1,069 matches
-
onoare Și luptă să se mențină-n top Vrând să doboare orișice record. Și-a încercat, să știți, nelegiuita Să-nfrunte oameni grei, fiindcă mita I-a dat puteri ca-n lume să zdrobească Pe oameni în noroi să-i tăvălească. Căci milă n-are, dar are tupeu Chiar dacă minte, nu îi pare rău Și-aceasta, dragii mei, în țara noastră Să știți că e “prostia omenească”. Orfanul Se scurg pe-obraz ca două mărgărite Lacrimi fierbinți de copilaș plăpând, Căci
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
stinghereală spori. - Ce tot spui? Gildas era băut zdravăn, făcut criță. De altfel, așa eram toți! Își lăsă iute În jos gulerul hainei. - Ia uită-te la asta! Trei zgîrieturi se vedeau ca niște dungi pe gîtul lui. - M-am tăvălit printre tufele de tuia cînd m-am Întors acasă la unu noaptea. Marie nici măcar nu păru să-l audă. - Du-l la cabinetul tău, pînă iau măsuri ca să-l trimit la IML, la Brest. Se uită țintă la ea de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe sub țesătura udă a rochiei. - N-ai pentru ce să-mi mulțumești, o fac pentru mine, prefer să-mi păstrez mintea limpede. Marie Îi aruncă o privire agasată, Întrebarea ei deveni involuntar agresivă. - Și ce făceai aici? - Trebuia să-mi tăvălesc prin noroi un costum nou și o pereche de pantofi Weston, mîrÎi el lipăind prin apă. Simți că Începea să se enerveze. - Așteaptă, fotografia pe care am găsit-o la picioarele Sfintei Fecioare n-am născocit-o eu, Își pledă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de un zâmbet larg și tâmp. Cel din stânga, sau Sinele Mic, are figura suptă și răsucită, ca în portretele lui Soutine. Afișează mereu o căutătură ironică și malițioasă. Cel de la mijloc, Masca, poartă ochelari negri de soare și are fața tăvălită într-un strat gros de pudră, afișează mereu un zâmbet condescendent și parșiv.) Sinele Mare: Mă numesc Philip și mi se spune "Sinele Mare" doar ca să pot fi deosebit de ceilalți colocatari ai acestui încăpător și confortabil pulover. Sinele Mic: Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Angelina atenția, pregătindu-se să calce pe dos un material proaspăt umezit. Marș acasă, șobolanilor! țipă Roja în direcția soldaților aliniați în poziție de drepți în fața lui care nu așteaptă alte ordine, rup rîndurile și dispar în întuneric cocoșîndu-se sau tăvălindu-se ca să poată trece pe sub ușa rabatabilă a depozitului, deschisă doar pînă la jumătate. Zero, negativ, zice Curistul, schimbînd în același timp priviri cu Părințelul, n-am avut timp nici măcar să scotocim prin toate boarfele astea, recunoaște. Ghinion, spune Roja
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
eu nu. — Ba da, ai voie. Ești... N-am putut să rostesc cuvântul „curvă“. Madeleine mă gâdilă pe coaste. — Hai, zi. Nu face pe polițaiul din Orașul Oneștilor. Zi! Am prins-o de mână înainte să mă facă să mă tăvălesc de râs. — Tu ești amanta mea, franțuzoaica mea, gagica mea, ești femeia pentru care am ascuns probe... Madeleine mă mușcă de umăr și completă: — Sunt curva ta. Am râs. — OK, ești cea care a încălcat 234 C.P. — Ce-i asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pe rând, și am văzut umbre strecurându-se printre vitralii. Mi-au trecut prin gând tot felul de idei, cum ar fi să-i distrug pe cei din familia Sprague, să mă îmbogățesc făcând pe durul cu Emmett, să mă tăvălesc cu Madeleine în toate motelurile cu ora. În cele patru nopți nici un membru al familiei n-a părăsit vila. Toate cele patru mașini au rămas parcate pe aleea circulară. Mă tot întrebam ce-or fi făcând, ce amintiri or depăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pe Madeleine jucând rolul Daliei încă patru nopți la rând. De fiecare dată recurgea la același modus operandi: bodega de pe 8th Street, un tip dur, cu chef de distracție, hogeacul de la intersecția dintre 9th și Irolo. Când cei doi se tăvăleau pe-acolo, eu mă întorceam și-i luam la întrebări pe barmani și pe soldații pe care-i respinsese. Cum s-a prezentat femeia în negru? În nici un fel. Despre ce a vorbit? Despre război și despre dorința de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
arestate atunci când nu-mi făceam norma. Erau totuși femei, ceea ce făcea ca mintea să-mi zboare aiurea cu ușurință. Mă gândeam că ar fi niște înlocuitoare facile ale soției mele ce stătea singură acasă, și ale lui Madeleine, care se tăvălea prin hogeacurile de pe 8th Street. Am cochetat cu ideea de a agăța o individă care să semene cu Dalia / Madeleine, dar de fiecare dată mi-am înăbușit-o - ar fi fost prea în stilul lui Johnny Vogel cu Betty la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în casa de la Laguna Beach, Roach părea sigur de „Marcy“ și storsesem de la Madeleine toate informațiile despre Dalia. Totuși gândul nu-mi dădea pace, de parcă în sinea mea doream să-i fac rău familiei ei pentru felul în care mă tăvălisem în șanț cu fiica lor și-i pupasem în fund pentru bogăția lor. M-am agățat de un alt gând , ca să-mi duc mai departe deducția, dar și acesta se nărui în fața logicii: În ’47, când Lee Blanchard a dispărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
fi fost programat să râdă, cu siguranță ar fi făcut-o. Din păcate, râsul, zâmbetul în general fuseseră scoase de mult din cartelele de serie, de când se constatase că roboții programați în acest sens cum primeau o sarcină, cum se tăvăleau literalmente de râs, transmițându-și apoi unul altuia sarcinile respective ca bancuri. După ce, pentru a-i potoli, li se programaseră și bancuri, ca să aibă totuși de ce râde, se constatase alt fenomen îngrijorător, anume acela că ei își transmiteau bancurile drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
care va deveni femeie. Tabea a suspinat, iar eu am ridicat din umeri și apoi am râs până ni s-au umplut ochii de lacrimi, ceea ce ne-a făcut să râdem și mai tare până când pur si simplu ne-am tăvălit pe jos. Când ne-am tras sufletul, am ajuns și la frații noștri. Tabea zicea că pe Elifaz nu-l știa prea bine, dar că Reuel era drăguț. Dintre băieții mai mici, nu-l suporta pe Jeush, care o trăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fratelui meu mort, eu nu-i iertam faptul că vroia să nu am propria mea identitate. Uneori, mă duceam la cimitir și priveam, pe crucea de marmură neagră, chipul lui Dinu. Aș fi avut poftă să-l bat, să-l tăvălesc prin praf, să-i vâr iarbă în gură, să-l oblig s-o înghită, ca să-l pedepsesc, să mă răzbun și mă îndârjeam până la lacrimi fiindcă Dinu îmi zâmbea mai departe. Recunosc că fantezia mea se dovedea nesecată când era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am propus Augustei să divorțăm. Nu vrea. Mi-a râs în nas. „După opt luni? Nu. Mă simt bine așa”. Bestia. Sigur că se simte bine. Are în căsătoria cu mine o perfectă acoperire pentru toate depravările ei. Se poate tăvăli în noroi. După aceea se înfășoară cu cearceaful căsniciei, scăpând de oprobriu. Nici nu e nevoie să se mai spele. Mai ales că a doua zi se bălăcește din nou. Și face totul fără nici o rușine. Nu vrea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Ei de ce au dreptul la asta, iar eu nu? Nu mai am chef să fiu tratat cu menajamente. Se poartă cu mine cum ar umbla cu un pahar de cristal care se poate sparge. Aș da orice să mă pot tăvăli prin viață ca ei. Dar sunt nedrept. Cu ce sunt vinovați? Și fac rău gândindu-mă la boala mea întruna. 4 noiembrie Am fost nevoit să plec de la dispensar și încă n-am găsit un spital la mare care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aceea nu se mai afla nimeni pe țărm. Era, de fapt, un pui, nu depășea probabil câteva luni, dar avea statura unui câine matur; era dintr-o rasă care dă câini furioși și puternici. M-a mirosit și s-a tăvălit în iarba dintre scaieți, scâncind ca un copil. Nu știa să se joace, dar era prietenos. Numai când mârâia își arăta colții și își trăda rasa. L-am botezat Alfa și câteva zile i-am adus de mâncare. Când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dresa un câine uriaș să sară la gâtul manechinului și să-l sfârtece. „Ucide-l!”, icnea el, scurt, poruncitor, și, în clipa următoare, câinele se năpustea de lângă picioarele lui, în salturi mari și negre, își înfigea colții în gâtul manechinului, tăvălindu-l la pământ. Apoi, cu ochii injectați de sânge și cu fire de iarbă atârnându-i de buze se întorcea la Hingherul, care-l mângâia mulțumit, bolborosind vorbe tandre, și o lua de la început. Refăcea cu răbdare manechinul, îi dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de cât ordine în debandada generală. Printre strigăte se auzea destul de clar trosnetul flăcărilor care devorau bălăriile și lingeau, din întuneric, ferestrele azilului ca niște fiare apocaliptice. Un îngrijitor care venise de-afară și căruia i se aprinsese halatul se tăvălea pe jos. Siminel, Nelson, Dominic și chiar Victor, asistați de Domnul Andrei, săriseră să pună mâna pe găleți cu care să aducă apă din mare. Mopsul scuipa pe toată lumea dând sfaturi. Călugărul murmura rugăciuni. Se nimerise să fie treaz în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dus dincolo de terenul pârjolit de incendiu. Înaintam, ferindu-ne de mărăcini. În jurul nostru, ierburile înalte, în parte verzi, înspicate, în parte uscate de căldură, foșneau tainic și îmbietor. Am găsit o adâncitură și acolo Laura și-a dezbrăcat halatul. Apoi, tăvăliți între mirosurile grele, de bălării cu sucuri amare și iuți, am uitat de toate în beția plăcerii. Mai lunecam încă în această beție când am auzit un zgomot în spate. Am sărit ca ars în picioare. Apăruseră din bălării - sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
oglinzile în care mă reflectam, sărindu-mi la beregată. Am închis ochii, dar un hohot de râs umplu sala și am deschis ochii ca să văd ce se întâmplase. Câinele se izbise cu colții și cu ghearele de oglinzi și se tăvălea pe jos de durere, în vreme ce Bătrânul se distra. 34 M-am întors la vanitatea mea care, ca totdeauna, îmi rămăsese credincioasă, și abia atunci am observat că golul din jur se extinsese. Cei mai mulți dintre bătrâni mă evitau încă și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai multor biserici, împinsese sub pojghițele demnităților eclesiastice sumedenie de inși, dar și din pricina cărora i se aplecase, zbura acuma mofluz, la doar două degete de a deborda, abătîndu-se deasupra Capitalei, nu în ultimul rând pentru a-și clăti și tăvăli cerul gurii prin aroma pipărată a dialectului dâmbovițean. Avea și alte marafeturi de regulat: ungerea chichițelor și rafinamentelor cu care e deconspirat că tîrește în înșelăciune întregul pământ locuit, surparea adevărat-credincioșilor, depășirea cifrelor de plan la adorarea icoanelor, sleirea dragostei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tranșee au deschis niște podețe. Înăuntrul tranșeelor i-a pus fermecătoarea de au îngropat, tot din doi în doi metri, camioane cu turtoaie de farmece, cât căpățânile de verze. Vineții, drămuite cu otravă de viperă, slănină de înecat, scârboșenii murate, tăvălite prin făină să nu se deschege... Călca inamicul de care se ferește Nicoloaica și pentru care și-a scobit șanțurile pe vreun turtoi. O dată îi despica și puterea turtoiului, ăluia, de sus până jos, pielea burții ca pe-o surcică
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o borsetă, camuflată sub foaia impermeabilului, un teanc de hărți. Capitolul 3 GENEL Care nici ei nu făcea altceva decât că încărca, străjuiți de vardiști, pe niște stăpâni înțepeniți, cu mustățile în furculiță, în niște limuzine uriașe... cu spițe, nichelate, tăvălite prin pietre scumpe. Și care, când era accelerate, limuzinele, numai atâta se deslușea de la fierătania lor, alunecând pe bulevardele de macadam: fâș, fâș... Pe ăștia, era hotărât, nu puteai să-i înscrii cu forța la cooperativă!..." se hlizea sătenii, trăgîndu-și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și îl cicălea să povestească despre asasin. Ulpiu, ce să facă, depăna și el cum că l-ar fi prins pe odios, de vreo două-trei ori. Numai că, atunci când se vedea înhățat, pe Sfîrtecător îl cuprindea, așa, o sfârșeală. Se tăvălea prin băltoci, izbucnea în plâns, azvârlea din țurloaie. Ceea ce îi cam sfâșia inima lui Ulpiu, îl făcea să nu mai fie bun de nimic și, de fiecare dată, i-a dat drumul. - I-ai dat drumul dumneata, signor Galopentzia, sau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a fost atunci când, băgând o mână în geantă, de scos afară, am scos două mâini. Am vârât de urgență și cealaltă mână în geantă și, din nou, am adus, în lumina becului de 40 de wați, două mâini. Colegii se tăvăleau pe jos și râdeau de se spărgeau de mine, jurîndu-se că arătam leit ca o caracatiță. Ne-am dat seama târziu că inundația asta de mâini nu era lucru curat și, după ce ne-au prins, am anunțat la poliție." "Niște
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]