1,145 matches
-
prezența lor este fecundă, hotărâtoare, căci răspândește o fluiditate insesizabilă care te asimilează și te cuprinde ca în niște mreje imateriale. Pentru astfel de oameni nu există goluri, vacuități sau discontinuități, ci o comuniune, o participare, rezultate din acea neîncetată transfigurare în care culmile sânt nu numai amețeli, ci și voluptăți. Trebuie însă atâta frământare, atâta energie de interiorizare pentru a te putea exterioriza într-o prezență hotărâtoare, încît luminile transfigurării te-ar putea arde și distruge iremediabil. Și n-ar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
discontinuități, ci o comuniune, o participare, rezultate din acea neîncetată transfigurare în care culmile sânt nu numai amețeli, ci și voluptăți. Trebuie însă atâta frământare, atâta energie de interiorizare pentru a te putea exterioriza într-o prezență hotărâtoare, încît luminile transfigurării te-ar putea arde și distruge iremediabil. Și n-ar fi suprema transfigurare, în această moarte de lumină și de foc? Simt în mine o neliniște ciudată, care se insinuează în tot corpul, crește și se dilată ca un regret
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
culmile sânt nu numai amețeli, ci și voluptăți. Trebuie însă atâta frământare, atâta energie de interiorizare pentru a te putea exterioriza într-o prezență hotărâtoare, încît luminile transfigurării te-ar putea arde și distruge iremediabil. Și n-ar fi suprema transfigurare, în această moarte de lumină și de foc? Simt în mine o neliniște ciudată, care se insinuează în tot corpul, crește și se dilată ca un regret spre a se fixa apoi ca o tristețe. Este teama de viitorul existenței
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
legat la ochi, a nu sesiza nimic din culmile sau adâncimile existenței. Se poate lupta împotriva tuturor oamenilor, numai împotriva celor sănătoși nu, fiindcă aceștia sânt atât de puțin sensibili, încît nu pot să realizeze în ei nici o formă de transfigurare. Cel mai mare dispreț pe care îl pot avea pentru un om este să-l consider sănătos. Sănătatea brută, organică - adică o sănătate iremediabilă - este tot ceea ce poate fi mai detestabil la un om. Și când mi se va obiecta
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de obiectivitate. Omul nu se interesează atunci de destinul său personal, de educația lui lăuntrică, de intensitatea unor fosforescențe interne și de realizarea unei prezențe iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevărată, care ar fi o activitate de continuă transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de ieșire din centrul ființei. Este caracteristic că în lumea modernă munca indică o activitate exclusiv exterioară. De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează. Faptul că fiecare om trebuie să aibă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îndepărtat și mai irealizabil. De aici perspectiva redusă a tuturor oamenilor activi și energici, de aici platitudinea lor iremediabilă de gândire și de simțire. Muncă înseamnă periferie. Și, deși nu opun muncii nici contemplația pasivă și nici reveria vagă, ci transfigurarea intensă pentru realizarea unei prezențe, prefer totuși o lene, ce înțelege și justifică totul, unei activități frenetice, intolerante și absolutiste. Pentru a trezi lumea modernă la viață trebuie scris elogiul lenei, al acelei lenevii pline de împăcare și de un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Este infinit mai mult simț metafizic într-un om leneș decât într-unul activ. Se întîmplă însă uneori ca lenea să fie, întocmai ca și munca, un semn de imbecilitate. De aceea, adevăratul elogiu nu poate fi decât acela al transfigurării. Mă atrag depărtările, mă atrage marele gol, proiectat din mine asupra firii. Un gol ce se ridică din stomac până la creier, trecând prin toate organele și membrele ca un fluid ușor și impalpabil, ca o insesizabilă pâlpâire internă. Și nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un exil și neantul o patrie? Trebuie să lupt împotriva mea, să explodez împotriva destinului meu, împotriva soartei mele. Cu cel mai barbar elan, să arunc în anonimatul ființei mele toate cadavrele care îmi împiedică ascensiunea, toate obstacolele care amână transfigurarea, să nu mai rămână decât expansiunea mea subiectivă, groaznică, și infinita mea dorință de întuneric și de lumină. Fiecare pas al meu să fie un triumf sau o prăbușire, un avânt sau o ratare. În cea mai fulgerătoare alternanță să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
elan și n-a transfigurat nici o prăbușire. O existență mare începe de acolo de unde pentru ea sfârșește morala, fiindcă numai de aici ea poate risca orice, poate încerca absolut totul, chiar dacă obstacole o împiedică de la realizări efective. Se cer infinite transfigurări pentru a ajunge în regiunea în care totul e permis, în care sufletul se poate arunca fără remușcări în vulgaritate, în sublim sau în grotesc, realizând o complexitate atât de bogată, încît nici o direcție și nici o formă de viață să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
iubirii nu se poate vorbi în considerații, ci numai în mirări. Din milioane de femei să aleg una singură, să mă limitez numai la una? Ar trebui ca aceea să fie în fiecare moment alta, să fie capabilă de atâta transfigurare, încît să-mi apară veșnic nouă și nebănuită. Câți au pasiunea atât de mare, încît în fiecare moment să vadă lumini noi și farmece schimbate? Femeia este o ființă cu puține posibilități, ea nu poate rezista exigențelor unui bărbat torturat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
103 Magie și fatalitate // 105 Entuziasmul ca formă a iubirii // 112 Lumină și întuneric // 120 Renunțarea // 122 Frumusețea flăcărilor // 136 Întoarcerea în haos // 140 Ironie și autoironie // 142 Despre mizerie // 144 Fuga de pe cruce // 146 Cultul infinitului // 150 Banalitate și transfigurare // 155 Principiul satanic în suferință // 171 Notă Pentru ediția de față s-a folosit ca text de bază ediția Humanitas 1990, reconfruntată cu ediția princeps din 1934. Ca și în ediția din 1990, au fost actualizate ortografia și punctuația, păstrîndu-se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un moment dat al somnolenței lor evoluții, se întîmplă o ruptură fecundă, care le ridică la nivelul - dacă nu în creații, în tensiune - marilor culturi. Nu se poate face un salt când îl vrei. Voința însă poate da amploare unei transfigurări istorice. Oamenii nu pot voi decât ceea ce sânt deja în germene. Concepția organicistă a evoluției firești ne condamnă la inerția, încetineala și somnolența care au constituit în soarta noastră un mileniu de anonimat. Organicismul reprezintă opoziția teoretică la orice salt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
România cu un nimb istoric dacă fiecare din noi nu va trări cu o pasiune vijelioasă și dureroasă toate umilințele care au umplut tristul nostru trecut. De nu vom încerca subiectiv regresiunea în dezastrul și tragedia lui, pierduți sîntem pentur transfigurarea viitoare a acestui neam, fiindcă pierdut va fi el însuși. Nu înțeleg cum există oameni care dorm liniștiți după ce se gândesc la existența subterană a unui popor persecutat, la secolele de întuneric, de groază și de iobăgie. Când văd Ardealul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vor putea fi niciodată. Întâiul nostru pas istoric trebuie să coincidă cu o afirmație de maturitate a spiritului. România a putut vegeta secole, fiindcă nivelul subistoric nu cunoaște exigențele imperialiste ale spiritului. Dar acum nu mai are timp. Ori o transfigurare istorică, ori nimic. Cea mai mare parte din culturi își au copilăria lor, cunosc formele aurorale ale spiritului, ating grandoarea în naivitate. Nouă nu ne rămâne altă cale, pentru a atinge un nivel istoric, decât să explodăm cu toată substanța
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
până acum? Când n-au fost platitudini, au fost abstracții goale. Democrația românească n-a creat nici măcar conștiința de cetățean. România are nevoie de o exaltare până la fanatism. O Românie fanatică este o Românie schimbată la față. Fanatizarea României este transfigurarea României. Miturile unei națiuni sânt adevărurile ei vitale. Acestea pot să nu corespundă adevărului; faptul n-are nici o importanță. Suprema sinceritate a unei națiuni față de sine însăși se manifestă în refuzul autocriticii, în vitalizarea prin propriile ei erori. Și apoi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
impune o valoare decât pe dărîmături: ruinele indică totdeauna prezența spiritului. Elanul de autodistrugere care să se nască din dorința de a da lumii contur prin proprie lichidare presupune perspectiva altor lumi și gelozia pe ele, ce naște pasiunea de transfigurare a lumii acesteia. Românul este consecvent numai în luciditatea față de condiția românească. El știe că nici unul dintre semenii lui naționali nu este entuziasmat de soarta lui de român. Și atunci, începe mărturisirea deficiențelor proprii, interpretate și scuzate prin viciile substanțiale
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și la comentarii propriu-zise, scurte, capricioase, prin care sugerează doar sugerează interpretări metafizice. Și uneori găsește poemului un final șocant, care proiectează ireversibil realitatea prozaică în spațiul poeziei. Iată reprodus integral poemul Sat în munți, ilustrativ pentru această artă a transfigurării rapide. Alex Ștefănescu, România literară, nr. 30/ 2002 GHEORGHE GRIGURCU (Foto: Vasile Proca) Născut la 16 aprilie 1936, în orașul Soroca. Absolvent al Facultății de Filologie al Universității din Cluj, doctor în științe filologice al Universității din București, membru al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
imaginarului. Impresia este puternică, deosebită. I.M.: Eu nu transcriu realitatea. Realitatea îmi servește drept model. Așa cum se întâmplă cu un om care pozează. La fel, un copac, o floare, un obiect sunt surse de inspirație și, în același timp, o transfigurare a ceea ce se vede cu ochiul liber. În multe tablouri, apar obiecte pe care le afli în atelierul meu. De multe ori glumesc, spunând: atelierul meu e camera unui copil. Fiul meu, Richard, când vine acolo, are cu ce să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
noștri și generațiile viitoare istoria Rusiei secolului XX, mai mult decât manualele de istorie“. Muzica lui reflectă „tenebrele și oroarea fricii, violențele și suferințele care conduc la o apoteoză tragică în tensiunea ei (finalul Simfoniei a 5-a) sau la transfigurarea misterioasă în claritate și calmare față de ceea ce este etern (al treilea cvartet, Sonata pentru violă și pian). Nici un artist contemporan nu a știut să exprime cu o asemenea forță clarvăzătoare presentimentul evenimentelor ce se pregăteau în umbră (cu excepția, poate, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
de exemplu, mi-a mai adus câțiva dușmani. Și, slavă domnului!, de ăștia nu duc lipsă. Pe unii, cu care eram chiar prieten înainte de apariția cărții, i-a supărat că m am legat de ei, chiar dacă am făcut-o prin intermediul transfigurării literare, iar nu relatând, pur și simplu, niște fapte. Sunt atât de deștepți încât să se recunoască singuri, chiar dacă le-am schimbat și numele și biografia... Câțiva mi-au spus-o verde-n față: Ce-ai avut cu noi, că
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
cele mai bizare. Majoritatea scenelor rememorate capătă, fie din start, fie mai apoi ori, chiar, în final, o altă turnură, diferită de cea autentică. Noua “față” a acestor secvențe îmi este, câteodată, pe plac, fiindcă e cu mult îndulcită; alteori, transfigurarea originalului capătă culori mult mai sumbre decât au fost inițial. Se întâmplă, însă, ca sobrietatea să se împlinească straniu cu tenta optimistă. Sinusoida vieții capătă, astfel, un plus de insolit și totul se-ndreaptă, încetul cu-ncetul, către imprevizibil, către
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
purpurie. Dispăreau încet. Deveneau o singură culoare, parte din albul înconjurător. Printr-o rotire convenabilă a lunetei, călărețul își apropie chipul bărbatului. Îi examină trăsăturile. Fața ovală, albul mat al tenului, negrul intens al părului umezit de ninsoare. Îi surprinse transfigurarea, pâlpâirea extazului. Văzu ceea ce și un orb ar fi putut să vadă. Omul de care depindea soarta a trei mari imperii și a mai multor țări sau principate mărunte de pe cuprinsul Europei iubea. ținea strâns în brațe femeia. O iubea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și terfelind tot ceea ce atingea. Vizitiul tocmai strângea blănurile din sanie când apăru și Iancu. Nu se clătina, nu bolborosea, nu se prăvălea pe alee. Stătea sub bolta porții drept, cu fruntea descoperită și netedă, cu obrazul înseninat. Îi simți transfigurarea ca pe o mângâiere. O percepu cu sufletul și toată negura amintirilor se risipi. Iancu zâmbi, apoi făcu, pentru ea, o reverență cu multe înflorituri. Și clucereasa se trezi murmurând ca într-un extaz: ― Oh, evghenitu’ mamei! Să te ție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Ca și pijamalele acelea caraghioase sau șorțulețele cu ciucurei, ca să nu mai pomenească de umblatul lor cu tălpile goale pe mozaicul umed. Nimic atrăgător. Nimic serios. La un moment dat, în apogeul acelei ceremonii „înălțătoare”, când toți ceilalți mimau o transfigurare totală, Manuc auzi clar un chițăit ascuțit și ceva tropăi, cu totul intempestiv, peste cizmele lui. Dacă era un șobolan, așa cum bănuia, exemplarul acela avea dimensiuni considerabile. Un asistent purtând o tavă mare cu un fel de tort dreptunghiular, acoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de argint. Urmărea mâna care prefira acele petale printre degete. Simțea din plin încărcătura senzuală a acelui gest. Îi amintea de răcoarea pulberii de curcubee, de vibrația mângâietoare a degetelor, de alunecarea luminii și a umbrei peste trupurile goale, de transfigurarea îmbrățișării surprinse în apropierea cascadei din pădure... Obrazul tras, expresia încordată, tresăririle nervoase erau dovezi ale unui imens consum interior. Prințul era cu totul singur între interesele mai multor imperii, într-o lume în care înțelegerile de pace ajungeau repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]