KorAP: Find »[drukola/base=telefona & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...84 >

2,085 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263

gest iritat cu mâna. Sprâncenele i se încruntaseră, dar nu-și putea împiedica buzele să schițeze un zâmbet involuntar, ca un spasm nervos. George McCaffrey fusese scutit de vizita fratelui său Brian, întrucât plecase de acasă înainte de sosirea acestuia. George telefonase la spital și aflase că Stella se simțea „destul de bine“. Pornise de acasă, dar se dusese în primul rând la canal. Era un canal scos din uz. S-ar fi cuvenit să înfățișeze o priveliște frumoasă, așa cum se curba în jurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
vină când o să i se năzărească lui. — Dar ai mai...? — Dacă am mai auzit de el, dacă am mai comunicat cu el? Nu, adăugă Alex. Se înțelege că nu. Brian încuviință din cap. Îi înțelegea sentimentele. El încercase să-i telefoneze lui George. Nici un răspuns. Și, cu toate că Gabriel îl îndemnase, refuzase să-i scrie sau să-i mai telefoneze. — Eu cred că ar trebui să facem ceva, spuse Gabriel. Ce naiba putem face? întrebă Alex. George era un subiect care-i răvășea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
mai comunicat cu el? Nu, adăugă Alex. Se înțelege că nu. Brian încuviință din cap. Îi înțelegea sentimentele. El încercase să-i telefoneze lui George. Nici un răspuns. Și, cu toate că Gabriel îl îndemnase, refuzase să-i scrie sau să-i mai telefoneze. — Eu cred că ar trebui să facem ceva, spuse Gabriel. Ce naiba putem face? întrebă Alex. George era un subiect care-i răvășea pe toți. — Lumea vorbește multe, interveni Brian. — Nu-mi pasă nici cât negru sub unghie de ce vorbește lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
suflecate, peste brațele palide acoperite cu perișori bruni, mătăsoși, buni de mângâiat. Îi spuse: — Ești aici. Sunt aici, fetițo, și ai grijă de mine. Sunt sfârtecat de spade și pumnale, ca un taur pe moarte. Ar fi trebuit să-mi telefonezi că vii. Puteam fi în oraș. — În oraș? Vrei să spui că ieși în oraș? — Numai până la Băi și la biserică. Mă mai duc la Bowcock, la magazinul alimentar. Într-o bună zi am să te zidesc în casă. — Suntem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
ajuns să te cunosc bine. Oamenii sunt foarte răi și nu încearcă să te înțeleagă. Eu știu că ești un bărbat foarte singur și nefericit și sunt convinsă că aș reuși să te...“ — Oh, oprește-te! — „Te rog să-mi telefonezi oricând...“ — Oribil! Oprește-te! — De ce-i oribil? Are cele mai bune intenții. Intenții bune! O vorbă bună ajută uneori. Poate că nu ne spunem destule vorbe bune. Tu disprețuiești bunătatea. — Așa îți place ție să gândești. Nu vreau să spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
care-l acoperi printr-o tuse. Urmară exclamații prietenoase și strângeri de mână, pe parcursul cărora Scarlett-Taylor emise doar un zâmbet scurt și nu scoase un singur cuvânt. — N-ai fost încă la Belmont? întrebă Gabriel. N-ar trebui să-i telefonezi iui Alex, să-i spui că veniți? — O, nu vom sta la Belmont, răspunse Tom. Avem o locuință. — Ce? — Greg și Judy Osmore au plecat din oraș. Ne-au cerut să avem noi grijă de locuința lor. Ne-au dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
au grăbit să aplaude senzaționalul său debut“. Emma înălță privirile. Nu-i plăcea să-l vadă pe Tom prostindu-se. Micul lui capriciu i se păru ca o profanare a unui mister. Îi spuse cu răceală: — Ar trebui să-i telefonezi mamei tale. Nu acum. Ba acum. — Bine, de acord. Telefonul se găsea pe hol. În timp ce forma numărul, Tom își simți inima prăbușindu-i-se și totodată bătând mai accelerat. Ura convorbirile telefonice și, mai cu seamă, detesta să-i vorbească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Ești singur? — Dacă sunt ce? — Ești singur acolo? Nu, am venit cu un prieten, un coleg. — Un bărbat? — Da. — Și când vii să mă vezi? — A, cât de curând... mâine... trebuie... trebuie să mai aranjez câte ceva. — Te rog să-mi telefonezi înainte de a veni. — Da, se înțelege... Amândoi tăcură, încurcați. Și Alex avea oroare de convorbirile telefonice. Nici unul dintre ei nu se pricepea să încheie o conversație. Atunci, la revedere, spuse Alex, și lăsă receptorul în furcă. Tom făcu același gest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
scrisoarea la cutie. Se făcuse marți; a doua zi avea să-l vadă pe John Robert Rozanov. Acum, ar fi dorit să mai amâne întrevederea pe care mintea ei ridicolă o transforma într-un eveniment fatal. Era singură. Când îi telefonase Tom spunându-i că nu o să locuiască la Belmont, Alex simțise în primul moment împunsătura unei anumite amărăciuni, de parcă propria ei moarte, personală și particulară, îi trăsese un ghiont. Acum însă, când avea toate lucrurile astea noi la care să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
să-l cunosc pe George. — Nu-i aici. — Ăsta care vine cu băiețașul, nu-i celălalt frate al tău? — Bună, Brian. Ți-l amintești pe Scarlett-Taylor? — Hello! Am auzit c-ai fost ieri la Alex. — De unde știi? — Gabriel i-a telefonat. Noi nu ne ducem pe la ea. — Zău? — Cel puțin așa voiam. — Ai auzit de ultima trăsnaie a lui Alex? Vrea să crească albine. Trebuie oprită cu orice preț. Ce face cățelul papillon? îl întrebă Emma pe Adam. — Zet e bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
atât de dură și tăcută și superioară! Este exact opusul meu. Dar ar fi trebuit să mă descurc mai bine, n-am îngrijit-o cum trebuie, și unde o fi acum, s-o fi omorât? O fi cu George?“ Brian telefonase de câteva ori la George și nu primise nici un răspuns. La gândul că s-ar putea ca în momentul de față Stella să-l îmbrățișeze pe George, să-l ierte, să-l strângă în brațele ei izbăvitoare, Gabriel simțea o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
la prea multe din partea mea. Nu pot să-mi iau răspunderea fetei. Dacă o să vă scriu, o să-mi răspundeți? — În legătură cu fata, da. Părintele Bernard aproape că izbi din picior de exasperare. — Dar n-o să... — În caz de urgență, îmi poți telefona cu taxă inversă. — Dar... — O să mă simt mult mai liniștit știind că există aici cineva care o ține sub ochi. Eu m-am gândit la dumneata ca... la un fel de pedagog... dar dacă nu poți decât... mă rog, las

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
cu nevoia ei de a-l proteja, chiar cu mila. Alergase întotdeauna să-i aducă paltonul, deși nu îndrăznea să-l și ajute să se îmbrace, operație pe care artrita lui o făcea din ce în ce mai dificilă. Uneori Rozanov îi cerea să telefoneze în numele lui la diferite hoteluri. O dată i-a cerut să se ducă să-i cumpere o pălărie. („Ce fel de pălărie?“ „Oricare!“) Ceea ce-i pricinuise lui Pearl multă bucurie, dar și tristețe. Își spunea singură (dar niciodată lui Hattie): „Bietul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
în vizită la Belmont și aș dori să trec pentru moment și pe la dumneavoastră, ca să mă prezint. Cred că o cunoașteți pe mama mea vitregă, iar bunicul dumneavoastră dorește să ne împrietenim, întrucât sunteți o nou-venită în Ennistone. Vă voi telefona mai târziu, ca să-mi comunicați dacă vă convine să trec în jurul orei nouă. Cu cele mai bune urări. TOM MCCAFFREY Un telefon dat în cursul dimineții (la care răspunsese Pearl) îi confirmase lui Tom că ora era convenabilă. Și acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
geam? Hai să le cântăm fetelor un cântec! Vă rog încetați, vă rog plecați de aici! E lume în grădină, e lume multă în grădină, spuse Hattie. Nu te speria, ușile sunt încuiate. Pearl, nu crezi că ar trebui să telefonăm la poliției În nici un caz. Sunt probabil musafiri ai doamnei McCaffrey. Am impresia că sunt niște oameni îngrozitori. Pearl, să aprindem toate luminile! Casa asta mă înspăimântă. Preferam de o mie de ori să locuim la Londra. Urăsc locul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-l calmeze (căci nu se îndoise nici o clipă că e nebun), să-l cheme în casă, să-i dea haine și o ceașcă de ceai. Dar la acest punct o cuprindea frica. Dacă era violent? N-ar trebui să-i telefoneze lui Brian, să telefoneze la poliție, să ceară cuiva ajutor? N-ar trebui să încuie ușile? Alergă și încuie ușa din față și cea care dădea spre grădină, apoi ridică receptorul telefonului, pentru ca să-l lase imediat din nou în furcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
se îndoise nici o clipă că e nebun), să-l cheme în casă, să-i dea haine și o ceașcă de ceai. Dar la acest punct o cuprindea frica. Dacă era violent? N-ar trebui să-i telefoneze lui Brian, să telefoneze la poliție, să ceară cuiva ajutor? N-ar trebui să încuie ușile? Alergă și încuie ușa din față și cea care dădea spre grădină, apoi ridică receptorul telefonului, pentru ca să-l lase imediat din nou în furcă. Hbtărâse să iasă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Zet veni în goană la ea, radiind de satisfacția datoriei împlinite. Gabriel căută peste tot, se uită peste gard, cercetă șopronul, dar omul nu mai era de văzut. Dispăruse ca o halucinație. Se întoarse, amărâtă, în casă. Hotărâse să nu telefoneze la poliție. Poliția ar putea să-l aresteze pe bietul lunatic, să se poarte brutal cu el, să-l acuze, să-l bage la închisoare, pe când așa, dacă-l lăsa în plata Domnului, poate că o să-și revină și o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
în lacrimi. Brian avu impresia că încerca să braveze și să facă haz de o experiență cumplită. (Și, într-un fel, fusese o experiență cumplită, un supliciu de neputință și de milă zadarnică.) Îi spuse că ar fi trebuit să telefoneze la poliție, dar că acum nu mai avea nici un rost. (Brian avea oroare de contactul cu poliția, îi repugna orice fel de tulburare, orice ar fi putut stârni publicitatea sau ar fi putut pricinui apariția numelui său în ziare.) Totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
mai avea nici un rost. (Brian avea oroare de contactul cu poliția, îi repugna orice fel de tulburare, orice ar fi putut stârni publicitatea sau ar fi putut pricinui apariția numelui său în ziare.) Totuși, a doua zi se răzgândi și telefonă la poliție, fără să o avertizeze însă pe Gabriel. Când aceasta se trezi cu un polițist în prag, fu convinsă pe dată că sau Adam, sau Brian a murit într-un accident. Dar în momentul când polițistul începu să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
George? Să-l fi cunoscut de câtăva vreme pe George? Poate că ăsta era motivul răcelii ei agresive față de Tom. Simțindu-și mintea dospind sub acțiunea unor asemenea fermenți, Tom încercă zadarnic să adoarmă în noaptea de miercuri. Joi dimineața telefonă la Papuc. Cineva, Tom avu impresia că Pearl, răspunse: „Da?“ și după ce el răspunse: „Aici e Tom“, îi trânti telefonul. În cursul zilei de miercuri, Tom nu se gândise serios să încerce să o vadă pe Hattie, pentru că într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
o facă; și, în orice caz, se temea ca nu cumva să afle John Robert. Era înspăimântat de represaliile acestuia. Joi, însă, era mult mai puțin convins că promisese ceva și mult mai puțin speriat. După încercarea ratată de a telefona, ar fi vrut să dea o fugă până la Papuc, dar nu îndrăznea. Dacă s-ar pomeni acolo nas în nas cu John Robert? Dar de dorit, dorea foarte mult să se ducă. Și, cel mai mult, mai mult decât orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
ton parcă de scuză: — Știi, duminică mă întorsesem în York și nu știam cât e de bolnav, vreau să spun că știam că e foarte bolnav, dar nu credeam că e chiar atât de grav, și pe urmă mi-a telefonat doctorul și, slavă Domnului, am mai sosit la timp ca să-l... ca să-mi iau rămas-bun. Izbucni din nou în lacrimi și se rezemă de umărul lui Tom. Dorothy Osmore intră val-vârtej. Chiar și în acest moment nu se putu uita

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
asupra momentului când se va ivi John Robert și dacă va fi „mâniat foc“ sau nu, nu discutară nici un moment despre ce-o mai fi gândind el acum, sau chiar ele, în legătură cu „planul“. (Pearl o anunțase pe Hattie că Tom telefonase.) Se mirau din când în când cum de ieșise la iveală „ideea“. Pearl schimba de fiecare dată vorba, îndepărtând-o pe Hattie de la acest subiect a cărui enormitate părea să n-o sesizeze. Pearl se temea din ce în ce mai mult - o spaimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
o întrebare. Ce întrebare? Ce putea să-i mai spună acum fără să apară impertinent? Dar însăși prezența lui, mai ales prezența neanunțată, nu însemna o impertinență? Și dacă John Robert se găsea la ea? Nu se gândise să mai telefoneze, mai cu seamă după felul în care fusese primit ultimul lui telefon. Își spuse: „Poate că ar fi mai bine să las totul baltă și să-i fac, în schimb, o vizită lui Alex“. Dar destinul îl îmbia cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]