980 matches
-
dintîi. Kierkegaard și-a exprimat foarte clar concepția, atribuind humorului un loc în seria de "stadii",după cel etic și înaintea celui religios. Pentru el, faptul că păgînismul poseda forța spirituală de a vedea legate într-o unitate comicul și tragicul reprezenta o culme. Humorul însemna pentru Kierkegaard ultimul stadiu vital înainte de credință. Este de la sine înțeles că se gîndea numai la ceea ce am numit, în cele de mai sus, marele humor și nu la ceea ce el caracteriza drept humorul imatur
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
e covîrșitoare cînd ne aflăm jos, în mijlocul ei. Premisa este însă ca înălțimea să fie clară și să ne putem menține la înălțime. Această experiență zilnică nu ne trimite încă la umbrele cele mai mari. Ele apar de abia cînd tragicul amenință să distrugă pentru totdeauna coerența vieții. Ce poziție are marele humor față de această posibilutate? Oare tragicul vieții nu poate deveni o mărturie a neputinței humorului? Mai înainte de a relua această problemă serioasă, să vedem cum se situează fața de
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
să ne putem menține la înălțime. Această experiență zilnică nu ne trimite încă la umbrele cele mai mari. Ele apar de abia cînd tragicul amenință să distrugă pentru totdeauna coerența vieții. Ce poziție are marele humor față de această posibilutate? Oare tragicul vieții nu poate deveni o mărturie a neputinței humorului? Mai înainte de a relua această problemă serioasă, să vedem cum se situează fața de ea cel mai mare dintre toți poeții tragici. 27. Humorul lui Shakespeare Sufletul lui Shakespeare a fost
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
și după destinele lor, fie nefericite ori fericite, să-și vadă de calea lor mare și tăcută. Nu a putut fi împiedicat să ne reveleze într-una modul cum ceea ce este mic se înlănțuie cu ce e mare, grotescul cu tragicul, ridicolul cu sublimul. De asemeni, a scos la lumină faptul că tragicul poate să se nască nu numai din ciocnirile caracterelor cu lumea, ci în același timp, ca în Hamlet, și din conflictele între forțe ce se luptă înlăuntrul acelor
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
calea lor mare și tăcută. Nu a putut fi împiedicat să ne reveleze într-una modul cum ceea ce este mic se înlănțuie cu ce e mare, grotescul cu tragicul, ridicolul cu sublimul. De asemeni, a scos la lumină faptul că tragicul poate să se nască nu numai din ciocnirile caracterelor cu lumea, ci în același timp, ca în Hamlet, și din conflictele între forțe ce se luptă înlăuntrul acelor caractere. Dar mai presus de orice, spaimele pe care le-a privit
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
filosofic acest lucru astfel: Shakespeare nu-și pierde credința că în lume există o valoare, chiar dacă ceea ce este valoros dispare atît de frecvent. În ultima mare operă a lui Shakespeare în Furtuna, sentimentele de pace și de melancolie devin covîrșitoare. Tragicul se potolește și comicul dispare. Dar chiar și la urmă de tot, cînd Prospero crede că a biruit tot răul, lăsîndu-se liniștit în seama unor viziuni festive și dînd cu totul uitării bestia umană Caliban și conspirația acestuia, el este
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
el este, în fond, cu neputință de armonizat". Revine asupra acestei idei în convorbirile cu cancelarul von Muller: "Orice tragic se bazează pe o contradicție ce nu se poate aplana. Deîndată ce intervine sau este recunoscută ca posibilă o aplanare, tragicul dispare". "Numesc tragică o situație pentru care nu se poate imagina nici o ieșire, nici o împăcare" (Convorbiri cu cancelarul von Muller, 6 iunie 1824 și 2 iulie 1830). El critică concepția despre tragic a lui Hegel, aceea de a-l socoti
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
mila față de caracterele blînde și gata să se jertfească, în dragoste. Trebuie să acceptăm că teama parcurge o modificare corespunzătoare 70. Teama și compasiunea nu dispar, ci sînt "purificate"prin faptul că devin elementele unui sentiment mai complex 71. 29. Tragicul ca limită a humorului Marele humor își are una din limite în tragic. Humoristul nu se apleacă asupra rănii precum eroul tragic. Leziunile sale nu sînt mortale și nu obișnuiesc să reprime zîmbetul. Eroul tragic poate dovedi măreție în însăși
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Iar strădania sa pleacă, conștient și inconștient, de la îngăduința cu marile contradicții să-și exercite influența lor îndreptățită asupra timbrului întregii sale dispoziții sufletești. El e obligat să recunoască însă că nu e cu putință nici o organizare sau contopire, acă tragicul e de așa natură încît nu mai alsă nici o putere sau nici un loc liber înrîuririi elementelor luminoase asupra sufletului. Armonia cosmică, în care humoristul crede, în mod conștient sau inconștient, se risipește dacă există un destin absolut tragic în care
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Și mai cu seamă nu dă înapoi în fața celor care, fără să aibă ei înșiși ceva tragic în existență, își petrec viața cu discursuri despre ceea ce au săvîrșit și au îndurat eroii tragici. În afară de asta, humoristul protestează împotriva ideii că tragicul ar trebuie să exprime, în ciuda experienței, esența cea mai intimă a vieții. Așa ceva nu-i decît romantism. Eroul tragic însuși nu va avea timp și simț pentru asemenea susțineri; el simte că este plasat la limita tuturor circumstanțelor omenești și
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
viață. Atunci însă accentul atic cade pe abandonarea acțiunii respective și tema aceasta e legată de discutarea relației dintre acțiune și humor, chestiune despre care vom trata un capitol ulterior. Așa cum acțiunea indică limita humorului dinspre latura activă, tot astfel tragicul absolut desemnează limita față de latura pasivă. Humoristul socotește că a căutat și a urmat calea justă, onest și de bună credință, fără să omită vreo temă ce ar fi putut pricinui niște conflicte tragice. El recunoaște că această cale l-apurtat
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
și realitate. Dar el nu renunță să fie un erou, pentru motivul că nu este tragic. Luptă să se afirme prin perseverența convingerii despre coerența și valoarea vieții, în pofida tuturor dizarmoniilor individuale. Această luptă îl poate împinge pînă la limita tragicului. Dacă aceasta trebuie depășită, se naște întrebarea dacă el e în stare să treacă peste metamorfoza fără de care nu se naște eroul tragic. În cartea cu vederi largi a lui Gunnar Gunnarson Borgslaegtens Historie, ni se vorbește despre un tînăr
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
legătură intimă și un schimb reciproc constant între amintire și viață. Lumea amintirii este plină mereu de trăiri furnizate de viața activă, iar aceasta este însuflețită de ceea ce păstrăm în memorie. Amintirea colaborează fără întrerupere la descoperirea noilor valori. Posibilitatea tragicului nu trebuie să determine întreaga viață ori viziunea asupra vieții. Dacă humorul înseamnă fidelitate față de viață, pentru că atribuie locul cuvenit lucrului mărunt care ne pune piedică, dar și celui mare și avantajos, el ne îndrumă și să ne confruntăm cu
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
în lumea practică. Și deși Platon, ca om bogat și mare poet, avea o concepție vie despre contradicțiile vieții, aceasta apărîndu-i în același timp ca o comedie și o tragedie, (cf. § 40), el dă totuși uitării, în lumea ideilor, atît tragicul cît și comicul existenței. Schimbările și contradicțiile predomină doar în lumea sensibilă; în cea ideală însă, neschimbarea și unitatea sînt stăpîne. În lumea ideilor nu este loc nici pentru jeluirea tragică, nici pentru rîsul comic. Un rîs sau o jelanie
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
cele spuse pînă aici, nici eu nu m-am arătat orb față de îndoielile pe care le poate acoziona, întrucît am relevat primejdiile oricărui sentiment total cu caracter concluziv. Dar prin cercetarea raporturilor în care se află humorul cu înțelegerea, cu tragicul și cu acțiunea, am încercat să demonstrez că propria natură a humorului rezultă anumite limitări, ce n-au nicidecum nevoie să vină din afară. A fost ideea genială a lui Kieekegaard să conceapă marele humor ca pe o culme a
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
stră-duiască108. Dacă lucrurile s-ar desfășura așa încît izvorul valorilor ar seca la un moment dat, fiindcă totul ar ajunge într-un echilibru absolut, humoristul nu ar putea considera acest fapt humoristic, după cum am spus (*30). El admite atunci că tragicul are ultimul cuvînt. Sigur, ar dori chiar ca acesta să aibă ultimul cuvînt. Căci, din păcate, lucrurile s-ar petrece în așa mod încît stingerii vieții psihice i-ar premerge o perioadă de slăbiciune și de lipsă de valgă, în
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ultimul cuvînt. Căci, din păcate, lucrurile s-ar petrece în așa mod încît stingerii vieții psihice i-ar premerge o perioadă de slăbiciune și de lipsă de valgă, în care nici nu se mai poate vorbi despre o suferință tragică. Tragicul presupune forță. Humoristul lucrează însă, atîta timp cît poate, ca să afle noi valori și ia poziție critică față de toate teoriile, speculațiile și perspectivele care dogmatizează, fără o fundamentare suficientă, despre "ultimele lucruri". În fond, fizica nu știe despre ele mai
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
O excepție pare să fie Comedia fantasmelor, a cărei acțiune, plasată în Renașterea italiană, aduce în scenă câteva personaje nonfictive și obligă la o minimă concretizare realistă; dar nici aici nu e urmărită reconstituirea unei epoci, în fapt, ci manifestarea tragicului în istorie. Caesar Borgia, întruchipând individualismul renascentist, ajunge să sfideze „incoruptibila ordine a cercurilor”, visând să făurească unitatea Italiei, dar se prăbușește, abandonat de pronie. Căderea îi revelează rostul tainic al fiecărui gest în armonia universală, fără de care lumea ar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
nu sunt, astfel, decât expresia aceluiași irezistibil „vis de neființă”. Nu se optează pentru soluția revoltei în perpetuitate, ci pentru una estetică și umanistă: împăcarea cu soarta, prin integrarea în macrocosm. Proiectat în pură idealitate, atenuat de feericul înscenării dramatice, tragicul, în Deliana, are, ca în Miorița, seninătatea zâmbetului deasupra prăpastiei. Durerea nu exclude conștiința frumuseții lumii, magia înfricoșată pe care o exercită în tocmelile ei desăvârșite. În Soarele și Luna, Dumnezeu, constrâns de răzvrătirea celei mai mândre dintre făpturile sale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
așa de radicale! Dar nici nu pot spune că aș fi avut niște întâlniri decisive cu cei doi, cum a fost cazul întâlnirii cu Noica ori cu Mihai Șora. I-am citit cu atenție pe amândoi, mi-a plăcut mult Tragicul lui Liiceanu, una dintre puținele cărți de idei din vremea comunismului care putea fi citită. Mi-a plăcut și Pitoresc și melancolie de Pleșu, deși aparținea unui domeniu, filosofia artei, destul de îndepărtat de preocupările mele mai constante. Mai de folos
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
stărilor fiziologice cu evocarea unor dureroase tensiuni interioare, romanciera a surprins surparea lentă, organică a unei tragice umanități, secătuită și indiferentă, rămasă doar la posibilitatea de a-și contempla dezastrul în tăcere, lucidă totuși cu privire la inexistența șanselor de supraviețuire. Dar tragicul nu beneficiază de nici o măreție, el se îneacă în grotesc, căci tragedia nu este aici ratarea individuală, cât moartea fără glorie a unei lumi întregi, epuizată, fără resursele vitalității, trăind doar în virtutea unei pure inerții istorice, ajunsă și aceasta la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
creier „cerebrostimulina“, în lichidul cefalorahidian ș.a. În 1935 - 1936 este invitat să facă demonstrații experimentale cu studenții de la Cambridge — Londra. în 1936 devine membru corespondent al Academiei Române, cu unanimitate de voturi și confirmat ca savant în medicină. Din 1936 până în tragicul an 1948, Gr. T. Popa publică în Analele Academiei și în Bulletin de la Section Scientifique. Tot în acest timp, susține la Academie în ședințe publice conferințele Principii de educație în învățământ; știința ca bază de primenire a omului (1944) și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
tragic. Tragedia este un gen literar condus de legi stricte în care intervin în mod necesar două elemente, cel dramatic și cel patetic. Pateticul se naște din spectacolul suferinței, în timp ce dramatismul rezultă din spectacolul conflictului, din incertitudinea în privința rezolvării lui. Tragicul, manifestare a unor forțe obscure ce apasă asupra condiției umane, nu este legat de un gen literar. Unele romane, cele ale lui Kafka sau ale lui Dostoievski de exemplu, unele opere poetice ca acelea ale lui Rilke, cuprind elemente tragice
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
zdrobit, suferă și moare. Dacă omul luptă un moment și dacă se întrevede o licărire de speranță, situația este dramatică. Dacă admitem că moartea sa nu este datorată hazardului, pentru că statuia este a omului pe care l-a omorât, apare tragicul. 3.3.1. Definiția tragediei Definiția dată de Aristotel tragediei va face obiectul unor comentarii din partea teoreticienilor ulteriori. Tragedia este reprezentarea unei acțiuni nobile, dusă până la capăt și având o anumită întindere, cu ajutorul unui limbaj îmbogățit cu condimente de tipuri
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
bun început aceste două posibilități care nu ar putea provoca mila și teama. Nu are în vedere nici soluția după care cel rău trece de la fericire la nefericire. Chiar dacă satisface sensul omenescului, nici ea nu trezește cele două emoții ale tragicului. Aristotel ignoră voit cea de-a patra posibilitate, cea a omului de bine care trece de la nefericire la fericire. Fără îndoială o consideră lipsită de potențialități tragice. Odată respinse aceste cazuri extreme, el are în vedere formula "intermediară" a omului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]