1,003 matches
-
ciorchini de struguri acoperind fruntea, două felii de lămîie pe pomeți și codița de la spate vrej de dovleac. Cu toate astea, obrajii îi păleau, bărbia despicată îi era mai moale, degetele i se lungeau și cearcănele deveneau din ce în ce mai pronunțate. Se subția ca trecut prin urechile acului, în timp ce sînii mei forțau capsele bluzelor de la Adolescentul. Erau strîmți și pantalonii de catifea, refuzați la export, cu blazer matlasat. Sărisem de la 41 la 45, cum mă tot lua Iordan în derîdere, după ce mă îndopa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
șase cai, încheind trupul apocaliptic ca o coadă turtită cu solzi metalici. Cu cât oastea tăcută se apropia, cu atât gălăgia țărănească se învolbura ca un cor sălbatic amețitor. Grămădirea de oameni se răsfira în părți de-a curmezișul șoselei, subțiindu-se, parcă toți ar fi vrut să vadă mai bine pe vrăjmași și să-i înfrunte. 0 comandă aspră răsună în vârful coloanei militare. Două companii se desfășurară în linie, una în dreapta și alta în stânga șoselei, oprindu-se apoi la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cerc decupat în zid. Nasul mic, cu vârful bont, parcă neterminat, buzele rotunde care, puțin strânse, ar fi încăput în conturul unui inel, ochii pieziși și verzui, irizând pomeții săltați, fruntea netedă, de copil, decupată la jumătate de sprâncenele neîndemânatic subțiate cu penseta, șuvițele blonde care, strecurându-se din strânsoarea basmalei, își cereau întruna dreptul la viață, toate astea erau cam nepotrivite cu hainele grele, cenușii. Abia după câteva ture, Petrache își dădu seama de potriveala gleznelor și a brațelor ei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
m-aș întâlni cu mine însumi, nu m-aș mai recunoaște. Când am ieșit din închisoare, mi-am dat seama câtă dreptate avusesem. Îmi atingeam obrajii, pielea foșnea ca o foaie de ziar, nasul mi se ascuțise și buzele se subțiaseră. Nu mai recunoșteam nimic din mine, dar puneam asta pe seama degetelor care tremurau, nu pe seama pomeților care se ascuțiseră ori a pielii care se căznea să mă acopere, de parcă oasele crescuseră pe dedesubt. Când m-am zărit în vitrina lucioasă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
capul strâns într-un bandaj mare, ca un turban ce-i cobora peste urechi și se strângea sub bărbie. Fruntea, atât cât se vedea, era vânătă, ca și firișoarele ce-i străbăteau cearcănele. Colțurile gurii atârnau, îmbătrânite, și buzele se subțiaseră de cât tăcuse. Doar mâinile se vedeau întregi, cu degete subțiri, așezate deasupra păturii, pe lângă trup. Pielea buricelor era zbârcită, ca atunci când ții mâna prea mult timp în apă sărată. Cu atât mai stranii îi erau ochii, care, fără să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Se săltă în mâini, încercând să se tragă lângă perete. Culorile dispărură, rămaseră albul și negrul, succedându-se ca într-un proiector de pe vremuri. Masca îi acoperi ridurile, lăsând în loc o paloare care nu mai răsfrângea lumina. Sprâncenele i se subțiară și se arcuiră, mărind spaima din priviri, iar părul se îndesi și se înnegri. Pe chipul bătrânului curgea acum fantasma unei tinereți desfigurate. Era el și tot el se privea, ca și cum ar fi stat în spatele ecranului și vedea lucrurile de-a-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tălpi, căutându-i vreo tresărire pe chip. — Nu ești convins ? îl întrebă. El o privi cu seriozitate, de parcă ar fi înțeles. Gândind mult... răspunse, cu dificultate. — Trebuie să începi să mergi, spuse ea, acoperindu-l cu pătura. Ți s-au subțiat gleznele, trebuie să dai mușchilor de lucru. Altfel n-or să te mai țină oasele. El încuviință, mai degrabă pentru a împiedica discuția să meargă într-acolo. Nici Cosmina nu insistă. — Ionuț... pot să-ți spun așa ? Foarte bine, așa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încercând să-și apere pântecul pe care piciorul vocii înfricoșătoare îl lovea. Apoi, dintr-odată, pereții se umeziră, se așternu liniștea, ochi numeroși pluteau în jur, privindu-l prietenoși. Putea să înoate, apa era caldă și păstoasă, ca un aluat subțiat cu lapte. Pereții se rotunjeau, lumea se reîntregea, Coltuc era fericit, încă nu se inventaseră cuvintele, dar putea să vibreze și undele vibrațiilor lui se întretăiau cu liniile pământului și ale cerului. Intră în sufletul pietrelor, al cristalelor sclipitoare. Totul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ușa deschisă o trezi pe Melania. Se ridică greu, ștergându-și lacrimile, netezi fața de masă, de parcă ar fi căutat urmele obrazului fratelui ei, și ridică perna. Odată cu ea căzu din pat și portocala. Se uscase puțin, coaja i se subțiase și se întărise, dar strălucea în penumbră, ca un ghem de lumină. Melania se așeză pe podea, rezemată de marginea patului, luă portocala în poală și plânse. Era prima ninsoare. Poate tocmai de aceea subțire, silindu-se să ajungă până la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dar se vedea că se străduise să se îmbrace cât mai curat, doar că hainele se molipsiseră de oboseala trupului pe care trebuiau să-l acopere. Pantofii, vechi și crăpați, fuseseră dați cu cremă de ghete din gros, dar căldura subțiase vopseaua și o spărsese urmând crăpăturile căputei. Mâna, care îi tremura ușor, și-o ridică spre bărbie ca să-i astâmpere tremurul. Buza de sus era suptă, subțiată după gingia lipsită de dinți, iar buza de jos, umedă, ca a unuia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vechi și crăpați, fuseseră dați cu cremă de ghete din gros, dar căldura subțiase vopseaua și o spărsese urmând crăpăturile căputei. Mâna, care îi tremura ușor, și-o ridică spre bărbie ca să-i astâmpere tremurul. Buza de sus era suptă, subțiată după gingia lipsită de dinți, iar buza de jos, umedă, ca a unuia care își caută cuvintele. Și asta fu tot ce găsi să spună : — Sărut mâna... Rada îl salută scurt, de parcă ar fi așteptat mai mult. Nu mă cunoașteți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
el. Și, într-adevăr, după două luni primi înștiințarea că are de plătit o amendă contravențională de o mie de lei. Berti nici nu-i mai pomenise de asta, se împrumutase și plătise. Apoi polițistul cel vechi se strecură înapoi, subțiindu-se ca printr-o pâlnie. — Ce credeți... ? întrebă el, legănându-se pe picioarele din spate ale scaunului. Ce să facem cu el ? — Păi, să-i dați drumul, răspunse Rada, surprinsă de întrebare. Ce altceva ați putea face ? Polițistul nu se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu o limpezime tulburătoare. Avea părul negru și întins, de parcă îl netezise cu o bidinea uleioasă. Ochii îi erau uscați și scăpărători, clipea des și zadarnic, căci privirile îi rămâneau foșnitoare ca iasca. Pomeții ascuțiți erau palizi și pielea se subțiase într-atât, încât crăpa, ca varul întins. Frigul părea s-o însoțească fără leac, își strângea brațele de la un umăr la altul și așa se putea vedea cât de subțire îi era trupul. Carnea nu adăuga nimic peste oasele șalelor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
serioși ! aminti el. Ia să vezi, adăugă, întorcându-se către Pârnaie și ai lui. Cum e, adică, să muncești. Se ridică și dădu primul exemplu. Întâi și întâi, chipul i se netezi, botul i se turti și trupul noduros se subție. Trase un nechezat lung, fornăi și continuă, pe mai multe voci, ca o herghelie întreagă. Ceilalți se tăvăliră de râs, având, de fiecare dată, grijă să pună sticla jos, să nu se răstoarne. Apoi părul i se zbârli, se întinse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tâmpla și cobora buzele spre gura ei. Magdalena își ștergea bărbia sângerie și își trăgea, cu sfioșenie, capul într-o parte. Bărbatul nu părea stânjenit de refuz, o mângâia pe părul neted și lung. Slabi, cu membrele alungite și carnea subțiată pe oase, păreau două lebede cu gâturile încolăcite. În spate, așezându-se grijuliu mai departe de foc, Faraon ațipise cu capul pe burduful acordeonului. Tresărea din când în când, spaimele vieților trecute în robie îl făceau să se sperie în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și stinse luminile. Dibui o sticlă de plastic din cutia ținută ca portbagaj. Băgă un furtun subțire în rezervor, supse din el până simți gustul uleios, apoi puse furtunul la gura sticlei și ținu așa până ce firul de benzină se subție. Motocicleta rămase sleită, rezemată de zid. Privi peste poarta ferecată. Nici nu era nevoie de atâta fereală, curtea era pustie. Scutură lacătul, care se deschise, făcând lanțul să zuruie. Lămpile de pe pereți erau stinse, becurile se arseseră și nimeni nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Îmbrăcată Într-o pereche de colanți uzați din liceu, un pulover de lână cu fermoar și un jerseu gros și mițos. Mă simțeam ciudat și minunat, era o ușurare după maiourile transparente și indispensabilii blugi ultramulați, care ridicau fundul și subțiau coapsele, pe care Îi purtam acum cu religiozitate. Picioarele Îmi erau Înfofolite Într-o pereche de șosete angora flocoase și vârâte În niște mocasini Minetonka foarte moi. Cu talpă de cauciuc. Cu mărgele. Cu franjuri. În liceu fuseseră o aberație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
a textului. Căpătând semnificații doar în interiorul textului, scos din context el pierzându-și substanța, cuvântul, îmbărcat în primele volume într-o haină ca o umbră, capătă consistență și concretețe, în ultimele volume. În altă ordine de idei, deși metafora se subțiază, până la dispariție, cuvântul este cel care rămâne, invadând totul: "Tragic mi-e darul, asemenea pedepselor vechi/ Ce strămoș mi-a greșit ca să-i port lauri vina?/ tot ce ating se preface-n cuvinte/ Ca-n legenda regelui Midas/ Aș vrea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a demetaforizării sau volumele reconstrucției 3.1.2.1. Absența metaforei A doua vârstă a poeticii blandiene începe cu volumul Somnul din somn, 1977, care, este, totodată și ultimul volum care mai conține metafore, urmând ca ulterior ele să se subțieze tot mai mult, până la dispariție. Marcată fiind de ideologia comunistă, manifestată ca persecuție asupra culturii, aceasta etapă a creației este, astfel, o etapă a demetaforizării și a vidului stilistic, supremația căpătând-o reconstrucția, ca întoarcere spre interior sau ca refacere
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pământ.// Gerul se asprește și le-ngheață botul,/ Întunericul e neclintit,/ Parc-a mers și timpul după roata morii/ Și la miezul nopții s-a oprit.// Mă agăț de spițele-nghețate/ Să pornească roata, să se facă zi,/ Și se subțiază și mă tem că lemnul/ Măcinat de ape va pieri." (La moară). Jocul copilăriei, la Ileana Mălăncioiu, este unul obscur, de tip macabru, grav, prin intenția de a readuce, în prim plan, un trecut deloc confortabil sieși. Este un joc
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ne amintește de trecerea prin metempsihoză a iubitei, desprinsă din adâncul ceștii de email a "Paharului fermecat" al lui D. Anghel: "Calești ce-mi poartă încă-adolescența/ Ca pe un crin de delicată vază/ Lunecă lin prin luminiscența/ Pereților care se subțiază." Ritmica și universul poeziei ne trimite atât la I. Barbu cât și la T. Arghezi: "Și-n miez de noapte, având bluza lipsă,/ Am pus cu sânii luna în eclipsă,/ Și-am îndrăznit să-ntrec în rotunjime/ Izvoarele credinței din
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu o largă pastă impresionistă în pictura peisajului și în sugerarea i edenului, a tăcerii și a liniștii: "Un verde gras ca pasta se întindea pe dealuri,/ Fluid precum o apă se liniștea pe foi./ Departe, ca o pâclă se subția-n albastru,/ Aproape ca veninul în ierburile moi." Uneori, este vlahuțiană în meditația asupra iubirii sau a timpului: Este-ntr-un sat ardelean o fântână,/ ca toate fântânile, cu lanț și cu ciutură./ O, cât aș vrea, prin ani ce
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
grădinarul comunal”, funcție îndeplinită multă vreme de cîte un străin. Acesta era horticultor și, în același timp, administrator. Comanda specii de plante de la firmele reputate în branșă (cel mai adesea din Olanda și Germania), reînnoia prundișul pe alei cînd se subția (căci, din această cauză, după ploi, apăreau bălți), repara picioarele (de fontă) și lemnul băncilor (lung de 1,9 m și vopsit cu „ulei de culoare verde”), al căror număr va ajunge, spre sfîrșitul anilor ’20, după desființarea serelor, la
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
marginal”. Spre deosebire de mulți dintre contemporanii săi și de mulți dintre ai noștri, Bacovia n-a fost atins de mondenități. Mondenitățile îl țin departe pe scriitor de „mulțimea anonimă”, de „ecourile de revoltă și de jale”. Ele rafinează anumite percepții, dar subțiază fondul gîndirii. Mondenul e, fatalmente, superficial, plezirist, convențional. Ca să fie agreabil, ajunge de se neagă uneori pe sine. Marginalul rămîne fidel senzațiilor și ideilor sale și mai larg comprehensiv. Următoarea mărturisire făcută de pianista Héllène Grimaud într-un recent interviu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
rătăciți, ajungând mereu/ să iasă din oraș și să nu se mai întoarcă niciodată)// anul fusese un câmp întins, o capcană a somnului,/ doar cele câteva poeme aruncau lumini slabe/ pe zăpada ca obrazul unui copil,/ printre ele umbra se subția, ajunsese cât umbra unui creion,/ patinând peste procesul verbal al secolului,/ cine ar crede că a devorat munții de timp,/ că a trăit improvizând mereu după un maestru necunoscut,/ dar acum nu știu încotro să-mi îndrept poemul/ pentru a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]