9,583 matches
-
a lăsat. Probabil că până la urmă i-aș fi spus, însă am tot amânat. Dar tot a aflat. — Serios? Cum? Când? — Cum, nu știu nici în ziua de azi, răspunse Antonia. Se depărtase puțin de mine, își frământa mâinile, îi tremurau buzele. Am fost tentată chiar să cred că i-ai spus tu, ceea ce era imposibil, și tu n-ai fi făcut asta. Când? În weekendul în care am plecat la mama. Atunci cred că a aflat. O fi găsit vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
toast de adio. Am deschis sticla și m-am reîntors în salon unde lumina prea puternică mă deranja. Rosemary nu avusese încă timp să-mi cumpăre niște lămpi. Firește, mă aflam încă în stare de șoc. Am observat că-mi tremură mâinile, că am frisoane și că-mi clănțăne dinții. Mi-am turnat puțin vin. Deoarece stătuse în bucătărie, la cald, era într-o stare destul de bună. Mi-am amintit de pata roșie de pe covorul lui Palmer. Dar vinul n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
gândesc la o actriță. Cu Dary Holm, poate. Dar avea un bust mai plat, niște degete divine și umeri perfect drepți. Și un dinte din față ciobit. — Bobină nouă. Sincronizați și fără a scoate un cuvânt, am schimbat-o. Filmul tremură câteva secunde, apoi Își găsi ritmul și continuă să depene povestea unui tânăr din Înalta societate, care se Întorcea În Berlin după ce petrecuse nouă ani În Uniunea Sovietică. — Ce făcut Sascha? Else Oloaga se uita la mine liniștită. Ce făcusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
tâmpit lucru pe care poți să-l faci e să-l Întărâți. Mânuie cuțitul ca un zeu Întunecat. Și tu ce mai zici? După câteva clipe de tăcere, Anton lăsă paharul din mână, ștergându-și gura de spumă. Mâna Îi tremura și abia atunci mi-am dat seama cât de terminat arăta, cu tenul palid și ochii tulburi. — Adică, cum Îți merge? Cu dragostea? Și serviciul? Elsbieta Oloaga? — Else, am răspuns iritat. Deși colega mea provenea din Polonia, după câteva decenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mâine. După ce am plecat de la Crama Albastră, am pornit spre casă pe bicicletă prin noapte, Într-o poziție nu tocmai dreaptă. Copacii păreau niște umbre alungite, Întinate, pe un fundal de cer din ce În ce mai străveziu, iar străzile, pustii. Claxonul bicicletei mele tremura când treceam peste pietrele cubice, clănțănea ca niște dinți, În timp ce roțile din cauciuc zumzăiau cald și liniștitor după ce pavajul se transformă În asfalt. Ajungând În piața În care stau, am dat peste Heino, care e proprietarul pivniței cu cărbune de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Din oficiu, aș vrea să subliniez faptul că În mod normal nu am probleme cu văzul sau cu timpul - sau cu simțul penibilului, În nici un caz. Dar când mergeam la Hotelul Kreuzer, era ca și când m-aș fi dilatat. Trupul Îmi tremura, Încărcat de mișcări care-mi erau străine, și dacă voiam să fiu sigur de gesturile făcute de Sascha Knisch, trebuia să mă bazez mai degrabă pe organe decât pe ochi. Din păcate, nu era nevoie să fiu psiholog ca să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-mi răspundă, pipăi după tabachera pe care o ținea În sertarul noptierei. După ce-și aprinse o țigară și Își strânse cordonul chimonoului, Dora se pieptănă În fața oglinzilor șifonierului. La final, scoțând firele de păr din perie, răspunse cu țigara tremurându-i Între buze: — Anton, cred că ar fi timpul să iei În serios chestiunea sexuală. Băgând de seamă că sunt Încurcat, Își domoli vocea și continuă strâmbându-se ca un gangster: Fii atent, amice, cum stau lucrurile. Dacă ai spart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
din Kolberg, de pe coasta pomeraniană. Slabă și fără dinți În față, cu codițe și gesturi indiferente, stătea mână-n mână cu un băiat mai mare. Dar Karp nu căuta această fată, pentru că imediat a Întors raza Într-o parte. Imaginea tremură, apoi apăru aceeași fetiță, de data aceasta, cu câțiva ani mai În vârstă. Avea cozi groase și mișcări ce trădau multă Încredere. Zâmbi cu toată fața - chiar și cu dinții; o privire poznașă - apoi se grăbi pe coridor, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
chelner. Dora mi-a spus odată că a lucrat cândva Într-un restaurant, m-am băgat În discuție. Pentru un anume Walther. Și că a avut un prieten care... În loc să-mi răspundă, Karp proiectă raza imaginară prin Întunericul mut. Lumina tremură, apoi apăru o femeie tânără, Îmbrăcată Într-un palton de iarnă cu o boa de vulpe În jurul gâtului, stând pe o bancă Într-un parc. Avea ochii umflați. Când s-a șters la nas, am observat că un dinte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
bărbați și femei și alte lucruri. Neîndemânatic, dar fără să mă Împotrivesc, m-am Întins - parțial pe pat, parțial În poalele Dorei. Mângâindu-mă cu mâinile sale electrice, se deplasă mai Întâi pe piept, apoi, În jos, spre stomacul meu tremurând. Abia mă atingea, și totuși mă simțeam de parcă palma i-ar fi fost Încărcată cu lumina lunii. Niciodată nu m-am simțit atât de gol. Gol, nu expus. Pentru că, În felul ei, Dora mă Îmbrăca cu mâinile În timp ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mâner de piele legănându-se. Cadavrul avea să fie Îngropat În Kolberg, În ciuda celor Întâmplate aici? Lângă mine stătea un bărbat transpirat, Îmbrăcat cu o cămașă fără guler, atât de lucioasă de jeg, Încât părea din mătase. Între picioare Îi tremura un sac de cartofi. Dacă se grăbea spre piață, Întârziase un pic, Îmi spuneam, În timp ce cartofii Își continuau micile tunete. Omul Își vârî o mână În buzunar; cu cealaltă, Încerca să-și curețe dinții cu o scobitoare care părea ridicol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dame, care oferă Îmbrăcăminte și pantofi de mărimi mai mari, și nu doar pentru femei, și imediat după ea urmează frizeria lui Kretschmer. Ieșind pe partea opusă a gării, am zărit imediat frunza stilizată de mentă, montată pe fațadă. Soarele tremura ca gălbenușul În vitrina prăvăliei, dar Înăuntru se dovedi a fi Întuneric și răcoare. Doi domni Își așteptau rândul, stând cu spatele la o oglindă mare, cu privirea odihnindu-se pe o altă oglindă din fața lor - care le Întoarse privirile goale Înmiit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pe care Anton avea impresia c-o văzuse pe vasul acela cu turiști. Slujba a fost o treabă jalnică, cu fețe posace și văluri murdare. Femeia stătea lângă mormânt, Însoțită de o persoană pe care n-o recunoșteam, În timp ce eu tremuram cu Anton În ultimul rând, sub o umbrelă exasperantă, care arăta ca o pânză Întinsă de spițe. N-am schimbat nici un cuvânt, deși eram ferm convins că mă recunoscuse. O săptămână mai târziu, am telefonat-o pe Dora - dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
greu de Înțeles. Dar e greșit să-i exploatezi pe cei care n-au nimic de-a face cu așa ceva - și cărora, sincer, puțin le pasă. Râse din nou. S-a zvârcolit și s-a luptat toată noaptea. Burdihanul lui tremura și avea o față roșie ca de rac. Credeam că e pe punctul de a exploda În orice clipă. Era atât de nervos, și atât de groaznic de excitat, că abia se mai controla. Dar până la urmă a făcut ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
se Întâmpla pentru binele meu, a Închis cartea și a Încuiat ușa. Niciodată Dora nu se mai simțise niciodată atât de abandonată. Pedepsirea ei putea fi corectă din punct de vedere pedagogic, și bine că era vară, dar ea totuși tremura, plângea și nu avea la cine să caute alinare. Confuză, a rătăcit prin curte, În timp ce părinții ei se prefăceau că nu-i aud plânsul. Parcă ar fi trecut o eternitate până când fetiței de doisprezece ani i-au secat toate lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și, ca toți bătrânii, nu era bărbierit la fel de meticulos peste tot. Pe alocuri Își lipise bucăți de hârtie igienică pe fața ruginită. Am Încercat să le dezlipesc, dar domnul Vogelsang Își feri chipul și arătă spre ușa mea - degetele Îi tremurau și buzele, de asemenea. — Vezi-ți de treabă, Knisch. O chiurasă face plecăciuni doar În fața superiorilor. Și adăugă indignat, de parcă asta ar fi avut legătură cu ceea ce spunea: Data viitoare ar trebui să-i păcălești pe inamici să vină ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
aveam nevoie, ci de o ieșire din el. Timorat, mi-am strâns geanta la piept și am făcut câțiva pași timizi spre recepție. N-ar fi trebuit să-mi fac griji. Portarul Își acoperise fața cu un ziar, prima pagină tremura Încet. Nu exista nici un risc să fiu văzut, cu atât mai puțin să mă identifice mai târziu, dacă poliția l-ar fi interogat. Chair dacă eforturile mele de mă deghiza s-au dovedit a fi inutile, mă simțeam ușurat. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pot spune că nu era un șoricel mic mic care căuta să se ascundă de un urmăritor foarte fioros. Greața se aduna și sunt sigur că, dacă aș mai fi avut ceva În stomac, aș fi vomitat din nou. Am tremurat doar, friguros și amărât - și am simțit cum sentimentele mi se detașau de trup, plecând pe vârful degetelor, ca și când le-ar fi fost rușine. Când, În sfârșit, am reușit să mă adun, mi-am șters lacrimile. Durerea păru să cedeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
așa? Nu cred că Lakritz s-ar fi obosit să care cadavrul În dormitor. Nu, de Îndată ce a plecat, persoana noastră anonimă s-a furișat afară din ascunzișul ei, și s-a Îngrijit de victimă. Degetele mele nărăvașe trebuie să fi tremurat pe portțigaret mai mult decât Îmi dădeam seama, pentru Manetti le privi cu curiozitate. — Vă rog, domnule Knisch. Nu mă deranjează fumul de țigară. — Mulțumesc, i-am spus, ridicând caseta. Dar e Încuiată. — În orice caz, mai am un motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
se smulgă din Înalta slavă-n pene-ntruchipată? Ce poate trupul ei, sub albul chin, Decât să-i simtă inima bărbată? Fiori i se strecoară prin spinare. E turnu-n flăcări și e zidul frânt. Mort e-Agamemnon... Poate să priceapă Ea, tremurând sub cruda zburătoare, Puterea strânsă-n penele veșmânt Când ea, din plisc, cu nepăsare-o scapă? — Asta a fost, am zis. Pauză. — De cine-i scrisă? Apoi, la mișto: — De tine? — E scrisă de William Butler Yeats, am răspuns eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
În autobuz îmi admiram venele. Într-o bună zi cineva o să se dea la mine și la deltoizii mei, și-o să-i pară rău! Dar nu s-a dat nimeni, slavă Domnului! Asta până la Naomi! Vasăzică pentru ea gâfâisem și tremurasem eu atâta sub privirile dezaprobatoare ale maică-mii. Asta nu înseamnă că nu-mi era superioară la capitolul gambe și coapse -, dar în materie de umeri și pectorali eu eram fruntea, și am prins-o sub mine - și mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
din spate, probabil pentru Pepinster sau Verviers, la douăzeci de kilometri distanță. Myatt era obosit. Noaptea trecută stătuse treaz până la unu, discutase cu tatăl lui, Jacob Myatt, afacerea cu Stein și Își dădu seama, ca niciodată până atunci, privind cum tremura barba albă a părintelui său, că afacerile scapă printre degetele lui bătrâne, pline de inele și Încleștate În jurul paharului cu lapte cald. „Nu scot niciodată pielița“, se plânse Jacob Myatt, permițându-i fiului său să ia lingurița și să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu nimic În ce-l privea, iată-l copleșit de oameni, Întrebări și apeluri care Îi asaltau mintea ca un huruit. Ea se așteptă la o izbucnire, la o remarcă rea și critică, una care să-l trimită pe omuleț, tremurând, acolo de unde venise. Blândețea replicii o surprinse. Ați spus un preot? — Oh, nu, se scuză omul. Nu știu din ce sectă ori confesiune e. De ce? E cineva pe moarte? Dr. John păru să priceapă temerile ei și i se adresă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu ochi blânzi și Încărcați de reproș. Herr Kolber purta uniformă albastră și caschetă rotundă, cu cozoroc, uniforma de adjunct de șef de gară. Era mărunt și subțirel, cu o față maronie și ridată, iar mâna care ținea un revolver tremura puțin din cauza emoției, vârstei și furiei. Pentru o clipă, ochii blânzi ai lui Josef se Îngustară și se concentrară pe revolver, calculând unghiul și traiectoria glonțului și dacă acesta va trece pe alături. Nu, se gândi el, va ținti la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pe hainele lui ca o mângâiere. — Acum buzunarul de la șold. — Nu port pistol, spuse Josef. — Buzunarul de la șold, repetă Herr Kolber și Anna Întoarse căptușeala. Când văzu că și buzunarul acela era gol, Herr Kolber coborî revolverul, dar Încă mai tremura de furie bătrânească. — Faceți din apartamentul meu un bordel! spuse el. Ce ai de spus În apărarea ta, Anna? Frumos Îți mai șade! Anna, cu ochii țintuiți În podele, Își frământa mâinile subțiri. Nu știu ce m-a apucat, Herr Kolber... Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]