1,359 matches
-
tare. Aceeași spaimă veche, ținută ani întregi în suflet, a ieșit gâlgâitoare, sub piept. Palmele și ghiontii lui uitați, glasul poruncitor al stăpânului, toate s-au adunat într-o frică neînțeleasă. Pandele i-a întins peste masă palma subțire, aproape străvezie. Privirile i se șterseseră și veselia din ochi îi pierise. Parcă nu mai vedea lucrurile prea apropiate. - Eu sânt jupîne, sărut mîna! - Stai colea, pe fotoliul ăsta! Se așezase. 83 - Ia spune-mi, ce vânt te aduce pe la mine? Iar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dar banul e ochiul dracului: dai - n-ai! - Jupîne, ajută-mă, știi ce credincios ți-am fost, că nu ți-am ieșit din voie și n-am să te uit... Păcat de cârciumă... - Știu eu? Mâinile îi tremurau și păreau străvezii sub lumina palidă a lămpii. Tăcu câteva minute, mușcîndu-și buzele, gânditor. Când ridică privirile, în ochi îi strălucea o undă de șiretenie. - Totul ar fi cum ar fi, spuse, dar mai e un chichirez... Lăsă vorba la jumătate, parcă ostenit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
răsturnați cu plăcere negustori pricopsiți, lângă nevestele sau ibovnicele lor, cu vestele închise la mai mulți nasturi, arătîn-du-și inelele groase de aur. Alături țineau bastoanele cu argint în vârf și pălăriile tari, cu borduri înguste. Femeile purtau rochii ușoare și străvezii, prin care vântul trecea, înfiorîndu-le. Mijlocul îl aveau prins 109 În panglici late și pe cap purtau pălării de pai, rotunde și mari. Prostimea făcea loc, vizitiii pocneau din bicele lungi și subțiri, caii călcau mândri piatra cubică. Trecătorii se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-n mintea lui canonită, o dată s-a făcut lumină și n-a mai simțit frigul... Se făcea că era după învierea a doua a lui Cristos, care sculase săracii din pământ și mergea înaintea lor, numa-ntr-un prapur alb, străveziu. Și unde înfloreau pomii împrejur și-n Cuțarida, nu se mai vedea om cu om. La ce gândeai, aia ți se izbândea. - Da tu, cam ce-ai vrea, Pisică? îl întrebase fiul lui Dumnezeu. - Păi ce să vrea un pârlit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se mișca ușor în vânt. Mînă-mică sugea o creangă de măr și sucul bun îi rămânea în gură. Închisese ochii și umbla în neștire. - Bine mai e! oftă și Stăpânul. Prin iarba grasă a maidanului mișunau gâze albastre, cu aripi străvezii. Câte un bâzoi de muscan se arunca în aer și cădea amețit. Din cartiere se ridicau zmeie portocalii, cu cozi lungi, și se auzeau cum le trosnesc spetezele. Au ajuns pe la patru. Moșii se întindeau într-un colț al Man-dravelei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
verzuie. Făcea la cap o gogoașă roșie, plină de spini, care se umfla ca un cimpoi. Alături creșteau loboda și pelinul argintiu. Pe frunzele lui se oglindea nopțile luna știrbă a Cuțaridei. Pământul mișuna de gâze albastre, împodobite cu aripi străvezii. Fata tramvaistului cunoștea cărăbușul greoi de gunoi, care abia se mișca sub zaua lui neagră, și lungile mustăți ale lăcustei, și pielea albicioasă a rimelor grase, și culoarea ochilor de broscoi, și amestecul țarinei, și adâncimea cerului depărtat. Deasupra gropii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
binevoitoare a ochilor. De atunci se scula în fiecare dimineață mai devreme și îl pândea de la fereastră, să plece. El lăsa ușa descuiată și Veta intra cu sfială în odaia în care mai atârna un fum verde de țigară scumpă, străveziu ca o perdea. Deschidea geamurile și se apuca să măture. Pe urmă ștergea urmele de praf cu o cârpă umedă și silabisea titlurile cărților groase și grele, uitate deschise pe masă. Le răsfoia cu puțină spaimă și privea desenele colorate
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îndulciră și guristul o dete pe limba lor: Păi, m-am ușchit de la armată, măi, măi, Pentr-un puișor de fată, măi, măi. - Așa! se însuflețiră pungașii. Chelnerii cărau fripturile, nu mai isprăviseră cu mîncatul.Vinul aburise paharele înalte și străvezii. Avea culoarea prunei brumării și le era mai mare dragul că trăiesc, că sânt liberi și că petrec. Când s-au mai matolit, a început Gheorghe să-și aducă aminte. Îl întreba Bozoncea: -V-au bătut, mă? - Pe săturate. Râdea Stăpânul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sânt ostenit, mi-ajunge... Ochii îi înghețară. Paraschiv îl lăsă. Sergenții erau aproape. Roti privirile și văzu cunii. Dulăii alergau speriați spre rampă, liberi... Peste salcâmii Cuțaridei treceau brabeții. Se lăsau stoluri-stoluri la rampă. Grigore privea cerul fără culoare, adânc, străveziu. Aglaia scotea măturile din magazie. Vorbea singură: - Gnd vin ăștia, parcă se iau după mine. N-am pomenit așa ceva, murdari, lacomi, parcă n-au stat la casă de om, că m-am săturat să-i tot slugăresc... Bărbatul n-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
multe, pe care le-ai pierdut la vârsta înșelăciunilor, golul urmând permite întinderea nemiloasă a cugetului rece și distrugător. În mod firesc, nimeni nu poate moșteni atâta veghe încît să lunece în cinism, ci în cursul vieții decepțiile fac lumea străvezie, încît vezi, până la fund, ceea ce n-ar fi trebuit decât să mângâi. Noi nu cunoaștem viața lui Diogene la epoca în care nefericirea în dragoste hotărăște cursul reflexiei. Ce importanță ar avea însă să știm pe cine a pierdut, când
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fac cu atât eu? Bach e un decadent în sens ceresc. Numai așa se explică descompunerea solemnă de care nu te poți feri de câte ori te întîlnești cu lumea creată de el. Pe măsură ce plictiseala îngroașă timpul, ea subțiază lucrurile în calități străvezii. Materia nu rezistă desfigurării ei necruțătoare. A-ți fi urât înseamnă a vedea prin obiecte, a volatiliza firea. Până și stâncile se dizolvă în fum când răul lucid se deschide spre ele. Nu-mi știu vreo senzație pe care să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ura lor era tot aceeași, încît mărgăritarul trebuia să crape de ură. Îl aruncai în mare și mă-ntorsei la iubita mea din lună, căreia[-i] povestii toate ce făcusem ". lubitei mele îi făcui haina de-un gaz albastru, deși străveziu ca aerul, prin care se rădica ea în albeța cea strălucită a rotundelor sale membre; în părul ei blond așezasem o citadelă de diamante, sânul ieșea vergin, rotund și mic din haina decoletată? astfel ne primblam, eu cu mâna în jurul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de-nsetată de amor... ca * copilul cel tânăr și fresc *... buzele {EminescuOpVII 152} ei erau uscate de dorința unei sărutări, cugetarea ei era uscată ca un strat cu florile pe jumatate veștezite de arșița soarelui. Picioarile se vedeau în apa străvezie atingând prundul... și capătul părului ei de aur înota pe apă... Când ajunse în dumbravă, umbra mirositoare a arborilor nalți aruncă un reflect albastru asupra pieliței albe, încît părea o statuă vie de marmură privită pin ochelari albaștri... Deodată ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
avea un spirit fin de observație și multă dreaptă judecată. El nu-și putea explica cine-i jucase festa ca să-l anunțe drept mort prin ziare. Ieșind pe uliță, o lună plină de toată frumusețea împînzea cu razele ei turburi - străvezii oriunde găsea loc prin întunerecul ulițelor. Ici bătea într-o firmă de croitor, dincolo prin fereștile închise a unui salon deșert, într-alt loc pe zidurile lungi și albe a unei curți de biserică, curat o frumusețe de lună. El
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ci hiperbola („Cel mai presus de toate”) are ultimul cuvânt în manifestul doxologic al Bisericii. Crucea negației pusă pe conceptele filozofiei este luminată pascal printr-o poetică a iubirii. Toate numele de laudă ale lui Dumnezeu sunt extrase din contemplația străvezie a frumuseții care, în cele din urmă, va salva lumea. Or, sublimul generează numai reflexe himerice și pofta de irealitate. Pe tărâmul acestei false reconcilieri cu haosul programatic al ființei, tentația este de a escamota problematica metafizică a răului, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
senzației fruste, tratată Însă În alambicurile „alchimiei imaginii”, plantele și animalele poetului alcătuiesc o lume de paradis recuperat, contemplată cu uimire de un spectator ingenuu, Într-o atmosferă limpidă, sărbătorească: „ce frumoase instrumente de muzică sunt peștii / În acest glas străveziu ca un acvarium”, „cîmpurile poartă funde de fum și pădurea e o fereastră de răcoare”, „o pasăre Îți adoarme pe buze”, „genele descriu În argintul minutului frunze”, „miresmele Își lovesc În aer cheile”, „fîntîni obosesc ca metalele”, „peștii fosforescenți [sînt
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nări să ia parte la sărbătoarea poemului?” (Pădurile orchestre). Sau, tot aici, această viziune de muzicale metamorfoze, În care formula „vaselor comunicante” se concretizează În reveria comunicării osmotice a regnurilor: „Mai Încolo, spre Întîiele forme ale pădurii prin care corpuri străvezii de adolescente se disting o dată cu boschetele blonde, te vei putea Întreba dacă arborii n-au crescut din instrumentele de muzică Îngropate pe vremuri la locul lor de astăzi al rădăcinilor lor. Iată, din armele și osemintele strămoșilor crește cîteodată tulpina
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de altfel, Hotarul de fum și nu făcea decît să Înscrie În tiparul strofic trasat cu o oarecare fermitate contururile aburoase și În mișcare ale unei lumi deopotrivă văzute și visate: Auz și văz. Ochi plini de constelații, Și norii străvezii pe frunți, pe voce. Columne de cenușă să evoce Prieteni dispăruți. Și-atâția alții. Arbori de fum. Prund. Călătoare roce Miresme fugitive. Zvon. Migrații... Iar În cel de al doilea, sub un titlu sugerînd și el evanescența, deși În regim
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
e omul dracului. Altora, care au vreun șchiop pe-acasă sau chiar ei au câte un beteșug încovrigat și ascuns în ghete, li se rupe inima de mila lor și se uită la noi, orbii, chiar dacă avem ochii goi și străvezii și uscați de pește mort, ca la niște prefăcuți. Cât despre tine, flăcăule, nu știu ce să zic. O fi ceva și cu ăia ca tine, altfel n-ar așeza lumea pe socluri tot felul de statui fără picioare și brațe. — Lui
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
neorînduielele 165 {EminescuOpIX 166} duielele în viața economică a poporului, care l-au făcut accesibil unei influențe economice străine. De aceea să ne întrebăm fără părtinire cum întîlnim pe poporul nostru în istorie din momentul în care ea devine mai străvezie, adică de pe la începutul secolului al 14[-lea]. Îl găsim totdeauna dezbinat înlăuntrul, dezbinat în politica sa față cu vecinii. O teorie filozofică a istoriei nu ne pare de prisos aicea. Popoarele nu sânt producte ale inteligenței, ci ale naturei, - aceasta
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
d. ministru - prezident: Nu crede că a sosit vremea ca să ia o poziție hotărâtă față cu aceste împrejurări și să facă pe ministeriul nostru de esterne ca, în înțelegere cu celelalte puteri, să realizeze mănținerea tractatului de Paris? Răspunsul, destul de străveziu, al d-lui ministru - prezident Tisza e următorul: Rog să mi se deie voie de-a da un scurt răspuns la interpelație, căci s-au emis multe păreri pe cari eu le cred eronate și n-aș voi ca în
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
cerul / În sclipiri de albe stele... / În oglinda lor tăcută / Văd subțirele‐i contur / Trepidând de energie / Și de freamăt proaspăt pur. Lângă dânsa ca o vrajă / Pe cărarea apei vii / Un voi nic spre ea se urcă/ Din adâncuri străvezii / Întâlnindu‐se cuminte / Se privesc adânc și cald; / Ea cu ochii de cicoare / El cu ochii de smarald./ Cele două chipuri limpezi / Se compun interfere nt / Adâncindu‐ 143 se în cerul / Strălucitului rulment. » Sandu Tacu Și câteva versuri de Constantin
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
sociale bine stabilite. Ar mai trebui, poate, precizată condiția ontologică a intimității. Ca parte a sinelui, adică formă a „capitalului individual”, ea nu se opune În mod programatic și direct exteriorității, cum ar fi fost normal. Printr-un artificiu destul de străveziu, de altfel, ea deviază confruntarea cu forțele care scapă de sub controlul scriitorului, exilându-le Într-un spațiu al așteptării. Energia astfel economisită va contribui la stabilirea unui program ferm al autodefinirii. În viziunea lui Bernard Cathelet, intimitatea se sustrage dialecticii
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ar fi depins soarta sa, cum vânzătoarea micuță cu ochelari de vedere, împachetează cu mișcări iuți și îndemânatice salamul în hârtia transparentă. Unde erau acum măturătorii și măturătoarele, a căror față niciodată nu o văzuse prea bine la lumina săracă, străvezie și înșelătoare a neoanelor, care-i spuneau numai cuvinte grele, batjocoritoare și de aceea rămânea întotdeauna singur în urmă cu căruța lui în care deșerta până în zori gunoiul luat cu dexteritate cu fărașul cu coadă lungă din grămezile strânse de
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
o bage la loc. După un timp, dădu deoparte învelitoarea de sub care apăru un bărbat slab, galben, cu nasul ascuțit de boala necruțătoare și care dacă nu ar fi gemut din când în când, făcând să-i freamăte nările aproape străvezii, ai fi crezut că este mort demult și numai o minune mai ține toate părțile componente ale corpului legate între ele, ca să nu plece care-încotro, precum la o jucărie mecanică a cărei legături tainice au fost desfăcute de un copil
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]