1,088 matches
-
cooperare dezirabil în cadrul societății 11 etc. În rezumatul pe care Waldron l-a oferit în Law and Disagreement: filosofia politică are - și trebuie să-și asume - două sarcini fundamentale: 1) teoretizarea valorilor și idealurilor (morale) dezirabile în cadrul societății; și 2) teoretizarea modului în care indivizii (fie politicieni sau oficiali, fie simpli membri ai societății) și comunitățile (liberale) ar trebui să acționeze în condițiile dezacordului rezonabil generalizat 12. Filosofia politică - sau cel puțin filosofia politică liberală - se comportă iresponsabil dacă ignoră sau
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
împotriva ideii că filosofia politică este o branșă a eticii care ne-a rămas de analizat este, după știința mea, cel al lui Glen Newey, din After Politics. Ca și Waldron sau Philp, Newey precizează că nu neagă faptul că teoretizarea de tip "etică aplicată" "are locul ei în cadrul disciplinei"31. Din punctul său de vedere, însă, filosofia nu trebuie să analizeze doar organizarea politică sau design-ul politic "așa cum ar trebui să fie", ci și "politica așa cum este", să desfășoare
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
sale referitoare la constrângerile morale pe care trebuie să le respecte puterea coercitivă sunt valabile pentru toate statele moderne. El nu afectează însă cu nimic ideea că filosofia politică este îndreptățită și obligată să răspundă exigențelor cetățenilor statelor liberale în teoretizarea condițiilor legitimității politice (fie ele și condiții valabile doar în cazul statelor în care liberalismul se află la el acasă). O a doua categorie de contra-argumente realist radicale contestă a doua premisă a argumentului fundamental pentru moralism. Am în vedere
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
Aceasta este însă una dintre cele mai absurde obiecții la adresa moralismului. Din nou: cum ar putea moralismul să nege autonomia politicii față de moralitate, de vreme ce el nu este o teză despre politică, ci una despre argumentarea din filosofia politică referitoare la teoretizarea valorilor dezirabile în cadrul societății sau/și la teoretizarea celui mai adecvat ideal sau a celor mai bune reguli de organizare socială și politică? Pe ce baze au dedus Rossi și Sleat că moralismul "reduce toate problemele politice la probleme de
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
obiecții la adresa moralismului. Din nou: cum ar putea moralismul să nege autonomia politicii față de moralitate, de vreme ce el nu este o teză despre politică, ci una despre argumentarea din filosofia politică referitoare la teoretizarea valorilor dezirabile în cadrul societății sau/și la teoretizarea celui mai adecvat ideal sau a celor mai bune reguli de organizare socială și politică? Pe ce baze au dedus Rossi și Sleat că moralismul "reduce toate problemele politice la probleme de moralitate personală", de vreme ce mai toți moraliștii au insistat
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
statelor liberal-democratice cu tradiție poate cel mult să pună în discuție legitimitatea moralismului universalist ca teorie a legitimității. El nu delegitimează însă moralismul parohialist sau ideea că filosofia politică este îndreptățită și obligată să răspundă exigențelor cetățenilor statelor liberale în teoretizarea condițiilor legitimității politice (fie ele și condiții valabile doar în cazul statelor în care liberalismul se află la el acasă). Nu numai că nu au reușit să-și întemeieze principalele teze "pozitive" pe care le sprijină, dar, prin obiecțiile pe
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
că provocarea merită un răspuns. Marele șantier al dezvoltării economice rămâne în pană. Exemplele spectaculoase de decalaje economice în Asia datorează puțin "strategiilor" de dezvoltare și mult mai mult mișcărilor capitalismului mondial și geopoliticii. Foarte schematic, se poate spune că teoretizarea dezvoltării a trecut prin faze în care dominau preocupările economice (W.W. Rostow), apoi politice, cu teoriile centrului și periferiei (Immanuel Wallerstein, Gunnar Myrdal, Samir Amin, Charles Bettelheim, Andre Gunder Frank), apoi antropologice și, în final, din nou economice, cu
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
de cercetări se referă la prejudecăți rasiale, ierarhie, individualism, antropologia orașului, formele familiei, educația, drogul, violența, raporturile dintre știință și societate, relațiile dintre psihanaliză și antropologie, înnoirile religioase, cultele afro-americane. Dar specificitatea acestor antropologii se referă mai ales la o teoretizare a conflictului, a "frontierei", a contactului, a "fricțiunilor etnice", a integrării naționale, a indigenismului. Nu ne mai putem gândi astăzi la antropologie ca la importul patrimoniului societăților cu transmitere orală în domeniul scrisului. În multe contexte, scriitura a fost, cel
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
grupului etnic permite așadar atât o separare față de altă grupuri, cât și o articulare cu acestea. Granița, în termenii lui Barth, trebuie înțeleasă ca fiind de factură socială si nu neapărat teritorială. Concepția lui Barth a deschis calea multor altor teoretizări ale semnificațiilor conceptului de graniță 40, astăzi vorbindu-se chiar de o antropologie a graniței. Mai aproape de noi, Anthony Smith, caracterizează grupurile etnice prin combinarea a șase trăsături (Smith, 1999a): * Un nume sau o emblemă specifice; Existența unui mit al
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
precauții diplomatice, este adevărat) o idee în definitiv foarte simplă, inspirată însă dintr-un alt orizont și ideal cultural: critica literară nu se reduce doar la cronica literară despre ultimele apariții, adesea întâmplătoare. Ea include multe alte operații. întreaga reflexie, teoretizare, analiză și valorificare literară clasică sau modernă este, de fapt, tot critică. Atât și nimic mai mult. Această mentalitate strict actualistă a fost (să zicem că a fost) întreținută și chiar intens cultivată de scriitorii care au deținut importante poziții
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Thesis), patronată de liderul Alexandru Dima. Un an mai târziu, Lucia Olaru Nenati publica Arcade septentrionale. Reviste, personalități și grupări literar-culturale din Țara de Sus (2007). Cartea monografiază câteva personalități și reviste din nordul Moldovei din perspectiva localismului, fără o teoretizare aprofundată a acestui fenomen. În afară de aceasta, relevantă este și lucrarea semnată de Elena Emilia Lica, intitulată Localism creator la Dunărea de Jos în perioada interbelică (2003) în care autoarea evidențiază rolul grupărilor culturale din zona Galați-Brăila pentru care localismul devine
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
Punând în plan secund angoasele și complexele sale, lui i se datorează efervescența culturală a periferiei. În alte spații europene, trezirea provinciei sub bagheta intelectualului și concurența pe care a manifestat-o față de centru din perspectiva regionalismului au dus la teoretizarea așa-numitului "contracâmp" al scriitorilor de provincie 50. Privind de cealaltă parte a baricadei, ancheta literară desfășurată în 1938 în paginile revistei Noua gazetă de Vest trasează percepția centrului față de cărturarul de la margine. Demersul intitulat "Provincia în cadrul culturii române" dezbate
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
Crainic respingea democrația pe care o asocia civilizației burgheze occidentale. De la un punct, acest curent disjunge în două direcții: una de dreapta, cu conotații politice, reprezentată de Crainic, și o aripă de stânga, asociată filozofului Lucian Blaga, cu propensiuni spre teoretizare și creație ce depășea sursele ortodoxiei, investigând psihologia populară desprinsă din folclor și mitologie sau religiile orientale și curentele filozofice occidentale 19. Ramurii de stânga i s-a datorat de fapt prestigiul literar de care s-a bucurat revista Gândirea
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
mai ales în mediul rural, iar locuitorii români s-au autoperceput întotdeauna ca moldoveni din Țara de Sus. Identitatea asumată a conferit locului o anumită valoare ce transcende simpla delimitare geografică sau statutul de cadru de desfășurare a evenimentelor. În teoretizările asupra ideii de spațiu și loc, s-a arătat că astfel de noțiuni sunt de fapt constructe sociale create de agenți sociali 23, dar și că, în același timp, indivizii nu pot înfăptui nimic fără a se afla în prealabil
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
la crearea de cultură națională autentică. În fapt, noțiunea se referă la tendința de pro-movare a specificului local, alături de localismul politic și administrativ, educativ și sociologic. Firește, spiritul diferitelor zone sau provincii a fost explorat și până în anii '30, însă teoretizarea fenomenului propunea construirea unui adevărat program cultural de investigare a materialelor care să stea la baza unor monografii social științifice complexe. Așa cum reiese din principiile la baza localismului creator, eforturile angajate se înscriu pe linia creației tradiționaliste - chiar dacă adesea se
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
de localism creator și strategii de deprovincializare Într-un volum dedicat unor personalități și reviste literare din prima jumătate a secolului XX din nordul Moldovei, scriitoarea Lucia Olaru Nenati denumește localismul creator "șansa celor fără șanse". Fără a insista pe teoretizarea fenomenului, cu atât mai puțin pe implicațiile complexului provinciei sau a controverselor iscate de apariția revistelor regionale, Nenati desfășoară un proces de recuperare a unor scriitori marginali, constatând că "orice s-ar spune și oricâte exemple de obiectivitate a receptării
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
sau cu anticiparea constructivă a viitorului. Toate aceste tentative de definire și caracterizare a naratologiei ca proiect interdisciplinar plasează cercetarea într-un câmp elastic a cărui extensie depinde de ceea ce este inclus sau exclus, conectat sau disconectat, prin istoricizare, abstractizare, teoretizare, expansivitate sau restrângere. Există considerații formaliste asupra narațiunii, așa cum există abordări dialogice, fenomenologice, aristotelice, tropologice sau deconstructive. Există concepții cognitiviste, constructiviste, istorice, sociologice, antropologice despre narațiune, dar și speculații feministe sau politice. Există, prin adoptarea recentă a pluralului, naratologii: structuralistă
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
valoarea lor instrumentală. Teoriile sînt instrumente care fac posibile, cu ajutorul legăturilor cauzale, explicațiile cu privire la fenomene; iar în științele practice, cum ar fi politica, ne arată cum putem descoperi cele mai potrivite opțiuni în ceea ce privește politicile. Avînd în atenție această concepție asupra teoretizării, lucrarea de față nu oferă altceva decît o serie de interpretări discutabile ale impasurilor teoretice - cel puțin în ce privește realismul. Însă această carte este scrisă și cu un alt interes teoretic. Teoria nu este doar acel rezultat al cunoașterii prin care
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
revizuit continuu, pe măsură ce descopereau lipsuri conceptuale sau logice și constatau că asumpțiile fundamentale și explicațiile obținute pe baza lor nu corespundeau realității empirice. În al doilea rînd, această dezbatere internă a avut loc într-un mediu politic și academic specific. Teoretizările realiste formau și erau la rîndul lor formate de preocupările politice interna-ționale ale SUA și de criteriile științifice caracteristice comunității academice a științelor sociale americane. Înțelegerea realismului ca relație între o istorie interioară și una exterioară este inspirată din filosofia
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
subsuma relațiile internaționale altor discipline și modelelor lor explicative. În ambele situații, realiștii apărau nu doar plauzibilitatea propriei lor teorii, ci și modalitatea de cercetare proprie disciplinei relațiilor interna-ționale. Cu alte cuvinte, pentru o disciplină cu probleme endemice de identitate, teoretizarea realistă a definit inițial - și apoi a devenit strîns legată de ele - limitele obiectului său de cercetare și ale comunității sale academice. CONCLUZIE Realismul este înțeles aici ca încercarea de a transforma regulile practicii diplomatice din secolul al XIX-lea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de comportament al statului. Rezultă că nici una din cele două condiții - distribuția puterii și impulsul individual de supraviețuire - nu sînt suficiente pentru a elabora un model al funcționării și evoluției sistemului internațional (Aron 1962: 140, 154). În al doilea rînd, teoretizarea din cadrul disciplinei relațiilor internaționale este astfel limitată la un cadru de analiză care justifică selecția și concentrarea asupra cîtorva variabile, considerate a fi semnificative și la înțelegerea unor constelații istorice particulare ale politicii mondiale (Aron 1962: 140). În concepția lui
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Steinbruner (1974) completează cele trei modele ale lui Allison. De aceea, o primă secvență a capitolului va arăta motivele pentru combinarea celor două abordări. Secțiunea finală va discuta în detaliu posibila provocare generată de analiza politicii externe astfel concepută, la adresa teoretizărilor realiste din relațiile internaționale. CONSTRUIREA CELOR PATRU MODELE DECIZIONALE ÎN POLITICA EXTERNĂ Graham T. Allison și John Steinbruner se referă unul la altul, ceea ce îndreptățește combinarea modelelor lor. Allison (1971: 255) amintește de un al patrulea model posibil, cel cognitiv
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
ele. În acest caz, ultimele modele nu-l pot falsifica pe primul. Realismul ar fi iarăși salvat. Singurul punct comun al celor trei variante este că realismul își pierde statutul său teoretic exclusiv: el devine o teorie printre altele; nu teoretizarea realistă ca atare este ruinată, ci statutul său definitoriu pentru disciplină. Modele complementare? Deși nu s-a enunțat în mod explicit, cele patru modele pot fi combinate în trei feluri. Primul vizează aria din ce în ce mai restrînsă: modelul I arată contextul general
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
acestei cărți. Primul este că el poate servi ca epilog comparativ la teoriile realiste americane, pentru că arată într-o manieră tranșantă modul în care competiția între superputeri din timpul războiului rece a afectat gîndirea academică. Capitolul cercetează cum a ajustat teoretizarea sovietică instrumentele analitice, inițial marxiste, la noile interese globale ale URSS. Al doilea este că un astfel de capitol dă seamă de remarcabilul fapt că teoriile sovietice asupra imperialismului, din ce în ce mai îndepărtate de originea lor marxistă, prezintă o convergență adesea uimitoare
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
un loc toate dezbaterile importante, atunci aceasta este cea a lui Kenneth Waltz, Theory of International Politics (Waltz 1979). De aceea, așa cum s-a întîmplat și în discuția din partea I, referitoare la Morgenthau, capitolul introductiv la o nouă rundă de teoretizări realiste se va referi în principal la această lucrare și la dezbaterea pe care a provocat-o. Morgenthau a avut un rol paradigmatic în instituirea unei discipline autonome a relațiilor internaționale. Waltz a avut același statut pentru apărarea independenței disciplinei
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]