2,431 matches
-
de-a face cu o secvență reprezentată prin următoarele: intenție - acțiune - rezultat. Această schemă poate fi reprezentată și În felul următor: Motivație Acțiune Realizare (decizieă (mobilizareă (Împlinireă eă Ultima caracteristică a puterii, corelată forței sufletești, este calitatea de a conferi transcendența, deschidere a Eului personal. Puterea este resimțită de persoană ca o stare de plenitudine a eului, dar și ca o stare de depășire a realității. Puterea afirmă și oferă un statut special eului personal. Ea este trăită ca o deschidere
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
un caracter altruist, de deschidere, prin care eul personal intră În relație cu ceilalți, realizând o situație de „altruism moral”; că este orientată către realizarea unui ideal uman, personal de autoîmplinire, de schimbare sau chiar de autodepășire de natura unei „transcendențe” sau a unei „transsubiectivități” personale; dă este orientată către realizarea unui ideal mistic, de comuniune cu divinitatea, de „Întâlnire cu planul sacru”, care este tot o „transcendență”, dar care vizează „intrarea umanului În planul divin”. Spuneam că orice acțiune psihomorală
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
uman, personal de autoîmplinire, de schimbare sau chiar de autodepășire de natura unei „transcendențe” sau a unei „transsubiectivități” personale; dă este orientată către realizarea unui ideal mistic, de comuniune cu divinitatea, de „Întâlnire cu planul sacru”, care este tot o „transcendență”, dar care vizează „intrarea umanului În planul divin”. Spuneam că orice acțiune psihomorală este cuprinsă, ca desfășurare, Între intenție și act. Trecerea de la intenție la act este comandată de voința persoanei respective, de decizia acesteia de „a face” un anumit
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
să renunțe la bunurile exterioare, mulțumindu-se cu sine, să aibă Încredere În sine și să-și fie suficient lui Însuși, să stimeze și să se bucure de ceea ce are”, spune Seneca. În creștinism, soluția mântuirii este plasată În perspectiva transcendenței, prin promisiunea intrării În viața de dincolo, În Cetatea lui Dumnezeu. Condițiile care se cer a fi Împlinite au fost anunțate mulțimilor de către Iisus În Predica de pe munte. Fericirile viitoare sunt condiționate de modelul vieții creștine, În centrul căreia se
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și proiecția acesteia În registrul aspirațiilor ideale. Aceasta ar fi, dincolo de plăcerea trupească și de Împăcarea sufletească, Împlinirea spirituală a omului. Această a treia dimensiune a iubirii o realizează comuniunea persoanei umane cu modelul arhetipului divin, este deschiderea mea către transcendență. Dacă pentru primele două situații, plăcere și Împăcarea am nevoie de prezența unei alte persoane, În cazul Împlinirii mele, iubirea este cea care mă ajută să trec, dincolo de mine și de lume. Iubirea mă proiectează În spațiul aspirațiilor mele de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ne sperie, ci trebuie Înțeleasă și acceptată. Acest punct de vedere va schimba complet atitudinea omului față de propria moarte. Ceea ce reprezintă moartea, ca perspectivă, este o problemă mult mai importantă decât faptul de a muri. Această reflecție deschide calea unei transcendențe creștine, prin comuniunea omului cu Dumnezeu, prin actul de trecere de la viață la moarte. Referitor la aceste aspecte, D. Stăniloae scrie următoarele: „Eu mă gândesc mult la moartea mea. Două lucruri mă preocupă mai mult când mă gândesc la perspectiva
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
moment, Începe reflecția asupra vieții. Refuzând răul, și aspirând la bine, persoana va Înlocui valorile lumii reale, naturale, cu valorile spirituale, de factură morală. Odată cu aceste valori, persoana va descoperi o existență pură, dincolo de viața lumii temporale, proiectată În perspectiva transcendenței, o lume a spiritului pur, lipsită de griji și suferințe, din care orice fel de contradicție a dispărut. Aceasta este realitatea metafizică. Conflictul dintre persoană și lume este anulat prin perspectiva transcendenței, al deschiderii de dincolo de moartea ființei. Dar această
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
pură, dincolo de viața lumii temporale, proiectată În perspectiva transcendenței, o lume a spiritului pur, lipsită de griji și suferințe, din care orice fel de contradicție a dispărut. Aceasta este realitatea metafizică. Conflictul dintre persoană și lume este anulat prin perspectiva transcendenței, al deschiderii de dincolo de moartea ființei. Dar această moarte va reprezenta nu Închiderea pe care o presupune perisabilitatea, ci deschiderea, ca formă de trecere dincolo, În registrul eternității, care anulează destinul, ca Închidere. Această speranță escatologică se transformă În năzuința
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
obiect, aparțin lumii empirice, iar ca subiect, aparțin unei lumi transcendente. Cel care sunt ca obiect, ca parte a lumii materiale, Îl raportez la viață, la dimensiunea biologică a existenței mele. Cel care sunt ca subiect, Îl proiectez În perspectiva transcendenței, la dimensiunea spirituală a registrului supraordonat al unei existențe eterne. Cel care, gândind, vede și descoperă acestea, este sinteza obiectului și subiectului, reprezentată prin persoana umană, care sunt eu. Or, prin aceasta, eu mă recunosc ca aparținând, În egală măsură
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
poate ști până unde merg”, susține D. Stăniloae. Din acest motiv, omul nu poate fi niciodată cunoscut În totalitate. El rămâne mereu un mare mister (D. Stăniloaeă. Înțelegem și descoperim omul În trei situații fundamentale care-i sunt proprii: experiența, transcendența și convergența. Experiența este trăirea integrală a persoanei În lume, ca parte a lumii, ca ființă conștiință care, deși se vede și se știe parte a lumii, se simte totuși separată de aceasta. Transcendența constă În faptul că persoana are
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
fundamentale care-i sunt proprii: experiența, transcendența și convergența. Experiența este trăirea integrală a persoanei În lume, ca parte a lumii, ca ființă conștiință care, deși se vede și se știe parte a lumii, se simte totuși separată de aceasta. Transcendența constă În faptul că persoana are tendința de a se depăși pe sine continuu. Ea nu poate accepta limitele care-i sunt impuse. Conștientă de existența acestor limite, persoana le opune nevoia afirmării dorințelor și aspirațiilor sale de a trece
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
dezvăluie permanent ca fiind ceva inepuizabil. Ea are mereu, așa cum spunea D. Stăniloae, un plus de noutate pe care-l comunică, Îl transmite și Îl oferă celuilalt, primind același lucru În schimb. Dacă vom accepta faptul că persoana este experiență, transcendență și convergență, va trebui să o considerăm, după D. Stăniloae, ca fiind o „unitate omnilaterală a contrastelor”, În care distingem următoarele aspecte: este ființă independentă, dar legată totuși de sursa supremă din care provine; este unitate, dar și complexitate; este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
face ca aceasta să se depășească pe sine, dar și lumea (Die Stellung der Menschen im Kosmosă. Spiritul este cel care transformă viața persoanei În ideal. Semnificația umanului se descoperă În convergența dintre uman și suprauman, pe care o dă transcendența, susține J. Maritain (Humanisme intégrală. Este o concentrare a lumii, dar totodată și o dilatare a omului În lume. În felul acesta, doctrina umanistă unifică, În planul valorilor sufletești și morale, omul cu lumea, anulând astfel contradicția dintre ele. Persoana
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
contraste. El se definește și se caracterizează exclusiv prin unicitate, el este expresia unor tendințe În care vedem polarizate un singur tip de valori, care afirmă sau neagă natura umană. Ambii depășesc posibilitățile persoanei În lume. Amândoi se proiectează În transcendență, devenind astfel simboluri ale depășirii. Unul reușește, pe când celălalt se prăbușește. Eroul și personajul tragic sunt complementari, produse ale unei „separații interioare” a contradicțiilor persoanei. Ei exprimă, Într-o manieră concentrată, natura antropocentrică a persoanei care, Înfruntând suprarealitatea, vrea să
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
a limbajului și a adeziunii la poezia oficială pentru a evolua - într-un mod mai decis decât ceilalți - spre un intimism de substanță, preocupat de marile teme ale existenței: iubirea, lupta cu timpul, obsesia morții, adeziunea la peisaj, raporturile cu transcendența. Rezultă de aici o poezie a bucuriilor simple, solar-meditativă, bazată pe confesiunea spontană, țintind refacerea trăirii imaginativ-fanteziste prin încorporarea realului în „mica” sau „marea” autobiografie. Exultanța în fața frumuseților firii, trăirea frenetică a evenimentului cotidian, surprinderea candidă a devenirilor firești sunt
CAPRARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286082_a_287411]
-
selectarea enunțului până la esențial. Delicat și senzitiv, poetul încearcă să capteze un limbaj la fel de sugestiv ca și percepția concretă, vehicul pentru înțelegerea inițiatică a sensurilor lumii. Pelerin modern, el este un homo viator prin clipa prezentă spre un tărâm al transcendenței imaginare: „Ca o sălbăticiune rănită gonesc/ prin ierburile înalte. Sângele meu regal// aruncă rubine prin florile albastre/ și gonesc, gonesc hipnotizat de o stea/ încă nevăzută de nimeni”. Poezia lui C. are însă și o altă față, în care predomină
CAPRARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286082_a_287411]
-
e Pustia și ei sunt îmbarcați / Pe-o navă-mpotmolită în Pustie.” Ținut mistic în care începutul lumii coincide cu sfârșitul ei, Pustia este, în viziunea poetică a lui A., o heterotopie în care coexistă, în mod paradoxal, eternitatea și devenirea, transcendența și imanența, căderea și împlinirea: „În Pustie totul stă, în pustie / Totul devine. Nu există început și sfârșit. / Pustia e goală cum a fost începutul. [...] Cine are Pustia e mort, / Cine n-o are-i steril / Dumnezeule, Dumnezeule, de ce părăsit
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
îi este proprie înainte de toate transcenderea de sine. Cum realitatea sa este libertatea, urmează că repetarea e posibilă acolo unde survine alegerea însăși. Iar mișcarea proprie repetării nu se închide în sfera imanenței, ci „este și rămâne mai departe o transcendență“.<ref id="187">Ibidem, p. 82.</ref> Ea transcende atât mișcarea proprie imanenței, cât și voința singulară a celui în cauză. În una din notele sale, Kier kegaard face o precizare importantă în acest sens. Spune că repetarea este prin
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
id="187">Ibidem, p. 82.</ref> Ea transcende atât mișcarea proprie imanenței, cât și voința singulară a celui în cauză. În una din notele sale, Kier kegaard face o precizare importantă în acest sens. Spune că repetarea este prin definiție transcendență, „o mișcare religioasă în virtutea absurdului; atunci când este atinsă limita a ceva minunat, eternitatea este adevărata repetare“. Paradoxul apare din nou, odată cu acest absurdum în virtutea căruia are loc transcenderea de sine. Semnificația termenului, ne dăm seama, este departe de cea comună
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
îi este proprie înainte de toate transcenderea de sine. Cum realitatea sa este libertatea, urmează că repetarea e posibilă acolo unde survine alegerea însăși. Iar mișcarea proprie repetării nu se închide în sfera imanenței, ci „este și rămâne mai departe o transcendență“.<ref id="187">Ibidem, p. 82.</ref> Ea transcende atât mișcarea proprie imanenței, cât și voința singulară a celui în cauză. În una din notele sale, Kier kegaard face o precizare importantă în acest sens. Spune că repetarea este prin
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
id="187">Ibidem, p. 82.</ref> Ea transcende atât mișcarea proprie imanenței, cât și voința singulară a celui în cauză. În una din notele sale, Kier kegaard face o precizare importantă în acest sens. Spune că repetarea este prin definiție transcendență, „o mișcare religioasă în virtutea absurdului; atunci când este atinsă limita a ceva minunat, eternitatea este adevărata repetare“. Paradoxul apare din nou, odată cu acest absurdum în virtutea căruia are loc transcenderea de sine. Semnificația termenului, ne dăm seama, este departe de cea comună
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
importanță religioasă, care se explică prin faptul că reprezintă simboluri și vehicule ale trecerii. Putem înțelege, așadar, de ce biserica face parte dintr-un spațiu deosebit de aglomerările umane care o înconjoară. În interiorul incintei sacre, lumea profană este depășită. Această posibilitate de transcendență este exprimată, la nivelurile de cultură mai arhaice, prin diferitele imagini ale unei deschideri: aici, în incinta sacră, comunicarea cu zeii devine posibilă; în consecință, trebuie să existe o "poartă" către înalt, pe unde zeii pot coborî pe Pământ și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
era asimilat iluziei cosmice (maya), iar eterna reîntoarcere la existență însemna prelungirea la nesfârșit a suferinței și a sclaviei. Singura speranță a elitelor religioase și filozofice era ne-întoarcerea la existență, abolirea karmei sau, altfel spus, eliberarea definitivă (mokÑa), implicând transcendența Cosmosului.16 Și Grecia a cunoscut mitul eternei reîntoarceri, iar filozofii din epoca târzie au împins la limita extremă concepția Timpului circular. Cum spune atât de frumos H. Ch. Puech, "după vestita definiție platoniciană, timpul, care determină și măsoară revoluția
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
este aici, are o structură, nefiind un Haos, ci un Cosmos, impunîndu-se așadar ca lucrare, creație a zeilor. Lucrarea divină își păstrează mereu transparența, dezvăluind în chip spontan numeroasele aspecte ale sacrului. Cerul înfățișează nemijlocit, în chip "natural", depărtarea infinită, transcendența zeului. Și Pământul este "transparent", înfățișîndu-se ca mamă și sursă universală de hrană. Ritmurile cosmice redau ordinea, armonia, permanența, fecunditatea. În întregul său, Cosmosul este un organism real, viu și sacru în același timp, dezvăluind modalitățile Ființei și ale sacralității
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
aspectelor "naturale" ale Lumii. Sacrul ceresc și zeii uranieni O experiență religioasă se poate naște din simpla contemplare a boltei cerești. Cerul se vădește infinit, transcendent, fiind prin excelență un ganz andere față de nimicul reprezentat de om și mediul său. Transcendența se dezvăluie prin simpla conștientizare a înălțimii infinite. "Preaînaltul" devine dintr-o dată un atribut al divinității. Regiunile superioare, unde omul nu poate ajunge, zonele siderale dobândesc prestigiul transcendentului, al realității absolute, al veșniciei. Acolo locuiesc zeii și tot acolo se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]