul betonului; ne scuturam noroiul de pe cizme și-o porneam pe străduțe. Era ca și cum ai fi sărit dintr-un container: asfaltul se rupea, casele vechi începeau trist, abrupt, cu zidurile laterale retezate și grădinile ciobite de moloz. Îți venea să urli. Privirea se-așeza apoi liniștită pe ochiurile mansardelor. Acoperișurile de țiglă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lui taică-su și-a ni le-aduce nouă la fiecare două seri e-un lucru normal și prietenesc. Dădeam relaxați ture prin cartier, cu Mihnea la volan, în timp ce Ovidiu urla în spate. Într-o seară, când mișcam mașina pe străduțe, am nimerit peste cine nu trebuia; mai exact, propria Dacie era s-o facă afiș pe doamna Bidileanu pe trecerea de pietoni. Mihnea a accelerat și ne-am pierdut în noapte, hoțește. Ne-au trebuit vreo două săptămâni să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
asfaltul era răcit, nivelat și revopsit pe benzi de circulație. A doua zi, îl găseai din nou spart, din 50 în 50 de metri: veneau echipele cu pickamere, pentru a scoate canalele și gurile de gaz la suprafață. Între timp, străduțele laterale pocneau de gropi, iar șoferii înjurau de mama focului, cu bucșele rupte sau parbrizele împroșcate de criblură. Din Unirii, am cotit la dreapta pe Splai, apoi încă o dată la dreapta, spre Curtea Domnească. Ruinele rămăseseră intacte, le numărai zidurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
zis că ne bătea gândul să fugim din țară. Lumea ne invidia, credea că nu facem nimic de dimineață până seara și, pe deasupra, mai învârtim și milioane. Îi păcălisem pe toți: când ne duceam la cafenea, parcam mașina departe, pe străduțele laterale, să n-o observe careva. În București, dacă te îmbraci elegant și mergi două zile la rând în aceeași cafenea, zic oamenii că faci afaceri sau ai câștigat la Loto. Luam latte machiato cu spumă, fresh de portocale cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de gangsteri sau de personaje celebre de roman: Bonnie & Clyde, Bouvard et Pecuchet, Felix și-Otilia. Până și decorul aluneca în tonuri de alb-negru. „Ia-o drept, pe Lăpușneanu.“, m-a sfătuit Mihnea. Nu l-am ascultat. Cunoșteam o scurtătură, pe străduțe, prin spate pe la teatrul „Fantasio“. Iluminatul public lipsea cu desăvârșire: becurile fuseseră sparte cu piatra pe stâlpi la „Revoluție“. Nu mai umblase nimeni la ele de-atunci. La o intersecție (Portiței cu Grănicerului, cred), n-am mai avut timp să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Lumea le zicea când „rachete“, când „bigudiuri“; copiii le confundau cu niște suzete uriașe, iar golanii cu două țâțe lăsate. Nimeni nu se-obosise să le verifice: bineînțeles că zburau goale, așa cum ieșiseră din fabrică. Mașina 110 apărea noaptea de pe străduțe, cotea imprevizibil și țâșnea de fiecare dată în altă parte, printre blocuri. Avea capătul undeva între Dămăroaia și Bucureștii Noi, unii îl zăriseră la Fabrica de Pâine, alții sub un pod, mulți credeau că nu oprește niciodată, ci se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
semn că ar obosi de-a lungul veacurilor. Fațadele purtau cearcăne, ferestrele se închideau cu obloane grele. Geamurile fără voleuri fuseseră îmbrăcate în cagulele draperiilor, să nu se vadă nimic. Rușinea curgea peste tot. Dacă te strecurai pe-alei și străduțe, te bântuiau imagini cu gloanțe de Lüger înfipte în pereți și urme de șenile pe ziduri, ca umbra unui tanc sovietic. Orașul ăsta era specializat în trădări, schimba protectorii și întorcea armele după cum bătea vântul, niciodată înțelept sau cumpătat; de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de-asemenea obiecte misterioase. „Caprele“ noastre cresc oriunde e un loc liber. Pe bulevarde, le vezi înalte, vopsite în roșu cu alb, mimând aspectul regulamentar; de ele atârnă câte-o tăbliță, cu numele firmei balansându-se amenințător; cum intri pe străduțe, nu mai respectă nici o regulă. În locul barelor metalice, sudate cu grijă la unghiuri, apar cărămizi, lăzi (cu predilecție, de bere), T-uri de fier, semne de circulație (furate de pe diverse șantiere), calorifere, pneuri, găleți de gunoi și chiar crăci puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rămâneau aceleași. Trecerile de la o stradă la alta se făceau scurt și strict, aproape militărește. Din scuaruri, pândeau călăreți de bronz, cu săbiile înălțate sfidător. Oriunde mergeai, trebuia să lași capul în jos. La Dom, am dat un ocol pe străduțele negustorilor de antichități și-am ieșit pe Kärtner. Strada principală sclipea de podoabe de Crăciun, candelabre din sute de becuri aurii se legănau deasupra marilor magazine. Zona comercială fusese închisă traficului, doar turiștii se plimbau pe-acolo și autobuzul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scrieți 172 pe spate și-l lăsați în cutia poștală a hotelului.“ Apoi a împins ușa cu un gest brutal și-a ieșit, fără să plătească. N-am mai apucat să scot un sunet. Inginerul s-a făcut nevăzut, pe străduțele întortocheate ale Grinzing-ului. M-am întors spre celelalte mese, să întreb dacă îl știa cineva. Mircea Eliade II se evaporase și el, ieșise pesemne cât stătusem eu cu spatele la fereastră, de vorbă cu inginerul. Doar mirosul de tutun și prună, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
luată această hotărâre; nu-i stătea în putere să curme acest avânt sălbatic. Mergeau tăcuți, fără să-și spună aproape nici un cuvânt cât ținu drumul. El observă doar că fata știe bine drumul și, când vru să ocolească pe o străduță mai îndepărtată, pentru că aceasta era mai puțin circulată, ea îi ascultă propunerea, încordându-și parcă atenția, și îi răspunse cu voce sacadată: „Mi-e indiferent!“ În momentul când ajunseră aproape în fața casei Dariei Alexeevna (o clădire mare și veche din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se pot construi cu dintre sau cu între, ca în exemplele: securitatea zonei dintre Prut și Balcanii Occidentali ("22", 1-7.II.2006), Se zice că toate orașele dintre două ape sunt locuri propice vrăjitoriei (Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile), Străbăteam străduța îngustă și prăfuită, mărginită de foarte stranii case galbene, cu marchize de geam colorat, dintre vechea Cale a Moșilor și Lizeanu (Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile), calea ferată dintre București și Câmpina (Forum Radio Guerrilla), Alerg, disperat, pe scări în
[Corola-publishinghouse/Science/85021_a_85807]
-
au găsit curați. A venit și Procuratura militară și cred că ne-a numărat de 30-40 de ori muniția. S.B.: Să vadă dacă ați tras. G.Ș.: Să vadă dacă a fost tras măcar un glonț din unitatea noastră. Pe străduța pe care era unitatea, pe Ion Câmpineanu, au băgat un tanc care a întors turela spre clădirea noastră. S.B.: Până v-ați decuplat de la Palatul Telefoanelor ce ați făcut? G.Ș.: Am stat, pur și simplu. Am început să-mi
Revoluția română: militari, misiuni și diversiuni () [Corola-publishinghouse/Science/84991_a_85776]
-
iau drumul care se deschide în față, făcându-și loc printre leandrii roz pe o parte a străzii, albi de cealaltă parte, ca să se oprească, apoi, peste Podul Nou dinaintea templului lui Apolo. Drumul ezită și se împarte între o străduță cu tarabe colorate, cu fuste indiene și genți Burberrey din acelea de stau agățate pe multe brațe în București, prea multe ca să crezi în valoarea lor, și o altă stradă, mai sobră, care se scutură de praf, îi face în
Portocalele roșii de Sicilia by Rodica Dinulescu () [Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
ajungi la piața cutare, precum și a CV-ului lui Berlusconi, vecin în aceeași conversație, întâmplător sau nu, cu un chestionar în toată regula cu privire la Dracula. Și n-am greșit luând-o pe acolo pentru că am ajuns, pe neașteptate, în niște străduțe strâmte, vesele și colorate, cu vitrine cu cercei în modele neobișnuite și altele cu grămezi de fructe. Mai încolo, niște scaune mov dorm în curtea unei cafenele, la ora prânzului, deopotrivă cu întregul oraș, deopotrivă cu întreaga Sicilie. Nimic nu
Portocalele roșii de Sicilia by Rodica Dinulescu () [Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
către pământ, i-am văzut pe toți acei nuntași adunați și pregătiți de ceremonie. Personajul principal era o mireasă strident fardată, ce părea de plastic și care stătea nefiresc de înțepenită lângă propriul tată, într-o mașină parcată pe o străduță laterală. Poate era emoția evenimentului sau grija pentru propriul fard sau o fi adus-o cu forța - aici lăsam iar clișeele din filme să-mi vină în minte - și acum era în așteptarea momentului când în aer ar fi putut
Portocalele roșii de Sicilia by Rodica Dinulescu () [Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
de toți, însă, pentru că Marzamemi avea, se pare, renumele său. Soarele își mai domolise și lumina și căldura pe varul caselor vechi, fix din filmele cu Sophia Loren, că te așteptai la câte o ciociara 48 la fiecare colț de străduță. Razele se opreau brusc în copertinele roz, în umbrelele albastre și în mușcatele roșii de la ferestre. Un scaun era țintuit pe un zid, cam la înalțimea unui om, și pe el, un ghiveci cu busuioc. O roabă de tablă ruginită
Portocalele roșii de Sicilia by Rodica Dinulescu () [Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]