2,637 matches
-
cele dedicate afacerilor, distincția între corporativ și privat etc. (apud So, 1990). Obstacole psihologice, trecerea lor permite dobândirea unui etos spiritual (datoria de a munci conform unei vocații), respingerea magicului și cultivarea unei tensiuni între lumea de aici și dumnezeirea transcendentă (apud So, 1990). În lumina teoriei weberiene, religia este sursa „unui etos spiritual sau sistem central de valori care influențează apoi toate segmentele sociale, însă nu la fel”, cum cred moderniștii. Deja tranziția este pusă sub semnul incertitudinii, iar sursa
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
nu o poate atinge decât prin suflet, care nu poate exista la rândul său fără cealaltă latură a sa ce se găsește mereu În “tu”. “Întregul constă În combinarea Eului cu acel Tu, care apar drept părți ale unei unități transcendente”. Karen Horney afirmă că „...toți oamenii doresc să fie iubiți și să se bucure reconfortant de sentimentul de a fi iubit și se simt indignați dacă lucrurile nu se petrec În felul acesta. Sentimentul de a fi dorit este pentru
COMPORTAMENTUL SOCIAL-AGRESIV CA MANIFESTARE A FRUSTRĂRII AFECTIVE. In: BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Bivol O., Magda Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1474]
-
determinată prin trupul biologic ca prezență obiectivă, limitele persoanei mele depășesc limitele anatomice ale propriului meu corp, acoperind întregul meu câmp perceptiv, dincolo de „trupul anatomic”. Se poate chiar vorbi despre un „Eu transcorporal” care este rezultatul unui act de proiecție transcendentă. În acest caz raporturile persoanei mele au ca reper realitatea externă pe care vor să o depășească. Corpul devine în acest caz un auto-spațiu care se poate „dilata” dincolo de câmpul perceptiv printr-un mecanism de proiecție. Prin aceasta își depășește
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
stă la baza acesteia. Să vedem ce este păcatul, pentru a putea deduce din acesta natura angoasei. Păcatul nu este un „obiect al gândirii” ci un „obiect al voinței”, o „tentație a voinței” (curiozitate, plăcere, aventură). Păcatul este individual, pozitiv, transcendent și discontinuu. El apare ca o categorie concretă și ireductibilă. Să insistăm asupra acestor aspecte. Păcatul este individual. Acesta, aparținând individului, are un caracter de egoism, fapt care implică un Eu. Înainte de a păcătui, omul nu este un Eu. El
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de a rămâne tu însuți. În al doilea rând, păcatul este pozitiv. El reprezintă afirmarea ființei în raport cu neființa. Este momentul intervenției conștiinței. Conștiința care „judecă”, conștiința morală, este „raportul dintre om și Dumnezeu”. Ea se revelează prin păcat. Păcatul este transcendent întrucât este o ruptură a imanenței reprezentând prin aceasta o nouă calitate. Această ruptură strică, tulbură starea originară a omului inaugurând din acest moment existența sa temporală. Păcatul este „începutul istoriei”. În ultimul rând, păcatul este discontinuu. El are caracterul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
explicat însă că a propus-o doar ca ghid pedagogic pentru studenții începători care doresc să-și investigheze propriul drum parcurs în curriculumul educațional și curriculum vitae 126. Dar, așa cum aprecia Robert Burch (1989): ...fenomenologia urmărește o înțelegere (understanding) teoretică transcendentă care pornește dinlăuntrul experienței trăite pentru a o situa, a o judeca și a o înțelege cuprinzător (comprehension), conferind experienței trăite un nou înțeles 127. * Dacă educația este, prin definiție, un proces conștient, atunci nu există nimic mai absurd decât
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
a fost confirmată prin punerea lor în practică în secolul XX - care a determinat o adevărată revoluție științifico-tehnică. Era omului-stăpân! Enciclopedia, Revoluția franceză, filosofia clasică germană și industrializarea muncii au impus diverse convingeri de infaibilitate: rațiunea dominantă, știința triumfătoare, adevărul transcendent, puterea nelimitată a educației asupra naturii umane etc. Criticismul kantian ajunsese însă la o distincție care a suscitat și mari îndoieli în legătură cu toate aceste convingeri. Ea privea limitele cunoașterii. Kant stabilise că există granițe impenetrabile între „lucrul pentru sine” și
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
organică ne poate „modifica” construcția universului lumii interne atunci când nu avem tratamentul sau explicația/soluția „potrivită”. Sub comunism se explica doar colectivul, nu individul, însă tocmai această atitudine a făcut ca sistemul să fie antisocial. Nu trebuie apoi uitat că transcendentul - sau ceea ce se află „dincolo” - a fascinat întotdeauna orice intelectual preocupat și de alte „lumi/fenomene” din afara experienței cotidiene sau a granițelor patriei, de netrecut corporal. Atracția unei metode de relaxare prin transcendere era stimulată de oferta lărgirii măcar a
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
este în regulă dacă determină așteptări false. Cu atât mai mult cu cât ideea de „psihoterapie de grup” era considerată atunci a fi subversivă, iar în cultura română mai fusese un caz pus la index de comuniști tocmai pentru ideea „transcendentului abisal” cu trimiteri spre religiozitate - acela al filosofului Lucian Blaga. Represaliile față de intelectuali și psihologi au fost de o duritate tipic comunistă sau tipică poporului român? Aceasta este o întrebare de fond și a modului în care noi ne-am
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
tu/ începe Patria, cântecul acela etern”), poetul fiind un agent mesianic al acestui tărâm supracelest, înscris într-o geografie universală, în care se înalță Muntele (unul dintre puținele cuvinte scrise cu majusculă), axis mundi, simbol al divinului, loc în care transcendentul coboară. P. nu apelează niciodată direct la retorica religioasă, dar spațiul cântat este sacralizat, totul pare străluminat de semnele grației, așa cum simțea Sfântul Augustin. Nu e vorba de o lirică mistică în înțelesul comun, ci de o poetică mistică. Cealaltă
POPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
călătorului instabil, multilateral și contradictoriu. Atenția exegetului se îndreaptă spre zonele explorate - muntele, lacul, ruinele, orașul aureolat de istorie și Orientul -, asimilate de romantici voiajului metafizic și psihologic, în timp ce natura și vechile civilizații sunt receptate printr-o obstinată mistică a transcendentului. Prezență nu numai de subtext în toate aceste studii, literatura română va fi abordată autonom în alte câteva lucrări. Introducând expunerea analitică în sisteme binare, P. evaluează în monografia Camil Petrescu (1972) aportul filosofic în opera literară din perspectiva substanțialismului
POPA-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288911_a_290240]
-
în epoca actuală (o carte a filosofului Jean-François Lyotard, apărută în 1979, se intitulează La Condition postmoderne. Rapport sur le savoir), cu implicații în plan ontologic și gnoseologic. Definitorii pentru p. ar fi renunțarea la credința în posibilitatea unui adevăr transcendent, dobândirea conștiinței că lumea nu poate fi reprezentată și că, de fapt, reprezentările nu reflectă realitatea, ci o creează. La nivelul de conceptualizare cel mai cuprinzător, se vorbește de lumea postmodernă, care ar fi intrat în epoca postmodernității. Așadar, termenul
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
a trecutului (adică utilizarea, cu distanțare ironică, dar cu îndemânare tehnică, a unor procedări literare proprii unor epoci anterioare), ficționalizarea istoriei și - în subtext, pe planul filosofiei implicite - refuzul oricărei „mari narațiuni totalizatoare”, al oricărui discurs legitimator, al vreunei realități transcendente și al vreunui adevăr obiectiv. La toate nivelurile conceptuale la care este vehiculat, p. rămâne însă o realitate incertă, plurală, în permanentă redefinire, refuzându-se oricărei sistematizări descriptive scientist-obiective. E adevărat că teoriile postmoderniste tocmai asta susțin: că de acum
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
despre lume, despre noi înșine și despre creațiile noastre, în particular, literare. Odată cu anunțata moarte a lui Dumnezeu, moare și omul ca ființă plenară (de unde imposibilitatea unui nou umanism sau antropocentrism), pentru că Dumnezeu nu a fost, de fapt, decât valoarea transcendentă și absolută, fundamentul pe care omul a putut concepe unitatea existenței, sensul ei și al lui propriu. Dispariția transcendenței aduce o doar temporară și iluzorie centralitate a omului; în fapt, el îl urmează imediat pe zeul ucis, rămânând un simplu
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
Al. Cistelecan - „arta referinței” e doar un pretext pentru „arta transreferențială”. Numai că o asemenea dilatare a referentului nu se realizează prin transfigurarea realului: M. nu este un mistic, e un gnostic. El nu aspiră la contopirea cu un factor transcendent prin anularea realității, ci aspiră să recupereze tocmai această realitate ocultată, camuflată - după caz - de mâzga ideologiei sau de poleiala „culturii”. De fapt, aici există un gnosticism răsturnat: eul liric nu urmărește vreo abolire a contingentului pentru a evada într-
MUSINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
și cu poezia. În versurile lui conceptualizarea duce la maxima dăltuire a expresiei. Trăind orfic realul, ființa umană bântuită de mari viziuni cosmologice este pusă mereu în relație cu dialectica devenirii spațiului și a timpului, în balansul între imanent și transcendent. Lumea existenței materiale suferă, în această viziune, o dilatare imaginară, antrenând spiritul într-o ispititoare aventură a cunoașterii: „În marginea/ Fără de margine/ Acolo unde/ Numai ochiul închis/ Îl poate vedea,/ Imobil arde focul/ Cel invincibil// Singura mișcare/ Sunt marile păsări
OANCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288499_a_289828]
-
de indisipabilă tristețe din primul lui volum, Filtru (1968). În versuri de cizelură neoclasică, emanând o stare de sonet, freamătă neliniști („ne’nțelese”), melancolii, deziluzii, spaime („auzi cum sună-n sânge târziul unsprezece”), stări depresive bântuite de fiorul plumburiu al transcendentului. Iubirile, de vor fi fost cândva, s-au destrămat, și dacă poetul le invocă e pentru că singurătatea („Murim atât de singuri și o dată” - Moartea calei) face ca spectrul „trecerii” să fie încă mai inchietant sub orizontul unei insuportabile zădărnicii. O
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
un complex spirit de sistem, să deceleze categoriile și formele străvechiului gen în zilele noastre. Concluzia se cristalizează într-un dens pasaj sintetic. Tragedia contemporană „se îndepărtează de excepție, sub orice formă, de spectacular, înlocuiește sublimul prin umor, nu recunoaște transcendentul, refuză eroul ca și intriga, reconsideră spațiul, descalifică timpul, ca să ne introducă într-un univers insignifiant, dar cu atât mai teribil, în care discursul și moartea, singurele evenimente, se întâlnesc potrivit normelor unei vechi retorici”. E, în toate aceste studii
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
de ansamblu este însă halucinantă”. Este vorba aici de felurite mijloace de insolitare. Insistentei priviri reci și ironice i se adaugă trecerea instantanee de la un aspect la altul, de la un timp narativ la altul, de la persoana a treia a naratorului transcendent la persoana întâi a naratorului-personaj etc. Dinamismul și pluriperspectivismul cinematografic, vizând percepția holistică și sincronică, subliniază reitatea și disparitatea referentului acestor proze comportiste în care predomină tema insecurizării, indiferenței, a incomunicării. Romanele nu vor diferi decât prin amploare și prin
ORLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288589_a_289918]
-
întregul discurs consacrat Luceafărului urmărește o fenomenologie a temelor eminesciene, în care fundamentală este cea a Ființei - sacrificând voluntar, în cazul acesta, frumusețea formală -, pentru a releva „latența mitică” a cuvintelor, valoarea lor de simbol (în care semnificatul este deci transcendent, inexplicabil și indefinibil). Nu de puține ori autoarea își mărturisește stupoarea în fața „profunzimilor care-i scapă”, atunci când vorbește de „abisul” eminescian. Luceafărul este descris ca un complex mitic, sinteză specifică între Hyperion, Zburătorul, Narcis și Orfeu, totul concordat cu mitologia
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
pudoarea lui G. Ibrăileanu față de cercetarea postumelor. Altfel, comentariile nu depășesc stadiul de simplă povestire a poemelor, fără investigații interpretative. Se reține sugestia „poeziei pure” eminesciene din Stelele-n cer..., Peste vârfuri ș.a., ca și ideea de a discuta „peisajul transcendent”, însă cu referire doar la Luceafărul și Mortua est! În anii ’40 P. se va ocupa de poezia lui Ion Pillat într-o serie de studii concise, reunite în cartea Poetul Ion Pillat (Contribuții critice), publicată în 1947. Metoda critică
PAUNESCU-ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288730_a_290059]
-
vine în prelungirea studiilor și cursurilor universitare ale autorului. O secțiune importantă este ocupată de descrierea sistemului axiologic al lui Dostoievski: valorile ontologice ale iubirii active și ale nevoii de ideal (probleme legate de existența cosmică, istorică și umană, de transcendent), valorile etice ale credinței, considerate de romancier nu teologal, ci filosofic (normele morale - conștiința, fericirea, binele), valorile gnoseologice, care pun problema răului instaurat în gândirea reflexivă ca rezultat al „conștiinței sfâșiate” (cunoaștere rațională și intuitivă), în sfârșit, valorile estetice ale
KOVÁCS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287723_a_289052]
-
și control au jucat rolul îngerilor păzitori. Utopia secolului XX a pavat drumul către infern. Chiar și în formele lor atenuate, kitsch-ul și utopia rămân o fatalitate pentru modernii lipsiți de rădăcini organice în trecutul tradiției și de garanția transcendentă a unui viitor. În cazul totalitarismelor, utopia hrănește kitsch-ul și exprimă mereu o anumită panică claustrofobică. Nu întâmplător, criza de timp („cincinalul”) și spațiu („sistematizarea orașelor”) devine una din bolile cronice pentru dictaturile moderne. Viteza de schimbare a aparențelor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Răsăritene, era dezirabilă o confruntare a altor modele metafizice născute în interiorul creștinismului decât cele îndatorate scolasticii sau revoluției protestante. Unde se ascunde unicitatea teologică a Răsăritului? Lucian Blaga a surprins tensiunea acestei lumi încă neînțelese vorbind despre „inspirația sofianică” și „transcendentul care se coboară”. Păstrând mireasma tainei revelației, gânditorii ortodocși au refuzat obiectivarea conceptuală a Dumnezeirii și imaginarea divinului sub titlul de Ființare supremă. Un mistic capadocian de mare influență, Sf. Grigorie de Nyssa (†394) - socotit de cel de-al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dintr-un creștinism născut prin miracolul Întrupării fără împărtășirea trupească, nemijlocită, liturgică din „cereștile, preacuratele și nemuritoarele ale lui Hristos taine”? Această apologie pentru tradiția eclezială n-are nimic de-a face cu pansofismul unui discurs pronunțat din perspectiva unității transcendente a religiilor, la care un autor ca Fritjof Schuon ar fi avut un acces privilegiat. În același timp, nu este o invitație la trădarea lucidității prin replierea în visul teocratic al celor lipsiți de viziune eshatologică. Pentru a regăsi firul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]