1,669 matches
-
integra manifestările spiritului avangardist, Integral va prefera dinamismul „viril” al futurismului spiritului „romantic-feminin” al suprarealismului, considerat... vetust; dat afară pe ușă, acesta intră însă pe fereastră, marinettiștii Mihail Cosma (viitorul Claude Sernet) și Stephan Roll deplasîndu-se, alături de Voronca, spre imagismul suprarealist în momentul în care vor simți nevoia delimitării față de fascismul ideologic al futuriștilor italieni. Constructivismul programatic al Contimporanului - afin cu stilul Art Deco al anilor ’20 - este moderat, eclectic și sintetic, afirmativ și popularizator, vizînd, la modul „pedagogic”, emanciparea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fără ieșire într-o jubilație anarhic-expansionistă - în colaborările de la Punct, Contimporanul, 75 H.P., Integral și unu, însoțite de manifeste și profesiuni de credință avangardiste - tot mai organizată, despletită în versuri whitmaniene sau disciplinată prozodic, colorată futurist, dadaist și, mai tîrziu, suprarealist, pentru ca, ajuns în Franța, să le decanteze în tonurile „clasice” ale unui umanitarism panteist. Umbra simbolistă, nostalgic-estetizantă și intimistă, „pillatiană” și provincială, îl va însoți însă multă vreme - ea îi va fi de altfel reproșată în momentul rupturii față de colegii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
devine o oglindă în fațete, în parcele. Aiurea e aproape delăsat”. Poziția cea mai fermă este exprimată în 1925 („Romanul“, în Cuvîntul liber, seria II, anul II, nr. 8, 21 februarie 1925). Autorul - care a asimilat „experiența” dadaistă, urmuziană și suprarealistă - citează exemplul „celui mai scurt roman” (Literatura de Léon Pierre Quint), pentru a extrage următoarea concluzie finalistă: „Vechiul gen al romanului suie treapta ultimelor lui metamorfoze și tinde, printr-un rafinament suprem, la dispariție. Romanul deci s-a transformat pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
emitem, din focarul interior, aceste raze, fără tuburi, fără cacheturi, fără prezervative. Ce ne privește dacă un critic sau altul exige încă aceste precauțiuni de policlinică, atunci cînd se vrea fecundat?”, punînd în discuție domeniul de valabilitate poetică al doctrinei suprarealiste, pornind de la reabilitarea inspirației iraționale: „André Breton descoperă ochilor noștri cîmpurile magnetice ale inspirației. Este oare rezultatul unui asemenea dicteu, al unei asemenea curse printre mistere, poezie? Fără îndoială, de vreme ce însuși procesul de creație a naturii, zămislitoare de viață și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literară, 5 februarie 1927). În studiul introductiv la Antologia literaturii române de avangardă a lui Sașa Pană, Matei Călinescu atrăgea atenția că apropierea pe care G. Călinescu o făcuse în Istoria... sa (ca și în Curs de poezie) între „dadaiști, suprarealiști și hermetici” sub zodia „balcanismului” nu e, deși excesivă, chiar o enormitate: poezia pură a lui Ion Barbu și a orficului Dan Botta, cultivate la Contimporanul, erau parțial afine abstractismului constructivist și percepute în epocă drept curente noi, radical antiraționaliste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Hugo Ball, ignorînd istoriile lui R. Lalou, M. Raymond sau A. Thibaudet, antologiile de la Sagittaire Krà și celelalte... Interesant este faptul că și André Breton, cu ocazia Congresului spiritului modern (martie 1922, dată cînd va fi consfințită nașterea mișcării suprarealiste prin contestarea lui Dada), îl va elimina pe Tzara din cadrul suprarealismului cu argumente naționaliste, citîndu-i pe „dadaiștii” Huelsenbeck, Schad și Val Serner (achiziționat de la familia Breton de Biblioteca Națională din Paris, Cota 14316. Manuscrise, achiziții noi, dosarul „intim” al respectivei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din 1922. Polemica Breton-Tzara“, apud. vol. Istoria poeziei românești moderne și moderniste, 2, Editura Curtea Veche, București, 2004, pp. 73-116). Originea străină, neaderența la poezia franceză a lui Tzara, denunțat ca „impostor avid de reclamă”, fuseseră invocate fățiș de liderul suprarealist în Le journal du peuple (22 februarie 1922). Iată și un extras copiat de mîna lui Breton din lucrarea Dada siegt (1920) a lui Huelsenbeck: „Monsieur Tzara qui se nommait l’hm le + libre (l’homme le plus libre) du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Dadaism ca despre o „Atitudine sfîrșită“. Vulgarizat și asimilat, spiritul dadaist își pierduse caracterul anarhic, exploziv-novator din perioada 1915-1918. Revolta fusese deja disciplinată de noile „constructivisme” europene. Peste puțină vreme, Dadaismul va primi, de altfel, lovitura de grație din partea disidenței suprarealiste a lui André Breton. În deplasarea lui Tzara dinspre centrul parizian către „periferie” (țările Europei Centrale), Vinea vede chiar un simptom al „decadenței școlii celei noi”: „Primesc ultimele manifeste ale prietenului Tristan Tzara. Șeful școlii dadaiste pleacă în Cehoslovacia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nr. 62), „Estetica nouă“ (nr. 63), „Cubism“ (nr. 71), „Colorit“ (nr. 73), jalonează, mai mult sau mai puțin convingător, o direcție plastică. Dincolo de unele naivități, „Însemnări de artă“ sintetizează destul de bine opțiunea avangardiștilor (fie ei expresioniști, dadaiști, constructiviști, abstracționiști sau suprarealiști) pentru hinterlandul canonului european, pentru marginal și refulat: „arta copiilor, arta populară, arta psihopaților, a popoarelor primitive sînt artele cele mai vii și mai expresive, fiind din adîncimi, organice, fără cultura frumosului (...) Gotică, asiriană, romanică, caldeeană, indică, persană, egipteană, etruscă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
purist, geometrizant, cerebral și mecanicist. Tot astfel, cubismul — precursorul constructivismului — a influențat cu precădere pictura, deși s-a vorbit și de experiențe poetice cubiste (Apollinaire). Nu există, oricum, o „literatură constructivistă” propriu-zisă, așa cum există - spre exemplu - o literatură futuristă sau suprarealistă. Căci futurismul are în prim-plan ritmul, viteza de „aparat Morse” a reportajului poetic, iar suprarealismul are în centru imaginea (fantasma) psihică extinsă la nivelul poemului sau al tabloului. Cu excepția unor experimente extreme și a cîtorva manifeste, nu se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în volum, „Paradisul suspinelor“), primul capitol („Vine domnița!...“) din romanul Excelența Sa I.H.H. Pantelimon dintr-un roman „blasfemiatoriu” al lui N.D. Cocea (însoțit de o notă despre reținerea manuscrisului de către guvernul ostil pamfletarului...), reproducerea declarației din 27 ianuarie 1925 a grupului suprarealist francez, versurile lui Tristan Tzara (Port, în limba franceză), în fine - un articol urmuzian al lui Jacques G. Costin despre muzică și literatură („Criza sacîzului“). Informațiile cu privire la domeniul artelor decorative sînt totuși numeroase la Contimporanul. În nr. 73 este prezentată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la Contimporanul este dat de atitudinea pozitivă față de tehnică, urbanistică și industrie, așa cum punctul de întîlnire dintre constructivism și expresionism este dat de cultul „anonimatului” colectiv, al „stilizării” și al „esențializării” formelor artistice, iar cel dintre constructivism, dadaism și onirismul suprarealist - de elogiul artei nonfigurative, sintetice și sincretice, bref de refuzul imitației exterioare. VI.4. Declinul. Etapa postavangardismului „eclectic” (1929-1932) În 1928, Contimporanul își încetează apariția, revenind - în 1929 - pe format mare, cu o atitudine sensibil modificată. Începe acum cea de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pictura lui Vermeer - „Vermeer din Delft și aridele idei“. Articolele lui Ion Vinea (prezent, în 1927, doar cu proză: fragmente din Victoria sălbatecă) abordează într-o manieră ambiguă, amuzat-ironică, teme aflate în atmosfera tinerei generații: sexualitate „sportivă”, fără complicații, onirism suprarealist și magie. Discret-confesiva, introspectiva „Cheia viselor“ (nr. 82), superior-ironicul „Despre Amor“ (nr. 83), „Idealul extern (fantezie diplomatică)“ (nr. 83), dar și reminiscențele constructiviste din „Interiorul nou (atelierul lui Maxy)“ (nr. 78) sau „credo“-urile poetice despre estetica pamfletului, asumat drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al revistei Integral, era exprimat un crez asemănător: „cu pași giganți și siguri ne îndreptăm către o incandescentă epocă de clasicism”, iar în primul număr al aceleiași publicații, Ilarie Voronca pleda pentru „ordinea sintetică, clasică, integrală”, opusă „dezordinei“ bolnave, romantice, suprarealiste...). Refuzul „romantismului”, al stilurilor ornamentale, al tradiționalismului, paseismului și localismului constituie, după cum se vede, axul acestui credo. Tendințele majore ale evoluției societății conduc, în opinia autorului, spre o artă în care „armonia nouă nu poate fi căutată decît într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cîteva secvențe mai radicale - „urmuziene” sau ba - incluse în volumul de debut din 1925, Descîntecul. Flori de lampă, („Un căscat în amurg“, „Chronique villageoise“, „Danțul pe frînghie“, „Zvonuri“, „Ev“ dar mai ales „Cravata de cînepă“), extravagant-antiliterara „Aliluia...“, o oarecare amprentă suprarealistă în nuvelele din Paradisul suspinelor nu atenuează, în ochii majorității comentatorilor, senzația generală de postsimbolism heterodox, incapabil să „facă pasul” decisiv către forme cu adevărat radicale de modernitate. S-a vorbit, cu temei, despre o angoasă expresionistă care ar circula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Primul critic important care îl valorizează în perioada comunistă este Mihai Zamfir, în Poemul românesc în proză: acesta include producția lui Costin în categoria „poemului-definiție” sau a „poemului-suită de definiții”, specie „ducînd la strălucire latura apodictică, latentă în orice proză suprarealistă”. Minimalizînd, de dragul demonstrației și al încadrării „generice” textele mai puțin sau deloc „poematice“ în favoarea „fabulelor animaliere”, Zamfir vede în Exerciții pentru mîna dreaptă... o „capodoperă a acestei figuri aparte, în sens cultural, a avangardismului”, pe urmele lui Flaubert din Dictionnaire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
obține efecte estetice remarcabile prin intermediul unor „detonatori semantici” - cum ar fi, de exemplu, izotopia „plus Uman” -, producînd efect comic și demascarea locurilor comune, mai precis, a fondului rezidual de prejudecăți sociale. Concluziile criticului cu privire la „originea cultă a poemului în proză suprarealist” sînt în general pertinente. O observație se impune totuși: nu de „suprarealism” e vorba aici (termenul e, de altfel, mult prea lax și prea vag definit de către stilisticianul român), ci de avangardismul „estetizant” al perioadei pre-suprarealiste... Propunerea lui Mihai Zamfir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cunoscut Franței și «spritul românesc» în care am mare încredere fiindcă... Trebue să vă spun că noi, Francezii, vindem cele mai multe cărți în România”. În faza ei „artistică”, revista Contimporanul a prezentat destul de atent manifestele suprarealiștilor, a recenzat al doilea manifest suprarealist al lui Breton, a publicat în original (v. nr. 57-58, aprilie 1925) Declarația de la 27 ianuarie 1925 a grupului suprarealist francez (despre caracterul revoluționar „total” al mișcării) și scrisoarea deschisă adresată de suprarealiști lui Paul Claudel, pe atunci ambasador al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cărți în România”. În faza ei „artistică”, revista Contimporanul a prezentat destul de atent manifestele suprarealiștilor, a recenzat al doilea manifest suprarealist al lui Breton, a publicat în original (v. nr. 57-58, aprilie 1925) Declarația de la 27 ianuarie 1925 a grupului suprarealist francez (despre caracterul revoluționar „total” al mișcării) și scrisoarea deschisă adresată de suprarealiști lui Paul Claudel, pe atunci ambasador al Franței în Japonia; răspunzînd unui interviu acordat de poetul Odelor în Il Secolo, reprodus în revista Comoedia din 17 iunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Europe, titlul unei rubrici a lui Fondane, poate fi - astfel - extins asupra întregului Integral... În dialogul lui Mihail Cosma cu Luigi Pirandello („Dialog într-un hotel. De vorbă cu Luigi Pirandello“, în Integral, nr. 8, pp. 2-3), poetul român - viitorul suprarealist Claude Sernet, emigrat după 1930 la Paris și fondator al grupului/revistei Discontinuité alături de Arthur Adamov, erijat deocamdată în promotor al noului curent „integralist” - îi indică dramaturgului italian o cale vizînd „cît mai strînsa colaborare între arte”, definindu-și astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care țin de estetica futurismului: revoluționarism artistic, spirit combativ antiburghez, aristocratism intelectual ironic, spirit „atletic”, „constructiv” etc. O atitudine ferm ostilă față de futurismul italian și de politica fascistă a lui Marinetti au avut în schimb - după 1928 - cei de la revista suprarealistă unu. Într-un fragment diaristic din 1931 încorporat în memoriile sale, Sașa Pană merge foarte departe în privința apropierilor dintre grupul Contimporanul și fascismul mussolinian: „20 decembrie. Adevărul de azi publică o scrisoare deschisă adresată lui Marinetti de Vinea, Marcel Iancu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
filozofia lui „depărtată de materialism și raționalism” este „discutabilă, firește”. În finalul articolului este citată o „exclamație” a lui Ion Vinea: „Mă! Toți artiștii Europei sînt niște ratați în fața primitivilor arcași africani!”. Fascinația postromantică a avangardiștilor (dadaiști, constructiviști, expresioniști sau suprarealiști) pentru spiritul popular, „originar” al artei primitive consună cu elogiul substratului arhaic din filozofia lui Lucian Blaga sau cu antieuropocentrismul concepției asupra fenomenului religios elaborată de Mircea Eliade. Regăsim aici, în forme diferite, aceeași nevoie de a depăși opoziția dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de moins anarchique que l’ésprit de la révolution, tout pétri de doctrines, quoi de plus ressemblant a une machine d’ordre, mais d’un autre ordre, d’une logique plus éxtreme, reveé par les mathématiciens de l’ésprit bourgeois! Cădea suprarealiștilor din revoluția artistică în cea politică este văzută ca expresie provizorie a unei căutări de sine pe fundalul crizei conștiinței moderne: nous nous trouverons dans les mêmes conditions qu’a la veille de la chute de Dieu, des dieux, de la morale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca un „Charlot explorator” - limitele actului artistic. Miza explorării este însăși libertatea umană: Un grand morceau de notre liberte en est l’enjeu. * Spre deosebire de Contimporanul, Punct și Integral, unu marchează un moment de radicalizare politică a avangardei autohtone. Suprapusă simpatiilor suprarealiste, opțiunea antifascistă este fermă și coerentă. Apropierea de bolșevism, tot mai evidentă cu trecerea timpului, are loc mai întîi prin intermediul lui Stephan Roll și Sașa Pană. Ulterior - și prin colaboratori sporadici precum Ion Vitner sau Miron Radu Paraschivescu. Scos în afara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
constant mefient, în pofida colaborărilor sporadice, față de revista lui Vinea și Iancu) este o personalitate „de tranziție” între primul val avangardist și suprarealism. Nu numai inconsecvențele estetice și ideologice ale Contimporanului sînt incriminate aici. Critica „uniștilor” se exercită, acum, de pe poziții suprarealiste asumate. Căci, odată cu „compromiterea” futurismului și a constructivismului, mișcarea condusă de André Breton devenise portdrapelul revoltei artistice: „Contrastul dintre desenul publicat pe prima pagină a acestei reviste și atacurile de pe ultima împotriva oricărei manifestări noi, pretenția de a se menține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]