1,014 matches
-
o sondare a fermității Statelor Unite, a intențiilor americane după dezastrul din Golful Porcilor și după întîlnirea de la Geneva dintre Hrușciov și Kennedy. Rachetele din Cuba ar trebui atunci să corespundă unei tentative de a cîștiga avantaj psihologic, în competiția dintre superputeri. Dar iarăși, aceasta nu explică de ce au fost instalate IRBM-uri (rachete balistice cu rază intermediară de acțiune), care fac represaliile mult mai probabile și, în consecință, se poate aștepta o diminuare a efectului psihologic pe care l-ar fi
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
motive pentru care un astfel de capitol poate fi util pentru întreaga argumentare a acestei cărți. Primul este că el poate servi ca epilog comparativ la teoriile realiste americane, pentru că arată într-o manieră tranșantă modul în care competiția între superputeri din timpul războiului rece a afectat gîndirea academică. Capitolul cercetează cum a ajustat teoretizarea sovietică instrumentele analitice, inițial marxiste, la noile interese globale ale URSS. Al doilea este că un astfel de capitol dă seamă de remarcabilul fapt că teoriile
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
arăta că integrarea acestor două niveluri ale analizei, clase și state, este departe de a fi lipsită de ambiguitate. Politica transnațională versus politica interstatală: coexistența pașnică și îngrădirea Coexistența pașnică, la fel ca și îngrădirea, este o politică între două superputeri și aliații lor, bazată pe o strategie a cooperării și confruntării simultane (vezi capitolul 4). Chiar dacă motivele războiului sînt de găsit în imperialism, tabăra socialistă poate accepta să conviețuiască cu forțe imperialiste, cel puțin pentru o vreme. Coexistența pașnică corespunde
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
celeilalte părți (și de facto doctrinele Brejnev și Monroe) și doar ocazional, dacă riscul era limitat, interferau. Speranța de schimbare (victorie) nu era absentă, ci doar lăsată pe mai tîrziu; dacă ar fi avut loc un declin al uneia dintre superputeri, acesta n-ar fi fost numai rezultatul presiunii militare. Schimbarea trebuia pe cît posibil să vină din interior. "Războiul imposibil și pacea improbabilă" (Aron) au determinat ambele superputeri să-și mute eforturile de la politica externă interstatală la cea intra-sta-tală. Politica
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
mai tîrziu; dacă ar fi avut loc un declin al uneia dintre superputeri, acesta n-ar fi fost numai rezultatul presiunii militare. Schimbarea trebuia pe cît posibil să vină din interior. "Războiul imposibil și pacea improbabilă" (Aron) au determinat ambele superputeri să-și mute eforturile de la politica externă interstatală la cea intra-sta-tală. Politica externă a devenit "totală" (Krippendorff 1963). Printr-o politică a îngrădirii, cel puțin așa cum a văzut-o George Kennan, SUA urmărea să determine reforma internă în URSS. Susținînd
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Kissinger 1969: 49). ÎNGRĂDIREA NEGOCIATĂ Din momentul cînd a preluat postul, Kissinger s-a văzut în fața unei ocazii unice de a face ca afacerile internaționale să devină mai apropiate de viziunea sa. Moștenind în egală măsură problemele și posibilitățile unei superputeri, el se putea folosi de politica externă americană ca mijloc pentru a transforma dușmanii Statelor Unite, dacă nu chiar în prieteni, cel puțin în parteneri pentru reactualizarea unei ordini internaționale legitime. Originile filosofice ale politicii de destindere Politica de destindere a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
lega această clauză de politica sovietică a emigrărilor. Kissinger a făcut din plin uz de proverbialul său sarcasm în legătură cu ceea ce pentru diplomații de talia sa trebuie să fi apărut ca o evidentă neînțelegere a posibilităților politicii externe în relațiile dintre superputeri (1982: 250-5, 984-98). După părerea lui Kissinger, este posibil ca URSS să-și schimbe politica externă, dar nu și cea internă. El avea totuși mîinile legate; Congresul era cel care hotăra în această privință. Un alt exemplu, care ilustrează impactul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Spania, nu nervozitatea SUA, ci ajutorul economic al Europei occidentale a fost cel care a contribuit mult la stabilizarea sistemului, în timpul tranziției spre democrație). În nevoia lor de a controla totul, pentru a înclina echilibrul bipolar în direcția dorită, ambele superputeri se confruntau cu problemele alianțelor URSS cu siguranță într-o mai mare măsură. Perspectiva Uniunii Sovietice asupra coexistenței pașnice și a corelației forțelor nu dădea nici un indiciu despre cum trebuie abordate relațiile intrasocialiste, care ar fi trebuit să respecte deopotrivă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de putere a SUA. Ca o ironie, încercarea de a considera mișcările lumii a treia din perspectiva echilibrului central a făcut diplomația americană să uite să-și ia măsuri preventive: ori de cîte ori crizele scăpau de sub controlul central al superputerilor, americanii nu rămîneau cu altceva decît cu acele opțiuni ad hoc pe care le deplîngea atît de mult Kissinger. CONCLUZIE Destinderea reprezintă atît finalizarea politicii de îngrădire, cît și eșecul diplomației tradiționale de a se adapta la o nouă ordine
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
control situația internațională sau, cel puțin, a făcut tot posibilul ca speranțele sale să se îndeplinească. Dar statul pierduse controlul asupra evenimentelor internaționale, iar sistemul internațional nu mai era o agregare de state (dacă fusese vreodată așa ceva). Balanța centrală a superputerilor nu putea guverna relațiile internaționale, iar dependența militară a aliaților de o superputere nu presupunea în mod automat autoritatea acesteia. Relațiile externe nu puteau fi tratate independent de politica internă, așa cum ar fi cerut probabil politica externă. Disciplina relațiilor internaționale
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
să se îndeplinească. Dar statul pierduse controlul asupra evenimentelor internaționale, iar sistemul internațional nu mai era o agregare de state (dacă fusese vreodată așa ceva). Balanța centrală a superputerilor nu putea guverna relațiile internaționale, iar dependența militară a aliaților de o superputere nu presupunea în mod automat autoritatea acesteia. Relațiile externe nu puteau fi tratate independent de politica internă, așa cum ar fi cerut probabil politica externă. Disciplina relațiilor internaționale și politica deveniseră prea complicate pentru a mai încăpea în modelul realist. Conexarea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
cerut probabil politica externă. Disciplina relațiilor internaționale și politica deveniseră prea complicate pentru a mai încăpea în modelul realist. Conexarea exista deja, nu mai avea nevoie să fie instituită printr-o politică conștientă. Destinderea reprezintă deopotrivă perfecțiunea și declinul diplomației superputerilor din secolul al XX-lea: o astfel de diplomație nu mai făcea față politicii internaționale. Dincolo de fragmentarea din ce în ce mai pronunțată a domeniilor diplomatice, eșecul lui Kissinger stă mărturie pentru faptul că elitele politicii externe pierduseră controlul asupra problemelor cruciale. Aceasta este
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
a constituit încercarea cea mai reprezentativă de a încadra această imagine cuprinzătoare într-o nouă perspectivă coerentă. Dacă al doilea război rece (termen folosit pentru a numi relațiile est-vest după invadarea Afga-nistanului și "reideologizarea" operată de Ronald Reagan asupra rivalității superputerilor) nu ar fi făcut să pară mai convingătoare cartea lui Kenneth Waltz, Theory of International Politics (1979), grație perspectivei sale mai reci și mai materialiste asupra puterii (vezi capitolul 7), lucrarea celor doi, Power and Interdependence (1977), trebuie să fi
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
și Kratochwil 1994/95). De asemenea, ne putem imagina că o modificare a situației puterii nu conduce în mod necesar la schimbarea intereselor de politică externă, așa cum de-monstrează evoluția postbelică a Germaniei de la o țară învinsă și ruinată la o superputere economică. În al doilea rînd, se poate păstra legătura între posibilități, interese și comportament, dar reformulată pe baza unui raționament invers, care deduce continuitatea fundamentală a intereselor și a poziției relative a puterii, din continuitatea comportamentului: în acest caz, eforturile
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Europei în speranța de a menține un fel de rol dominant cel puțin în politica europeană. Când de Gaulle s-a întors la putere în 1958 a încercat să promoveze poziția Franței ca putere politică situând-o între cele două superputeri, SUA și URSS. Toate aceste dezvoltări în relațiile internaționale pot fi văzute ca modalități prin care statul francez s-a reconstruit după calamitățile războiului. Vom reveni, mai departe în acest capitol, la aspectele politice ale acestei perioade și la felul
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
trei ani. Acest fapt modifică radical concepția americană și internațională, în general privind armele nucleare. Astfel, SUA încetează să mai fie singura putere nuclearizată din sistemul internațional. Situația devine cu atât mai gravă și mai complicată cu cât cele două superputeri, SUA și URSS, se aflau deja într-un intens Război Rece, ceea ce sporea în foarte mare măsură riscul escaladării unui conflict nuclear. În acest moment începe să se pună problema ripostei nucleare a Uniunii Sovietice împotriva unui atac nuclear al
RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1529]
-
poată transporta mai multe încărcături nucleare simultan care, la reintrarea în atmosferă, se ghidează fiecare către propria-i țintă. Acestea prezintă un grad de periculozitate mult mai mare și sunt foarte greu de monitorizat. Statele Unite nu au fost totuși singura superputere care a dezvoltat politici nucleare. URSS a dezvoltat de asemenea o serie de politici nucleare prin care își reglementa folosirea propriului arsenal nuclear. Prima dintre aceste doctrine a fost dezvoltată la jumătatea anilor '60 de către mareșalul V.D. Sokolovski. Aceasta implică
RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1529]
-
dezvoltat de asemenea o serie de politici nucleare prin care își reglementa folosirea propriului arsenal nuclear. Prima dintre aceste doctrine a fost dezvoltată la jumătatea anilor '60 de către mareșalul V.D. Sokolovski. Aceasta implică faptul că într-un conflict major între superputeri, folosirea arsenalului nuclear (de către URSS) va fi una masivă și totală. Aceasta însemna că, în eventualitatea unui atac nuclear al Statelor Unite sau al aliaților lor asupra Uniunii Sovietice sau a blocului comunist, URSS avea să răspundă cu întregul arsenal nuclear
RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1529]
-
mare parte, doctrinele sovietice cu privire la armele nucleare sunt mai degrabă răspunsuri la politicile nucleare americane ceea ce totuși nu știrbește cu nimic importanța lor. De remarcat că aceste doctrine se dezvoltă într-o perioadă în care paritatea nucleară între cele două superputeri nu există, balanța tinzând să încline de partea Statelor Unite care dețineau mai multe focoase nucleare și mai mulți vectori nucleari. Odată ce s-a ajuns însă la o paritate nucleară între cele două superputeri (spre sfârșitul anilor '60), atât Statele Unite (implicit
RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1529]
-
în care paritatea nucleară între cele două superputeri nu există, balanța tinzând să încline de partea Statelor Unite care dețineau mai multe focoase nucleare și mai mulți vectori nucleari. Odată ce s-a ajuns însă la o paritate nucleară între cele două superputeri (spre sfârșitul anilor '60), atât Statele Unite (implicit și NATO), cât și Uniunea Sovietică (deci și toate statele Pactului de la Varșovia) au adoptat doctrina Mutual Assured Destruction (MAD, distrugerea reciproc asigurată) deoarece, spre deosebire de URSS, care s-a angajat să nu folosească
RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1529]
-
SUA și NATO nu au afirmat niciodată acest lucru. Doctrina consemna două dimensiuni esențiale ale situației internaționale din momentul respectiv: pe de o parte este vorba despre o paritate a numărului de focoase și de vectori nucleari între cele două superputeri, ceea ce însemna că un atac nuclear poate conduce la distrugerea întregii lumi; pe de altă parte, fiecare dintre cele două superputeri are capacitatea celei de-a doua lovituri (Second Strike Capability), care se referă la faptul că, în cazul unui
RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1529]
-
de o parte este vorba despre o paritate a numărului de focoase și de vectori nucleari între cele două superputeri, ceea ce însemna că un atac nuclear poate conduce la distrugerea întregii lumi; pe de altă parte, fiecare dintre cele două superputeri are capacitatea celei de-a doua lovituri (Second Strike Capability), care se referă la faptul că, în cazul unui atac nuclear supriză al unei superputeri asupra celeilalte, acesteia din urmă îi rămâne suficientă capacitate de ripostă (mai ales datorită SLBM
RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1529]
-
nuclear poate conduce la distrugerea întregii lumi; pe de altă parte, fiecare dintre cele două superputeri are capacitatea celei de-a doua lovituri (Second Strike Capability), care se referă la faptul că, în cazul unui atac nuclear supriză al unei superputeri asupra celeilalte, acesteia din urmă îi rămâne suficientă capacitate de ripostă (mai ales datorită SLBM urilor) pentru un răspuns devastator. Acest lucru face ca pentru prima putere daunele posibile să fie inacceptabile, deoarece fiecare dintre statele înarmate cu arme nucleare
RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1529]
-
nucleare (precum Bielorusia, Kazahstan și Ucraina) au păstrat cel puțin o perioadă armamentul nuclear din dotare și l-au naționalizat. Astfel că, dacă timp de aproximativ o jumătate de secol numărul puterilor nucleare a rămas constant, începând cu principalele două superputeri implicate în Războiul Rece, Marea Britanie, Franța și China 1, după sfârșitul Războiului Rece numărul acestora 1. Deși dețineau arma nucleară încă din timpul Războiului Rece, Franța, Marea Britanie și China nu aveau (și nu au) o capacitate strategică în sensul celei
RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1529]
-
în timpul Războiului Rece. Ambele puteri nucleare aveau asigurată capacitatea de distrugere reciprocă și, ca atare, acest lucru le-a determinat să-și restrângă aria de interacțiune militară, fie ea și convențională, directă. De fapt, în perioada Războiului Rece, cele două superputeri nu s-au înfruntat nici măcar o singură dată convențional direct, ci numai prin intermediul terților, tocmai pentru că, odată deschis un conflict convențional între două puteri nucleare, situația poate scăpa de sub control și poate escalada într-un război nuclear. Atenție însă armele
RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1529]