2,542 matches
-
românească”, „Contemporanul”, „Fakty” (Torun - Polonia), „Journal des poètes” (Belgia) ș.a. Culegerea de poezii Sunetul visării (1978) a fost distinsă cu Premiul Asociației Scriitorilor din Craiova. Poet al expresiei elegante, cu o sensibilitate neoromantică, R. scrie versuri suave închinate iubirii, în tonalitate elegiacă, cu frecvente nostalgii de toamnă, transpuse adesea în ritmuri tradiționale. O constantă ar fi aspectul calofil și grațios al poemelor, prezent încă din Plânsul oglinzilor. Motivul liric fundamental al cărții este neliniștea în fața timpului, care nu e durată calculabilă
ROTARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289388_a_290717]
-
al pasiunii, „otravă” de care omul este dependent, în pofida rațiunii, moralei etc. De aici, starea de zbucium și chin, sentimentele contradictorii, oscilând între bucurie și durere, între adorație și acuzare, între năzuința împlinirii și incertitudine. Variațiile pe aceeași temă, în tonalități mai grave sau mai șăgalnice, aduc nuanțări uneori subtile, de finețe, mai cu seamă când poetul privește înapoi „prin pâclele de toamnă”, într-o rememorare calmă, nostalgică. Cu idei elementare despre poezie, R. exprimă direct ce crede și ce simte
ROTICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289390_a_290719]
-
inculce treptat, în chip copleșitor, sentimentul scurgerii vieții. Poezia, greu perceptibilă imediat, crește și se impune progresiv, prin măreția ansamblului. „Frazele, considerate singure - scrie G. Călinescu -, sunt incolore ca apa de mare ținută în palmă, câteva sute de pagini au tonalitatea neagră-verde și urletul mării.” Ion înseamnă o revoluție și față de lirismul sămănătorist sau de atitudinea poporanistă și față de eticismul ardelean, constituind o dată, istorică am putea spune, în procesul de obiectivare a literaturii noastre epice. Formula lui Ion este îngrămădirea unui
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
2002 participă la realizarea volumului Portret de grup cu Laurențiu Ulici. Elogii, invocații și elegii, versurile lui S. din Vară de amiază și Amiaza lui Empedocle (1983) se înscriu frecvent într-o dicțiune solemnă, ceremonioasă, care amintește prin câteva reminiscențe tonalitatea și tiparul poeziei lui Lucian Blaga, precum și „plastica” lirică a lui Adrian Maniu. Asimilarea lecțiilor modelatoare este evidentă, dincolo de transcrierea în cheie proprie a sugestiilor: „Eu cred în cel ce caută. Tăcerea-i este duhul. / Eu știu: nu lespedea apasă
SAMPETREAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289455_a_290784]
-
pentru ordinea lui umană”; pentru un astfel de artist „funcția artei e să afirme și să ordoneze, nu să nege și să dizolve”, convins fiind că „arta este, înainte de orice, semnul puterii omului asupra haosului și morții”. Față de interpretarea în tonalitate comică la Aurel Baranga sau în cheie tendențios-minoră la Paul Everac, dramaturgia lui L., însumând zece piese mari și o duzină de piese într-un act, mult jucate nu numai pe scenele românești, dar și în URSS, China, SUA, Franța
LOVINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287852_a_289181]
-
3) finalitățile - sunt definite dublu, pe de o parte, ca scop sau intenție, pe de altă parte, ca rezultat al activității de comunicare (scopul și rezultatul nu coincid întotdeauna); (4) actele - reprezintă atât conținutul mesajului, cât și forma acestuia; (5) tonalitatea - desemnează particularitățile modului în care se desfășoară activitatea de limbaj; (6) instrumentele - desemnează mijloacele de comunicare, atât canalele de comunicare, cât și codurile care le corespund; (7) normele - atât cele de interacțiune (spre exemplu, ordinea luării cuvântului, întreruperile etc.), cât
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
parțial unele pe celelalte) tinde să-i contrarieze. Stăpânirea ulterioară a unui ansamblu de astfel de instrumente le redimensionează modul de a privi în integralitatea lor fenomenele sociale, unde arareori întâlnim „albul” sau „negrul” absolute, predominând valoarea - instabilă, dinamică - a tonalităților de gri. De ce am făcut divagația de mai sus? Pentru a-i reaminti cititorului cum să utilizeze perspectivele variate oferite de către explicitarea teoriilor comunicării, în particular - în capitolul de față - a teoriilor privind activitatea de conducere. În literatura de specialitate
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
căruia îi va consacra toate cărțile sale. Valorificând cu eficiență anumite modalități împrumutate din creația folclorică (elemente de basm, parabola, jocul de cuvinte, umorul), poetul reușește să câștige interesul micului cititor prin viziuni proaspete, situații și limbaj atractiv, prin jovialitatea tonalității și prin glume instructive. A tradus din literatura rusă. SCRIERI: Satelitul, Chișinău, 1973; Lădița cu cireșe, Chișinău, 1975; Povestea despre pâne, Chișinău, 1978; Lenea-i cucoană prinsă-n capcană, Chișinău, 1982; Casă din cuvinte, Chișinău, 1984; Omul casă-și construiește
STIRBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289937_a_291266]
-
care o mână spală / Pe alta / Un ochi orbește / Pe celălalt // Și să-ți dai sufletul / Ca să poți păstra tăcerea” (Un ochi orbește pe celălalt). Dar notele definitorii ale ciclului - figurația mitologică, dimensiunea etică a discursului, expresia sacadat „colțuroasă” și tonalitatea satirică - se regăsesc, la altitudini diferite, în toate piesele volumului. Totuși, următoarele cărți de versuri - Femeia în roz (1997; Premiul Asociației Scriitorilor din Arad) și Tandrețea dintre noi (1999) - atestă o schimbare treptată a regimului. Căci, dacă inițial imaginarea femeii
STEF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289897_a_291226]
-
pentru volumele Deasupra tainei (1999), Praguri și trepte (2003). Autor egal cu sine, S. este un poet aplicat, cu o lirică ce se distinge prin ținuta supravegheată a versurilor. După cum s-a remarcat, îi sunt caracteristice disciplina construcției, echilibrul stilistic, tonalitatea stenică, aspirația către ideal, afectivitatea lucidă. Încă din poezia de început se observă atenția acordată expresiei, tendința calofilă. Ritmul lent și delicatețea strofelor cu accente de incantație lasă loc uneori unei mai puternice vibrații afective. Totodată, versurile din volumul În
STEROM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289927_a_291256]
-
diferite, parcurse rapid și tratate intensiv. Repetiție zilnică (1986) este o plachetă mult mai puțin pregnantă, diluată liric și valoric. Ea reia două din titlurile de secțiune anterioare (Schițe și povestiri și Mici planete pentru adăpostit îndoiala) și are o tonalitate de ansamblu mai luminoasă, verificabilă inclusiv prin specia lirică practicată - oda, pastelul (titluri elocvente: Pastel fericit, Alt pastel fericit, Poem de dragoste). Ironia a dispărut aproape cu desăvârșire, lăsând sentimentul să coaguleze versurile. Notabilă e, în câteva rânduri, sugestia unui
STEFOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289913_a_291242]
-
1974) dezvăluie la S. un discurs poetic în care consistența lirică, contopind o tulburătoare sinceritate, intuiție feminină capabilă de ipostazieri, dar și o imagistică bogată, este dublată de o anume tensiune intelectuală, sesizabilă chiar și în versurile de dragoste. Predomină tonalitățile grave, vorbind despre dăruirea de sine a poetului hărăzit să refacă perpetuu datele primordiale ale existenței umane („În suflet claun prefăcut/ ia morțile de la-nceput./ De câte ori am râs și-am plâns/ un lanț s-a rupt, un lanț s-a
STOICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289955_a_291284]
-
nenorocirilor care loviseră Gallia răvășită de invaziile barbarilor, trece la exortația propriu-zisă și, folosind distihul elegiac, o îndeamnă pe femeie să renunțe la toate deșertăciunile lumii și să se dăruiască lui Dumnezeu, practicînd abstinența împreună cu soțul său. Poemul are o tonalitate gravă și senină și e străbătut de o autentică forță sufletească. c) Cronica Complexa activitate a lui Prosper cuprinde și scrierea de cronici; mai mult, o dată cu el, cronica înlocuiește complet istoriile propriu-zise. Cronica lui (Epitoma Chronicorum), în prima parte, adică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
literatură (1874) ori rămase în presă, modelele, ușor identificabile, sunt Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, Andrei Mureșanu. Multe poezii, izvorâte din sentimentul amar al oprimării, se structurează ca niște compoziții oratorice, în tradiția mesianismului pașoptist, prefigurând și tonalități specifice lui O. Goga (La îngerul libertății, Dumnezeul nostru, Glasul străbunilor, Apel la unire). Deși se considera o „mediocritate” necesară într-o epocă fără mari talente, L. a fost, mai mult decât alții, un poet care face, în Transilvania, legătura
LAPEDATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287746_a_289075]
-
proceselor nevrotice. Deși schematice și eseistice, povestirile grupate în Puterea mitului aduc o sensibilă modificare de viziune. Omul împrumută, aici, ceva din măreția forțelor elementare. O înfiorare lirică străbate aceste pagini, unde se anunță teme ale eseisticii filosofico-antropologice și, totodată, tonalitatea ei imnică din ultima fază. B. construiește, alteori, vedenii grotești și spăimoase, fantasmagorii ale unui eu dilatat, ispitit, în somn, de tentații demiurgice și, tot acolo, sistematic redus la neputință. Scriitorul fixează, de obicei, un punct critic, premergător catastrofei, căci
BIBERI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285719_a_287048]
-
exuberantă de plante și animale, de jucării și personaje închipuite își precizează net configurația și caracterul de vis suav și fantast într-o formulă ludică și fantezist livrescă. Însă, în ciclul final (Judecătorul pleacă), apar și semnele unei schimbări de tonalitate. Virajul către notele grave, renunțarea la muzicalitate, apelul la nuanțele mai sumbre ale valorilor plastice anunță un contrapunct necesar. Lirismul dobândește dimensiunea meditației, vizibilă în distanțarea ironică; în spațiul edenului miniatural își face apariția un „loc rănit”: „Soldatul din tine
BOJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285798_a_287127]
-
aduce în peisajul liricii românești o voce autentică și pregnantă, un univers poetic omogen, marcat de tensiunea dintre afectivitatea elementară și o expresie lirică de mare rafinament, saturată de imagistică barocă. În cărțile următoare, caracterizate de o minimă evoluție tematică, tonalitatea elegiacă se accentuează: „Din cer răsturnat un roz nesfârșit,/ o bură de fluturi pe umerii serii:/ iarba cu lâna de miei s-a-ncâlcit,/ negura-n spume cu merii.// Florile toate de tije se rup/ și saltă; mireasma se rupe
BOERIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285782_a_287111]
-
transcriere, rămâne definitoriu pentru formula poetică a lui D. Reluând cadențele eminesciene din Stelele-n cer, poetul sugerează că versul său e în căutarea, de fapt, a cuvântului esențial și a ceremoniei care să nască lumea prin cântec. De aici tonalitatea de invocație, notație reflexivă și incantație: „Totul în tine/ ca-n întuneric, / Până devine/ Curat și feeric - // Ca litere între/ Elitre și trup,/ Zile fără de soț/ În preajmă se rup // Cu sunet misterios/ Ca și cum ar cânta/ - Un zvon, cel dintâi
DIACONU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286754_a_288083]
-
este prezentat ca actul unui dement abulic. Atmosfera cenușie a târgului de provincie se recompune prin alipirea de instantanee fără legătură între ele, oamenii nu au identitate, veștile par a se transmite sincopat, haotic.Tragicul situației este accentuat de adoptarea tonalității indiferente, apatice, S. configurând o atmosferă de plictis și stereotipii și izbutind să creeze un personaj - tatăl, ins cu mintea obnubilată, pe de o parte, de abstracte idealuri eroice, iar pe de alta, de inerția existenței cotidiene. Mai puțin percutante
SPOIALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289837_a_291166]
-
din nori”, „Fiți blânzi cu raza hăituită, /n-o despicați în lungime de undă, /frecvență /și-atâția metri secundă”, Nu rupeți flori). Versurile nu trimit la ceea ce se înțelege îndeobște prin lirică feminină, aici nu se află receptivitate senzorială și tonalități intime, dacă nu chiar minore, semnificativ fiind faptul că erotica e practic absentă. Preocuparea pentru proză la S. se mărturisește, într-un fel, încă din 1982, prin traducerea cărții de introspecție autobiografică Însemnările lui Malte Laurids Brigge de Rainer Maria
STANILOAE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289880_a_291209]
-
familiei Stanca. Doar finalul aduce o perspectivă ulterioară, convențional optimistă, asupra acestui oraș de care memorialistul fusese obligat să se despartă după înstrăinarea Ardealului de Nord. Viziunea tradițională asupra fenomenului cultural (în sensul unei reticențe față de modernism, față de inovație), menținerea tonalității decente, fără mari incursiuni dincolo de pragul întâmplărilor și de cel al împrejurărilor istorice, sunt constante ale memorialisticii lui S., prezente și în volumul Așa a fost să fie... (1994). Scrierea interesează tot prin arta portretului, prin valoarea documentară și prin
STANCA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289859_a_291188]
-
laș pentru a ține piept prejudecăților și provoacă o catastrofă sentimentală, sfârșită cu sinuciderea tinerei. Literatura sadoveniană consacrată târgului moldovenesc are și ea o pronunțată notă poetică. E prin excelență o proză de atmosferă, descripțiile fiind topite într-o unică tonalitate sufletească, a tristeții provinciale. Se întâlnește astfel cu o întreagă lirică, aptă să furnizeze, de la G. Bacovia la Demostene Botez și B. Fundoianu, o variantă locală a spleen-ului baudelairian. Altă sursă de poezie la S. rezidă în evocarea trecutului
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
va fi apreciată, iar originalitatea viziunii recunoscută. Poeme istorice, primul ciclu din Apărătorii, figurează, într-o stilizare subtilă, o mitologie în care eroii naționali obiectivează ipostaze ale umanului. Sentimentul duratei este transpus într-o ordine simbolică și evocatoare, într-o tonalitate înalt-elegiacă. Textele (Mihai, Horia, Ioan, Grigore Ghica ș.a.) sunt construite pe două nivele: poemul propriu-zis și „notele de subsol”, care alcătuiesc un „poem” paralel, o proiecție livrescă, decodificând uneori, iar alteori propunând simboluri. Al doilea ciclu, conceput contrapunctic, proiectează sentimentul
SOROBETEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289803_a_291132]
-
1Ă Durerea ca senzație, definită prin următoarele aspecte: aă intensitatea durerii; bă durata acesteia; că localizarea și extensia sa În corp; dă calitatea senzației dureroase (Înțepătură, arsură, presiune, apăsare, durere surdă, intermitentă etcă. 2Ă Reacția persoanei la durere, resimțită ca tonalitate afectivă. Durerea nu este numai o senzație, ci și un sentiment, fiind resimțită ca atare sub forma unei stări de impotență și amenințare funcțională, dar și vitală. F.J. Buytendijk susține că sentimentul durerii are două aspecte: „a fi o rană
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cazul obsesiilor, regretul reunește un element intelectual (ideea, acțiunea, cuvântul etc.Ă cu o stare afectivă penibilă (teama, rușinea, vinovăția etc.Ă. De regulă, regretul este asociat tristeții, o tristețe secundară care colorează, prin prezența ei, tema intelectuală, dând o tonalitate emoțională sumbră ideii respective. Tristețea Însă, ca dispoziție afectivă, nu este În mod obligator și exclusiv legată de regret. Ea poate fi semnalată și În absența acestuia. În mod egal, se știe că, În cazul evoluției clinice a stărilor depresive
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]